Bibliotecarul: cultură generală vs. tehnică de bibliotecă

Discuţia foarte interesantă şi utilă asupra acestui subiect (la care am asistat pe ProLibro), m-a făcut să reflectez asupra lui şi să încerc să-mi pun şi eu ordine în gânduri. Iată mai jos rezultatul la care am ajuns (deocamdată).

Teoretic, cel mai devreme poţi să te angajezi într-o bibliotecă după absolvirea liceului, ca bibliotecar cu studii medii. Deci, cam pe la 19 ani. La această vârstă, fundamentele culturale sunt puse deja, adică bazele pe care vei construi toată viaţa, cultura fiind o aventură individuală, aşa cum spune Eugen Ionescu. De asemenea, se poate presupune că stăpâneşti un minim de tehnici de muncă intelectuală. Acesta trebuie să fie startul. (Lucruri verificabile şi cuantificabile.) Dacă nu, startul este defectuos şi e greu de închipuit că poate fi recuperat vreodată. Fără aceste achiziţii, nici nu văd ce te-ar putea determina să te orientezi spre profesia de bibliotecar, în afară de ideea unui loc călduţ în care să stai printre cărţi. Poţi să înveţi tehnica de bibliotecă, dar adaptarea la nou va fi anevoioasă, răspunsurile vor presupune un consum mai mare de timp  şi eforturi suplimentare (identificarea familiei de subiecte, de exemplu) sau, în absenţa acestora, vor fi lacunare. Evident, cunoaşterea tehnicilor nu este suficientă – discernământul şi capacitatea de selectare a informaţiilor utile se formează pe baze culturale. Altfel rişti să devii un fel de google.

Acest fel de bibliotecar nu cred că poate fi un interlocutor valabil pentru cititor.

De cealaltă parte, ai un bagaj cultural excepţional. Vei impresiona în dialog dar, fără cunoaşterea tehnicilor de bibliotecă, degeaba. Poţi rata foarte uşor servirea utilizatorului  dacă nu ştii să foloseşti instrumentele biblioteconomice. (Aici întotdeauna îmi vine în minte sigiliul cu care se spărgeau nuci în „Prinţ şi cerşetor”). Să nu uităm că regulile biblioteconomice nu sunt legi naturale, imuabile. Sunt pur şi simplu nişte convenţii (perfectibile) care trebuie asimilate ca atare. Ele au rolul liniilor de forţă din câmpul electromagnetic.  Putem să ne bazăm pe memorie? În nici un caz. Nici măcar bibliotecarul comunal care spunea că noaptea, dacă se trezeşte din somn, ştie unde să meargă direct la raft, la fiecare carte în parte. A trecut vremea unei astfel de abordări a bibliotecii, a profesiei de bibliotecar şi a responsabilităţilor pe care acesta le are. Mai mult, bibliotecarul trebuie să fie capabil să-şi construiască instrumente biblioteconomice personalizate, care să le completeze pe cele existente, în funcţie de tendinţe şi solicitări. 

Acest al doilea bibliotecar nu se deosebeşte prea mult de un erudit din afara bibliotecii, care ar vrea să-şi găsească, pe cont propriu, informaţiile. Nu zic că nu le va găsi până la urmă (dar reuşind să descifreze regulile biblioteconomice). Pentru că nu la întrebarea „unde este cartea/informaţia?” trebuie el să răspundă, ci la întrebarea „unde au pus bibliotecarii cartea/informaţia?”. Cred că este evident că persoane diferite pot clasifica aceleaşi lucruri în mod diferit.
Aşa cum Umberto Eco vorbeşte despre cataloagele de bibliotecă (şi le critică).  

Concluzia la care am ajuns cred că era evidentă, pentru toată lumea, de la bun început: sunt indispensabile ambele componente. Fără ele nu eşti un bibliotecar deplin. În ce compoziţie savantă, ce dozaje şi proporţii, asta nu mai ştiu. Poate depinde şi de natura solicitărilor.
Ce ingredient mai trebuie adăugat în compoziţie? Cred că şlefuirea, luciul pe care ţi-l dă experienţa. Plusul necesar şi suficient care transformă un bibliotecar debutant într-un bibliotecar matur. Vă rog să nu înţelegeţi că e vorba de vârstă ci chiar de un minim de exeprienţă. Nu intenţionez să deschid aici cutia Pandorei pe tema relaţiei dintre generaţiile de bibliotecari şi a felului în care se percep reciproc, pentru că, la noi, prăpastia între generaţii este dramatică. Am prins: o schimbare de instrumente (tradiţional – informatizat), o schimbare de regim politic, o schimbare de secol şi de mileniu. Ce pot spune mai mult de atât?

În ceea ce mă priveşte, aparţin generaţiei „vinovaţi că s-au născut”, nici (prea) vechi, nici noi🙂

19 Răspunsuri

  1. eu aici, cum am mai spus, am o perspectiva mai veche. stii ca bibliotecarii de acum un secol, multi dintre ei, erau de fapt eruditi. eu favorizez bibliotecarul erudit, fata de bibliotecarul pur si dur. adica eu cred ca daca cineva are ceea ce s-a spus aici ca ar fi cultura generala, poate, daca vrea si daca trebuie, invata tehnica de biblioteca (oricum, pentru a ajunge erudit stie cate ceva despre), insa un bibliotecar care stapaneste bine tehnica de biblioteca, dar nu are „cultura generala” este in ochii mei mai periculos pentru biblioteca.

  2. Imi pare rau ca, fara sa intentionez asta, am deschis o polemica, sterila in fond. Bun, ma numar printre bibliotecarii care pun accent nu pe cunoasterea imuabila a unor reguli stricte (fara indoiala de folos in relatiile interbibliotecare), dar mai putin de folos in relatia cu un cititor de nivel mediu sau scazut , pe care-l intereseaza obtinerea informatoiei, si nu modalitatea ei de obtinere. In acest sens, eu mi-am construit – bazat pe o experienta serioasa – instrumentele datorita carora pot servi la timp, (asta insemnind extrem de rapid – ordinul minutelor) informatia necesara. Nu am experienta celor din state, dar am cunoscut cititori care se plingeau ca la biblioteci cu staif din Romania se asteapta pina la 30 minute un document. repet, eu ofer orice informatie sau orice document in maximum 5 minute.

  3. De ce o discuţie despre o realitate problematică în bibliotecile din românia ţi se pare sterilă? Mie mi se pare că doar aşa putem să învăţăm şi să ne dezvoltăm.

    Eu nu vorbeam de cunoaşterea regulilor şi a regulamentelor bibliotecii ci la modalităţile de căutare a informaţiei în propria bibliotecă. Chiar crezi că instrumentele pe care le-ai construit tu, cu efort şi folosind mult timp, sunt unice? Crezi că în ţara, undeva, un alt bibliotecar nu şi-a petrecut timpul încercând să facă acelaşi lucru? E drept că există diferenţe mari între colecţii dar munca e aceeaşi. Tocmai asta mi se pare o mare problemă a bibliotecilor noastre. Oamenii reinventează roata în fiecare zi, în propriul fel în timp ce, în lumea aceasta a bibliotecilor, există deja maşini!

    Marius, eu am auzit de oameni care au aşteptat două ore ca să li se spună că nu se ştie unde e documentul cerut…Mă bucur mult să aud că eşti aşa de eficient dar ce se întâmplă dacă lipseşti? Cum se descurcă celalalt bibliotecar? Iar dacă vi se trimite câte un ajutor de la centru, cum învaţă să se descurce ca tine?

  4. Pentru ca sistemul pe care l-am propus, a fost instantaneu adoptat si de celalalt bibliotecar, a fost apreciat si la nivelul de conducere al bibliotecii si da – pina la proba contarie – randament. Am spus ca discutia e sterila, intrucit am sesizat o nuanta de atac la adresa ideilor pe care le propun: pentru mine, vital este ca utilizatorul sa plece cu informatia obtinuta. Da, la Biblioteca Academiei, au fost persoane care nu au obtinut , nu in doua ore, in doua zile, o informatie obtinuta de la mine, nu in 5, in 10 minute.
    Daca voi lipsi – si sunt relativ aproape de virsta pensionarii – sunt oameni care vor sti ce au de facut.

  5. Din nou, eu nu spun că oamenii nu pot să facă lucruri bune, eu întreb cum anume vor face asta. De unde vor învăţa? Cum anume îşi pun munca în valoare şi de unde vor ştii oamenii să îţi continue munca? (Mai ales că ai spus că începe digitalizarea…)Aceasta a fost problema pe care şi-au pus-o Otlet şi Dewey şi au inventat sistemele de clasificare😉. E bine că ai tu metoda ta de căutare a informaţiei dar trebuie să vezi cum poate fi ea aplicată în alte părţi, şi cum poate fi îmbunătăţită folosind experienţele altor bibliotecari.

    Îmi pare rău dacă ţi se pare că ideile tale au fost atacate. Eu încerc să susţin ideile în care cred cu argumente şi sper ca cei care au alte idei să facă la fel. Nu am spus ca aş avea dreptate dar am spus ce cred. Tu crezi că regulile de organizare a informaţiei dintr-o bibliotecă nu sunt folositoare pentru găsirea informaţiei necesare utilizatorului. Se poate ca aceasta să fie situaţia în biblioteca ta (şi nu numai)…dar asta nu înseamnă că e o stare normală. Informaţia într-o bibliotecă e organizată într-un anume fel, după anumte reguli cu un anumit scop. Dacă regulile sunt depăşite ele pot şi trebuie să fie schimbate dar nu e normal ca bibliotecarul să îşi facă treaba după propriile reguli. Chiar dacă şi-o face bine…

  6. Din punctul meu de vedere toate regulile de organizare trebuie stiute pentru a putea fi imbunatatite dar lucrul si comunicarea cu oamenii pentru a fi valabile au nevoie de mai multe ingrediente :empatie ,pasiune si imaginatie.Iar daca faci ceva cu pasiune ce conteaza daca roata a mai fost inventata sau nu?

    Va aparea cineva care sa continue un astfel de tip de munca, mai devreme sau mai tarziu.Iar toti ceilalti se vor bucura sa foloseasca experienta celui pasionat si inovator.

  7. @ Marian

    Ai spus-o de-a dreptul, ce bine!

    Acelaşi lucru am încercat să-l spun şi eu, mai pe ocolite, când mi-am închipui extremele, care nu se găsesc în stare pură în realitate: „eruditul” şi „tehnicianul”.
    Dacă primului nu-i rămâne decât să asimileze (creeze) câteva convenţii, dacă nu cumva le ştie deja, cum bine remarci, lucru care îi stă foarte la îndemână, cel de-al doilea a ratat startul şi nu-l mai poate recupera. (Nu uita că am fixat vârsta majoratului pentru realizarea de achiziţii culturale fundamentale.) De aceea am zis că e un fel de Google: are cuvântul potrivit, dă un rezultat (relativ bun), nu-l are, eroare – e incapabil de conexiuni.

    Iar profesia de bibliotecar are o tradiţie grandioasă, care poate fi, uneori, de-a dreptul împovărătoare (cam aşa cum am văzut în studenţie că se raportau colegii noştri greci la tradiţia lor – uneori trecutul părea să îi incomodeze de-a dreptul).

    Au fost şi bibliotecari: Immanuel Kant, Gottfried Wilhelm Leibniz, care îşi punea problema limbii perfecte, văzând-o în legătură cu organizarea unei biblioteci şi Giovanni Giacomo Casanova de Seingalt, care, ca bibliotecar acrit, şi-a scris memoriile pentru a-şi alina bătrâneţile şi Fraţii Grimm, a căror faimă de povestitori a umbrit, pe nedrept, munca lor de străluciţi lingvişti şi Gustav Weil, rafinat cunoscător a culturii ebraice, primul traducător al celor O mie şi una de nopţi în limba germană şi cîţi alţii…

    Mais où sont les neiges d’antan?

    Despre unii am materiale scrise, despre alţii am adunat date şi poate voi scrie cândva.

  8. Exact ce a spus Delia, am incercat si eu sa spun. Nu am nimic sa comentez asupra faptului ca trebuiesc cunoscute perfect regulile biblioteconomice. L-am studiat destul de aprofundat pe Dewey, iar regulile lui Ranganathan mi se par definitive. Insa nu pot sa nu constat ca pina in momentul de fata, nici un cititor, dar absolut nici unul nu mi-a cerut o referinta bibliografica dupa ISBD. Un bun bibliotecar trebuie , ca pe linga cunoasterea regulilor biblioteconomice, sa aiba si acel clou care sa-l poata face sa reactioneze rapid la orice tip de cerere. Inchistarea in dogme (in proiect) nu poate da rezultate viabile pe termen lung.
    Pentru presa (problema mea particulara), problema se pune si mai acut. Nu cunosc – daca gresesc spuneti-mi – nici macar o universitate sau biblioteca care sa fi digitalizat pagina cu pagina intregul fond de presa.

  9. @ altmarius

    De ce spui că-ţi pare rău şi vorbeşti despre despre polemici, sterile în fond, când eu spun că am asistat la o discuţie interesantă şi utilă? (Nu aştept răspuns, e doar o floricică retorică🙂 )

    Sinceră să fiu, eu m-am bucurat de discuţia despre bibliotecar şi am savurat-o din plin, ca dovadă concretă a faptului că suntem vii profesional şi chiar ne pasă şi căutăm un ideal (ce bine ar fi dacă uneori cuvintele nu ar suferi de un fel de uzură din cauza folosirii excesive, improprii sau de guri care la deformează – cuvântul „tovarăş”, de exemplu, cred că nici nu mai poate fi reabilitat, deşi ar fi trebuit să fie un cuvânt frumos).

    Drept să spun, am dorit să fac un simplu comentariu, dar m-am luat cu vorba şi s-a transformat într-un post (cel de mai sus). Din păcate, concizia nu e punctul meu forte.

    Felicitări pentru performanţele profesionale! Cred că biblioteca în care lucrezi e un loc foarte plăcut pentru cititori!

    În legătură cu regulile biblioteconomice, nu cred că trebuie privite drept constrângătoare şi încremenite, ele sunt, sau ar trebui să fie, cel mai bun rezultat al muncii şi experienţei bibliotecarilor. De aceea sunt în continuă evoluţie şi adaptare (chiar dacă impresia mea este că, în momentul de faţă, ISBD a pierdut puţin pasul cu facilităţile oferite de IT).

  10. Ca de obicei, adevarul este la mijloc. Discutia este foarte interesanta si constructiva. As fi tare multumita daca astfel de discutii ar fi citite si de consilierul din minister sau de inspectorul scolar care raspunde „si de biblioteci”. Spun asta pentru ca bibliotecarilor scolari li se cer niste studii (superioare), niste competente, la angajare, dar mai incolo, nimeni nu crede ca acel om chiar lucreaza dupa niste reguli punandu-si bagajul intelectual ” la bataie” pentru a fi eficient. De aici, din aceasta mentalitate, bibliotecarii scolari au salariile cum le au, nu sunt trecuti nici in noile proiecte de legi cum ca ar fi demni de vreo recompensa daca sunt destoinici si …., discutia ar putea fi mult mai lunga.

  11. @ Claudia

    Ştiu că, în ceea ce ai spus, nu te-ai referit la bibliotecarul care ştie numai regulile. Eu am vrut să forţez lucrurile pentru a putea trage nişte concluzii. Cred că, pentru toţi, e mai preus de orice îndoială faptul că, fără disciplină biblioteconomică, lucrurile scapă de sub control şi devin, în timp, de-a dreptul imposibile.

    Uneori, oamenii spun că creează instrumente, însă, de fapt, doar personalizează sau adaptează instrumentele deja create şi rămân în cadrul biblioteconomic existent pe care îl şi folosesc. Deci nu inventează roata ci pun o steluţă pe parbriz ca să-şi personalizeze maşina.
    Strădania de a încerca să inventezi nu e rea în sine, ea stă la baza evoluţiei domeniului. Uneori, chiar dacă se străduiesc să inventeze roata, s-ar putea să dea peste un nou tip de maşină.

    În încheiere, vreau să-ţi povestesc o întâmplare petrecută într-un grup eterogen de bibliotecari (viitori, debutanţi sau cu experienţă, de la biblioteci comunale, orăşeneşti sau judeţene). La întrebarea „Folosiţi (vă este utilă) în munca dumneavoastră CZU?” doar 70% au răspuns „da”, deşi, în bibliotecile noastre publice, şi dacă pui cartea la raft, după cota sistematic-alfabetică, foloseşti CZU.

  12. @ delia

    Mulţumesc că mi-ai adus aminte. Nu am menţionat în alchimia bibliotecarului perfect un lucru extrem de important: scânteia de viaţă. Cu erudiţia, bagajul specific profesional şi experienţa, încă nu este bibliotecar. Aici vii cu bagheta magică şi adaugi pasiunea, empatia şi imaginaţia, cum spui, care coagulează toate celelalte însuşiri şi le pun în valoare.

  13. @ Diana

    Aşa cred şi eu, că toată lumea are dreptate, mai puţin cei care fac aprecieri la adresa profesiei, fără să o cunoască.

    De multe ori, deşi probabil greşesc, în diversificarea năucitoare a serviciilor şi activităţilor bibliotecii şi amplificarea exponenţială a statisticilor cerute, văd un răspuns la presiunea mai mult sau mai puţin voalată de justificare a existenţei bibliotecilor, de legitimare, venită din partea celor care „dau banii”, cum s-ar zice. Se pare că nevoia de informare nu este îndeajuns.

  14. Deja discutia a capatat o alta turnura: pe blogul pe care-l administrez cu o placere nedisimulata, am postat recent un fragment mai amplu dintr-o lucrare consacrata CZU -ului. Reactia unor cititori a fost neasteptata, cerindu-mi amanunte suplimentare, desi nu acesta e domeniul meu de „expertiza”. rezonez profund cu toti aceia care solicita unui bibliotecar pe linga o buna specializare, scinteia de viata (clou-ul), eruditie, pasiune pentru litera tiparita. Poate ca daca fiecare, in biblioteca in care activam, am insufla si celor mai tineri, nu s-ar mai putea pune problema viitorului.
    Imi cer scuze, discutia nu a fost sterila.

  15. @ioanadragota

    As vrea – daca sunteti de acord – sa postati articolul de baza si pe blogul meu. Cred ca multi dintre colegii mei, care au aflat de existenta blogului altmarius, ar fi interesati sa citeasca articolul, care a declansat destule dezbateri. Cind am spus ca dezbaterile sunt sterile, m-am gindit la cu totul altceva (dar limba romana are intotdeauna doua sensuri) – m’am gindit ca dezbaterile sunt sterile, intrucit ar fi niste lucruri de la sine intelese. Am gresit.
    Pentru postarea articolului in calitate de colaborator, ar trebui sa va inscrieti pe weblog. ro., si sa-mi trimiteti online o cerere de colaborare, in acceasi maniera de inscriere pe wordpress. Daca nu, v-as ruga sa acceptati sa cpiez articolul, sub numele dumneavoastra, evident.

  16. @ altmarius

    Vă mulţumesc pentru interesul pe care îl arătaţi materialului postat şi mă bucur dacă doriţi să-l preluaţi, aşa cum mă bucură orice manifestare de interes faţă de lucrurile pentru care depun străduinţă. Aveţi toată libertatea din partea mea şi în legătură cu acesta şi în legătură cu orice material trecut sau viitor pe care-l fac public, dacă vi se va mai părea ceva interesant. Consider că-mi faceţi o favoare.

    Acum doi ani, biblioteca noastră a editat o lucrare pe care-am alcătuit-o în cadrul Serviciului Colecţii speciale (cărţi, manuscrise, seriale, corspondenţă, hărţi etc.): „Revista Catolică a lui Vasile Lucaciu”, o mică monografie a revistei pe care am ales-o pentru că e primul periodic românesc tipărit în nord-vestul ţării şi pentru că l-a avut ca director, redactor şi realizator pe Vasile Lucaciu, una dintre puţinele personalităţi locale de anvergură pe care le avem. Lucrarea poate fi văzută la http://www.bibliotecamm.ro/miraj/lucrari/revista_catolica.pdf
    Are o parte introductivă cu elemente de istorie a presei transilvănene, în general, şi a celei cu caracter religios, în special. În Transilvania, şcoala, presa, bibliotecile şi cercurile de lectură româneşti au avut particularităţile lor date de asumarea misiunii de conservare a identităţii.
    M-aş bucura dacă aţi găsi puţin timp să „răsfoiţi” lucrarea şi vi s-ar părea ceva potrivit pentru blogul dumneavoastră. Mulţumesc!

    Iar fac comentarii prea lungi, dar eu aşa am înţeles că, pe ProLibro, faţetele noastre biblioteconomice îşi vorbesc la persoana a doua singular şi am procedat în consecinţă. Dacă folosiţi persoana a doua plural când îmi vorbiţi, sunt obligată să mă conformez.

  17. Am vazut materialul: este foarte interesant , insa, din pacate, nu-l pot descarca din formatul pdf. In plus, 205 pagini este cam mult pentru un blog. Daca ati putea sa mi-l trimiteti in word, as incerca sa-l public in serial, asa cum fac cu incunabulele sau cu istoria mijloacelor de comunicare.

  18. @ altmarius

    Mă gândeam doar la fragmentele de istorie a presei. Altfel, cea mai mare parte a lucrării nu cred ca este compatibila cu un blog. Nici măcar în serial. Am să vă trimit fişierul word să puteţi selecta dacă şi ce poate prezenta interes.

  19. Multumesc – sunt convins ca vom colabora excelent!

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: