Cum mi-am petrecut sfârşitul de săptămână

E vineri, 5 şi jumătate p.m. Colegii de birou au plecat. I-am văzut pe fereastră cum se îndepărtau pe aleea cenuşie şi largă ce se înfundă în bibliotecă, închegând mici grupuri. Mergeau neregulat, ferindu-se de maşinile ce ieşeau din parcare, strîngându-şi gulerele şi fularele pentru a înfrunta vântul. (Romica Jurca a nimerit vântul ăsta.) Am avut, privindu-i, o senzaţie de prăpăd iminent: păreau norocoşii supravieţuitori ai unui naufragiu. „Vei fi martor la sfârşitul unei lumi, voinice”, mi-am zis. Pe mese teancuri de cărţi, pixuri, o veioză, căni de cafea, computere fără suflare, o vază cu lalele galbene. La o lungime de braţ, între o psihologie de la Polirom şi un set de CD-uri, un elefant mov, de pluş. Pe BBC Radio 1 o voce decisă atacă organizaţiile secrete din universităţile americane. În faţa bibliotecii a oprit un taxi „Săgeata”, însă nimeni nu coboară sau urcă. După ce  a bolborosit câteva zeci de secunde cafetiera a şuierat ca un spray ieftin şi s-a liniştitit. Soneria şcolii „Dan Barbilian” din apropiere anunţă, prelung, încheierea recreaţiei. Două fete, înghesuite una într-alta, se grăbesc în pas cadenţat spre bibliotecă. Îmi arunc ochii pe concluziile unei cercetări recente: „cu cât sunt mai tineri, cu atât utilizatorii BJC diferenţiază mai mult conceptele bibliotecă reală şi bibliotecă virtuală; pentru tineri există se pare două tipuri ireconciliabile de biblioteci: (1) tradiţională, clădire în care se obţine accesul la documente tipărite şi (2) virtuală, instalaţie al cărei rol este să ofere accesul la distanţă, la colecţii şi servicii electronice”.

%d blogeri au apreciat asta: