Lectura şi capriciile ei. Utilizatorii în sec al XXI-lea

Încă de la începutul acestei expuneri dorim să precizăm că vom trata această problemă din perspectiva utilizatorului şcolar şi universitar, referindu-ne la nevoia lui de adaptare la cerinţele vieţii .

Ne place sau nu, nevoia de lectură a cunoscut un aspect mai puţin „romantic” în ultimii ani ai secolului trecut şi se pare că merge într-o direcţie în care, pe primul plan, se situează mai mult dorinţa de comunicare, dar o comunicare non-verbală. Omul nu prea mai citeşte de plăcere cum se întâmpla cu „bunicuţele” din sec al XIX-lea, ci din nevoia de perfecţionare profesională. Oamenii nu mai au timp să citească beletristică, unii îşi amână acestă plăcere pentru vremea pensionării, dar din păcate rămâne un vis destul de îndepărtat. Utilizatorul din ziua de azi se află în faţa unei dileme. Din toate părţile este asaltat, de informaţie, care îmbracă diverse forme, suport tadiţional(carte, periodice), magnetic (casete, microfilme), suport electronic (recenzii de carte, lucrări ştiinţifice, cd-uri, publicaţii seriale, ziare şi reviste, on-line, cataloage de cărţi ) etc. Ce să aleagă? E destul de greu să se oprească auspra unuia dintre elementele expuse mai sus. Fiecare dintre ele încearcă să îl atragă de partea sa prin culoare, format, grafică, simplitate etc. Informaţia este supravegheată de „Măria Sa”, publicitatea. Nu mai există un criteriu de selecţiei bine definit, şi din păcate valoare nu învinge întotdeauna.

În momentul de faţă utilizatorul sec al XXI-lea încă mai foloseşte toate aceste elemente de informare, dar le foloseşte haotic, fiind mereu contra cronometru, şi ca atare acordă de cele mai multe ori importanţă unor probleme minore, scapând esenţialul. În România se înregistrează un fenomen interesant din punct de vedere sociologic. De cele mai multe ori informaţia se transmite pe cale orală. Să ne aplecăm puţin asupra acestei probleme. Un utilizator descoperă întâmplător o carte care îi este necesară în procesul de formare profesională, carte ce nu apare în bibliografia cursului (noi încă mai lucrăm în proporţie de 95% cu această formulă tradiţională). Şi imediat se pune un mecanism în funcţiune. Cartea respectivă în scurt timp urcă în topul celor mai citite (solicitate) cărţi, şi vrând, nevrând biblioteca este nevoită să mai achiziţioneze un exemplar, dacă are norocul ca ea să fie editată în România, şi să mai existe în stocul editurii. Dacă încercăm să oferim utilizatorului un alt titlu care conţine informaţii mult mai bune, sau la fel de bune, ca exemplarul solicitat, studentul ne spune că vrea „numai” cartea aceea. De cele mai multe ori nu ştie nici autorul, şi nici titlul, cel mult ştie domeniul şi ştie sigur că o va găsi în biblioteca noastră, deoarece o colega i-a recomandat-o ca find ideală pentru referatul său.

Informaţia este „perisabilă”, dacă putem să spunem aşa, deoarece piaţa de desfacere este foarte dinamică. Un exempul concret îl avem în universităţile şi specializările care au apărut în România după revoluţie.

De ce spunem că lectura în secolul al XXI-lea e un capriciu? Să ne uităm la ce se citeşte, şi la felul în care se citeşte. Conţinutul cărţii de specialitate este efectiv „mutilat”, deoarece utilizatorul apelează de multe ori la serviciile biliotecii în ultima clipă. Acest lucru se întâmplă cel mai adesea înainte de examen, sau când are de redactat un referat. Atunci din carte sunt xeroxate anumite părţi sau sunt copiate anumite capitole, care se vor a deveni într-un final referate pe cinste.

Calitatea studiului individual a scăzut extrem de mult. Încă de la vârste fragede utilizatorul este introdus în această lume a receptării informaţiei, sub formula de „hei-rup”. Această „metodă” folosită tot mai des de către profesori are rezultate dezastruoase. Nu-i poţi da unui copil să citească până a doua zi un roman! Şi totuşi mai există şi astfel de situaţii care au un rol nefast, deoarece îndepărtează şcolarul de lectură! În felul acesta, utilizatorul renunţă din start la citit. Elevul este îndrumat spre bibliotecă, iar aici îl aşteaptă o surpriză neplăcută: toate exemplarele au fost împrumutate sau cartea respectivă nici nu există în colecţii, deoarece, se ştie foarte bine că bibliotecile, nu dispun de fonduri suficiente pentru a răspunde în totalitate cerinţelor pieţei. În cazul acesta utilizatorul e nevoit să apeleze la surse adiacente: roagă un coleg să-i povestească despre ce e vorba în cartea respectivă, sau îşi cumpără o ediţie prescurtată din care citeşte introducerea sau cuvântul înainte. Şi uite aşa intră în facultate şi continuă să se pregătească în acelaşi mod.

Apariţia Internetului a rezolvat pentru cititorul de azi problema, deoarece îşi poate lua referatele, gata rezolvate, din site-uri speciale care conţin astfel de materiale.

Şcoala şi biblioteca ar trebui să comunice între ele, pentru a asigura un suport informaţional cât, de cât acceptabil tinerei generaţii, cerinţa valabilă atât la nivelul bibliotecilor şcolare, cât şi al celor universitare. Dar această „colaborare”, în prezent, ţine din păcate de domeniul fantasticului. Poate că o parte din vină o poartă şi sistemul actual de învăţământ care propune în fiecare an o programă nouă, cu autori care nu s-au studiat pănă acum, şi ale căror lucrări nu au intrat în colecţiile bibliotecii, sau au fost achiziţionate într-un număr insuficient de exemplare.

Cu aceaşi situaţie ne confruntăm şi în învăţământul superior. Studentul se trezeşte în braţe cu o bibliografie pe care nu prea ştie unde să o caute. Şi atunci apelază la serviciile bibliotecii de specialiate căutând cu disperare informaţia. Dacă biblioteca dispune de un catalog informatizat atunci misiunea lui este întrucâtva uşurată. Dar când nu are această facilitate la dispoziţie, este nevoit să caute într-un fişier tradiţional în special, în cel sistematic. Dacă nu este asistat de un specialist se poate rătăci, deoarece poate confunda cota cu clasificarea zecimală a cărţii, sau mai rău se poate întâmpla ca titlurile care figurează în catalog, să nu mai existe în colecţiile bibliotecii. Din nefericire se întâlnesc şi situaţii de genul acesta.

Dar să vedem concret ce se întâmplă cu unii utilizatori într-o sală de lectură. Activitatea de împrumut nu s-a dezvoltat şi nu se poate dezvolta la capacitatea maximă, datorită lipsei fondurilor financiare şi insuficienţei spaţiului de depozitare Am ales acest loc din bibliotecă, deoarece consultarea documentelor în sală, are pondere mult mai mare în raport, cu împrumutul în bibliotecile noastre. Să luăm de exemplu o sală de lectură cu acces direct. Primul lucru pe care îl fac anumiţi utilizatori este să-şi îngrămădească pe masă toate cărţile din acces pe care le au în bibliografie, după aceea, solicită cărţile care se află în depozite. Deci, în scurt timp cititorul nostru se transformă într-un veritabil „depozitar”. După ce-şi aşează cărţile în faţă începe să caute printre rafturi pentru a găsi ceva nou pentru subiectul pe care îl tratează şi în cadrul celorlalte domenii. În vederea unei pauze de studiu, utilizatorul îşi alege şi o carte de beletristică de ultimă oră, despre care a auzit sau a citit în revistele de specialitate.

De cele mai multe ori cartea nu prea îl interesează, totuşi se apucă să o citească pentru că autorul respectiv e la modă. Din start se pune o graniţă între util şi plăcut. Deja cititorul din secolul al XXI-lea este influenţat foarte mult în consumul său cultural de marketingul editorial. Dacă publicaţia respectivă a fost mediatizată intens, ea are cu un avantaj enorm în faţa cărţilor care poate sunt mai bune, dar care nu benficiază de o promovare adecvată.

Oare nu de calitatea lecturii depinde şi calitatea specialistului de mâine? Spiritul inventiv a dispărut, cititorul nostru devenind un fel de compilator, lucrările prezentate în faţa instanţelor didactice fiind aproape integral constituite din ideile unor autori consacraţi. Utilizatorul secolului nostru nu mai frecventează biblioteca exclusiv pentru studiu, deoarece biblioteca şi-a deschis larg porţile. Ea nu mai este edificiul care depozitează valorile spirituale ale culturii româneşti şi al celor din patrimoniul universal. Nu mai este o clădire cenuşie şi umedă (unele depozite se mai află şi azi în susbsoluri), şi care rulează aceste valori culturale în rândul unui număr de „n” cititori. Activităţile ei s-au diversificat, transformându-o într-un organism viu, care îşi face simţită prezenţa din plin în societatea pe care o deserveşte. Cei care o frecventează pot vizita expoziţii de artă contemporană şi nu numai. În cadrul ei se pot ţine conferinţe, prezentări de carte etc. Biblioteca prin aceste facilităţi s-a transformat într-un veritabil micropolis cultural.

Dacă cititorul din trecut dispunea de informaţie pe suport hârtie şi pe alocuri magnetic, astăzi există un nou tip de suport, cel electronic. Unele biblioteci au reuşit să-şi creeze „depozite” destul de complete de e-bookuri, în felul acesta se conservă cartea, dar personal credem că se distruge plăcerea de a lucra cu ceva palpabil, şi se pierde din plăcerea lecturii care modelează spiritul. Lectura asistată de computer ni se pare destul de obositoare. Încă se mai lucrează pentru găsirea unor formule optime care să asigure un confort cât de cât, al acestui proces.

În România suntem încă departe de aşa-zisa bibliotecă virtuală. Se fac destule eforturi pentru a intra în rândul bibliotecilor de acest gen, dar până când nu vom avea o reţea naţională, cu o bază de date on-line unitară şi care să permită regăsirea informaţiei din oricare punct al ţării; un suport legislativ şi tehnologic adecvat, care să asigure integrare în structurile internaţionale, mare lucru nu vom realiza.

Limbajul şi instrumentele meseriei noastre au fost nevoite să se adapteze acestor structuri. Cititorul s-a transformat în utilizator, cataloagele sunt acum baze de date on- line care se pot accesa şi din afara bibliotecii. Instituţia în sine a suferit o transformare radicală, ea înscriindu-se într-o societate bine definită şi care are capacitatea de a-şi face singură reclamă prin lucrările pe care le editează atât în format electronic cât şi pe suport de hârtie, iar pentru a se alinia tendiţelor de globalizare şi-a creeat site-uri cu o prezentare grafică deosebită, ce permit utlizatorului să se informeze singur în legătură cu serviciile oferite de către bibliotecă. De asemenea îi pune la dispoziţie şi adresa altor instituţii de profil, economisind astfel timpul de regăsire al informaţiei.

Tendinţa generală este de a se renunţa la tradiţionala clădire care are drept scop depozitarea, conservarea şi difuzarea valorilor naţionale şi universale. Biblioteca de azi e una transparentă, neîngrădită de ziduri. Cartea a fost înlocuită de calculatoare, iar liniştea din sala de lectură a dispărut, de pretutindeni răsunând ţăcănitul tastaturilor care au înlocuit stiloul. O astfel de bibliotecă este cea din Alexandria. Utilizatorul se plimbă printre vitrine uriaşe în care sunt închise preţioasele manuscrise ale antichităţii. Dacă doreşte să afle mai multe amănunte despre o lucrare e suficient să se aşeze la una din mesele pe care tronează calculatorul. Dar unde sunt bibliotecarii, ce rol mai au ei în toată povestea asta? Chiar dacă nu se văd, ei sunt acolo, în reţea. Ei dirijează informaţia, o prelucrează şi o prezintă într-o haină nouă…

Având această imagine în minte, oare lectura a devenit un capriciu?

 

%d blogeri au apreciat asta: