Oraşele şi străzile NOASTRE

În funcţie de anotimp, stare psihică sau companie, oraşele în care trăim, sau pe care le vizităm (ocazional) devin, într-o oarecare măsură, ale noastre. Devin conştient de acest sentiment atunci când nu-mi pot imagina oraşul fără acele străzi care, odată ce am plecat din acel oraş şi am ajuns acasă, strada mi se derulează în minte de parcă ar fi tunelul unui buzunar de pantalon, iar eu moneda pierdută în el.

Ce sunt de fapt oraşele şi străzile? Aici mergem să vorbim, să ne plimbăm, să dansăm, să căutăm şi să obţinem ceea ce nu deţinem, dar ne poate fi oferit de către alţii, aici mergem să vindem şi să cumpărăm, să minţim şi să fim crezuţi, să spunem adevărul şi probabil să jignim, să fim altcineva, cineva care ne dorim extrem de puternic să fim, să ni se zâmbească şi să primim complimente, ş.a.m.d.

Cât din toate acestea e simţ estetic? Cu ce ne ne-am născut oare, în sensul ăsta, ce deţinem în angrenajul organic din interior, ce există înaintea cuvintelor şi a teoriilor, cu ajutorul căruia ne permitem să simţim faptul că oraşele şi străzile ne aparţin?

În numărul pe Iulie, anul curent, din Time Magazine, într-un articol despre Barack Obama, intitulat Caught in the Middle, există o frază pe care pot spune că o iubesc: The problem with a people-powered movement is that eventually the people want a say.

De ceva timp (cred că destul de mult timp) primăriile oraşelor au început să emită nişte mini-ziare, jurnale ale lucrurilor şi acţiunilor înfăptuite de instituţia ce reprezintă vocea oraşului, lucruri de genul: câte parcuri pentru copii au fost construite şi unde, ce clădiri din centrul istoric sunt, sau urmează a fi, restaurate, etc, iar acest jurnal are în spinare o armată de costume negru-gri, armată numită Poliţia Comunitară. Toate bune şi frumoase, dar întrebarea mea este: Unde sunt de fapt vocile oraşelor, cele care spun ce avem nevoie şi ce nu, cele care ţipă şi urlă în interior când lucrurile pe care le-au votat pur şi simplu nu apar, sau care, în timpul inundaţiilor, înjură în interior, sau care, atunci când … (aici e liber oricine să adauge orice) ….

Oraşele şi străzile noastre sunt people-powered mechanisms şi ar trebui să avem ceva de spus în privinţa asta.

Ei depind de noi şi nu noi de ei, cuvintele şi faptele ne aparţin, oraşele şi străzile sunt ale NOASTRE.

Anunțuri

Un răspuns

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: