Plagiatul în lucrările de biblioteconomie

Numărul de săptămâna trecută al Dilemei vechi are ca temă Furtul intelectual. Articolul Plagiatorii mei, semnat de Alexandru Ofrim, mi-a readus în minte câteva „perplexităţi” personale mai vechi sau mai noi, generate de faptul că, la fel ca semnatarul articolului sus-pomenit, am descoperit în câteva rânduri, reproduse sub alte semnături, fragmente de mai mică sau mai mare întindere din modestele mele contribuţii ştiinţifice.

Aici ţin să fac o disociere între plagiatul intenţionat (furtul) şi „plagiatul din necunoaştere” (nu ştiu cât e de potrivit ultimul termen, dar nu am găsit altul mai bun). „Plagiatul din necunoaştere” are multiple cauze, dar de cele mai multe ori este vorba de necunoaşterea tehnicilor de muncă intelectuală (care, în opinia mea, ar trebui predate obligatoriu în toate instituţiile de învăţământ, începând de la nivel liceal). Cea mai frecventă situaţie pe care am întâlnit-o este cea în care fragmente din articolele mele erau reproduse ca atare, fără ghilimele, sursele fiind citate, totuşi, în bibliografie.

În prima categorie, „furt calificat” (sau, cum zic caţavencii, „magna cum fraude”), se încadrează articolul „Bibliotecă virtuală, bibliotecă digitală, bibliotecă hibridă. Delimitări conceptuale şi reglementare legislativă”, în care Laura şi Adrian Manea reproduc cu generozitate fragmente din articolul meu cu titlul Bibliotecă automatizată, bibliotecă digitală, bibliotecă virtuală, bibliotecă hibridă. Delimitări conceptuale (vă rog să remarcaţi efortul intelectual deosebit al celor doi de a schimba ordinea cuvintelor în interiorul titlului, ca, Doamne fereşte, să nu se prindă cineva care e sursa), bineînţeles fără ghilimele şi fără a mă cita în bibliografie. Amuzant este că, în volumul de comunicări în care a apărut articolul lor, cei doi Manea sunt vecini cu… subsemnatul (curat ghinion, coane Fănică!). Trist este că subsemnatul a făcut parte din… comitetul de recenzie a lucrărilor (fără însă a vedea la faţă produsul respectiv, deoarece… nu mi-a fost transmis spre recenzare).

În cea de-a doua categorie, a „plagiatului din necunoaştere”, am fost tentat să încadrez exemplul de mai jos, dar m-am răzgândit – o să înţelegeţi imediat de ce (şi o să vedeţi cum ajung să se întâlnească marile spirite de pe ProLibro!🙂 ). Situaţia e chiar amuzantă: unul dintre plagiatorii pe care Alexandru Ofrim îi semnalează în articolul său se numeşte Daniela Muntean. Aceeaşi sârguincioasă „autoare” (de data aceasta sub semnătura Dana Muntean), în numărul din decembrie 2005 al aceleiaşi publicaţiii – Jurnalul virtual al Muzeului ASTRA din Sibiu publică un articol intitulat „Biblioteca şi Internetul„, în care îmi preia integral, fără ghilimele, trei paragrafe din articolul „Bibliotecile în ciberspaţiu”, făcându-mi însă onoarea de a mă cita în bibliografie. La fel procedează şi în articolul „Cum va arăta biblioteca viitorului?”, republicat şi în Magazinul bibliologic nr.1/2006, editat de Biblioteca Naţională din Republica Moldova (las celor curioşi plăcerea să descopere din ce lucrare „m-a copiat” – indiciu: e citată, cu titlu trunchiat, la bibliografie!). Mi-am pus, firesc, întrebarea: necunoaştere, necunoaştere, dar până când?!

P.S. Am făcut referire la articolele semnate de mine pentru că, firesc, pe acestea le cunosc cel mai bine. Cu siguranţă, (şi) în domeniul nostru, victimele plagiatului sunt mult mai numeroase. Mă gândesc, cu groază, ce efect ar avea asupra mediului universitar românesc o campanie susţinută de descoperire a plagiatorilor… Alexandru Ofrim menţionează cazul unei studente a domniei sale care i-a prezentat cu nonşalanţă, sub semnătura ei, un referat în care îi reproducea integral textul unui articol. Ce te faci însă când descoperi aşa ceva nu în lucrările studenţilor tăi, ci în cele ale unor… foşti profesori?!

Un răspuns

  1. Poate stiti, poate nu. Exista o Coalitie pentru Universitati Curate in Romania ecent infiintata. http://www.romaniacurata.ro/universitati-curate/index.html
    Cei care stiu de cazuri de plagiat in cadrul academic dar nu numai sunt incurajati sa spuna cine de la cine a furat. Haideti sa nu mai intoarcem caput in alta directie cand vedem asa ceva. Mai ales in domeniul nostru in care informatia corecta e atat de importanta.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: