Doua circuite literare paralele

Preiau, cu acceptul autorului, de la adresa http://mayumablog.weblog.ro:

Am citit într-o revistă culturală foarte serioasă, poate un pic prea serioasă, o cronică literară în care o doamnă critic spunea negru pe alb că ar exista două circuite literare paralele în acest moment, cel al criticii literare tradiţionale, care rămâne în continuare axată pe cronici în reviste culturale sau cotidiane şi cel al bloggingului, care ar fi aşa mai interesat de best-selleruri şi de cartea de consum. Afirmaţia mi se pare ciudată, mai ales că soţul doamnei aduce cartea la Pro TV şi nimeni nu i-a spus până acum că ar presta o activitate neserioasă. Singura problemă a criticilor varianta paper este scăderea tirajelor, blogurile se mişcă mult mai bine, comentariile s-au profesionalizat şi reflectă în acest moment tendinţele pieţei culturale de la noi. Revistele culturale, cu apariţie săptămânală reacţionează cu întârziere la aceste schimbări, şi uneori se iau după bloguri. Afirmaţia doamnei Tania Radu mi se pare neserioasă, mai ales azi când PR editurilor sunt cu urechile ciulite la cele întîmplate pe bloguri, chiar dacă nu o recunosc în realitate. Editurile doar profită de pe urma bloggingului, nici urmă de colaborare. Şi asta din cauza unor „elitişti” ca doamna Tania Radu cărora blogurile li se par nişte fenomene culturale inferioare, din categoria celenteratelor. Dragi bloggeri, să fiţi mândri că mulţi dintre cei care lucrează în edituri îşi iau în aceste zile salariile pe spatele muncii dumneavoastră, care nu este remunerată în cele mai multe dintre cazuri.
Bloggingul cultural a salvat piaţa cărţilor, pătrunzând în zonele largi ale cititorilor pe care revistele culturale nu ar fi avut cum să le atingă niciodată. Da, sunt de acord cu doamna Radu, există două circuite culturale paralele, unul învechit şi aproape mort, şi celălalt viu, în plină expansiune şi foarte greu de controlat dintr-un centru oarecare de comandă. Blogurile sunt entităţi vii, independente, îşi asumă de fapt propriul lor personaj, iar fenomenul acesta anunţă apariţia unei culturi libere, în care cititorii au dreptul să-şi exprime părerile, să nu uităm că ele au apărut în America, ţara libertăţii cuvântului neîngrădită de nimic. Nu prea mă interesează în aceste momente dacă persoana care ţine blogul este sau nu critic literar sau altfel spus nu vreau să văd decât că citeşte cartea despre care scrie, pentru că mulţi critici profesionişti nici nu citesc acele cărţi ci doar le răsfoiesc, şi că are dorinţa să-şi exprime impresiile lui cele mai oneste despre ea. În timp ce blogurile cresc lună de lună celălalt circuit rămâne blocat în vechile amiciţii şi grupuri de interese, se luptă pentru o cultură dirijată de sus în jos. Cultura cea veche, piramidală cu un singur mare critic, unsul lui Dumnezeu, şi cu o armată de locotenenţi a intrat în colaps, dovadă scăderea continuă a tirajelor presei scrise, şi vom asista la schimbări de atitudine şi de culoare în lunile următoare. Un tip care şi-a făcut un blog bătrîncios care arată exact ca el se întreba retoric cum ar putea el să mă cenzureze pe mine, pentru că la revistele unde colaborează sau în câteva edituri el şi amicii lui au intervenit deja. Răspunsul era clar, nu va putea niciodată. De doi ani de zile aud acest mesaj „Nu-mi plac blogurile” de câteva ori pe zi transmis de oameni de cultură care altfel par deschişi dialogului. Şi unii dintre ei sunt apropiaţi de fenomenul postmodernismului, căci bloggingul cultural e doar una din faţetele acestuia. Blogurile nu sunt o subcultură, ca muzica Rap, ci o cultură nouă şi autentică, doar că pornesc de la forţa uriaşă a Internetului, cea care va schimba complet presa scrisă în deceniul acesta, dovadă fiind blogurile cotidianelor noastre care merg foarte bine. Revista Observator cultural a avut o tentativă de a introduce un asemenea blog cultural, care a fost repede ambandonată, din păcate.
Dacă revistele culturale nu urmează exemplul bloggurilor sunt ameninţate chiar cu dispariţia. Dacă editurile nu recunosc deschis această dichotomie şi nu colaborează cu bloggerii riscă să încremenească în proiect. Eu citesc în continuare şi revistele pe hîrtie, deşi se pare în România există cele mai multe reviste culturale pe cap de locuitor din Europa de Est, câteva mii, dar le acord tot mai puţin timp, pentru că ştiu că în multe funcţionează încă autocenzura sau cenzura. Din acest motiv nu am publicat niciodată în asemenea reviste, ci doar în cele câteva în care sunt lăsat să-mi exprim liber ideile.

Anunțuri

3 răspunsuri

  1. altmarius, eu nu prea inteleg acest fenomen al preluarii integrale a unor texte de pe alte site-uri. nu se poate pune numai o legatura si comentariul tau. in principiu nu as incuraja aceasta practica. in plus, Iulian Baicus, autorul blogului Poiana lui Mayuma, are mai mult trafic, te asigur, decat ProLibro si e mai cunoscut decat suntem noi, nu are nevoie sa-l difuzam pe ProLibro. fiecare face cum vrea aici, dar eu ti-am spus parerea mea, sa nu te superi.

  2. Nu este vorba de suparare. Daca veti citi blogul lui Iulian, veti vedea ca el este chiar bucuros de faptul de a i se „imprastia” articolul; cred ca mentalitatea – vorbesc in general – a drepturilor de autor este, in anumite cazuri, paguboasa. Nici anticii, nici medievalii nu se impiedicau de asemenea lucruri, si au fost creatorii adevaratei culturi europene. Dreptul de autor – si aici ar fi iarasi o tema exttrem de serioasa de discutie – este o inventie partial americana a inceputului de secol XX; nu a adus doar beneficii, a limitat drastic accesul la informatie.
    Oricum, daca va deranjeaza, si mai este posibil, puteti sterge aceasta insemnare – dar va rog sa verificati daca nu cumva Dl. Baicus a fost multumit de preluare.

  3. asta e ca nu e vorba de dreptul de autor, ci de redundanta. acum am vazut si eu discutia voastra de pe blogul Poiana lui Mayuma. ProLibro nu este blogul BCU,

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: