Dreptul de imprumut aplicat colectiilor speciale

Pe lista de difuzare bibliopat, pe care o urmaresc pentru probleme referitoare la colectiile speciale, a aparut un mesaj care pune in discutie situatia fondului de corespondenta in biblioteci. Mai precis, o biblioteca a cumparat un fond important de corespondenta care a apartinut unui scriitor din secolul XX. Cum printre scrisori există si unele care aduc atingere de imagine unor persoane care sunt inca in viata, bibliotecarul se intreba daca poate sa puna in consultare acest fond. Sfaturile date de unii membri ai listei au fost ca biblioteca sa obtina acordul atat al expeditorului cat si al destinatarului pentru a putea sa puna corespondenta in acces, sau, dupa caz, acordul celor care detin drepturile asupra acelor texte.

Directiva europeana 2006/115/EC , care inlocuieste celebra Directiva 92/100/EEC relativa la drepturile de inchiriere si de imprumut, intareste faptul ca dreptul de a autoriza sau de a interzice imprumutul in scopuri comerciale sau necomerciale apartine autorului operei. Acest drept se pastreaza si dupa vanzarea originalului si a copiilor operei protejate si poate fi transferat, cedat sau concesionat. Intrebarea fiind in acest caz daca trebuie sa se tina seama de prevederile legii arhivelor cu privire la arhivele private si de termenele prevazute de aceasta lege sau sa se tina seama de legea dreptului de autor fiind necesara obtinerea unui acord scris din partea detinatorului de drepturi?

O situatie intrucatva similara a existat si la BCU Bucuresti cand unul dintre detinatorii de drepturi a conditionat accesul la manuscrise ale lui Mircea Eliade, manuscrise pe care biblioteca le cumparase de la mama acestui detinator de drepturi (conditiile erau de felul: manuscrisul poate fi consultat dar fara sa se ia notite!).

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: