Mihai Eminescu – bibliotecar

Se ştie că Mihai Eminescu a fost, o scurtă perioadă, directorul Bibliotecii Centrale din Iaşi. Dar el a îndeplinit de patru ori atribuţii de bibliotecar, lucru mai puţin scos în evidenţă.

Astfel, în 1865, la Cernăuţi, ca elev de gimnaziu, este găzduit în casa lui Aron Pumnul, unde „se afla şi o mică bibliotecă a studenţilor români, ferită de ochii profesorilor străini, căci, după legile şcolare, studenţii nu aveau voie să întreţină biblioteci şi ar fi fost confiscată şi această bibliotecă, dacă în ochii lumii nu ar fi trecut drept proprietate a lui Pumnul. […] Bibliotecar era totdeauna un student găzduit de Pumnul, care locuia în camera în care se afla şi biblioteca.” (Teodor V. Ştefanelli – Amintiri despre Eminescu, 1914) Astfel, Eminescu „începu să trăiască, să doarmă şi să viseze printre cărţi”. (G. Călinescu – Viaţa lui Mihai Eminescu)

În 8 aprilie 1871, la Viena, la iniţiativa lui Mihai Eminescu, societăţile studenţeşti „România” şi „Societatea literară şi ştiinţifică a Românilor din Viena” se contopesc în „România jună” (care avea ca deviză versul lui Andrei Mureşanu „uniţi-vă în cuget, uniţi-vă’n simţiri”). În şedinţa de înfiinţare a noii societăţi, „Eminescu, membru ordinariu, cu 30 de voturi, se alege bibliotecar”. (Augustin Z. N. Pop – Noi contribuţii documentare la biografia lui Mihaia Eminescu, 1969)

În perioada  1 septembrie 1874 – 1 iulie 1875 a fost directorul Bibliotecii Centrale din Iaşi. „Sunt fericit că mi-a ales [Vasile Pogor n.n.] un loc potrivit cu firea mea singuratică şi dornică de cercetare ” îi scrie poetul Veronicăi Micle, în 14 septembrie 1874. „Şi ca bibliotecar, şi ca revizor şcolar, Eminescu a fost pildă de activitate inteligentă şi superior îndrumată. Lucrările lui, în ambele funcţiuni, mărturisesc despre felul luminos şi personal cum înţelegea să-şi facă datoria.” (Gala Galaction – Viaţa lui Eminescu, 1924) Perioada de directorat se încheie abrupt, postul fiind acordat pe criterii de afinităţi politice. Mai mult, poetul este hărţuit cu un proces legat de directoratul lui, proces care se încheie fără urmări, nefiind găsit vinovat.

A patra oară, lucrează ca subbibliotecar, tot la Biblioteca Centrală din Iaşi. „Pe ziua de 24 septembrie 1884, i se dăduse lui Eminescu  postul de subbibliotecar, părăsit de A. Philippide […] îndeplinind unele mărunte sarcini birocratice.” (G. Călinescu – Viaţa lui Mihai Eminescu) Poetul, bolnav deja, a găsit în bibliotecă, încă o dată, un liman de linişte.

6 Răspunsuri

  1. Felicitari, Ioana!
    Unde putea mai bine Eminescu sa-si desavarseasca geniul daca nu sub tutela cartilor?
    Interesant a fost si traseul bibliotecii personale pe care le cerea zadarnic lui Maiorescu cand era deja foarte bolnav. S-ar putea scrie un studiu amplu numai legat de acest aspect.

    • Pentru că tot am făcut azi referire la revista la care am colaborat până în 2009, semnalez aici faptul că Diana s-a ţinut de cuvânt şi a scris articolul Eminescu, bibliotecar, publicat în Familia română nr.1/2010, interesant de citit pentru cei interesaţi de subiect.

      Felicitări, Diana!

  2. Felicitari pentru acest articol ! Merita Eminescu, meritam noi, Bibliotecarii sa ne amintim ca marele poet national a fost si bibliotecar. Astazi cand Eminescu este atat de mult bagatelizat (ca sa nu spun batjocorit), este bine ca macar noi, iubitorii de carte, sa nu uitam o clipa ziua de 15 ianuarie 1850.
    Cat despre “Jurământul depus de Mihai Eminescu la numirea în funcţia de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi”
    in mod sigur multi nu stiam de el, si este nemaipomenit. O tempora ! O mores !
    Vali Constantinescu

  3. Excelente punctări. Bravo, am aflat lucruri noi !

  4. Mulţumesc pentru cuvintele frumoase! Mă bucur dacă v-au făcut plăcere aceste date despre Mihai Eminescu. Sunt adunate de mai mult timp, au apărut şi în revista bibliotecii noastre cândva, dar cum circulaţia ei e destul de restrânsă (spun aşa ca să-mi menajez sesibilităţile), m-am gândit că ProLibro e un loc bun în care pot să le împărtăşesc cu alţi colegi bibliotecari.

    Mai am informaţii culese despre „mari bibliotecari” români şi străini, am să le postez cu timpul şi pe acelea. Simt însă nevoia să spun că am început să colecţionez acest gen de date dintr-un sentiment de frustrare, legat de felul în care au reacţionat, din păcate, multe dintre pesoanele pe care le cunoşteam, atunci când au aflat că am hotărât să lucrez la bibliotecă. A fost un prim contact dur cu imaginea pe care o are bibliotecarul în rândul publicului. În sinea mea, pe unii mi i-am şters de la suflet cu această ocazie.

    Vedeţi, Mihai Eminescu spune că biblioteca este un loc potrivit cu firea lui singuratică şi dornică de cercetare. Cred că putem măsura şi aici distanţa între biblioteca de atunci şi cea de acum, în care criteriile statistice sunt atât de importante (uneori prea).

  5. Nu stiu, sper sa nu gresesc, dar sentimentul meu este ca lumea nu numai ca nu se uita strimb cind aude ca suntem bibliotecari, dar chiar ne admira. Poate unde lucram intr-un mediu mai elevat. (Bine, nu ne admira salariile, dar asta-i cu totul altceva).
    Revenind la Eminescu – as fi tare bucuros daca ai continua sa publici date despre El, date ramase in mare parte putin cunoscute marelui public. Eminescu trebuie permam=nent redescoperit: asa cum o face de pilda, cartea si CD-ul de la Editura Casa Radio – Poeme necunoscute, o editie absolut minunata.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: