Bibliotecarul, anonim organizator al universului cunoaşterii

Introducere

Ce înseamnă profesia de bibliotecar în secolul 21? Aproape nimic din ceea ce însemna acum un secol, sau poate chiar mai puţin de un secol. Noile tehnologii şi iniţiativele digitale din ce în ce mai prezente în biblioteci impun o reconsiderare a profesiei de bibliotecar, ele afectând comunitatea bibliotecară pretutindeni. De la biblioteca şcolară care a primit o donaţie de cărţi dar şi un calculator pentru a-şi configura o bază de date pe care s-o „umple” cu colecţiile bibliotecii, până la Library of Congress, unde au loc schimbări majore de structură a personalului din cauza digitizării, implementarea noilor tehnologii impune procese complicate de adaptare, acumulare de cunoştinţe şi abilităţi noi, sentimente de o diversitate mergând de la frustrare la bucurie, de la disperare la mândrie.Michel Melot (2004) îl consideră pe bibliotecar un înţelept sau un savant care a înţeles cu modestie măsura imensităţii fluxului de publicaţii care îşi găsesc locul într-o bibliotecă, sub toate formele acestora, materiale sau imateriale. Efortul de luciditate şi de ordonare, spune Melot, referindu-se, printre altele, la activitatea de clasificare, îl apropie pe bibliotecar de botanist sau de astronom. În sprijinul ideii sale Melot îl citează pe Alberto Manguel care îl numeşte pe bibliotecar „organizatorul universului”. Impactul noilor tehnologii asupra bibliotecarului este o altă faţetă a acestei lucrări. Accentul crescând asupra iniţiativelor digitale în biblioteci obligă la schimbări structurale profunde în rândul personalului de la Library of Congress, după cum rezultă dintr-o comunicare făcută pe lista de discuţii biblos de Hermina Angelescu. Într-un articol recent postat pe website-ul Government Executive magazine, Bill Ayers, director de resurse umane la Library of Congress, afirma că 200 de angajaţi au beneficiat de o primă de pensionare la cerere pentru bibliotecarii care se simţeau foarte confortabil cu cunoştinţele de biblioteconomie tradiţională şi au ales să nu mai facă eforturi pentru acumularea de cunoştinţe despre noile tehnologii. Terry Bickham, responsabil cu instruirea profesională, vorbea despre iniţiativa de transformare a forţei de muncă în sprijinul angajaţilor care doresc să-şi actualizeze abilităţile profesionale, concomitent cu atragerea unor noi angajaţi cu abilităţi compatibile cu era digitală. Etapele de început ale programului se concentrează asupra posibiliăţilor de dezvoltare profesională a angajaţilor vechi; după ce biblioteca îşi va regândi serviciile, se vor face noi angajări, astfel încât abilităţile profesionale ale noilor angajaţi să nu depăşească nivelul serviciilor oferite în prezent de bibliotecă.

Bibliotecarul şi fişele de catalog

Procesul de introducere a automatizării în bibliotecă a avut consecinţe uneori neaşteptate, impactul noilor tehnologii fiind deosebit de puternic asupra personalului bibliotecii indiferent de localizare. Exemplul de mai jos este relevant. River Bend in transition (1987) este o colecţie de studii de caz ce reflectă modul în care s-a făcut trecerea de la biblioteca publică tradiţională la biblioteca automatizată în oraşul River Bend din Statele Unite. Unul dintre aceste studii, intitulat „Pune-o la loc cum a fost”, parafrazând un citat din Alice în Ţara Minunilor care spune că trebuie să alergi mult pentru a rămâne în acelaşi loc, relatează despre nemulţumirea unei bibliotecare faţă de noua ipostază pe care trebuie s-o adopte după automatizarea bibliotecii. Necazul lui Shelley este datorat faptului că a trebuit să renunţe la munca ei de dactilografiere a fişelor dimineaţa, combinată cu intercalarea lor în catalogul principal după-amiaza, chiar dacă nu era cea mai fascinantă muncă din lume. Dactilografia fişele pentru cărţile noi şi schimba cotele pentru cele vechi. Nu se plictisea pentru că mai schimba o vorbă cu colegele ei Marie şi Karen, iar timpul trecea mai repede. După prânz venea partea cea mai plăcută a zilei, când lua câte o cutie de fişe pentru a le intercala în catalog. Acolo mai venea câte un cititor şi o întreba câte ceva; uneori le răspundea ea însăşi, alteori îi trimitea la Referinţe. Se simţea importantă şi utilă şi-i făcea plăcere. După automatizarea bibliotecii, Shelley stă într-un pătrat în care e aşezat computerul şi introduce date de catalogare toată ziua. Pentru că Marie şi Karen fac acelaşi lucru nici nu mai poate măcar discuta cu ele din cauza pereţilor despărţitori din jurul fiecareia. Nu termină niciodată treaba. Nu mai poate vorbi cu alte colege fără să părăsească biroul şi nu mai are motiv să meargă sus, unde putea întâlni oameni. La întrebarea „ce-i de făcut?”, Shelly răspunde că ar trebui admis că experimentul a dat greş şi să se revină la vechea situaţie. Ea adaugă la argumentele sale nemulţumirile colegelor ei care, de teama de a nu fi concediate, nu spun cît sunt de nefericite. Pasul înapoi, în trecut, nu este însă admis de conducerea bibliotecii care îi sugerează să facă o cerere pentru schimbarea locului de muncă la Serviciul de Împrumut, dacă ţine să aibă relaţii cu publicul. Situaţia relatată în acest studiu de caz nu le este deloc străină bibliotecarilor care au trăit perioada de tranziţie de la metodele tradiţionale la cele automatizate în activităţile de bibliotecă. Începutul anilor 90 au fost marcaţi de o teribilă fluctuaţie de personal, cele mai des întâlnite fiind situaţiile în care bibliotecari vechi, cu experienţă îndelungată, au fost nevoiţi să părăsească biblioteca pentru că nu s-au putut adapta noilor tehnici de lucru. Procesul de comutare între tehnicile de prelucrare a documentelor din regim tradiţional în regim automatizat presupunea, pe lângă însuşirea unor abilităţi noi – dactilografierea a devenit obligatorie pentru toţi bibliotecarii – lărgirea cunoştinţelor din domeniul accesului la informaţie. Dintr-o dată metodele de regăsire a informaţiei s-au îmbogăţit, bibliotecarul a început să se gândească mai puţin la modalităţile prin care el însuşi găseşte informaţia, acordând din ce în ce mai mare atenţie utilizatorului, denumit astfel datorită diversificării serviciilor de bibliotecă ce depăşesc sfera exclusivă a lecturii. Nu numai tehnicile de lucru se schimbă ci şi regulile de catalogare şi indexare. Dacă în catalogul tradiţional era foarte normal să găseşti fişe de trimitere de tipul

China

vezi: ZHONGGUO

sau Ungaria

vezi: MAGYARORSZAG

în care este vizibilă preferinţa pentru denumirea geografică în limba ţării de origine, în catalogul automatizat tendinţa este de a se renunţa la această regulă în favoarea denumirii celei mai des întâlnite, în limba catalogului.În fine, regula formei autorizate pentru nume geografice în limba ţării de origine dădea bătăi de cap bibliotecarului dar în aceeaşi măsură şi utilizatorului, fără îndoială. Standardele de transliteraţie ale caracterelor altfel decât latine, care figurau în titlurile din fişele auxiliare de titlu, sau în auxiliarele de coautor, deşi întotdeauna însoţite de trimiteri, erau alt motiv de oarecare derută a utilizatorului care avea nevoie de indicaţiile experte ale bibliotecarului pentru a se lămuri. Într-un cuvânt, dependenţa utilizatorului de cunoştinţele bibliotecarului era inevitabilă, biblioteca tradiţională, cu catalogul pe fişe, fiind orientată mai mult spre bibliotecar decât spre utilizator. O caracteristică a catalogului pe fişe care a anticipat utilizarea vedetelor de subiect în regăsirea informaţiei era aceea conform căreia, în catalogul sistematic, construit în ordinea indicilor de clasificare, exista un index alfabetic al catalogului sistematic. Extrem de util pentru bibliotecari, îndeosebi pentru bibliotecarul care avea drept sarcină să îndrume cititorii, indexul alfabetic permitea acestora din urmă ca, după un timp de frecventare a bibliotecii, să se deprindă cu modul său de utilizare, conferindu-le acestora un anumit grad de independenţă faţă de bibliotecarul de la catalogul public.

Bibliotecarul şi catalogul online

Odată cu apariţia primelor cataloage online „prietenia cu utilizatorul” a devenit lege, sau necesitate, OPAC-urile fiind configurate în aşa fel încât să dea posibilitatea acestuia să regăsească informaţia necesară prin metoda de căutare cel mai des utilizată, cuvinte din titlu. Este un lucru binecunoscut în lumea specialiştilor în informare faptul că la baza contactului dintre baza de date care include colecţiile unei biblioteci şi utilizatorii colecţiilor acelei biblioteci stă interfaţa cu utilizatorul a catalogului online al bibliotecii (OPAC). În funcţie de modul în care această interfaţă „vinde” informaţia existentă în baza de date, aceasta este vizibilă sau nu, accesibilă în totalitate sau parţial, îl provoacă sau îl stimulează pe utilizator să continue sau, dimpotrivă, îi restricţionează capacităţile de intuiţie sau predicţie în privinţa căutării informaţiei. La fel de adevărat este faptul că, într-o etapă anterioară evidenţierii informaţiei prin afişare în OPAC, este esenţial modul în care informaţia existentă în colecţiile bibliotecii este reprezentată în baza de date astfel încât să fie pusă la dispoziţia utilizatorului. Fidelitatea reprezentării informaţiei prin „traducerea” conţinutului informaţional al documentelor în limbajele de indexare existente reflectă calitatea indexării subiectelor dar şi performanţa limbajelor de indexare utilizate. Accesul la informaţie prin subiect şi nu doar prin „known item” (titlu, autor) tinde să capete popularitate, mai ales în medii universitare. Existenţa cheilor de căutare care se adresează utilizatorului interesat de un anumit subiect mai degrabă decât de un anumit titlu devine o provocare pentru bibliotecar. Evidenţierea subiectului documentului având în permanenţă conştiinţa necesităţii predictibilităţii modului de reprezentare prin limbajul de indexare utilizat nu este o sarcină uşoară. „Erudiţia” bibliotecarului indexator trebuie să împace pe de-o parte regulile de indexare cu cerinţele de reprezentare a subiectelor pretinse de utilizator, iar pe de altă parte, dorinţele sale de reprezentare cât mai fidelă a subiectelor cu restricţiile impuse de sistemul de bibliotecă sau de limbajul de indexare utilizat. Bibliotecarul indexator este extrem de expus atitudinii critice a utilizatorilor, el ghidându-se după reguli prestabilite, după cum spuneam mai sus. Îndată ce subiectul unui document a fost structurat şi atribuit înregistrării bibliografice respective, tot procesul parcurs până la evidenţierea subiectului este ignorat de utilizator. Sunt mai multe etape ce trebuie parcurse până la vizualizarea în OPAC a elementelor care compun cheile de căutare a informaţiei dorite de utilizator. Analiza de subiect este una esenţială, obligatorie, deloc uşoară şi care comportă următoarele particularităţi:

– limba documentului poate fi una care nu este cea mai familiară indexatorului

– scrierea aferentă limbii documentului poate fi diferită de cea cu caractere latine

– domeniul din care face parte subiectul documentului poate fi mai puţin cunoscut indexatorului sau quasi necunoscut. Etapa următoare este aceea a alcătuirii unui sumar în care este reprezentată esenţa tematicii documentului. Urmează apoi transpunerea sumarizării şi esenţializării conţinutului documentului din limbajul natural în limbajul/limbajele de indexare utilizat/e. În toate aceste etape documentarea prin recursul la materiale de referinţă este absolut necesară, profunzimea şi durata acestei etape din procesul indexării nefiind evidenţiată sub nici o formă în rezultatul acestui proces, descriptorii sau codurile de clasificare atribuite documentului. Ceea ce se vede şi este criticabil, sunt descriptorii şi codurile de clasificare situate în dreptul metodelor de căutare corespunzătoare din OPAC, elemente care există acolo din convingerea indexatorului că ele reprezintă esenţa tematicii documentului, şi după care documentul poate fi regăsibil conform unei cerinţe formulate de utilizator.

Bibliotecarul şi Internet-ul – o privire fugară spre aplicabilitatea FRBR

Există opinia conform căreia Internet-ul, şi mai exact Google, este un adevărat duşman al bibliotecilor întrucât le „fură” utilizatorii. Există însă şi opinia contrară conform căreia Internet-ul vine în ajutorul bibliotecarului dar şi al utilizatorului în egală măsură. În paragraful care urmează vom reveni la acest subiect mai pe larg tratând implicaţiile pe care le are un motor de căutare precum Google asupra bibliotecilor şi impactul pe care Amazon îl are asupra cataloagelor online. Să vedem repede de tot în ce măsură Internet-ul poate fi benefic pentru biblioteci, în general, şi pentru bibliotecar în special.Nu e nici o noutate faptul că popularitatea Internet-ului a crescut fantastic în ultimii ani şi că Internet Café-urile se găsesc în cele mai nesemnificative localităţi de pe hartă. Toată lumea navighează, de ce n-ar naviga şi bibliotecarii şi utilizatorii de bibliotecă? Mai ales dacă rezultatul acestei operaţiuni este cel scontat. În literatura din domeniu se vorbeşte despre „The McLibrary Syndrome”, adică fast food pentru minte. Dacă ai o nelămurire sau o îndoială, îl întrebi pe Mr. Google şi toate incertitudinile se risipesc. Problema este că Mr. Google nu este întotdeauna egal cu Mr. Right. Atunci trebuie să apelezi la surse considerate serioase ca dicţionare şi enciclopedii pentru a risipi orice urmă de îndoială sau neclaritate.Sistemele de cataloagele online unionale naţionale sunt deja comune în tot mai multe ţări şi, lucru încurajator, RoLinEst-ul este din ce în ce mai frecvent utilizat de bibliotecile din România. Sistemul naţional unitar de informare şi documentare ştiinţifică şi tehnică îşi propune unificarea sistemului de bibliotecă NUSIDOC-S&T. El are ca obiective punerea în comun a cataloagelor unor mari biblioteci realizând astfel nucleul viitoarei reţele universitare şi de cercetare romînească. Cuprinde cataloagele celor patru biblioteci centrale universitare care sunt şi cele mai mari biblioteci universitare din România şi au un număr important de documente ştiinţifice înregistrate în bazele lor de date. Bibliotecile participante la acest proiect sunt: Biblioteca Centrală Universitară „Politehnica” – Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” – Bucureşti, Biblioteca Universităţii Tehnice de Construcţii – Bucureşti, Biblioteca Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” – Iaşi, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” – Cluj-Napoca, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” – Timişoara.Pentru bibliotecarii indexatori care au de-a face cu o largă varietate de documente din toate domeniile, în toate limbile şi cu tot felul de seturi de caractere, existenţa unor sisteme de cataloage precum OCLC WorldCat, RedLightGreen sau AustLit sunt o adevărată binecuvântare. Ele nu numai că sunt surse open access dar, prin impresionantele lor dimensiuni oferă şanse maxime de regăsire a documentelor căutate. Fiind construite pe baza înfricoşătorului model conceptual intitulat Functional Requirements for Bibliographic Records (FRBR), ele oferă multiple posibilităţi de selecţie a unor ediţii speciale, variante de titlu, şi altele asemenea, fiind de un real ajutor pentru bibliotecar.

Bibliotecarul, web-OPAC-ul, Google şi Amazon

În ultima conferinţă ELAG (European Library Automation Group) desfăşurată anul trecut la Bucureşti, participanţii (cel puţin participanţii români) au fost puşi la curent cu noile realităţi din lumea bibliotecilor şi cu modul în care acestea cooperează cu motoare de căutare din Internet sau agenţii de vânzări din Internet în beneficiul utilizatorului.Google Scholar este un motor de căutare în care sunt exportate înregistrări bibliografice din cataloage naţionale unionale, actualizate lunar. Acestea conţin ca elemente obligatorii autor, titlu şi subiect, structurarea datelor şi afişarea acestora căzând în sarcina Google. Este suficient să ai un număr ISBN şi ai posibilitatea să găseşti cartea pe care o cauţi în Google sau Amazon. Datele bibliografice trimise la OCLC WorldCat sfârşeşc adesea prin a fi regăsite în Google. Exsită chiar posibilitatea de a câştiga bani din exportul de date bibliografice la Google sau Amazon. S-a ajuns în urma unor sondaje la concluzia că este mai puţin costisitor să cumperi cărţi să le împrumuţi prin ILL. British Library, de exemplu, după cum se raportează la ELAG 2006, a oprit împrumutul bibliotecar pentru cărţi care nu au multe şanse de a fi solicitate, dispunând ca acestea să fie trimise sau vândute la Amazon. Un efect al impactului pe care îl au Google şi Amazon asupra utilizatorului de Internet şi de informaţie în general, este implementarea în OPAC-uri a sugestiilor, comentariilor sau recenziilor cititorilor. Popularitatea şi influenţa exercitate de Google şi Amazon asupra cataloagelor online au determinat decizii la nivelul conducerii unor biblioteci de fuziune a departamentelor de informatizare cu cele de prelucrare a informaţiei, pentru o mai bună administrare şi coordonare a activităţilor specifice.Se vorbeşte în prezent despre sindromul Library 2.0. Paul Miller (www.talis.com), într-un seminar din cadrul aceleiaşi conferinţe ELAG, vorbeşte despre existenţa unei prăpăstii între ce se aşteaptă de la biblioteci şi ceea ce fac bibliotecile în prezent. Cu toate acestea, în Marea Britanie, 96% din populaţie frecventează bibliotecile şi 89% din populaţie au încredere mai mare în biblioteci decât în BBC. Ce înseamnă Library 2.0? O bibliotecă deschisă oricui. Existentă oriunde. Angajată să servească comunităţile actuale şi pe cele potenţiale de utilizatori şi să-i adune la un loc prin serviciile unitare oferite. Library 2.0 (re)mixează informaţii şi servicii şi le utilizează în manieră proprie pentru satisfacerea nevoii utilizatorului. Urmăreşte standardizarea accesului la serviciile de bibliotecă. În consecinţă, tendinţa actuală este aceea de a face cataloagele de bibliotecă să semene cât se poate de mult cu Google şi Amazon. Primo, un produs al firmei ExLibris este un exemplu în acest sens. În acest sistem se renunţă la duplicarea înregistrărilor bibliografice prin utilizarea unuia dintre principiile FRBR, al colocării. Interfeţele de bibliotecă sunt restructurate şi dezvoltate în sensul dorinţelor utilizatorului. Regulile de catalogare, atât descriptivă cât şi tematică sunt rafinate. Terminologia privind indexarea subiectelor este şi ea rafinată. Utilizează mult mai mult full text-ul şi se bazează pe furnizare de servicii.

Utilizatorul, între timp…

… are necesităţi din ce în ce mai sofisticate, pretinzând satisfacerea acestora în minimum de timp şi cu minimum de efort din partea sa. Regula lui Ranganathan „economisiţi timpul utilizatorului” se pare ca a devenit regula de aur după care sunt apreciate serviciile oferite de biblioteca de azi utilizatorului din ce în ce mai pre(ten)ţios.Johan van Halm, într-o prezentare despre cerinţele funcţionale ale sistemelor actuale de bibliotecă , avansează conceptele de organizaţie „savantă” (learned organization) dar şi de organizaţie orientată spre marketing (marketing-oriented organization) pentru bibliotecă. În privinţa serviciilor oferite, van Halm afirmă că biblioteca nu mai este judecată atât pentru colecţiile sale cât pentru tipul de acces pe care îl oferă. Biblioteca actuală are, pe lângă vechea funcţie de loc de studiu, funcţia de loc de întâlnire. Pe de altă parte, utilizatorul are nevoie de servicii de bibliotecă independente de spaţiu şi timp. În fine, biblioteca, spune van Halm, nu mai este centrul universului, utilizatorul însă, este.Pornind de la aceste considerente şi adăugându-le la cele spuse anterior, încercăm să schiţăm portretul utilizatorului din ce în ce mai exigent al bibliotecii în epoca actuală. Comportamentul utilizatorului este cel mai credibil barometru în privinţa eficienţei Web OPAC-ului şi al activităţii care îl are ca rezultat. Adaptarea modalităţilor de regăsire a informaţiei conform dorinţelor acestuia, instituirea unor cursuri rapide de instruire referitoare la aceste modalităţi, concomitent cu adaptarea formatului de afişare la cele mai noi formule existente în lumea bibliotecilor sunt primele măsuri care sunt necesare în asemenea situaţii. Etichetarea clară a butoanelor existente în formatul de afişare cu legende care să le explice, mesajele de ajutor care indică semnificaţiile cheilor de căutare cu exemple scurte dar edificatoare sunt la fel de necesare. Este greşit şi nu trebuie pornit de la premiza că utilizatorul unei biblioteci universitare nu citeşte instrucţiunile. Utilizatorii bibliotecilor universitare sunt indubitabil utilizatori şi buni cunoscători ai motoarelor de căutare din Internet. Acolo au curiozitatea şi răbdarea să caute, chiar dacă nu au instrucţiuni de utilizare a cheilor de căutare sau mesaje de ajutor. Eficienţa şi claritatea instrucţiunilor sau a mesajelor de ajutor, modalitatea de amplasare a lor în spaţii inteligent alese sunt ceea ce contează şi ar trebui să ne intereseze. Link-urile care trimit la informaţie similară din afara bazei de date a bibliotecii sunt extrem de utile şi apreciate de vizitatorii bibliotecii. Răspunsul negativ sau eronat la activarea unei asemenea opţiuni, pe de altă parte, ar produce frustrare. Toate aceste elemente contribuie la creşterea încrederii utilizatorului actual sau potenţial în instituţia bibliotecară, reciproca, din păcate, fiind şi ea valabilă. Depinde de noi, cei care oferim informaţie şi servicii utilizatorilor, de modul în care înţelegem să ne „vindem” aceste produse, în ce termeni vom fi apreciaţi. Munca bibliotecarului, nivelul său intelectual, abilităţile sale de comunicare îl pot scoate din anonimat pe organizatorul universului cunoaşterii.

Bibliografie:

Melot, Michel (2004). La Sagesse du Bibliothécaire. Paris, l’Oeil neuf.

Shuman, Bruce (1987). River Bend in Transition: Managing Change in Public Libraries. Phoenix, Ariz., Oryx Press.

Web Site-uri utile:

http://www.talis.com/platform

http://www.redlightgreen.com/

Un răspuns

  1. un articol foarte bun.. eu tocmai scriu licenta acum!

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: