Cartea aşa cum trăieşte şi e înţeleasă ea in satul Leşu…

Spicuiri din ideile lui Anton Coşbuc legate de ce ar trebui să fie o bibliotecă. Aceste rânduri fac parte din prezentare  bibliotecii satului Leşu (Năsăud) făcută în  Echipe studenţeşti la sate – program de lucru şi rezultate, 1934, Fundaţia culturală regală  “Principele Carol”. 

„O bibliotecă oricât ar fi ea de bine înzestrată si oriunde instalată, nu va reuşi să trăiască cu adevărat în sufletul săteanului dacă va lipsi bibliotecarul. El este chezăşia vieţii unei biblioteci. „

„Bibliotecarul va trebui deci să dea o atenţie deosebită cititorilor care n-au mai pus mâna pe o carte de când au întrerupt şcoala. Pentru această categorie de cititori rămaşi din şcoala primară cu anumită silă pentru slovă cea dintâi carte e hotărâtoare.”

„Un mic târg, o «şatră» de cărţi va trebui sa stea în fiecare duminică, lângă pavilionul de joc, înfiptă în drumul săteanului. Librăria care nu iese dintre zidurile Căminului e sortită să tânjească având o viaţă artificială.” 

„Pentru sătean, cartea continuă să fie un tovarăş de sărbătoare şi prea puţin un călăuzitor de zi de lucru.” 

„Un mijloc sunt conferinţele cu subiecte luate din sat, cu pilde din gospodăriile unde s-au adus îmbunătăţiri vizibile pe urma celor învăţate din cărţi. Pildele de aiurea sunt puţin convingătoare.(…) Experienţele şi pildele se pot repeta pentru toate domeniile şi trebuie făcute cu orice prilej. Paralel cu aceasta trebue înzestrate, organizate şi bine îndrumate bibliotecile săteşti şi librăriile de pe lîngă Cămine, organizate cursuri de bibliotecari de cel puţin trei zile, pe judeţe şi în cadrele unui Cămin mai harnic.”

Actualitatea acestor cuvinte mă bucură într-un fel dar mă şi sperie…

Un răspuns

  1. Întâmplarea face că ieri, lucrând cu presa noastră locală, am dat peste un articol despre difuzarea cărţii la sate. Totul părea foarte în regulă: necesitatea lecturii, autobuz care merge cu cărţile din localitate în localitate, nominalizarea celor cu achiziţii mai consistente. Singura problemă este că nimic nu lăsa să se întrevadă grozăviile din acele vremuri, fiind vorba de ziarul „Pentru Socialism”, din Baia Mare, anul 1952. Mi s-a părut îngrijorător, cu atât mai mult cu cât lucrările editate în anii ’50, care ar putea ilustra epoca, sunt destul de rare, cele mai multe fiind casate ca uzate fizic şi moral (după 1965 asta a fost o modă şi o bună dovadă de ipocrizie). Voiam să spun că lucrurile trebuiesc citite şi interpretate în context. Sigur că nu se pune la fel problema pentru perioada interbelică, atât de fastă pentru cultura română.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: