Participare românească la ISKO

În perioada 5-8 august 2008 se va desfăşura la Montreal cea de-a zecea conferinţă ISKO (The International Society for Knowledge Organization). Tema conferinţei este „Culture and Identity in Knowledge Organization”. În secţiunea de postere acceptate pentru conferinţă apare şi posterul BiblioPhil, a Romanian integrated library system with multiple functionalities al Victoriei Frâncu şi al lui Cosmin Nicolae Sabu. Manifestarea va începe cu o preconferinta despre vocabularele controlate si clasificare în lumea Internetului, desfăşărută pe 5 august, aşa cum se poate vedea din program.

Anunțuri

6 răspunsuri

  1. 1. Din câte ştiu, doamna Victoria Frâncu participă de câţiva ani cu lucrări la conferinţele ISKO.

    2. Daca doriţi detalii despre ce lucrează Cosmin Nicolae Sabo (informatician, pregăteşte, dacă nu cumva a şi finalizat, un doctorat în gestionări de baze de date) găsiţi informaţii la adresa:

    http://www.scream.ro/

    Este autorul softului de bibliotecă BiblioPhil, folosit, de exemplu, şi de Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”:

    http://bibliophil.bibliotecamm.ro/

    precum şi de Biblioteca Judeţeană „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui, unde testează o destul de recent inaugurată bibliotecă virtuală:

    http://ebibliophil.bjvaslui.ro/

    Din câte am înţeles, in prezent, Cosmin lucrează la o rescriere a BiblioPhil-ului.

    Am scris despre BibliPhil nu pentru că ar fi softul perfect de bibliotecă (cred că nici nu există aşa ceva; în plus, simt nevoia să punctez că, în domeniul asociaţiilor şi conexiunilor, cred că bibliotecarul ideal bate softul ideal, dar cum niciunul nu există, folosim ambele resurse) ci pentru că are câteva puncte bune:

    – în catalogul on-line (rapid şi uşor de manevrat) când se solicită „Detalii carte”, programul oferă liste cu lucrări de acelaşi autor, lucrări cu aceeaşi temă sau cu teme înrudite, lucrări apărute la aceeaşi editură etc.

    – la o simplă căutare Google a informatiilor despre un titlu, autor sau orice ce există şi în câmpurile de căutare BiblioPhil, rezultatele indică şi catalogul bibliotecii noastre.

    Mi se pare extrem de democratic. Dacă toate cataloagele online ar permite acest lucru, ce viaţă pentru cititori!

  2. Ioana, multumim de informaţii. De pe sceam.ro aflam o lista mult mai mare de biblioteci care deja folosesc acest soft. Dar ce parere au utilizatorii de BiblioPhil?

  3. De cele doua biblioteci stiam sigur. Dupa cum am zis, noi folosim deocamdata doar partea de circulatie care este foarte foarte buna. Folosim BiblioPhilul si pentru partea de statistica.

    Cosmin lucreaza la rescrierea programului. E si un moment interesant in evolutia catalogarii. Eu sper ca in cele din urma sa ne putem debarasa de mostenirile persistente ale abordarilor traditionale, care nu reusesc sa valorifice oportunitatile oferite de IT ba, mai mult, tind sa devina o frana in accesul la informatii. ABR a sesizat bine acest lucru, dovada si proiectele pe care le deruleaza in comisiile de specialitate. Sper ca eforturile pe care le depun sa dea roadele scontate.

    Adevarul e ca exista foarte multa inertie in lumea bibliotecilor, justificata pana la un punct de dificultatile pe care le creeaza schimbarile de orice fel.

  4. Am aruncat o privire atenta asupra softului ! Ma bucur tare mult sa aflu atat de multa calitate intr-un soft romnaesc. bravo ! Felicitari celor care scriu functiile, clasele, care sper ca MVC-izeaza viitoarele versiuni.
    Stiu ce inseamna toata acesta munca si le urez succes celor care trudesc ! Braco ! Felicitari celor din spatele BiblioPhil.
    Sper ca intr-o zi sa fie un soft open-source pe care toate bibliotecile sa-l poata lua si folosi.
    Mi-ar placea sa vad primul proiect open-source pentru biblioteci. Ar fi prima iesire cu adevarat colabrativa din cadrul breslei. Oricum din ce-am vazut si experimentat prin intermediul instalarii demo, mi-a placut si m-a stimulat !
    Succes

  5. Am sa transmit aceste aprecieri lui Cosmin. Multumesc!

  6. BiblioPhil nu a devenit Open-Source, insa pana la finalul anului 2009 pretul de achizitie a licentei de utilizare este 0 lei.

    Mai multe informatii la adresa http://www.bibliophil.ro .

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: