Definiţia unui bibliotecar

Metropotam încearcă să facă o descriere echilibrată a bibliotecarului. Se spune că îţi place un text atunci când spune exact ce ai fi vrut să spui tu însuţi dar ţi-a lipsit ceva ca să o faci şi anume inspiraţia. Prin simplitatea lui, acest text mi-a plăcut şi iată-mă semnalându-l aici pentru a vă provoca să-l comentaţi/completaţi.

Preiau un fragment:

<<Bibliotecarul este cel care trebuie sa raspunda la intrebari cum ar fi: „Am nevoie de ceva usor, concis si inteligibil despre fizica cuantica si string theory!”, „Mi-a zis profu ca am nevoie de o carte despre muste scris de un tip care are un nume care incepe cu B!”, „Unde-i volumui 54378 din enciclopedia lui Fruity, Power si Shampo?”

Bibliotecarul reuseste sa te ajute pentru ca stie in mare cam unde se afla fiecare carte din biblioteca sau din sectiunea lui. El iti explica cu calm si rabdare unde sa-ti gasesti cartea si eventual unde sa semnezi pentru ea, cat poti sa o tii la tine etc. Trebuie in acelasi timp sa ramana vigilent pe scaunul lui precum Batman pe un pervaz, sa fie atent sa nu se strecoare nimeni cu vreun volum afara din biblioteca.

Trebuie sa se gandeasca la metode cat mai eficiente si rapide de a organiza, stoca si oferi informatii. De exemplu o carte se poate gasi in mai multe categorii, un autor a scris mai multe domenii. Bibliotecarul trebuie sa fie la curent cu toate aceste lucruri. Trebuie sa aiba o cultura generala generoasa dar si atentie pentru detalii.

Bibliotecarul care lucreaza intr-o biblioteca academica este angajat de facultate sau universitate si se mai implica si in selectarea materialelor insele. Face permise de biblioteca, catalogheaza materialele, intretine paginii web a bibliotecii si colectia de materiale online.

Bibliotecarul public isi poate alege un post in sectiunea unde are cele mai multe cunostinte. Se poate ocupa de crearea unor noi colectii sau sa ocupe chiar o pozitie de management. Nu trebuie sa ocupe 40 de ani aceeasi functie.>>

Pentru a citi tot textul postat de Diana, faceţi clic aici.

13 Răspunsuri

  1. Pentru că e a nu ştiu câta oară când văd scris sau aud despre faptul că bibliotecarul trebuie să ştie că „de exemplu o carte se poate gasi in mai multe categorii, un autor a scris mai multe domenii” vreau să îmi spun oful. Mi se pare absurd să i se ceară unui bibliotecar în ziua de astăzi să ştie toate cărţile din bibliotecă, fie ele şi de un anumit autor. Numărul de cărţi din biblioteci e prea mare pentru a mai permite o astfel de gândire. (Biblioteca în care lucrez are în total peste 10 milioane de volume) Unde mai pui noile resurse online…
    Bibliotecarul trebuie să ştie cum, unde să caute o anumită carte, titluri pe o anumită temă ş.a.m.d. Normal că în timp va ajunge să cunoască titlurile folosite mai des (cam 20% din totalul cărţilor circulă de fapt cel mai mult – asta e procentul din teorie care pare a fi adevărat aici) dar asta nu e nici pe departe la fel de important ca a şti, de exemplu, vedetele de subiect folosite la catalogare.

    Bibliotecarele de la Mihai Viteazul (descoperite într-un post anterior) nu ştiu ce cărţi au în bibliotecă şi pentru că se poate să nu ştie cum să caute, poate nici să catalogheze… Şi atunci nu e mai uşor să spună că nu au…

  2. Este foarte adevarat ce spui: si eu lucrez intr-o biblioteca de presa , cu peste 30.000 de titluri – nu par foarte multe in comparatie cu 10.000.000… – dar in care informatia este la fel de greu de obtinut… Ziarele (mai ales cotidianele) nu pot avea vedete de subiect (bine, in afara de vedetele politice…) si de aceea stiu ce inseamna sa cauti O ANUME informatie. Dar aici intervine si cultura generala a bibliotecarului, care mi se pare ca este obligatorie. Adevaratii bibliotecari isi desfasoara activitatea din vocatie, altfel nu avem de-a face decit cu gestionari.

  3. Bine, dar ziarele se desfac în analitice, care au vedete de subiect…

    Cultura generală e obligatorie, cu siguranţă, dar cel mai bine este când ea se aplică pe o prelucrare completă şi impecabilă a fondului.

    Mie atunci mi s-ar părea că bibliotecarii de la prelucrarea documentelor şi-au făcut complet datoria, când cititorii ar putea avea impresia că nici nu mai au nevoie de bibliotecari şi se pot descurca singuri prin bazele de date. Aşa să fie de clar, complet, simplu şi accesibil. Cum spunea Claudia, zilele trecute, că lucrăm pentru public şi nu pentru bibliotecari. Aşa bine mi-a părut că a spus cineva lucrul ăsta! Nu-l mai auzisem spus de mult timp şi uneori am avut impresia că a fost uitat de-a dreptul.

  4. Da, este posibil ca ziarele sa fie desfacute in vedete de subiect… Dar sunt mii de ziare doar in Romania, cu miliarde de vedete de subiect, si nu stiu daca este cineva care sa faca o asemenea munca… Cel putin biblioteca noastra este la inceputul digitizarii fondului, iar eu sigur nu voi apuca sa vad sfirsitul acestei operatiuni. Lucram pentru public: de cele mai multe ori, apelul la cunostiintele personale a fost benefic, iar in asteptarea prelucrarii fondurilor (10-15 ani), este singura solutie.
    Serviciul nostru de documentare (bibliografic) are un caiet de sarcini precis: cred ca doar Biblioteca Nationala ar putea realiza ceea ce propuneti.

  5. A fost doar o precizare (destul de inutilă, de altfel, prea m-am dus stricto sensu). Iar parfumul de utopie din ultima frază cred că e evident. Avem voie să visăm, nu-i aşa? Şi chiar dacă sunt lucruri pe care nu putem să le facem, putem măcar să încercăm.

  6. Marius căutarea se face mai uşor dacă ai titlurile digitalizate şi stocate cum trebuie. Sunt curioasă din câţi oameni lucrează la secţia ta, câţi au văzut cum arată o secţie similară într-o bibliotecă dintr-o altă ţară mai dezvoltată?

    Bibliotecarul e, dacă vrei tu, un simplu gestionar care se asigură că marfa ajunge la cel care a plătit pentru ea prin taxe.(Scuze Ioana, ştiu că e neplăcut să numeşti cartea o marfă) Dar nu e puţin lucru să reuşeşti să dai omului ceea ce caută. Iar cultura generală nu am spus că strică, e chiar binevenită, dar nu e normal ca activitatea de bibliotecar să depindă atât de mult de ea.

    Ca să îţi dau un exemplu: semestrul trecut am căutat să văd ce se găseşte scris despre bibliotecile din România în biblioteca departamentului meu. Eram la început aşa că am întrebat-o pe bibliotecară. Femeia nu ştia unde e România, nu o mai întrebase nimeni aşa ceva dar mi-a arătat imediat ce se găseşte în biblioteca ei despre România. A folosit OCLC-ul, a pus Romania şi library la subiect şi gata.

    Cultura generala a bibliotecarului trebuie să înceapă cu cunoaşterea diferitelor modalităţi de căutare în propria bibliotecă şi cum pot fi ele îmbunătăţite.

  7. Nu cred ca este cazul sa intram in polemica. La presa suntem 2 (doi) oameni: sunt de acord ca marile teme pot fi incluse in vedete de subiect – dar nu cred ca TOATE temele incluse in sumarul unui jurnal pot deveni vedete de subiect. Solutia ar fi scanarea pagina cu pagina a ziarelor, intrucit nici site-urile respective nu ofera TOATA informatia. E adevarat, acesta e caracterul particular al presei scrise; in domeniul cartii (care, totusi, sunt „o marfa” culturala, problema se pune asa cum spui. Inca o data, sunt de parere ca un bibliotecar nu trebuie sa fie doar „gestionar”. Gestionari sunt si macelarii, aprozaristii sau magazionerii (tot respectul pentru munca lor). Fara acel ceva in plus, un bibliotecar nu-si va putea onora niciodata meseria.

  8. Si mai este un aspect, care nu poate fi neglijat: cel al salariilor; nimeni, dar nimeni cu o pregatire serioasa in domeniu nu va veni sa lucreze pentru salarii putin peste salariul minim garantat. Asa incit, sansele a 2 (doi) oameni de a gestiona in continuare un „depozit” extrem de dificil sunt foarte mari.
    Asta, pentru ca bibliotecarii – spre deosebire de profesori, de pilda – nu ies in strada si nu fac greve.

  9. @ Claudia

    Nici o problemă. Marfa e, în mod clar, una dintre ipostazele cărţii. Şi chiar dacă n-ar fi aşa, am auzit eu lucruri cu mult mai rele despre carti🙂 Fac colecţie de abordări şi definiţii. Aşa că, nu contează, de la cele mai îngrozitoare până la cele dezgustător de superlative, toate îmi plac.
    Cuib de şoareci şi praf, obiect de decor, duşman redutabil, prieten nedespărţit, marfă, serviciu, terfeloagă electronică, obiect de cult, obiect cameleonic şi proteic.
    Carte să fie!

  10. claudia, daca o inteleg bine, are dreptate si nu are in primul ei comentariu. mi-ar placea, de exemplu, sa ma duc la biroul de referinte si sa am cu cine discuta pe o tema foarte specializata in vederea unei mai bune calibrari a cautarii bibliografice. daca bibliotecarul nu stie nici macar carui domeniu apartine tema mea, atunci am o suspiciune. cateva cunostinte in plus sunt intotdeauna utile. iar in cazul in care bibliotecarul este implicat si in gestiunea intelectuala a colectiei (achizitie, indexare), atunci cunoasterea in profunzime a unui domeniu si mentinerea la curent cu dezbaterile actuale sunt calitati foarte valoroase, ca sa nu spun imprescindibile.

    unde are dreptate claudia este ca bibliotecarul trebuie sa stie macar acest minim de care spune ea. bibliotecarul roman, daca pot face aceasta generalizare ilicita epistemologic, are meteahna de a-i lipsi cultura profesionala de baza si atunci tot ce stie in plus se anuleaza.
    si e adevarat ca astazi, cand nici macar profesorii nu mai sunt o sursa de cunoastere, ci de evaluare si de orientare in ecosistemul complex al informatiilor, atunci bibliotecarului nu i se poate cere mai mult.

  11. Marin,
    pentru ca un bibliotecar universitar să poată să îşi ajute cu adevărat utilizatorii e necesară o pregătire specială. Nu degeaba în State bibliotecarii care vor să lucreze în biblioteci universitare au dublă specializare.: biblioteconomie şi un alt domeniu în cadrul căruia vor lucra. Şi nu mă refer aici la dublă specializare cum se face la noi două într-una ci două Mastere separate. E de la sine înţeles că acel bibliotecar va avea cultura necesară pentru a te ajuta în cercetare.

    Pe mine mă supără presupunerea că dacă e om de cultură şi îi place cartea e în mod necesar un bun bibliotecar. Poate fi foarte bun la dezvoltarea colecţiilor însă asta nu îl face un bun bibliotecar de referinţă. (Unde mai pui că fiind un intelectual se şi supără pe utilizator dacă îl întreabă lucruri banale … ) Iar la noi din păcate toţi bibliotecarii care au contact cu publicul sunt bibliotecari de referinţă…fără să fie instruiţi pentru asta. În ideea asta spun că a îl învăţa pe bibliotecar să utilizeze mijloacele specifice bibliotecii pentru a căuta e mult mai importantă decât cultura generală.

  12. am inteles, claudia. eu vroiam sa nuantez si sa spun ca meseria de bibliotecar are multe grade de perfectionare, de rafinament, de diversificare. in afara de aceasta, exista diferente care devin semnificative intre generatiile de bibliotecari care, in mod natural, adera la valori diferite.
    s-ar putea sa existe totusi un minim de competente si de aptitudini indispensabile. oare care ar fi acestea?

    si pentru a ma apropia mai bine de sensul a ceea ce spui tu, bibliotecarul nu se mai poate limita la a regasi informatia. el trebuie sa faca mai mult decat atat. trebuie sa cerceteze si sa creeze noi modalitati de organizare, regasire si difuzare a informatiei. trebuie sa se adapteze la succesiunea neintrerupta de inovatii care au legatura sau pot avea o legatura cu domeniul sau. trebuie sa fie capabil sa asigure expertiza documentara pentru a ajuta utilizatorul sa reduca riscul evaluarii informatiilor deja gasite. aceasta in conditiile in care unii utilizatori pot veni la biblioteca cu o formare deja facuta la scoala privind utilizarea instrumentelor din biblioteca, ceea ce poate devaloriza competentele clasice ale bibliotecarului de care se poate intampla ca tot mai putini utilizatori sa aiba nevoie.

  13. Nu ştiu despre ce vorbiţi. Bibliotecar poate fi orice om luat de pe stradă şi angajat la bibliotecă, cu condiţia să facă un curs de la 10 zile, până la de două ori două săptămâni. Că doar se formează el singur după aceea, după exemplu celorlalţi, păstrând apoi morţiş tabieturi şi cutume pe care poate că nici nu le înţelege. Toată lumea poate lucra într-o bibliotecă, doar ştie să citească, nu? (Aici mi-ar trebui un simbol cu tunete şi fulgere, dar nu găsesc.) De ce am gândi altfel când trăim într-o ţară în care învăţământul biblioteconomic nu a fost considerat necesar aproximativ douăzeci de ani (alături de cel psihologic, de exemplu). Abia dacă s-au întâlnit ultimii absolvenţi de şcoală tehnică de biblioteconomie din anii ’70 cu primii de colegiu biblioteconomic, de după ’90. Ca să nu mai spun că vechile studii biblioteconomice postliceale nu au fost, în multe cazuri, recunoscute şi, în consecinţă, nici plătite (de două ori dureros). Absolvenţii de învăţământ biblioteconomic nu sunt nici acum încurajaţi. Mentalităţile nu se schimbă aşa de uşor. Scoatem cuiele, dar urmele rămân.
    Asta, dacă abordăm problema parctic, concret.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: