• Ne-am mutat!

    Acest blog s-a mutat la www.prolibro.eu
  • Subscriem la:

  • Și eu sunt bibliotecar(ă)!
  • Ziua Eliberării Documentelor
  • Ne găsiți și pe:

  • RSS Calendar

  • RSS biblio_ro_feeds

  • RSS Presa despre biblioteci

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Selectie de linkuri

  • Foto ProLibro

  • Statistica blog

    • 584,096 accesari
  • Anunțuri

Debut

Le/ne uram bibliotecarilor un An Nou cu multa dragoste pentru carte si pentru cei din jur! Sa fim mai buni, mai frumosi, mai tineri si cu mai mult suflet pentru meseria noastra! Biblioteca si cititorii nostri merita asta! Noi o meritam! 


Anunțuri

Revista romana de istorie a cartii (2004-2007)

Sub egida comuna a Bibliotecii Academiei Romane, Bibliotecii Centrale Universitare si Bibliotecii Nationale a Romaniei, in anul 2004 a aparut primul numar al anuarului „Revista romana de istorie a cartii”. Primul numar s-a deschis cu un cuvint al academicianului Gabriel Strempel, la acea data director al Bibliotecii Academiei Romane, in care se arata descendenta directa a acestei publicatii din defuncta „Studii si cercetari de Bibliologie” (tiparita in anul 1954), dar care datorita vicisitudinilor politice nu a rezistat decit cinci ani. In anul 1972, breasla istoricilor tiparului au incercat sa reinvieze aceasta publicatie, insa, nu au reusit sa scoata decit un singur volum. „Revista romana de istorie a cartii”, in varianta secolului al XXI-lea contine o serie de studii si materiale extrem de interesante despre istoria tiparului in Tarile Romane, despre cartea manuscrisa, dar si despre prezenta unui incunabul cracovian la Brasov. In articolul Cristinei Badara, se vorbeste despre existenta fondurilor secrete de carte in Biblioteca George Baritiu din Brasov, in perioada anilor 1945-1989. In al doilea tom al acestei publicatii (din anul 2005), semnalam articolul „Biblii in limbile galeza si siriaca existente in Biblioteca Bruckenthal” semnat de Constantin Ittu

Revista Bibliotecii Nationale a Romaniei (1-2/2007)

Recent, am primit numarul dublu pe anul 2007 al Revistei Bibliotecii Nationale a Romaniei. Un numar cu un sumar deosebit de dens, din care insa imi permit sa remarc un articol legat de tema blogului de fata: „Citeva observatii privind istoria politica a imaginii”, articol semnat de Letitia Constantin. Dupa ce face un excurs asupra publicisticii si a sistemului de imagini promovat de presa la inceputul secolului al XIX-lea (mai precis, dupa Revolutia franceza), Letitia Constantin trateaza aceleasi aspecte in presa romaneasca. Astfel, se arata ca Gheorghe Asachi „a fost nu numai editorul primei gazete politico-literare de la noi, Albina romaneasca (1829), ci si unul dintre primii ilustratori romani, in sens modern.”

In continutul articolului se face o trecere in revista a publicatiilor ilustrate care contineau desen politic, si care au aparut mai ales la sfirsitul deceniului 6 – secolul al XIX-lea. Este vorba de o serie de publicatii (parte din ele se gasesc si in colectiile Filialei de presa), cum ar fi: Nichipercea, Mos Teaca, Epoca, Foarfeca, Vespea, Ciulinul, Moftul roman, Tocila, Cancanul, Bobarnacul.
Nichipercea” a fost infiintata de N.T.Orasanu in 23 iulie 1859, „cu inalta voie”, [si] ea exprima destul de mult din spiritul revansard si din vadita nevoie de popularitate de care publicistul dadea dovada. desi in 1859 se agitase pentru alegerea lui Al. Ioan Cuza, Orasanu, perceput de multi dintre contemporani ca „vesnic opozant”, va irita in numeroase rinduri autoritatile cu atitudinea sa, suportind de altfel si cinci detentii, penultima (in mai 1864) chiar pentru virulenta caricaturilor.
Revista se va numi din 1866 Ghimpele, si va gazdui caricaturile semnate Ghedem (G.Dem. Teodorescu).
Alte articole demne de interes din Revista Bibliotecii Nationale se refera la „William Hogarth – pictorul si cartile”, „Arta fotografiei in Romania (1840-1900)”, „Matasea – element constitutiv al legaturii unui manuscris pe pergament”, „O tiparitura transilvaneana rara de secol XVII aflata in colectiile BNR: Prodromus Religionis triumphantis”, precum si rubricile permanente Biblioteca Secolului XXi si Agenda culturala si profesionala.
Voi reveni aspra sumarului extrem de bogat al acestei reviste.