Poezia şi catalogarea sau Codrescu şi studenta bibliotecară

Am avut noroc. Andrei Codrescu îşi donase colecţia de cărţi în limba română bibliotecii universităţii unde urma să studiez şi nimeni de la catalogare nu citea româneşte.

La început a fost mare sărbătoare în bibliotecă: s-a anunţat donaţia, a venit Codrescu, a ţinut un discurs (chiar dacă nu a prea impresionat), s-a încropit un site de prezentare repede, repede, interviuri, presă buna…apoi s-au apucat de treaba. Cei de la bibliotecă s-au descurcat bine la început deoarece multe din cărţi aveau înregistrări în OCLC şi ei trebuiau doar să le importe în catalogul local. Şi-au dat seama însă că pentru mai mult de jumătate dintre materiale era nevoie de catalogare originală aşa că au făcut o pauză.

După ce am fost admisă îmi căutam de lucru pe la biblioteci. Am aflat întâmplător de colecţie şi am întrebat daca pot să ajut. M-au chemat la un interviu şi, deşi nu aveam habar de catalogare, m-au angajat. Aşa a început…

Lucram puţin la colecţie, cinci ore pe săptămână, dar au fost deajuns. Întregul zbucium a săptămânii dispărea cănd îmi luam teancul de cărţi şi mă aşezam cu el la calculator. Am început cu importarea din OCLC şi alegerea numărului bun: 858 e pentru literatura română aveam să ştiu în curând(deşi Dewey zice 859, biblioteca noastră e mai altfel). Am trecuta apoi la derivarea de înregistrări din OCLC şi transformarea lor în înregistrări noi pentru cărţile mele.

Teancul de cărţi săptămânale erau la început de poezie…căci cu ce poţi incepe catalogarea colecţiei unui poet? 858.08 pentru poezie românească. Erau acolo poeţi pe care îi iubeam dar şi poeţi de care m-am îndrăgostit catalogând, poeţi care nu-mi plăceau şi poeţi la care nu reuşeam să ajung, poezie veche dar multă, multă poezie nouă. Unele cărţi aveau autografe şi dedicaţii, unele gănduri prieteneşti, altele respecte reci, unele aveau ataşate scrisori, altele faxuri…Cărţile, ca toate cărţile îmi deschideau lumi dar în acelaşi timp marcau foarte clar prieteniilor poeţilor şi, aveam să aflu mai încolo, intelectualilor români din exil şi de acasă. Despre destul de mulţi poeţi din colecţie ştiam puţine lucruri sau chiar nu auzisem de ei. Habar nu aveam de Leonat si Dorofata a lui Vasila Aaron (1894). Nu ştiam cum pot Andrei Codrescu, Mircea Cărtărescu, Sebastian Reichmann şi Dan Stanciu scrie o leapşă poetică în autobuzul dinspre St. Nazaire… Am aflat pe rând toate aceastea şi multe altele.

În toată această îndrăgosteală o umbră era permanent prezentă: România de dinainte de 1989. Rece, desfigurantă, tăcută, acea dureroasă realitate era în scrisorile care povestesc cum autorii ar fi dorit să trimită şi o dedicaţie pe cartea furişată peste graniţă dar le-a fost teamă, în mesajele cu acolo e din ce în ce mai greu, în cum vorbeau şi scriau cei din exil despre Sibiul, Braşovul, Bucureştiul lor cu mama, prietenul, duşmanul, iubitele lor.

Când rafturile de poezie s-au terminat am trecut mai departe în colecţia Codrescu la ficţiune, apoi la non-ficţiune, multimedia şi periodice. Fiecare subcolecţie are povestea ei frumoasă, prieteni buni sau respecte reci, gânduri scrise pe foi sau subliniate cu carioca, lecţii de istorie şi literatură pentru mine… Se spune că ajungi să cunoşti un om daca îi cunoşti biblioteca. Nu pot spune că acum îl cunosc pe Andrei Codrescu deşi timp de 11 luni i-am scotocit printr-o parte a bibliotecii. Ştiu însă sigur că iubesc poezia colecţiei lui despre România şi mi-ar fi plăcut să ştiu aceste materiale mai aproape de cei care ar putea să le citească, să le simtă şi să fie ajutaţi de ele să-şi dezlege trecutul ca să-şi poată construi viitorul…

Colecţia Codrescu aparţine bibliotecii Universităţii din Illinois. Ea este temporar găzduită de Biblioteca Slavă şi Est Europeană a Universităţii pentru a fi catalogată dar va fi permanent găzduită de secţia de Manuscrise şi cărţi rare.

13 Răspunsuri

  1. Ce interesant… sa cunosti astfel aspecte ale culturii… interesanta experienta. Sa mai scrii despre colectie.

  2. Mi-ar place sa scriu mai mult despre colectie … daca as avea timp sa fac o cercetare mai detaliata. Din pacate, in afara orelor in care o catalogam, nu am prea avut timp sa i-l dedic. Sper insa sa mai lucrez un pic cu ea in toamna inainte sa fie dusa la Carti rare…ca acolo e mai greu cu accesul.

  3. Draga Claudia,
    Am citit cu placuta surprindere povestirea despre „descalecarea” ta in catalogare. „Cu surprindere” – pentru ca desi se stie ca exista catalogatori, nimeni nu-i vede si nu-i aude si nici nu prea stie cu ce se ocupa ei in acea „zona crepusculara” in care se consuma „atata” timp si „atatia” bani… cand, de fapt, oricine ar putea sa-si caute si singur materialele de care are nevoie. M-as bucura sa mai „aud” si alte relatari pe aceasta tema si, poate n-ar fi rau daca ai pune si un cuvant-cheie „catalogare” la articolul tau.
    O zi buna !

  4. Multumesc Dana de apreciere. Am facut modificarea:)
    Mi-ar place sa vorbesc mai mult despre catalogare dar nu cunosc termenii folositi in romana si de aceea ma simt mai amatoare decat sunt de fapt in catalogare:) Plus ca experienta mea e doar cu OCLC-ul…Oricum mesajul tau inseamna mult pentru mine.

  5. Superbă prezentare a unei biblioteci! Dar e mai mult decât o bibliotecă. E o pagină de istorie literară care merită şi trebuie reconstituită din mici fragmente, însemnări şi adnotări. Ce zici?
    Cu ocazia catalogării, toate aspectele care particularizează exemplarele pot fi scoase în evidenţă. Se poate face o bază de date cu însemnările autografe în acest moment?
    Ai la dispoziţie, din câte înţeleg, un material generos. Ai şi talentul de a scrie. Nu te ispiteşte gândul?
    Oricum, a scrie e una dintre ispitele cele mai mari ale unui bibliotecar. Şi-mi vine în minte (sper că nu deformez) de la Borges citire (Borges care pune bibliotecarul înainte de toate):

    omul, bibliotecar imperfect, când nu găseşte cartea dorită, o scrie.

  6. Ai avut noroc, e adevarat, Claudia, caci contactul cu biblioteca de autor e un moment dedicat nu numai catalogarii descriptive si semantice, ci si deschiderea unei porti catre cercetarea stiintifica, biografica si istoriografica, pentru cine are pasiune, inclinatie si pregatire in sfera specifica.
    Plecand de la biblioteca din Illinois pentru care lucrezi si care a gasit finante pentru catalogarea bibliotecii personale a lui Andrei Codrescu, cred ca ne putem gandi si la faptul ca sunt multe biblioteci romanesti (mai ales cele mari) detinatoare de colectii care au apartinut unor mari personalitati. Unele din acestea s-au format ca biblioteci pornind de la nucleul uneia sau catorva biblioteci personale. In general, mai toate bibliotecile romanesti, din respect si recunostinta pentru fondatorii spirituali, au catalogat aceste colectii, unele dintre ele au si publicat repertorii tiparite continand studii de critica si istorie literara/disciplinara, date biobibliografice si ilustratii relevante pentru valoarea bibliofila a unora dintre exemplare. Altele, mai evoluate, au trecut si la faza de digitizare.
    Dar ceea ce lipseste este o mapatura geografica si cronologica a numeroaselor biblioteci personale de pe teritoriul tarii, la fel ca si in multe alte tari europene. Acest instrument ar putea fi realizat sub egida ABR, intr-un spatiu pe situl web al asociatiei, prin colaborarea tuturor bibliotecilor care au mostenit in timp valori culturale apartinand unor scriitori, critici, ziaristi, pictori, muzicisti, regizori, medici, oameni de stiinta. Bibliotecile personale constituie un fenomen bibliografic si de istorie a cartii elaborata din unghiul lecturilor personale ale personalitatilor cultural-stiintifice, si au tot dreptul la atentia si efortul bibliotecarilor de astazi.

  7. Draga Ioana, multumesc de banuiala ca as avea talent la scris:D nu e chiar asa. Ceea ce fac pentru aceasta colectie este din dragoste si se stie ca oamenii indragostiti fac lucruri nebunesti.
    Daca esti curioasa sa vezi ce cuprinde colectie mergi in catalogul bibliotecii, alege optiunea Quick Search si da o cautare dupa „Codrescu Collection”. Cartile care au autografe, scrisori, alte hartii pe si in ele au in inregistrare o nota care spune acest lucru. In toamna o sa arhivez separat toate scrisorile si atunci o sa am si baza aceea de date.

    Ideea ta Florica e foarte buna. Iar Institutul Cultural Roman are Programul Cantemir unde se poate aplica pentru o finantare ca sa poti realiza o astfel de harta care, facuta bine si cu multe date si prezentari, cu traducere in engleza, ar promova cultura romana in afara (ca sa fie si in conditiile impuse de program) . Biblioteca in care lucrez chiar avea de gand sa aplice la acest program dar anul acesta am aflat de el prea tarziu.

  8. Foarte buna este si sugestia ta, Claudia, de a participa la Programul Cantemir, pe care nu-l cunosteam. Am citit despre conditiile expuse pe situl lor si cred ca s-ar putea face o propunere pentru anul urmator, cu parteneriat dintr-o alta tara.

  9. Stimată doamnă

    Mi-ați dat o bună informație despre „creațiunea poetică” comună (Codrescu, Cărtărescu, Reichmann, Stanciu). Mulțumesc.

    Se întâmplă că Sebastian Reichmann și Dan Stanciu sunt prietenii mei; se mai întâmplă că Sebastian Reichmann e chiar acum în țară (pe litoral, to be precise). Și-a lansat un volum nou, scris (din nou) în românește, la București, Brașov, Sibiu și Iași.

    Dupa ce v-am citit (acu’ 30 min.) I-am dat rapid un telefon, și și-a amintit de acel „cadavre exquis” scris în patru, în acel autobuz franțuzesc. Poemul respectiv e un document important pentru literele românești: dacă Reichmann și Stanciu au mai comis astfel de fapte împreună (sunt prieteni vechi și naumieni amândoi), nu-i o surpriză. Surpriza e combinația cu Codrescu și — mai ales — cu Cărtărescu.

    Bref: cum aș putea să obțin de la bibliotecă un facsimil al acelui manuscris ?

    Mulțumiri din nou.

    Dan Matei

  10. 🙂 Ma bucur mult ca v-am făcut curios. Intrebati de facsimilul ca simplu indragostit de poezie sau ca director CiMeC? Am acces atât la document cât şi la cei din bibliotecă cu care însă nu am discutat în ce măsură sunt dispuşi să deschidă colecţia utilizatorilor din afara universităţii…Nu de alta dar nu au prea existat astfel de cereri până acum.

  11. Foarte frumoasa povestea!

  12. Raspunsul scurt e: da şi da.
    Pe (mai) lung. a) Mă interesează fasimilul ca să-l citesc. b) M-ar interesa să-l „public” online şi să-l indexez în Europeana.eu.

    Oare daca-l cer „oficial”, pot primi o copie ? Dacă da, sigur că aş cere permisiunea autorilor pentru publicare. Nu-i sigur că aş obţine-o. Respectivul op a fost o joacă. Poetică, poetică, dar tot joacă.

  13. Chiar as fi si eu foarte curioasa sa vad cum ar reactiona cei de la biblioteca la o astfel de cerere. Am sa va trimit un email saptamana viitoare cu cine trebuie contactat si ceva de citit:)

    In alta ordine de idei insa, in colectia Coldrescu se afla doar o copie a acestei „opere”. Ea i-a fost trimisa lui Codrescu de insusi Sebastian Reichmann intr-o scrisoare. Se poate ca, pentru o eventuala publicare sa il contactati direct pe Reichmann ca sa localizati originalul.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: