Cum am inteles Biblioteca- recenzia a patru ani

Nu pot compara biblioteca cu nimic, nu pot compara bibliotecarul cu nimeni.

Oameni sau carti, obiectele acestei profesii nu pot caracteriza omul si meseria lui.

In anul intai nu am inteles nimic.

Citind Numele Trandafirului obsesiv (de trei ori intr-un semestru), am ajuns la concluzia pripita ca obiectele din biblioteca apartin institutiei si angajatilor ei. Pasiunea pentru Evul Mediu nu facea altceva decat sa sporeasca si sa transforme orice fel de rasarit intr-un sir de cotoare de manuscrise invelite in piele, mirosind a lemn dulce (nu stiu de ce) si cerneala ciudat manufacturata (plante?, pigmenti artificiali?).

In anul doi am inceput sa inteleg.

Am renuntat la Numele Trandafirului. (Am inceput sa citesc eseurile lui Eco.) Primul lucru pe care l-am inteles a fost faptul ca Biblioteconomia duce lipsa de material didactic. Cum adica? Nu-mi amintesc exact, dar asta a fost primul sentiment pe care l-am avut. Al doilea lucru pe care l-am inteles a fost ca oricat de frumos ai scrie despre cei ce lucreaza cu carti si cu oameni, oamenii tot oameni vor fi.

In anul trei am inceput sa vorbesc.

Atunci cand ai intrebari, oamenii vor cauta raspunsuri. Si de cele mai multe ori, unele dintre ele au fost excelente. (Intrebarile sau raspunsurile?) Iar cand ai ceva de spus in legatura cu profesia omului din fata ta, acesta va asculta mereu, dar va riposta. Exista o varsta pentru orice mod de a te exprima ? Insa ceea ce apreciaza multi e faptul ca vrei sa spui ceea ce ai de spus. Desi au existat certuri, neintelegeri si discutii cel putin contradictorii, la Cursul Festiv ne-au numit generatia exprimarii libere.

In anul patru am inceput sa cred.

Am inceput sa cred in oameni si in puterea lor de a fi ceea ce stiu ca trebuie sa fie.

Cum am inteles Biblioteca?: Intelegand oamenii care se chinuie in interiorul si in exteriorul ei.

Biblioteconomia nu se invata din carti.

Sau ma insel?

Un răspuns

  1. De acesasta data suntem integral de acord: Biblioteconomia este utila din carti – dar experienta „la locul de munca” (o expresie draga epocii comuniste) face un bibliotecar sa-si merite numele. Si reiau o discutie mai veche de-aici.: realitatea este ca macar dupa 10 ani petrecuti intr-o biblioteca, un om isi poate merita numele. Eu cel putin lucrez intr-o biblioteca de numai 4 ani, si nu stiu daca mai apuc sa-mi merit acest titlu; desi, stau cu „cartea-n mina” de vreo 40 de ani.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: