Legea arhivelor si accesul liber la informatii

 

Problema arhivelor în România rămâne una sensibilă care naşte suspiciuni şi pasiuni.

Maria Bucur transmite următoarea avertizare în lucrarea dânsei Eugenie şi modernizare în România interbelică:

“ Am avut acces la arhivele Ministerului Sănătăţii doar până în anul 1940 şi după 1945. Arhivele Naţionale au explicat lipsa materialelor ca rezultat al dificultăţilor de a inventaria anii războiului. Nu mi-au fost oferite informaţii despre data probabilă la care unele dintre materialele din anii războiului ar putea deveni disponibile pentru cercetare. De asemenea, suspectez faptul că Arhivele Naţionale au îndepărtat unele materiale posibil compromiţătoare din fişierele anului 1940. Unul dintre fişierele inventariate cu descrierea « politici antisemite împotriva doctorilor » mi-a fost oferit cu întârziere (arhiviştii au justificat această întârziere prin faptul că fişierul era fragil şi trebuia refăcut), iar în momentul în care l-am primit, doar o pagină din întregul fişier avea legătură cu politicile antisemite – şi aceasta era un raport birocratic, o scrisoare neinteresantă ” BUCUR, Maria. Eugenie şi modernizare în România interbelică, Traducere de Raluca Popa ; prefaţă în limba română de Mihaela Miroiu. Polirom, 2005, pp. 309-310.

Vladimir Tismaneanu, la rândul său, într-o carte care a ajuns manual universitar în Statele Unite ale Americii, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului romanesc. Traducere de Cristina şi Dragoş Petrescu; postfaţă de Mircea Mihăieş. Bucureşti : Polirom, 2005, îşi intitula un capitol în mod sugestiv „În căutarea arhivelor pierdute”. El spune că cercetătorii comunismului întâmpină în România nenumărate şi surprinzătoare dificultăţi în a avea acces la arhivele fostului regim.

” Orice argument imaginabil a fost folosit : că documentele sunt încă în proces de sortare, că ele au fost mutate din arhivele armatei în cele ale statului, că nimeni nu ştie de fapt ce s-a întâmplat cu anumite documente din arhivele comisiei de control a partidului ce conţin informaţii secrete” (pp. 30-31).

Pentru a avea acces la arhive comuniste de la sfârşitul anilor ’70, autorul şi-a activat un întreg sistem de relaţii personale, cerc în care intrau persoane influente din armată şi de pe lângă preşedintele ţării, care să-i favorizeze accesul sau să-i scoată pe ascuns şi ilegal documente din arhive (potrivit legii, accesul e permis doar la documente emise cu cel puţin 30 de ani în urmă).

Ministerul Culturii si Cultelor a propus la sfarsitul anului 2006 un proiect de modificare a Legii Arhivelor Nationale (16/1996) care devine simplu Legea Arhivelor. Potrivit Ministerului, noul proiect urmareste:

 

* să definească mai clar noţiunile utilizate, precum: Fondul Arhivistic Naţional, documente cu valoare istorică, documente cu valoare practică, unitate arhivistică, arhive publice, arhive private etc.;

* să realizeze distincţia între arhivele publice şi arhivele private şi să reglementeze regimul juridic al acestora;

* înfiinţarea Arhivelor Statului, prin reorganizarea Arhivelor Naţionale;

* să reglementeze organizarea Direcţiilor Judeţene ale Arhivelor Statului, respectiv a Municipiului Bucureşti, şi să stabilească principalele lor atribuţii;

* să stabilească şi să definească mai clar rolul şi atribuţiile Arhivelor Statului;

* să reglementeze regimul de acces la documentele din arhivele publice şi private, să menţină regimul de liberă cercetare şi după preluarea acestor documente de către Arhivele Statului, în condiţiile legii;

* să prevadă contravenţiile şi sancţiunile aplicabile.”

Inca din primul capitol se prevede ca: „Arhivele Statului functioneaza în baza principiului liberului acces la documente.” Ceea ce e o diferenta fata de legea 16/1996 in care se vorbeste numai de control, evidenta si „protectie speciala”, de „acces” mai putin.

De asemenea, noua lege obliga Arhivele Statului si celelalte arhive publice (adica arhivele detinute de persoanele juridice de drept public)

sa publice pe Internet integral lista fondurilor si colectiilor, inventarele si celelalte instrumente de evidenta în termen de maxim toi ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi. În cazul fondurilor, colectiilor sau partilor structurale sau a unitatilor arhivisticeînchise accesului publicului se va mentiona baza legala a restrictiei, precum si data la care expira termenul de restrictie a accesului.

Legea incearca sa limiteze utilizarea abuziva a unor motive folosite frecvent pentru a acorda un acces selectiv si preferential cercetatorilor la fondurile documentare sensibile sau cu valoare documentara mare. A se vedea in acest sens articolul lui Gabriel Catalan, Starea arhivelor in Romania post-comunista.

Legea prevede in acest sens ca:

„Orice refuz de acordare a documentelor la cercetare sub pretextul reinventarierii, al restaurarii sau al altor operatiuni conexe trebuie dat în scris în termen de 7 zile calendaristice de la data cererii de cercetare si trebuie argumentat cu o copie a procesului verbal prin care acea unitate arhivistica a fost îndreptata spre compartimentele arhivelor care efectueaza acele lucrari. Este interzis refuzul sub aceste pretexte într-un interval mai mare de 90 de zile de la data întocmirii procesului verbal.” Cercetatorii pot da in judecata arhiva pentru refuzul accesului la un fond documentar.

Noua lege incearca sa coreleze legea arhivelor cu legea lustratiei. Se constituie Arhiva Regimului Comunist, iar „actele emise de structurile care au condus România în perioada
22 decembrie 1989 – 8 decembrie 1991 sunt considerate documente cu valoare istorica
si se supun reglementarilor prezentei legi pentru aceasta categorie de documente”.

Daca, asa cum arata si profesorul Tismaneanu in pasajul citat mai sus, Legea 16/1996 stipuleaza ca: „documentele care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional al României pot fi consultate, la cerere, de către cetăţeni români şi străini, după 30 de ani de la crearea lor. ” (art. 20), in noua lege nu se spune nimic despre un termen de restrictie a consultarii. Mai mult, termenul de depunere a documentelor scrise de catre detinatorii de arhive la Arhivele Statului se reduce de la 30 de ani la 15 ani (art. 25 in proiectul de lege). Prin urmare, anul acesta ar trebui sa fie depuse documentele de pana in 1992, ceea ce e un progres, altfel istoricii ar fi trebuit sa astepte anul 2030 ca sa vada documentele de la Revolutie.

Cum spune presedintele Basescu: „La 17 ani de la Revoluţia din decembrie 1989, a sosit din plin clipa transparenţei şi accesibilităţii arhivelor comuniste. Obstacolele întâlnite de către membrii şi experţii Comisiei trebuie înlăturate de urgenţă şi fără ezitări. Legea Arhivelor Naţionale trebuie modificată imediat în ceea ce priveşte termenele de acces la arhivele de interes istoric. Neglijarea îndeplinirii obligaţiei de modificare a Legii Arhivelor arată lipsa de voinţă politică în a acorda un acces nediscriminatoriu la arhivele de interes pentru cercetătorii regimului comunist. O Românie democratică este una în care accesul la istorie, deci la arhive, este liber şi neîngrădit.” ( Discursul prilejuit de Prezentarea Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, 18 decembrie 2006).

Publicare documentelor cu valoare istorica din arhive nu este restrictionata in nici un fel, arhivele mentinandu-si doar dreptul de autor asupra imaginii documentului.

In fine, alineatul 3 al art. 26 prevede ca: „Muzeele, bibliotecile si celelalte institutii care detin documente originale cu valoare istorica vor depune un exemplar din inventarele acestora la Arhivele Statului sau, dupa caz, la directiile sale judetene.”

%d blogeri au apreciat asta: