Statutul de emigrant

Stiu ca subiectul acesta e off topic, fiind insa vacanta aproape, ma risc.

Scriu acest mesaj pentru cele cateva informatii poate interesante, dar in special pentru autoclarificare si ca sa indepartez incertitudinea si plictiseala (in spaniola suna foarte bine cand spui sunt plictisit: estoy aburrido). Nu sunt genul celui care sa aiba probleme cu dezradacinatul, cu dorul de tara, cu criza acomodarii. Si totusi, parca lipsa unei apartenente certe, puternice la un grup (chiar fictiv, cum este cel national) ma tulbura. Emigrantul este intr-o stare de suspensie identitara vulnerabila din acest punct de vedere. Fiind roman, aceasta problema poate sa devina complexa. Cui sa te atasezi si care apartenenta sa o valorifici cu precadere(cea nativa sau cea de adoptie)? Susana, o partenera de schimburi lingvistice din Barcelona, care a stat un an in Romania si care stie romana la perfectie, imi spune ca a socat-o in Romania faptul ca toata lumea vroia sa plece si considera ca domiciliul in Romania este unul fortat. Ceea ce era invers fata de ce se intampla in Spania unde ti se spune sa nu pleci nicaieri pentru ca Spania este cea mai buna si mai frumoasa tara din lume. Deci, in tara, autonemultumirea cronica intretine o presiune care te expulzeaza. Cei care parasesc Romania au o furie de indragostit tradat, sunt fara exceptie „satui de Romania”. Odata emigrat, te intalnesti cu imaginea proasta a romanilor in Occident (imagine slefuita zi de zi de mass media occidentala si verificata pana la saturatie de experientele negative ale cetatenilor confruntati cu infractorii romani totusi prea numerosi si cu prostitutia exercitata se pare cu frenezie de romance). Motiv pentru care, de exemplu, pe langa faptul ca ai de infruntat privirile condescendente si suspicioase, poti avea probleme reale cum ar fi sa obtii un apartament de inchiriat. Am inteles ca romanilor li se cer garantii suplimentare daca vor sa inchirieze un apartament intr-o zona mai buna. Noi nu am avut aceasta problema, dar am auzit doar ca altii ar fi intampinat dificultati. Nu exclud insa sa fie zvonistica si exagerari. Chiriile in Valencia la apartamente cu 2 si 3 camere sunt de pe la 450 pana pe la 800 de euro pe luna (la care se adauga garantiile). Urmeaza apoi insusirea statutului de emigrant. In primul rand, exista o excludere culturala fireasca, uneori amuzanta alteori tragica, datorata si dificultatilor lingvistice. Apoi o circumscriere birocratica in aceasta categorie. Orice strain trebuie sa mearga la primarie (ayuntamiento, prima imagine de mai jos) pentru impadronare (el padrón fiind registrul in care figureaza toti locuitorii dintr-un teritoriu). Ca sa faci impadronarea in principiu trebuie sa ai o adresa, insa nu si o situatie legala in Spania ( e ciudat, dar asa e). Dupa care mergi la politia pentru straini (pentru romani si bulgari exista un sediu chiar pe langa Plaza de la Reina, dar e cu programare – „cita previa” se face online si dureaza cam o luna, asa ca trebuie sa te gandesti din timp; personalul de acolo, cel putin cu noi, a fost foarte de treaba, contrar a ceea ce ma asteptam eu). In final, dupa o etapa provizorie, primesti un certificat cu NIE (Numero de Identification de Extranjeros). Abia acum poti merge sa semnezi contractul de munca (romanii, exceptand anumite cazuri expres prevazute, primesc certificat fara drept de munca pana in 2009), contractul de asigurari sociale (daca ai contractul de munca, evident) sau poti sa-ti deschizi un cont la o caja (un fel de casa de ajutor sau de CEC; cea mai celebra si mai veche fiind Caixa). Cand sa rasufli usurat, la stiri se anunta ca un emigrant roman si-a ucis sotia, ca Romania, alaturi de Bulgaria, este cea mai corupta tara din Uniune sau ca Romania este pe primul loc in ceea ce priveste numarul de cazuri de hepatita B si C s.a.m.d. De aceea, cred, nu ne-am mirat prea tare ca proprietarul casei ne vizita in fiecare zi la inceput ca sa vada ce mai facem si daca ne descurcam cu masina de spalat, cu televizorul, cu centrala de gaz etc. Dar statutul emigrantului roman evolueaza si este trait diferit de la persoana la persoana pe masura ce emigrarea isi pierde caracterul eroic pentru a deveni un eveniment biografic banal, un experiment la indemana tuturor si practicat de tot mai multi.

Bine, am sa va tin la curent in continuare, dar nu prea curand fiindca sunt ocupat cu lucruri despre care am sa povestesc data viitoare.

 

Un saludo desde España!

Ayuntamiento de Valencia:
simg0747.jpg

Hemisferic-ul (iar in planul doi Museo de las Ciencias Principe Felipe) din cadrul complexului Ciudad de las Artes y las Ciencias de Valencia, opera faimoasa a arhitectului valencian Santiago Calatrava:

dscn3643.jpg

Un răspuns

  1. Merci de articol, foarte utila info

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: