Starea bibliotecilor

Numarul 215 din 27 martie 2008 al revistei Dilema veche propune ca tema centrala de dezbatere “Starea bibliotecilor”, si este pusa sub un citat extras din Umberto Eco: “Rolul cel mai important al bibliotecii este de a favoriza descoperirea acelor carti despre a caror existenta nu stiai, dar a caror importanta se dovedeste pina la urma capitala”.
In primul rind, semnalam din acest grupaj articolul colegei noastre, masterand in Bibliologie si Stiinta informarii la Universitatea Ilinois , Claudia Serbanuta. (Sper sa nu-mi fie luat in nume de rau apelativul de colega: ne leaga aceleasi preocupari si pasiuni biblioteconomice, ca si cele de bloggeri pe aceasta tema). Articolul are un titlu incitant: “Are vreun viitor biblioteca in Romania ?”, si plecind de la citeva premise istorice, ajunge sa faca o analiza detailata si cit se poate de exacta a situatiei bibliotecilor din tara . Dupa ce se trece in revista aportul unor mari personalitati, ca Nicolae Cretzulescu, Spiru Haret sau Nicolae Iorga in promovarea unei legislatii a bibliotecilor sincrone cu cele mai avansate legi europene din domeniu, Claudia Serbanuta arata:
“Perioada comunista a fost la fel de neagra pentru biblioteci ca pentru intreaga societate. Cit de mult s-au modificat rolurile bibliotecii in societate, ce au insemnat cenzura si propaganda in biblioteci, in ce fel a afectat desfiintarea specializarii biblioteconomice, din cadrul universitatilor, profesia de bibliotecar, sunt intrebari care incet, incet, poate prea incet, incep sa capete raspunsuri. Un lucru cert este insa ca, in aceasta perioada, izolarea bibliotecilor noastre a condus la ratarea unei mari schimbari care a avut loc in viata culturala europeana. Pentru Europa de Vest, anii ’60 au insemnat transferarea accentului de la cultura monolit elitista la cultura populara”.
In continuarea articolului, Claudia Serbanuta analizeaza perioada de tranzitie (as spune, fara sfirsit) care caracterizeaza sistemul romanesc de biblioteci din anul 1990. Astfel, se specifica faptul ca:
“Bibliotecile ar trebu isi ar putea sa ajute la alfabetizarea informationala a populatiei. Din pacate insa, ele sunt prinse intre cel putin doua cercuri vicioase. Primul se formeaza pornind de la presupunerea ca bibliotecile reprezinta o parte importanta a societatii informationale. Toate finantarile externe care se refera la sustinerea acestei noi societati considera subinteles acest lucru. Cind banii ajung insa in Romania, factorii de decizie nu considera bibliotecile potrivite pentru astfel de misiuni, asa ca investesc in centre de documentaresi informare, pe care le construiesc de la zero, dar care nu au profesionisti si nu au reteaua formata. Pe de alta parte, administratia romana este prea saraca pentru a sustine reteaua existenta de biblioteci, asa ca spera sa primeasca ajutor din partea Uniunii Europene… Cel de-al doilea cerc vicios , poate mai periculos decit primul, se manifesta la nivel local. Bibliotecile incearca sa satisfaca cerintele publicului cu toate mijloacele pe care le au la dispozitie. Publicul care foloseste biblioteca s-a obisnuit insa de atita amar de timp cu oferta ei limitata, stie la ce sa se astepte, asa ca nici nu se gindeste ca ar putea sa ceara mai mult. Nefacindu-si cunoscute nevoile informationale nou aparute (accesarea informatiei online, a materialelor media, de exemplu) , bibliotecarii nu le considera importante.”
Am redat in extenso pasaje din acest articol, considerind ca pune degetul pe rana; activitatea bibliotecilor din Romania nu se desfasoara nici pe departe la cerintele secolului al XXI-lea, si lozincile patriotarde nu-si au locul aici. Una dintre cele mai imperioase necesitati ale perioadei actuale in Romania este asezarea societatii pe baze noi, sanatoase, baze in care cultura si civilizatia trebuie sa-si asigure un loc primordial. Iar acest lucru se poate realiza si prin intermediul bibliotecilor, de orice tip ar fi ele – publice, universitare, academice , profesionale, etc.
In grupajul realizat in revista Dilema veche mai pot fi intilnite: o expunere de motive, in articolul Stelei Giurgenu (“De ce bibliotecile? Din n motive) . Articolul prezinta o analiza a inutilitatii si inaplicabilitatii (scuzati barbarismul) Legii 334 (Legea Bibliotecilor), care arata foarte frumos pe hirtie, dar nu poate fi pusa in practica – dovedindu-si inutilitate (aici isi are locul o informatie din acelasi grupaj: Bucurestiul – conform acestei legi – ar trebui sa detina 1 biblioteca publica la 25.000 de locuitori; asadar, grosso-modo, ar trebui sa aiba 80 de sedii de biblioteci publice; in realiate detine doar 33, cu perspectiva deschiderii in urmatorii ani a dosr 2 sau 3 noi). Un capitol al articolului Stelei Giurgeanu este chiar intitulat “Principii moderne intr-o Romanie arthaica”, deplingindu-se faptul ca intr-o serie de biblioteci publice – din Bucuresti sau din tara – accesul liber la raft este statuat si aplicat, dar unele biblioteci nu au grup sanitar, sau functioneaza in spatii de 60-80 metri patrati (in loc de 375, prevazuti de aceeasi lege), in care se afla depozitate (alt termen nu este aplicabil) 30.000 sau mai mult de volume… In acelasi articol mai este pusa si problema casarilor (carti uzate fizic sau moral), care sunt arse, in loc sa fie vindute pe un pret modic. Aceasta din cauza prejudecatii ca bibliotecile publice ar trebui sa fie nelucrative…
Tot Stela Giurgeanu semneaza si articolul “O insula de normalitate” – referindu-se la sediul Bibliotecii Centrale Universitare. Aici ar trebui completat articolul si cu alte exemple dintre bibliotecile judetene: cele de la Brasov , Baia Mare sau Galati sunt exemple de implementare a noului in activitatea de biblioteca. In ultima vreme, si Biblioteca Metropolitana face eforturi deosebite de intrare in secolul XXI – in primul rind, prin digitalizarea fondului principal de carte si presa, apoi prin deschiderea unor noi sedii sau redeschiderea altora, modernizate. Mai semnalam si interviul cu secretarul general al Ministerului Culturii si Cultelor, Virgil Nitulescu (apropo, cred ca aceste doua functii ale Ministerului ar trebui separate intr-o viitoare organigrama guvernamentala), precum si articolul “Of, biblioteca mea (nationala)”.

27 Răspunsuri

  1. Multumesc de semnalare si de apreciere Marius. Sincer, sunt onorata ca ma consideri colega ta.

  2. Ma bucur ca apare mentionata si biblioteca din galati ca biblioteca de top. Din pacate odata cu plecare dlui Dediu o sa pierdem aceasta pozitie si biblioteca din galati „va intra din nou in rand”. Pacat ca oamenii care pot si vor sa faca ceva ptr biblitoeci si ptr societate nu sunt sustinuti

  3. Ma bucur ca apare mentionata si biblioteca din galati ca biblioteca de top. Din pacate odata cu plecare dlui Dediu, din pozitia de director al bibliotecii, o sa pierdem aceasta pozitie si biblioteca din galati „va intra din nou in rand”. Pacat ca oamenii care pot si vor sa faca ceva ptr biblioteci si ptr societate nu sunt sustinuti, in schimb sunt incurajati cei care cred ca a fi profesionist inseamna sa ai peste 10 ani vechime in biblioteca. Probabil ca pana nu vom scapa de acesta generatie nu vom evolua ca profesie si ca institutie.

  4. Elta – daca ramineai la prima postare era perfect; insa intr-a doua, ai introdus un termen care, sincer, ma deranjeaza; nu esti numai tu de vina – exista un curent de opinie foarte serios impotriva batrinilor (eu fac parte, la peste 50 de ani ca virsta dintre ei). Sa stii ca nu toti cei din generatia tinara sunt perfecti ( e adevarat, nici cei din generatia batrina), dar nici de aruncat „la groapa de gunoi a istoriei ” nu suntem.
    Spiritul acestui blog nu este polemic, asa incit ma opresc aici, dar te rog, gindeste-te daca ai dreptate.

  5. Si mai e ceva: rog pe administratori sa ma ierte; o viata vitregita de regimul comunist m-a tinut departe 30 de ani de meseria pe care mi-am dorit-o o viata; lucrez intr-o biblioteca de numai 4 ani; dar am realizari profesionale excelente, si acest lucru datorita pasiunii de care am dat dovada. Dar este adevarat – intr-o biblioteca, abia dupa 10 ani poti sa spui ca ai o experienta necesara unui bun bibliotecar. Te rog din nou: gindeste-te daca ai dreptate.

  6. felicitari pentru articol Claudiei!
    raspunsul pe care il subinteleg eu este ca bibliotecile romanesti au un viitor, cel putin si numai pentru ca au un trecut. prezentul insa nu-i permite autoarei sa defineasca acest viitor mai cu precizie.

    as sublinia unele idei foarte bune pe care mi se pare ca le-a avut Claudia.

    in primul rand aceasta legatura pe care o intrevede intre biblioteca publica si identitate nationala. mi se pare foarte semnificativ ca biblioteca publica este o institutie importanta in procesul de forjare a identitatii nationale, de omogenizare culturala. cum am citit undeva: o natiune este formata din oamenii care citesc cam aceleasi carti. bibliotecile publice din aceasta epoca sedimenteaza si difuzeaza un prototip cultural, o memorie colectiva standardizata.

    rasturnarea de care vorbeste Claudia, trecerea de la cultura elitista monolitica pe care o serveau cu precadere bibliotecile, la o cultura populara, plurala in care se intretes identitati diverse si care corespunde unor optiuni politice, culturale, religioase etc. foarte variate transforma intr-adevar biblioteca intr-o memorie sensibila, iregulara, polimorfica care se revarsa in cultura digitala. acest moment se pare ca bibliotecile romanesti sunt inca capabile sa si-l asume si sunt de acord in acest sens cu Claudia.

    cel de-al doilea cerc vicios postulat de ea mi se pare cea mai buna idee a articolului in masura in care la starea de subdezvoltare in ceea ce priveste serviciile documentare din Ro contribuie in mod egal bibliotecile si utilizatorii, eventual acuzandu-se unii pe altii.

    o singura nuantare: acest loc comun ca in comunism a fost totul negru eu il accept cu rezerve. cred ca au fost si momente de progres, de experimente, de activitate biblioteconomica normala, au existat oameni devotati meseriei, etc. ce se intampla este ca tot efortul si toata daruirea erau compromise de o putere politica prepotenta (a carei singura preocupare era sa se faca simtita peste tot), schizoida (deoarece pretindea ca face binele si facea raul), izolationista (adica nesigura de ea) si in multe privinte ignara. ceea ce nu stiu eu este cat au contribuit bibliotecile (culmea perversiunii: uneori chiar prin profesionalismul lor) la aceasta stare de lucruri si cat au fost victime. in ce masura bibliotecile, bibliotecarii au favorizat cultura rezistentei sau pe aceea a puterii? e de studiat aici si nu stiu daca Ionel Alexe nu este preocupat la nivel de cercetare de acest subiect.

  7. Marin, normal ca au existat oameni devotati meseriei in comunism…dar nu cred ca se poate spune ca a existat „activitate biblioteconomica normala”…Revenim la discutia de acum ceva timp legat de ce este considerat a fi normal si ce nu…Sincer, as fi foarte interesata sa aflu mai multe despre asta. Ionel, ce anume cercetezi tu legat de acest subiect? Ce s-a mai scris in legatura cu asta?

  8. Cu metodă nu am studiat subiectul. Dacă ar fi să-mi exprim o părere aş zice că bibliotecile au fost prinse în contractul social al comunismului, precum vasele lui John Franklin în gheaţa Arcticii: fără scăpare. Au existat supraveghere, presiuni politice, cărţi şi autori la index, informatori, teamă şi neîncredere. Bibliotecarii şi cititorii erau deopotrivă de înspăimântaţi. Nu am cunoştinţă de existenţa vreunui act de incartadă serioasă în biblioteci. Asta nu înseamnă că nu se spuneau bancuri, că nu se făceau recomandări de lecturi în decorul canonului vremii (mai rar în răspărul lui), că nu se încercau lecturi printre rânduri acolo unde totul era la fel de bogat în subtilităţi precum judecata miliţienilor, că nu se şopteau şopârle, că nu se citeau Doina lui Eminescu şi Cel mai iubit dintre pământeni. Adică aproape tot arsenalul prin care poporul român „rezista” şi, cum zice un personaj de film „de bine de rău, o ducea bine”.
    În biblioteci nu a existat curaj. Undeva la periferia locului viran care era ţara noastră (şi în bună măsură încă este), bibliotecile îşi cântau cu glas scăzut normalitatea lor: servitutea.
    Una peste alta Marin, cred că ai dreptate: cei mai mulţi bibliotecarii profesionişti erau din stirpea lui Ivan Denisovici, contribuind competent şi aproape voios la construcţia noii ere.

  9. Nu stiu ce sa zic! Eu raman la parerea ca aceasta dizidenta post factum la comunism, desi dezvaluie multe dintre hibele sistemului, pierde o atmosfera de normalitate pe care eu am trait-o si care exista orice s-ar spune. Societatea comunista avea absurditatile ei, s-au intamplat lucruri oribile, ca si in societatea in care traim acum, dar nu era insuportabila.

    Poate ne socheaza, dar pentru unii cercetatori ai bibliotecilor romanesti din acea perioada (anii 50-60), „sovietizarea” a insemnat uneori un progres in ceea ce priveste tehnica de biblioteca.
    Ne e greu sa ne gandim la asta acum, dar in comunism au existat cititori fericiti si in anumite perioade chiar preocupare pentru o mai buna organizare a sistemului de biblioteci.

    Cum sa facem o expozitie online cu imagini din biblioteci comuniste si fotografii cu instrumente de lucru folosite, afise, etc. eventual plus o bibliografie a lucrarilor de biblioteconomie din acea perioada?

  10. @marinpruteanu – nici nu va inchipuiti cita dreptate aveti; bibliotecile, cartea in general, erau un sistem perfect de refulare; librariile erau asaltate in anii ’60 mult mai rau decit hypermarketurile de azi in zi de sarbatoare, iar in fiecare biblioteca de cartier se inregistrau zeci de mii de cititori. E adevarat ca in conditiile lipsei altor nijloace de informare. Dar mai mult nolens decit volens, regimul a contribuit la apetitul pentru carte al majoritatii populatiei. Insa este foarte adevarat ca si aici lucrurile s-au degradat din anii ’80.
    Problema de-abia de acum se pune: viitorul cartii – si a bibliotecilor – in conditiile provocarilor informatice si ale mass-media. Vor face sau nu fata?

  11. Marin, eu organizez si uploadez imaginile dacă mi le trimite cineva:)

  12. Pai cine sa ti le trimita? Ar trebui sa scriem la biblioteci si sa le cerem sa ne ajute. Pentru asta sunt bibliotecile, nu? Şi, desigur, pot fi vizitatori ai blogului care au pe acasă fotografii pe care ni le pot scana si trimite.

  13. Cred ca nu numai fotografiile pot servi pentru a avea o imagine obiectiva a starii bibliotecilor in perioada comunista.
    Tot occidentul si-a pus (teoretic) problema, ca, de fapt, nu s-a produs inca o analiza economica, sociala, culturala etc. a comunismului, care ar fi fost de asteptat dupa caderea acestui sistem.
    Despre fascism se stie tot sau aproape tot, vinovatii de crime si alte delicte politice au fost in mare parte pedepsiti incepand inca din primii ani de dupa razboi, victimele supravietuite au obtinut despagubiri, s-a scris si continua sa se scrie despre acest fenomen. Se stie si ca multi care s-au complacut cu fascismul, au devenit apoi comunisti „convinsi”, nu atat in Romania, cat in tarile occidentale care au trait in mod direct fascismul si post-fascismul. Se stie si ca multi comunisti din occident nu sunt interesati in analiza obiectiva a comunismului din tarile practicante ale sistemului, pentru ca, de fapt, nu au o idee clara de ceea ce s-a intamplat, si sunt in schimb interesati sa manipuleze constiintele maselor utile in masina voturilor politice. Aproape la fel se intampla si de partea cealalta, de dreapta: lipsa de informatii certe si obiective da posibilitatea manipularii in sens invers.
    Cred ca obiectivitatea in studiul acestor probleme ar reda adevarata dimensiune a faptelor, nu ar produce „suprapuneri” istorice sau geografice facute in mod mecanic, nici exagerari intr-un sens sau altul, in schimb ar permite desprinderea a ceea ce a fost rau de ceea ce a fost bun (daca a fost).
    Ca sa nu repet chestiuni deja spuse si scrise de specialisti in materie, m-as referi la necesitatea/posibilitatea unui studiu despre bibliotecile din timpul comunismului in Romania, plecand, de pilda, de la o posibila teza de licenta, de master sau de doctorat, care sa permita uneia sau mai multor persoane obiective si bine pregatite, sa studieze statisticile si situatia timpului cu privire la numarul bibliotecilor, cantitatea publicatiilor posedute, numarul cititorilor, indicii de frecventa si de lectura, calitatea/non calitatea colectiilor, calitatea/non calitatea serviciilor de achizitii, catalogare-clasificare, activitatile cu cititorii, timpul de servire a publicatiilor, informarea bibliografica, referinte, politicizarea bibliotecilor si a lecturii cu colectiile „de partid si de stat”, criteriile de alimentare a „fondului secret”, resursele materiale ale bibliotecilor, starea sociala a bibliotecarilor; pregatirea si perfectionarea profesionala; receptivitatea/non receptivitatea fata de standardele internationale in domeniu, pe tipuri de activitati; normele de munca; numarul personalului pe tipuri de biblioteci; salariile bibliotecarilor fata de alte categorii socio-profesionale; obligatiile/non obligatiile politice ale bibliotecarilor; grafice despre evolutia/involutia starii bibliotecilor pe categorii de activitati rilevante/pe ani in timpul perioadei comuniste; numarul si situatia bibliotecarilor dizidenti ai timpului fata de numarul si situatia bibliotecarilor care s-au complacut si au colaborat cu regimul; contextul conditiilor economico-social-politice ale timpului, aservirea Romaniei fata de Uniunea Sovietica, rolul Occidentului fata de acest context; referiri la numarul dizidentilor in general din Romania, fata de numarul cetatenilor romani supusi regimului si activistii securitatii.
    Concluzii relative la activitatile nocive si cele pozitive (daca au fost) in bibliotecile romanesti.
    Daca un singur studiu nu ar fi posibil de efectuat, s-ar putea disocia problemele pentru a fi studiate separat, desi exista multa interferenta si interdependenta intre diferitele aspecte.
    Cred ca ar fi interesant un studiu specific despre invatamantul bibliologic superior si postliceal in Romania anilor 1945-1989, in comparatie cu alte tari comuniste si occidentale, discontinuitatea, programele de studii, numarul studentilor si al absolventilor, angajarea lor in determinate biblioteci, rolul si activitatea lor in sens pozitiv/negativ. Datele pot fi obtinute din statisticile Universitatii Buc., ale Consiliului Culturii, de la Ministerul Invatamantului etc.
    Bibliografia nationala romaneasca, seria Carti noi si seria Articole din periodice ar ajuta la identificarea materialelor de biblioteconomie scrise in acea perioada (daca s-au scris); s-ar putea solicita bibliotecarilor de acum 50-20 ani sa indice, daca doresc, lista propriilor contributii, mai ales a celor editate ca grey literature sau la nivel local si greu de identificat cu instrumente bibliografice nationale.

  14. Poate un punct de pornire pentru cercetări în acest sens este teza de doctorat a doamnei Hermina Anghelescu Public libraries in modern and contemporary Romania : legacy of French patterns and Soviet influences, 1830-1990 Sunt 520 de pagini publicate în 2000 pe această temă… La biblioteca mea se găseşte lucrarea sub formă de microfilm. În România?

  15. ma incanta acest program de cercetare, aproape ca ma atrage pe mine.
    comunismul a fost fara indoiala un rau absolut. insa ceea ce spun eu este ca o societate este mai mult decat un sistem politic, fie el si absolutist. resursele societatii de interpretare a propagandei, de a crea microdiferentieri, ierarhii paralele, etc fac ca o societate sa nu poata fi niciodata controlata in intregime. motiv pentru care spun eu ca societatea romaneasca de dupa 1948 nu se epuizeaza cu studierea sistemului politic comunist si a naturii opresiunii politice. este mai mult decat atat, chiar cu mult mai mult.

  16. Ai mare dreptate Marin si sunt convinsa ca pot iesi cateva lucrari de doctorat foarte bune…Numai ca una dintre minimele conditii necesare ar fi ca cei care fac doctoratul sa aiba timp pentru cercetare…
    Chiar, cam ce subiecte au tezele de doctoral la biblioteconomie in ultimii ani in Romania?

  17. Si eu cred ca Marin Pruteanu are dreptate, iar daca eu am facut propunerea acelui studiu complex, este tocmai pentru ca, efectuandu-l, ar rezulta exact acest lucru: societatea are cursul sau de continuitate in ceea ce are mai bun si nu poate fi pe deplin contaminata de un rau sau altul. Oamenii care suporta un regim autoritar au un background de antropologie culturala, de spiritualitate si de umanitate care, cu siguranta, nu poate fi anihilat si nu poate ramane inutilizat. In plus, romanii au avut dintotdeauna tendinta/aspiratia catre sincronia culturala cu zonele avansate ale progresului mondial.
    Dar e mai bine sa nu anticipam, concluziile trebuie sa decurga din rezultatele cercetarilor.

  18. Din nefericire, indivizii şi popoarele chiar pot fi contaminaţi decisiv de către rău. Noi înşine (unii dintre noi) şi naţiunea română în ansamblu suntem exemplari în acest sens. Uneori nici nu e nevoie de răul absolut al comunismului ori fascismului. Ne spune, de exemplu, experimentul lui Philip Zimbardo de la Universitatea Stanford, din 1971.
    Pe de altă parte, doctoratul, aşa cum îl văd eu, este un efort în care tu, ca potenţial doctorand, crezi foarte tare, o idee care te arde, un „ce” foarte personal, o ecuaţie a cărei insolubilitate o resimţi în plexul solar. Nu e temă care ţi se repartizează, subiect ales din motive de accesibilitate ori traseu către creştere salarială. Chestiunea propusă aici este mai mult decât interesantă, dar să lăsăm doctoratele să-şi urmeze traiectul normal: din celula intimă a cercetătorului către exterior. Să nu le punem pe tarabă aşteptând, uşor nemulţumiţi, cumpărătorii, imaginându-ne că ştim deja punctul terminus. Un grup de studiu informal ori un departament sub o autoritate înţelegătoare şi susţinătoare (Asociaţia Bibliotecarilor din România?, helas!) ar putea fi soluţii.

  19. Marius (Pădurean) se plângea într-un post al său de temele care sunt alese pentru licenţa în biblioteconomie şi se întreabă: Nu avem capacitatea necesara pentru a investiga ceea ce ne doare cel mai tare? ). Deoarece ceea ce se discutase aici mi se pare o rană deschisă pentru biblioteconomia noastră i-am sugerat să citeasca aceste comentarii…şi s-a supărat deoarece crede, ca şi Ionel, că descoperirea unei teme trebuie să vină din interiorul lui şi nu dictată.

    Mie nu mi se pare că punem pe tarabă aceaste teme, ci sugerăm nişte direcţii necesare. Orice doctorand care are un profesor bun ştie că pentru a îşi definitiva ideea lucrării şi apoi lucrarea însăşi a fost ajutat, ghidat, a discutat mult cu acel profesor şi nu numai. Eu în acest sens văd dicuţia aceasta.

    Ideea unui studiu de grup e foarte bună şi cred că se poate aplica pentru o finanţare care să susţină un asftel de proiect. Dar din nou, cercetătorilor trebuie să le pese. Nouă ne pasă. Întrebare e, dacă se găseşte finanţare, câţi dintre noi sunt dispuşi să ducă la capăt un astfel de proiect? Câţi au timp şi vor să şi-l dedice unui astfel de studiu?

  20. Eu mi-am exprimat, ca si ceilalti, o simpla dorinta de reusi sa studiem si sa cunoastem mai bine starea bibliotecilor romanesti. Nu este un proiect, nici un program, este o idee spontana. Nici pe departe nu m-am gandit la vreo impunere, ci la o propunere. Imi pare rau si cer scuze daca modul de exprimare a putut da nastere la o asemenea interpretare care nu era de fel in intentia mea.
    Un asemenea studiu poate capata dimensiuni, directii si continuturi bazate pe realitati pe care cei mai multi nu le cunoastem pe deplin, asa ca propunerea mea nu poate si nu intentioneaza sa circumscrie temele si aspectele noi care se pot rileva.
    O intrebare: cand cineva isi exprima o idee, acest fapt trebuie sa supere pe ceilalti, pana la a considera ca „o pune pe taraba”? Eu cred ca e normal sa ne confruntam ideile si nu sa le reprimam. De pilda, m-ar interesa sa stiu cum vad ceilalti directiile analizei la care m-am gandit, si, mai ales, care altele sunt propunerile? Sunt sigura ca in acest fel se poate ajunge la un rezultat mult mai bun (acesta e avantajul discutiei intr-un blog).
    Mi s-a parut ca una sau mai multe teze de licenta, master, doctorat ar deschide mai usor calea catre cercetare in interiorul unor institutii care in mod curent nu sunt accesibile oricui. Timpul dedicat cercetarii poate fi mai usor de obtinut cand persoanele se afla in perioada de studiu si, eventual , pot obtine si o bursa. Oricum, asta nu este esential, oricare alta modalitate poate fi la fel de buna, sau mai buna, dar mie nu mi-a venit in minte.
    Important e, asa cum a spus Dl. Ionel, ca, in primul rand, dorinta sa porneasca din launtrul celor interesati. Obiectivitatea (cea care ne obliga sa nu pretindem de a cunoaste dinainte „punctul terminus”) e la fel de importanta. Last, but not least, sa poata fi gasite si resursele organizative si materiale necesare realizarii acestui scop.

  21. Eu nu inteleg despre ce discutati in ultimele mesaje si nici ce spune Marius Padurean, cu tot respectul. Trebuie sa nu mai spunem nimic si sa asteptam ca nu stiu care cercetatori, intr-un nu stiu care an, sa secrete in interiorul lor vreo tema de doctorat? Este prima data cand aud ca cercetarea nu se face ca urmare a unei dezbateri, a unor intuitii discutate si probate intr-o comunitate de studiu in care inevitabil unii pot fi mai productivi intelectual si mai experimentati academic decat altii, dar se face printr-un act de pura creativitate individuala in numele unei originalitati imaculate teoretic, care nu se poate exprima decat daca ceilalti tac din gura.

  22. Multumesc Claudiei pentru informatia (care mie imi lipsea) despre lucrarea de doctorat a Herminei Anghelescu, „Public libraries in modern and contemporary Romania : legacy of French patterns and Soviet influences, 1830-1990”, care se gaseste, din cate am aflat dintr-o cautare, in 2 exemplare tiparite, la BCU Bucuresti (cea mai buna biblioteca universitara). Daca cineva ar putea-o consulta, ar traduce in romana macar capitolele care intereseaza momentan si ar pune pe web acest fragment, totul cu acordul autoarei, s-ar putea vedea care a fost metodologia de studiu si rezultatele relative fie si numai la bibliotecile publice. Sau, mai simplu, tot cu acordul autoarei, s-ar putea pune pe web fragmente scanate din textul englez, in format PDF.

  23. Marin, poate tu ai fost mai norocos, dar eu cand eram în ţară aşa credeam: cercetarea e o luptă individuală pentru care doar primeşti aprobare din partea profesorului. Abia acum pot să apreciez ce înseamnă o discuţie productivă şi învăţ să nu mă autocenzurez când vine vorba de a îmi pune în discuţie ideile, de frică să nu fie suficient de bune. Exerciţiul asta eu abia acum îl învăţ şi pot să îi înţeleg pe cei care sunt sceptici în privinţa existenţei şi eficienţei lui. Trebuie să participe de câteva ori la el şi să aibă parteneri buni pentru ca să poată să îl înţeleagă.

  24. Se poate, insa eu nu inteleg de ce sa fie cineva deranjat ca se propune o astfel de tema, asa cum sustine Marius Padurean: „mereu m-a deranjat idea de a ma inspira din ideile altora, mai ales atunci cand „campul de lupta” este acelasi. Multumesc pentru link, dar consider ca ideile mele si ale d-nei Campeanu ar trebui sa se intalneasca altfel decat intr-o relatie de sursa de inspiratie si rezultatul lecturii acesteia.”
    Aceasta superbie pentru mine e de neinteles. Exigenta unei autenticitati fara nici o datorie mi se pare anormala, poate mai rea decat ceea ce acuza Ionel Alexe cand spune, si are dreptate, dar numai aici, ca doctoratul a devenit in Romania un titlu birocratic, anost.

  25. Marin, nu te supăra, însă, când mi se spune că aceasta este o temă pentru o posibilă teză de doctorat, care să permită uneia sau mai multor persoane obiective şi bine pregătite să studieze şi aşa mai departe, eu înţeleg: (1) că o persoană, X, are în minte un subiect, o idee, o ipoteză şi (2) X se gîndeşte că o altă persoană, Y, ar putea să le dezvolte într-o lucrare de doctorat. Eu nu sunt de acord cu această abordare decât dacă X identic Y. Atât şi nimic mai mult. Altfel, şi mie îmi plac discuţiile, ador intuiţiile şi sunt de părere că a fi fulgerat de o idee e ceva divin.

  26. Cum sa ma supar? Acum imi dau seama ca am fost cam dur cu Marius Padurean si imi pare rau. Insa cu siguranta ca ar avea multe de invatat de la doamna Florica Campeanu.

  27. Sunt absolut sigur ca as avea multe de invatat de la d-na Florica Campeanu. Nu contest. Nu am contestat.

    Starea lucrarilor de licenta si mai ales a temelor alese in ce priveste biblioteconomia, azi, mi se par „out-dated”. Biblioteconomia la noi e inca inteleasa si predata ca un imaculat perete de fum („smoke-screen”), opac si innecacios, pentru ochii si trahea studentilor. Datoram asta profesorilor? Studentilor? Faptului ca nu s-a mai scris nimic serios? Daca s-a scris „eu” de ce nu am aflat?
    Si in cazul in care ajungi sa scrii o lucrare „up-to-date” (ca sa pastram axa) bibliografia este impotenta si lipsita de orice valoare, asta in cazul in care exista. Cautati sa vedeti cate articole exista si ce contin ele, in legea bibliotecilor referitoare la spatiul de biblioteca. Unde se vorbeste de calitate? Unde se vorbeste despre ocazii/oportunitati date tinerilor/studentilor la biblioteconomie? Sau aceste lucruri nu merita o lege?
    Probabil ca nu.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: