Invidia şi biblioteca

Mi-a plăcut mult articoul Invidia de Andrei Cornea din Revista 22, mai ales în contextul celor discutate în postul anterior legat de scopurile bibliotecilor.  Cartea a reprezentat mereu un mijloc de evadare/înţelegere a realităţii care ar fi putut da bibliotecii (ca instituţie) un statut special. Dacă pot înţelege de ce în timpul comunismului oamenii ar fi preferat să se rezume la biblioteca proprie sau a prietenilor/profesorilor/apropiaţilor în  căutarea unui loc mai bun/mai sigur, nu înţeleg de ce după 18 ani de libertate tot nu folosesc biblioteca locală.

Am aflat de acest articol de pe blogul lui Dragoş Bucurenci. Acolo el scrie un comentariu al lui Mircea Toma care, după ce citeşte textul, zice că vede deja la ce se va ajunge: hoarde de intelectuali, neraşi, cu priviri injectate şi mănuşi cu ţinte, ieşind de-a valma de la BCU, invadând Magheru şi cerând justiţie socială: “Destul! Ni s-au terminat cărţile!”… 

Sincer, păstrând proporţiile şi renunţând la dramatism, speranţa mea este că aşa se va întâmpla. Într-un stat democratic oamenii folosesc biblioteca ca mijloc prin care se asigură că/urmăresc cum mecanismele democraţiei funcţionează. La noi ideea aceasta pare străină atât bibliotecarilor cât şi intelectualilor. De oamenii de rând sau cei tineri, care folosesc încă biblioteca nici nu mai vorbesc.

%d blogeri au apreciat asta: