Actul lecturii

Actul lecturii: o teorie a efectului estetic. Wolfgang Iser. Piteşti: Paralela 45, 2006, 472 p. ISBN (10) 973-697-810-9; ISBN (13) 978-973-697-810-4

Wolfgang Iser (născut în 1926) este un reprezentant important al teoriei receptării şi a efectului. Contribuţia lui Iser la teoria literară a început cu o conferinţă inaugurală ţinută la Universitatea Konstanz, în 1970, „Structura de apel a textului”, care a prefigurat teoria efectului estetic şi cele două volume înrudite ce au urmat în curând, unul critic („Cititorul implicat”, 1972) şi unul theoretic („Actul lecturii”, 1976). După aceste studii, în 1989, Iser a publicat „Prospecţiune”, o colecţie de eseuri teoretice şi critice din deceniul anterior. „Ficţiune şi imaginar” (1993) explică dintr-o perspectivă filozofică multe dintre subiectele prezente în „Punerea politică în scenă” (1993), un studiu despre Shakespeare.

În Actul lecturii, Wolfgang Iser dezvoltă o teorie a efectului estetic ca relaţie dialectică a textului, a cititorului şi a interacţiunii lor, construind o fenomenologie a lecturii, pentru ca mai târziu în Ficţiune şi imaginar, să elaboreze consecinţele antropologice ale acestei interacţiuni.

Pornind de la un argument iserian din nuvela lui Henry James, Desenul din covor, Iser explică faptul că sensul este mai mult decât un produs al textului, având caracter imagistic, iar lectura – caracter de eveniment.

Iser descrie modul special de abordare a conceptului de comunicare pe care opera literară o implică prin ocuparea spaţiilor goale şi lipsa de simetrie a poziţiilor elementelor prezente în proces. Iser renunţă la vechea pretenţie a artei de reprezentare a conştiinţei totalităţii. Accentul cade pe interacţiunea elementelor operei şi pe ideea că o operă compactă în intenţii poate fi fragmentată în efect.

Opera literară dovedeşte ruperi de consistenţă care îngreunează traducerea acesteia, astfel că nu căutarea sensului este importantă pentru interpretare, ci procesul constituirii sensului, „condiţia efectului în potenţial”. Traducerea în termeni discursivi a sensului, prin cadrele de referinţă şi prin repere preconcepute este un eşec.

Spre deosebire de obiectele reale care prezintă o determinare multilaterală, textele ficţionale sunt caracterizate prin sume de nedeterminări (condiţia centrală a interacţiunii dintre text şi cititor) care uneori sunt ocupate, alteori rămân deschise. Totuşi, adaugă Iser, golurile sugerează, mai degrabă, o necesitate combinatorie decât necesitatea umplerii lor, reprezentând suspendarea conectivităţii segmentelor textelor şi prefigurând condiţiile legăturilor ulterioare din procesul de realizare a sensului. Faptul că mesajul pe care vrem să-l transmitem nu se traduce niciodată complet prin ceea ce spunem se explică prin existenţa unor spaţii albe, o sumă de nedeterminări. Acestea nu pot fi explicate prin recursul la referinţe prestabilite cu valabilitatea verticală, ci prin recursul la o organizare orizontală (imagine-ecou amintind de rizomul din Mille plateaux – Deleuze şi Guattari). Sistemul de echivalenţe al textului se construieşte prin deformare, sugerând non-identitatea familiarului. O figură important în desenul iserian este non-identicul, acea condiţie a efectului născut din diferenţa dintre cele enunţate şi cele intenţionate.

Textul nu se raportează la realitate, ci la modele ale acesteia, nu reprezintă sistemul de explicaţie dominant, ci acea parte care se poate actualiza ca limita a lui, am putea spune marginalul în raport cu principalul (istoria) aşa cum observa Virgil Nemoianu (O teorie a secundarului. Literatură, progres şi reacţiune). Textul nu este nici reflectare, nici deviere de la realitate, ci interacţiunea acestora, defamiliarizând perspectivele deja ştiute, situându-se într-o poziţie care aminteşte de afirmaţia lui Deleuze care spunea că într-o carte există linii de articulare, teritorii, straturi, dar sunt de asemenea mişcări de deteritorializare, destratificare şi reteritorializare a realităţii.

Structura textului şi cea a actului se înscriu într-un proces dinamic ca structuri generale de efect. Rezultatele nu mai sunt în centrul atenţiei, ci „actele declanşate ca efect al lecturii”. Din cadrul structurilor pasive ale procesului lecturii, caracterul imagistic al reprezentării şi cel sezitiv creează o relaţie dialectică a viziunii anticipative şi a celei rememorative (d.e. relaţia operă – ecranizare, imaginea imaginată – subiectul cititor).

Iser analizează potenţialul de efect inerent al textului, actualizat în procesul lecturii, caracterul textului ca survenire şi realizare a sensului prin acţiunile selective şi de combinare ale cititorului implicit. Prezenţa perechilor opuse ale discursului iserian (obiect – imagine, discursivitate – caracter imagistic) modifică treptat şi raportul text-cititor. Cel din urmă menţionat este cel „care creează condiţiile necesare pentru ca textul să se poată depăna şi etala” şi pentru ca sensul să fie experimentat ca efect. Cititiorul actualizează sensurile textului din structura de apel în funcţie de aşteptările şi reprezentările sale. Cititorul implicit, desigur, receptează sensul textului pe măsură ce-l constituie. Întrebarea se mută de la semnificaţia operei la ceea ce i se întâmplă cititorului atunci când intră în contact cu opera.

Spre deosebire de arhi-cititorul (Michael Riffaterre), cititorul informat (Stanley Fish) şi cititorul intendat (Erwin Wolff), pentru a numi doar câţiva, Iser propune un cititor implicit care „se regăseşte în însăşi structura textelor”. Textul este o construcţie perspectivică. Prin urmare, rolul cititorului este caracterizat prin trei elemente importante: diferitele perspective prezente în text, punctul de vedere din care el/ea le uneşte şi punctul de întâlnire unde acestea converg.

Iser redefineşte instrumentalul teoriei receptării. Astfel, convenţiile sunt denumite repertoriu al textului, procedurile se vor numi strategii (care, alături de indicaţii, formează structura de text), iar participarea cititorului va fi realizare (sarcină ce revine structurii de act).

Acestea sunt câteva idei dintr-un studiu binecunoscut care dezvoltă o nouă perspectivă, în cadrul căreia literatura este cea care generează efecte de sens pentru cititor într-un spaţiu creat între cititor şi text.

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: