Ecoul experienţei negative

Incerc să fac un videotutorial despre cum să-ţi faci un blog fiind bibliotecar. Pentru asta caut câteva exemple de bloguri de bibliotecari români. În această căutare găsesc însă numai lucruri triste. Cred că am să renunţ să mai caut🙂

Blogurile le folosesc nu numai bibliotecarii pentru a se promova sau comunica, ci şi utilizatorii (chiar înaintea bibliotecarilor şi cu mai multă fervoare). Astfel încât ceea ce până acum rămânea între noi, ajunge să fie cunoscut de toată lumea. Cred că în cartea doamnei Mihaela Zecheru am citit că o experienţă pozitivă în bibliotecă ajunge să fie cunoscută de 2 sau 3 persoane, pe când o experienţă negativă va fi cunoscută de 70 de persoane. Extrem de deprimant acest mesaj al unui utilizator al bibliotecii liceului Mihai Viteazul din Bucureşti: Cum să te faci că îţi faci meseria. Eu ştiu că sunt şi biblioteci bune şi bibliotecari care îşi fac meseria, însă intuiţia mea îmi spune ca foarte mulţi nu şi-o fac. Şi dacă nu va fi găsit un mijloc pentru a-i elimina sau reprofesionaliza pe aceştia din urma, primii vor suferi continuu acest stigmat de „bibliotecar=băgător de seamă care te încurcă”. Bibliotecarele de la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti ne compromit pe toţi.

4 Răspunsuri

  1. Este trist blogul altmarius? Daca da, de ce? Sau este trist Pro Libro? In nici un caz. Exceptiile (cred ca bibliotecarele de la Mihai Viteazul sunt exceptii) confirma regula; pe Pro Libro, Ioana Dragota, Claudia S, Marin Pruteanu dovedesc multa pasiune in ceea ce fac. A, ca facem munca patriotica asta-i altceva: toti suntem de acord sa venim in sprijinul comunitatilor.
    Dar totusi, astept un raspuns: de ce va dezamageste blogul meu?

  2. Sa nu se supere toti colaboratorii Pro Libro: pe toti ii apreciez pentru munca facuta absolut din pasiune: nominalizarile facute anterior au fost pur si simplu din memorie.

  3. Nu cunosc amănuntele exemplulului din cartea doamnei Zecheru dar tind sa nu fiu de acord cu ceea ce ai prezentat aici. În ţările în care biblioteca are o tradiţie în deservirea comunităţii experienţa pozitivă e subînţeleasă dar ea e cunoscută. Ea trebuie cunoscută pentru că altfel administraţia nu ar investi în menţinerea şi dezvolarea bibliotecii. Experienţele negative sunt şi ele cunoscute şi duc de cele mai multe ori la sancţionări.

    În România eu aş spune că raportul de 3 la 70 există pentru că se aproprie mult de realitatea. Acesta este raportul dintre experienţele plăcute şi cele neplăcute ale utilizatorilor reflectat în mintea utilizatorului. Experienţele neplăcute sunt alimentate de o istorie luuuungă în care utilizatorii erau doar anexe ale instituţiei Bibliotecă. Ştiu că e un procent care îi doare mai ales pe bibliotecarii care iubesc ceea ce fac.

    Am întrebat cum poate ABR să impună codul deontologic şi deocamdată nu poate. Eu aş vrea ca asociaţiile să propună tipuri de sancţionări pentru bibliotecari ca cei din liceul nostru. De asemenea ar trebui să aibă pe site un fel de condică de reclamaţii în care se poate utilizatorii să se plângă şi ei să discute la întâlnirile lor plângerile primite.

    Până una alta putem face noi un colţ cu ruşine în care să postăm plîngerile găsite pe net. Ignorarea lor nu duce la nimic bun. Pseudo-bibliotecarii aceia trebuie să ştie că e necesar să se schimbe sau să îşi găsească altă slujbă.

  4. Starea de normalitate nu este subiect de discuţii. Înţeleg prin starea de normalitate faptul că omul merge la bibliotecă şi este servit cum scrie la carte. Puteam să găsesc şi alte formulări (profesionalism, amabilitate etc), dar aşa mi-a plăcut în context deci, servit şi ca la carte.
    Deviaţia trebuie comentată şi corectată. Totuşi, oare de ce cititorii vorbesc între ei pe bloguri şi nu merg să vorbească acolo unde se pot lua măsuri? Şi dacă s-ar duce, s-ar lua măsuri? Nu vreau să zic că la ei este cheia, dar şi ei ar putea să dea o mână de ajutor.
    Apoi, mă întreb, cât de preocupaţi sunt într-adevăr bibliotecarii de imaginea lor. Nu m-am uitat, dar mi-ar plăcea să aflu câte pagini web ale bibliotecilor sunt deschise dialogului cu cititorii. Nici pentru referinţe nu cred că sunt deschise prea multe.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: