My-City-Head

Uneori credem în minciuni mai mult şi ne ataşăm de ele mult mai puternic decât de fapte reale, de adevăruri. După 4 ani de facultate am scris o minciună lungă de 72 de pagini şi încă mai cred în ea, cred în puterea ei de a definii o realitatea ce trebuie observată şi nu învăţată din cărţi.

Cred că dacă aş fi scris raportul unui adevăr lung de 72 de pagini, interesul meu faţă de cei 4 ani de facultate, faţă de tot ce am experimentat şi faţă de persoanele care au fost acolo să supravegheze, cu scop sau fără, “experimentele”, toate acestea ar fi dispărut pur şi simplu.

De ce-mi numesc lucrarea de licenţă o minciună? Pentru că structura, idea şi modul în care a fost scrisă este o aventură într-o lume ce are mai mult de aface cu imaginarul decât cu realitatea (românească) astfel că e mult mai comod să o numesc minciună, decât orice altceva.

După ce mi-am ales tema (pe scurt – stabilirea legăturilor dintre spaţiul instituţional al unei biblioteci, idea de arhitectură şi oraşul / comunitatea în care aceasta există) mi-am spus că e necesar ca lucrarea să depăşească calitativ orice fel de clişeu teoretic pus pe seama conceptului de Lucrare de licenţă, iar asta necesita, în primul rând, o formă deosebită. Prima idee, şi cea mai potrivită, a fost să preiau forma Divinei Comedii, unde cele trei părţi (Infernul – Purgatoriul – Paradisul) există pe baza unei relaţii de interdependenţă, atât la nivel dogmatic, cât şi ca formă literară. Astfel că cele trei “unităţi” au devenit Oraşul – Clădirea – Biblioteca, şi în acel moment lucrarea a devenit cea mai frumoasă “minciună” pe care aş fi putut-o vreodată crea, chiar de la prima propoziţie a introducerii.

Probabil toată lumea are o relaţie deosebită şi specială cu ideea de plimbare. Toţi avem motivele noastre pentru care ieşim în stradă, şi ne purtăm ochii în ritmul paşilor pe portretele celor cu care împărţim trotuarul, pe chipurile clădirilor şi pe culoarea a tot ceea ce există în afară de oameni şi clădiri. Unii dintre noi preferă muzica din căşti, alţii preferă vocile traficului şi a pietonilor. Fiecare ne învârtim papucii pe străzi precum ne învârtim cuvintele în cap, înainte de a le scoate la lumină. Un prieten care a vizitat câteva oraşe din Tibet spunea că acolo, tot ceea ce nu se întâmplă pe / în stradă, nu se intamplă. Dar de fapt, ceea ce nu se întâmplă pe stradă se întâmplă, rămâne un fapt, în mintea noastră.(Iată de ce minciună.) Cam la fel stau lucrurile şi cu inima, sau cel puţin asta spune Marquez în Love in the time of Cholera: “My heart has more rooms than a whore house.”

Până la urmă My-City-Head este locul în care m-am plimbat pentru a-mi scrie licenţa.

S-ar putea ca lucrarea să nu conţină toate “cuvintele” şi toate “minciunile” pe care intenţionam să le scriu, dar conţine ceea ce am găsit pe stradă, adică nevoia unei legături mult mai puternice decât cea teoretică, dintre Oraş – Clădire – şi Bibliotecă (sau orice altă instituţie publică).

(A nu se vedea în alăturarea Paradisului la ideea de Bibliotecă o sensibilitate a mea faţă de actul înălţării în slăvi a instituţiei în cauză, departe de mine această idee.) (Mă întreb acum dacă nu cumva acesta ar trebui să fie discursul de prezentare a lucrării.) (?)

5 Răspunsuri

  1. ma bucur ca mai sunt inca oameni care fac lucrari de licenta cu sufletul; mai mult, despre biblioteca. frumos. felicitari!

  2. Multumesc pentru raspuns. In ce priveste lucrarea de licenta, nu cred ca poate fi facuta altfel decat cu sufletul -> ………………

  3. Realitatea din pacate nu se completeaza cu ce invatam din unele carti… hmmm oare va veni ziua cand Biblioteca nu va fi privita doar ca o cladire oarecare? va mai amintiti definitia bibliotecii?
    Felicitari pentru post… Biblioteca este Paradisul pentru multi dintre noi, fie angajati, fie utilizatori…

  4. Interesanta si originala abordare nu fata de Biblioteca, ci despre o lucrare de licenta.
    Cati dintre absolventi fac asemenea introspectii in ceea ce priveste propria lor lucrare?

  5. Carmen, eu tind sa vreau sa uit definitia bibliotecii doar pentru simplu fapt ca e una limitata si, poate va suna urat, dar extrem de invechita si, cel mai grav, ii lipseste aptitudinea de a definii acel dinamism informational, social si cultural pe care bibliotecile adevarate il au de fapt (sau ar trebui sa-l aiba).
    Din DEX: BIBLIOTÉ//CĂ ~ci f. 1) Colecţie (publică sau particulară) de cărţi, publicaţii periodice, manuscrie etc., clasificate şi aranjate într-o anumită ordine pentru a facilita utilizareaa lor de către cititori. 2) Instituţie care adăposteşte o asemenea colecţie, punând-o la dispoziţia cititorilor. 3) Mobilă cu rafturi pentru păstrarea cărţilor. 4) Colecţie de publicaţii cu o anumită tematică, scoasă de o editură în volume identice ca format şi ca aspect. [G.-D. bibliotecii; Sil. -bli-o-] /<lat. bibliotheca, fr. bibliothéque

    Biblioteca nu este Paradisul si nu va fi niciodata unul. Este un segment dintr-un mare puzzle numit SOCIETATE.
    🙂

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: