• Ne-am mutat!

    Acest blog s-a mutat la www.prolibro.eu
  • Subscriem la:

  • Și eu sunt bibliotecar(ă)!
  • Ziua Eliberării Documentelor
  • Ne găsiți și pe:

  • RSS Calendar

  • RSS biblio_ro_feeds

  • RSS Presa despre biblioteci

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Selectie de linkuri

  • Foto ProLibro

  • Statistica blog

    • 594.163 accesari

Adevar si jumatati de adevar

Liviu Ornea incondeiaza BCU Bucuresti intr-un articol din Observatorul Cultural spunand si lucruri adevarate si lucruri mai putin adevarate.

Astfel:

BCU Bucuresti, cel putin in Centrala, nu e deloc ceva „primitiv si stanjenitor”. Are multe alte probleme, dar nu asta. Are si cartele si tot felul de tehnologie documentara pe care o va descoperi sunt sigur cu surprindere daca se va duce pe acolo.

In ceea ce priveste donatia, de ce oare i se pare asa de ciudat ca trebuie sa faca o oferta? Nu inteleg de ce se supara ca se cere inainte o evidenta a colectiei pentru a fi studiata? Sa inteleg ca nu exista aceasta evidenta? Ca e vorba de o gramada de carti despre care nimeni nu stie prea bine ce contine? Biblioteca nu e deloc un loc in care ducem cartile care ne incomodeaza. Nu orice carte este un cadou binevenit. Biblioteca este un loc in care colectia se constituie dupa o politica documentara. Singurele carti valoroase pe care le-a primit BCU cat lucram acolo erau din colectii particulare. Cele care veneau de la institutii, catedre, etc, erau 80% gunoi. Faptul ca biblioteca nu se intimideaza de faptul ca vin cartile de la SSM nu e un lucru prea rau. Domnul Ornea identifica si de data aceasta gresit problema. Problema este daca evaluare va fi facuta corect in colaborare cu cei care se pricep, si nu faptul ca se face o selectie in care dubletele si cartile cu continut obsolet sau care ar intra pentru cativa ani direct in fondul pasiv sunt eliminate de la inceput fara nici o intrebare suplimentara. Asa ca nu are rost sa discutam procedura de selectie in sine, eventual rezultatele ei.

Are dreptate insa ca in Vest biblioteca e un loc mai prietenos, apartine comunitatii universitare intr-un mod direct, pana acolo, asa cum spune, incat cei implicati in cercetare sau in procesul didactic au cheia de la biblioteca si pot intra cand vor inclusiv cand biblioteca e inchisa, 24 de ore din 24. Insa nu peste tot se intampla asa.

… ce se întâmplă cu biblioteca noastră.

Scriu acest text cu două perechi de mâini, două judecăţi diferite, două perechi de ochii. Una dintre perechi e cea de cititor şi utilizator al Bibliotecii Britanice din Timişoara, şi cea de a doua aparţine unui absolvent de Biblioteconomie.

Acesta este genul de scenariu în care te duci în faţa oamenilor şi îi întrebi: sunteţi de acord cu ceea ce urmează să se întâmple cu această bibliotecă? … dar înainte de orice, câteva explicaţii.

După desfinţarea British Council-ului din Timişoara, singurul lucru care a rămas în urma gigantului a fost biblioteca. Între timp Biblioteca Central Universitară a finalizat construcţia noii clădiri.

În contextul bibliotecii britanice rămase în urma Britich Council-ului, existau trei personaje principale:

a. Angajatul bibliotecii era angajatul BCUT.

b. Spaţiul aparţinea Universităţii de Vest

c. Colecţia aparţinuse British Council-ului.

Pentru că Universitatea îsi revendică spaţiul, şi pentru că noua clădire a Bibliotecii Universitare e finalizată, s-a constituit momentul oportun pentru ca Biblioteca Britanică să fie mutată. Nu se ştie de ce, BCUT nu oferă Bibliotecii Britanice un spaţiu în clădirea nouă, lucru care părea, pentru destul de multă lume, a fi cel mai logic, ci îi va oferii un spaţiu în clădirea veche.

Ceea ce e scandalos pentru prima dintre perechile de mâini şi de ochii, si mai ales pentru primul tip de judecată, ce scrie acest text, e faptul că, dintr-o bibliotecă publică, Biblioteca Britanică riscă să devină o colecţie adiacentă colecţiei Bibliotecii Universitare, ceea ce înseamnă reguli şi restricţii nu foarte comode pentru unii din mai vechii utilizatori ai Bibliotecii Britanice.

(În cazul în care cineva din conducerea BCUT va citii acest text şi va fi nemulţumit/ă de ton, temă sau concluzie – va urma şi aşa ceva – îi sugerez, ca în viitor, când astfel de scenarii se mai ivesc, să se posteze în faţa noastră, a tuturor celor a căror nevoi spun că le împlinesc şi să formuleze un plan, un meniu, o listă, sau un simplu speech, anunţându-ne astfel de cele ce se întâmplă cu biblioteca noastră.)

Nu ştiu dacă pentru faptul că biblioteca exista într-o clădire frumoasă, sau pentru că strada se numea Paris, sau pentru că pe rafturi, colecţia de cărti conţinea exact ce trebuia să conţină o Bibliotecă Britanică, sau pentru că acolo, orice student la engleză a găsit mereu materialele potrivite pentru examene şi bibliografii pentru lucrări de licenţă, pentru că personalul şi serviciile erau exact ceea ce avea nevoie o comunitate ce încă mai gusta literatura britanică, indiferent de curent, sau pentru simplu fapt că a merge pe strada Paris, nr.1, era un eveniment în sine, atunci când plecai de acasă … nu ştiu dacă toate acestea sau doar un anume lucru m-a făcut să mă îndrăgostesc, şi numai eu, de Biblioteca Consiliului Britanic aka Biblioteca Britanică.

Ceea ce este extrem de chinuitor pentru unii dintre noi, cei care foloseam acea bibliotecă ca pe o resursă importantă în ceea ce facem de obicei: lectură, scris, informare .etc, e faptul că nu ştim ce se va întâmpla de fapt cu această bibliotecă. Ceea ce ştie toată lumea e că biblioteca se mută şi …atât. Unde? Care va fi noua politică? Cât va costa o legitimaţie? Câte materiale vor mai putea fi împrumutate? (meniul până acum era: 5 cărţi, 2 dvd-uri şi un periodic, toate pentru trei săptămâni, cu posibilitatea de a le prelungii la telefon sau prin email) – (să întrebaţi peste 4-5 luni pe cineva de pe aici, câte materiale poate împrumuta de la BCUT, din colecţia fostei Biblioteci Britanice). Ce se va întâmpla cu materialele multimedia (DVD-uri, VHS –uri, casete audio, cd-romuri, etc)? Dacă e să presupun, şi nu fără să mă situez extrem de aproape de adevăr, aş zice că toate cele din paranteză vor fi introduse în colecţia sălii multimedia din cadrul BCUT, şi ăsta le va fi sfârşitul. Din păcate.

Şi tot din păcate, cel puţin jumătate din actualii înscrişi ai Bibliotecii Britanice vor dispare începând din toamnă. Sper să mă înşel.

Concluziile sunt acestea:

a. nu aşa se mută o bibliotecă,

b. nu aşa trebuie trataţi utilizatorii,

c. un bibliotecar cu morală, chiar din cadrul marelui BCUT, ar spune ceva şi ar propune spre discuţie cu conducerea (în cel mai rău caz, cel mai bun fiind o discuţie deschisă a conducerii cu utilizatorii) un plan care să fie în beneficiul tuturor celor care, peste puţin timp, şi-ar dorii să poată pornii în căutarea timpului pierdut.

(Oare câţi taximetrişti se vor întreba de acum încolo, când va ploua, dacă cineva de pe Paris, 1, nu are nevoie de un taxi?)