Legea dreptului de autor

…în State.

Aici dreptul de autor e apărat. Unii ar spune că e prea apărat. Pentru orice proiect care apelează la resurse externe există cineva care verifică copyright-ul acelor resurse. Companiile mari cum e Disney îşi apără atât de înverşunat drepturile de autor (prin tribunale) încât cei din spaţiul public care ar vrea să le folosească, de exemplu,  fragmente din filme în scopuri educative se simt intimidaţi şi de cele mai multe ori renunţă.

 Acesta este un filmuleţ despre legea dreptului de autor făcut utilizând imagini din filmele Disney dar în limita permisă de lege. Textul însă explică ce şi cum despre această lege de poveste 🙂  

6 Răspunsuri

  1. Oau ! Este amuzant de îngrijorător…
    Sunt lucruri ştiute, dar…
    Acel mult promovatul interval negru (200 de ani lipsa din cultura mondială) se va întâmpla. Cred că ceea ce se petrece acum este echivalentul unui bibliocaust…
    Există o contrapondere totuşi reprezentată de: Open Access, Public Domain, LGPL, Creative Commons

  2. Timp de vreun an a durat o polemica, in lista de discutii a AIB, Assiciazione Italiana Biblioteche, dar si in alte cateva tari comunitare, starnita de obligatia, in Uniunea Europeana, de a plati imprumutul de publicatii desfasurat in biblioteci, pentru a satisface dreptul de autor (si al editorului), conform Directivei din 2006 si a Directivei din 1992. Polemica era provocata de parerile diferite in legatura cu serviciile de biblioteca (in specie imprumutul): e just sau nu e just sa aiba un pret suportat de catre utilizatori?
    Directiva comunitara 115/CE (2006) contrasteaza cu Manifestul IFLA/UNESCO (1994) care spune: „Utilizarea bibliotecii publice trebuie să se facă, în principiu, fără plată. Biblioteca publică este responsabilitatea autorităţilor locale şi naţionale. Trebuie să fie susţinută de legislaţii specifice şi finanţată de autorităţile naţionale şi locale”.
    In unele tari comunitare au fost gasite solutii diferentiate la aceasta problema (ex.: plata unei mici taxe pentru imprumuturi; plata unui abonament anual (acestea fiind suportate de catre utilizatori); sustinerea acestor costuri din partea statului) , dar in alte cateva situatii – acolo unde nu s-a tinut in nici un fel seama, UE a dat sanctiuni pentru nerespectarea directivei.
    Ma intreb daca aceste probleme sunt luate in considerare in Romania.

  3. Cred ca Marius ar trebui sa ne poata da mai multe detalii despre acest lucru.
    Pana atunci as avea o intrebare legata de relatia dintre editori si biblioteci. Stiu ca in State, bibliotecile iau cartile la pret redus de la edituri si ca redurecea poate merge pana la 40% din pret. Mai stiu ca in Romania, unele biblioteci publice trebuie sa cumpere cartile de la o anumita librarie din oras, in nici un caz de la alta, platind si adaosul comercial aferent. Cum e in Italia? Sau Spania? Dar in Ungaria?

  4. Voi raspunde curand la intrebarea Claudiei, care tine mai degraba de „Dezvoltarea colectiilor”.
    Acum as face o completare partiala la ceea ce intrebam eu insami „Ma intreb daca aceste probleme sunt luate in considerare in Romania”, legat de dreptul de autor si de editor in legislatia comunitara. Am vazut ca da, sunt receptionate in timp util, dovada ca romanii sunt f. capabili.
    Privind la categoria „Dezvoltarea colectiilor” am gasit intr-un comentariu f. interesant al lui Marin Pruteanu, acest fragment care de fapt se referea la dreptul de autor, mai precis „dreptul de imprumut”.
    „Dupa ce anul trecut bibliotecile au fost panicate de Copyro cu “dreptul de imprumut” (despre aceasta poveste aici), acum ANRMAP este noua institutie care face viata grea bibliotecarilor”.
    Chestiunea e ca nu Copyro si nici ANRMAP nu sunt cei care au generat problemele; ei doar profita de consecintele acestora. Si nu e vorba de panica, ci de o problema care trebuie rezolvata cu ajutorul unei legi relative la modalitatea de punere in practica a directivei CE. Poate ca ati rezolvat deja si asta.
    De ex., in Italia, banii rezultati di taxele pentru imprumut se depoziteaza intr-un anume fond la Ministerul Culturii, dar e statul care sustine aceste plati din 2008. Unele biblioteci au avut initiative proprii inca din 2002-2003.
    In Franta, am citit m. demult ca e statul care plateste autorilor si editorilor remuneratia rezultanta, cu sume destul de consistente. In Spania plateste statul (0,20 cent, din care 60% pt. autor si 40% pt. editor).
    In tari mai bogate, ca Marea Britanie, Danemarca, Olanda, sunt utilizatorii care platesc taxe destul de mici.
    Poate ca voi stiti deja ca IFLA a publicat in 2005, rev. 2007 propria pozitie fata de „lending right”:
    http://www.ifla.org/III/clm/p1/PublicLendingRigh.htm
    E interesant de citit, dar mi se pare ca situatia nu s-a schimbat.

  5. Deoarece Spania era in situatia sa fie amendata cu 300 de mii de euro zilnic in cazul in care nu indeplinea normele europene privind dreptul de imprumut, atunci Ministerul Culturii, pentru a evita acest lucru, a acceptat o plata de 20 de centi (adica 0,20 euro, iar procentul mi se pare ca e de 70/30%) ca drept de imprumut pentru fiecare carte achizitionata in acest scop. Ministerul a platit deja pentru imprumuturile din 2007 o prima transa de 1,3 milioane de euro la societatile de gestiune colectiva. Legea proprietatii intelectuale din 2006 nu prevede aceasta plata, insa o prevede Legea lecturii, cartii si bibliotecilor care este din 2007 (sunt exceptate numai bibliotecile din localitati cu mai putin de 5000 de locuitori). Totusi exista o importanta opozitie la acest drept de imprumut iar bibliotecarii si asociatiile lor s-au mobilizat si au protestat. Exista inclusiv liste cu autori care refuza acest drept (desi mi se pare ca e un drept la care nu se poate renunta).

  6. Da, asa este, au fost numeroase protestele contra imprumutului platit, din parte asociatiilor de biblioteci in Italia (site-ul AIB si cel al Bibliotecii din Cologno Monzese), din Spania, si din partea multor autori importanti, printre care Noam Chomsky, Dario Fo…
    Aceasta situatie este inca un semnal al decalajului economic dintre tarile comunitare, dar si al excesivei mercificari a bunurilor culturale in momente inadecvate ale dezvoltarii.
    Totusi, am auzit si voci care nu erau impotriva serviciilor platite in biblioteci: considerau ca asta ar contribui la cresterea prestigiului social al bibliotecilor si al bibliotecarilor, precum si la o imbunatatire a situatiei materiale si gestionare.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: