Sfarsitul catalogarii?

„Tomorrow never knows”: the end of cataloguing? Autor: Alan Daskin
Articol aparut in „IFLA Journal” , vol. 33 / 2007, no. 3
Traducere efectuata de Irina Stolz si publicata initial in „Biblioteca Bucurestilor” nr. 4 / 2008.

Aceasta lucrare trece in revista pericolele pe care le implica viitorul in problema catalogarii (clasice), datorate cresterii in volum a publicatiilor pe diferite suporturi de stocare, in asociere cu o baza de resurse aflata in declin. Argumentele vor sublinia ideea potrivit careia catalogarea devine mai putin importanta intr-un astfel de context. Vom puncta si anumite considerente pe baza carora viitorul catalogarii va fi altul, ca o consecinta fireasca de a supravietui.
Concepte-cheie pentru discurs: catalogare; dezvoltari viitoare.

Scopul acestei lucrari este de a lua in calcul schimbarile cu care se confrunta personalul bibliotecar din sfera catalogare, asa cum o stim noi, si de a sublinia cum consideram ca aceste schimbari pot fi ele gestionate si/sau cum pot fi ele surmontate. Exista nevoia de a accentua ideea de catalogare, nu de catalog, desi este destul de greu sa fie separate.
In primul rind, ce inseamna „catalogarea”? Pentru a atinge scopul acestei lucrari, s-a luat in calcul o definitie cuprinzatoare care sa inglobeze urmatoarele activitati:

  • descrierea rezervelor suficiente si necesare in vederea identificarii si diferentierii lor de alte resurse similare
  • dentificarea si controlul punctelor de acces
  • identificarea si controlul relationarii cu alte resurse
  • analiza resurselor
  • alocarea termenilor de indexare
  • alocarea numerelor de clasificare.

Provocarile in domeniul clasificarii sunt bine cunoscute. Fara a urmari o anumita ordine, provocarile majore de care vorbeam sunt:

  • cresterea intrarilor
  • noile tipuri de resurse informationale
  • competitia pentru cucerirea de noi servicii mediate de biblioteca
  • perceptia conform careia catalogarea este o operatiune costisitoare si care ofera in schimb prea putin ca investitie.
  • constringerile fiscale
  • declinul din forta de munca

Aceasta este o lista care naste indoieli.[…]

S-a estimat ca in anul 2004 doar in Marea Britanie au fost publicate 160.000 de noi monografii sau editii. Nu exista cifre pentru 2003, dar acestea reprezinta o crestere de aproximativ 17.000 de publicatii, ceea ce inseamna 18 procente pe an. Luind in calcul partea plina a paharului, nu exista nici o evidenta care sa indice faptul ca vom ramine in curind fara material de catalogat. Cu toate acestea, agentiile specializatein bibliografii sunt in pericol de a fi inghitite de valul mereu crescind de publicatii. In aceeasi perioada, sprijinul financiar al guvernului pentru Biblioteca Nationala, care reprezinta 75% din bugetul operational, a crescut cu aproximativ 0,75%. Prin cresterea puterii de consum cu aproape 17% pe an (in Marea Britanie, n.n), sunt necesare cistiguri substantiale doar cit sa se asigure activitatile de procesare. In plus, monografiile publicate justifica doar o mica parte din intregul tablou de activitati.

Internetul a schimbat fundamental domeniul editarii. Din punct de vedere istoric, costurile si complexitatea tipariturilor, marketingul si distributia au restrins activitatea de publicare la doar citeva persoane, creind dificultati in aparitia noilor publicatii. Acest aspect a fost virtual eliminat si oricine are acces la un PC conectat la Internet si la o imprimanta poate deveni propriul sau editor. Bibliotecile au responsabilitatea arhivarii, depozitarii si asigurarii accesului la aceste noi publicatii, inclusiv la pretiparituri, pagini web si blog-uri, care orii nu mai exista, ori nu apartin domeniului public. Migrarea simultana a serialelor catre spatiul web a creat un nou set de cerinte pentru a asigura accesul la informatia continuta de articolele aflate in periodice. Volumul total al acestor resurse web depaseste procesele traditionale de catalogare. Domeniul de Internet ” uk „comprima la ora actuala peste patru milioane de site-uri.

Noile mijloace si servicii web faciliteaza accesul mediat la informatie. Medierea intre cautatorii de informatie si continutul informational a fost rolul traditional al catalogarii si al serviciului clasic de biblioteca. Catalogarea este perceputa acum ca fiind in contradictie cu aceste mijloace. Acest aspect este evident in infruntarea dintre Google si alte motoare si servicii de cautare a informatiei. Marile magazine online, cum este „Amazon.com”, ofera interfete intuitive, prietenoase, usor de folosit pentru utilizatoriii care cauta informatie diversa, precum si descrieri ale publicatiilor. Prin contrast, catalogarea este caracterizata drept o o operatie dificil de aceesat si de utilizat, plictisitoare ca aspect si restrinsa la continut. Exista opinii potrivit carora utilizarea OPAC este in declin, balanta inclinindu-se mult in favoarea web-ului. Nivelul redus al utilizarii bazelor va face procesul de catalogare si mai greu de justificat.

Catalogarea este costisitoare. Calhoun (colegiu din Alabama, USA) a raportat ca bibliotecile de cercetare din America au cheltuit in anul 2004 aproape 239 de milioane de USD pe servicii de personal. Aceasta suma reprezinta o treime din costul total al imbogatirii colectiilor in mediile traditionale. Marcum (in lucrarea „Viitorul catalogarii”) a subliniat ca Biblioteca Congresului a cheltuit in fiecare an impresionanta suma de 44 milioane de USD pe catalogare. Biblioteca Britanica a cheltuit aproximativ 5,8 milioane de lire sterline pe activitati de catalogare, numai in luna iunie 2005, reprezentind 5% din bugetul total al bibliotecii. Pornind de la presupunerea ca am fi in stare sa platim servicii de catalogare, acest gen de munca este considerat de profesionisti ca „ar avea nevoie de o infuzie de singe proaspat”. In USA s-a preconizat ca 33% din materialele catalogate vor fi retrase pina in anul 2010. Valul recent de renuntare la catalogare, demarat de Biblioteca Congresului, poate fi considerat un precedent a ceea ce urmeaza sa se intimple. Un studiu recent realizat de Leyden si Boydston aduce prea putin optimism in domeniul catalogarii. In Marea Britanie si in USA , componenta catalogarii in biblioteci este redusa in favoarea componentei educationale, iar aptitudinile pentru catalogare se deterioreaza odata cu virsta.

„Ce putem face?” este o intrebare fireasca pusa de autorul acestui articol.
Din analiza acestor noi provocari, apa alte doua intrebari-cheie:

  1. Mai este catalogarea relevanta in mediul web si va ramine relevanta pe termen mediu spre lung?
  2. Daca este inca relevanta, ce schimbari trebuie sa aiba loc pentru a face fata acestor provocari?

Catalogarea este mai mult decit o resursa bibliografica descriptiva. Rolul ei este si acela de a stabili un context pentru fiecare resursa in parte. Prin catalogare se stabileste un set de relatii care conecteaza resursa descrisa la alte resurse, la entitatile implicate in in creare si productie, precum si conceptele continute. Se spune ca, din moment ce este imposibil sa cataloghezi web-ul, nu va mai fi necesar sa cataloghezi resurse. Internetul, prin vastitatea resurselor, nu poate si nu are nevoie sa fie supus catalogarii. Istoric vorbind, bibliotecile au fost intotdeauna selective in colectarea si catalogarea informatiilor. Exista o provocare si in ceea ce priveste dezvoltarea colectiilor.

Intre aceste extreme pe care le ridica la ora actuala catalogarea, ramine o speranta pentru aceasta activitate de traditie. De altfel, una dintre cele mai importante si mai populare resurse online, Internet Movies Database, are un puternic suport bibliografic. Asa consideram aceasta problema a fi una deschisa..

Anunțuri

9 Răspunsuri

  1. Un articol extrem de provocator a publicat IFLA Journal, in numarul 3 din anul 2007, sub semnatura lui Alan Danskin. Am vrea ca pe margibea acestui articol sa deschidem o tema de dezbatere, adresata in principal bibliotecarilor, dar si celor care au o tangenta cu lumea publicatiilor.
    Acest articol este incitant si din alt punct de vedere: desi aproape 90% din articol, se aducc argumente (pertinente, cred eu) impotriva catalogarii (in forma ei actuala), concluzia este una favorabila acestei activitati.
    Imi voi permite – ca simplu bibliotecar, dar si bibliofil impatimit – sa completez argumentele impotriva catalogarii (repet, in forma ei actuala), si sa fiu sceptic ca intr-o lume in care viteza informatiei aproape o egaleaza pe cea a luminii, catalogarea mai poate reprezenta un atu in organizarea unei activitati biblioteconomice.
    In primul rind, mi se pare ca intr-o oarecare masura, Internetul nu poate fi catalogat, intrucit el este deja… catalogat. Toate motoarele de cautare, incepind cu Google, dar si Yahoo! Sau MSN ofera informatia intr-un mod extrem de organizat. Absolut orice termen cautat (inclusiv in domeniul tipariturilor) este tratat in amanuntime, inclusiv cu toate conexiunile bibliografice posibile. Informatia oferita in acest mod este oferita extrem de rapid, este organizata automat (evitindu-se in acest mod erorile umane). Iar la argumentul ca oferta motoarelor de cautare nu reprezinta catalogare, voi raspunde ca in ultimii doi-trei ani nu a mai existat nici macar un singur utilizator (persoana fizica), care sa aiba nevoie de fisele de catalog.
    Un al doilea aspect este cel al volumului de publicatii (seriale sau nu) de catalogat, si de realizat conexiunile respective. Intr-o tara ca Romania, de pilda, numai productia unor edituri mari ca Polirom, Humanitas, Rao, Curtea Veche, Paralela 45, etc., insumeaza sensibil peste 15.000 titluri. Acest lucru se repeta in fiecare tara din cele mentionate in articol, la cote exponential crescute. In acest caz, referintele pot deveni caduce la numai 1 saptamina sau doua dupa incheierea unei fise de catalog.
    De accea, cred ca viitorul va merge spre simplificarea datelor din catalogare, si viitorul va aduce probabil o noua (sau mai multe) formule care sa satisfaca si cerintele catalogatorilor de meserie…

    Nota bene. Intrucit acest articol a fost preluat din literatura de specialitate, mi-am permis sa fac un comentariu in calitate de nespecialist, dar practician al unei asemenea chestiuni. Multumesc drei Claudia S. pentru preluarea articolului, si sper sa nu calc pe nimeni pe coada prin acest comentariu…

  2. Intrucit cred ca este necesar, am primit dreptul de reproducere al materialelor aparute in revista „Biblioteca Bucurestilor”. Conform acestui acord de principiu, reproducerile nu au caracter de profit, ci sunt in scop pur educational. Prin prezenta unor asemenea materiale pe blogurile altmarius si ProLibro se creeaza mult mai mare vizibilitate unor articole si teme de interes din domeniul biblioteconomic.

  3. Altmarius eu nu as putea spune ca am o incredere asa de mare in motoarele de cautare. Ofera ele informatii dar modul in care cauta, de unde isi aleg informatii samd sunt fie necunoscute fie indoielnice. Sa nu uitam ca pe Yahoo oamenii erau cei care indexau siturile si de aceea Google-ul le-a luat-o inainte. Cu toate aceste autoritatea pe care o inregistrare facuta de biblioteca congresului (LC) o are este mult mai mare decat ce iti arunca Google-lul pe ecran in urma unei cautari. Pentru a evalua rezultatele unei cautari trebuie sa faci cercetari legate de autoritatea celor care au postat informatia, actualitatea lor, corectitudinea s.a.m.d. Ceea ce este catalogat de LC este nu numai bine presentat dar si bine prezervat. Sa nu uitam ca Googlelul indexeaza pentru ca lucrarea sa fie usor de gasit la urmatoarea cautare nu pentru ca ea sa fie pastrata. Asta nu e treaba lor. Oare a cui e?
    Evident ca e treaba bibliotecilor si a catalogatorilor. Da, e greu sa timen pasul cu cantitatea de lucrari ce trebuie organizate in fecare zi de aceea redundanta inregistrarilor (fiecare biblioteca cu echipa ei de catalogatori, utilizarea foarte limitata a unui catalog colectiv) imi pare mie a fi una din marile probleme ale catalogarii in Romania.

  4. Ca bibliotecar, si ca bibliotecar ce se ocupa de catalogare, consider ca ea este absolut necesara si trebuie executata de specialisti. Dupa opinia mea, in mod cert nu gasesti totul pe internet (masa mare a informatiei specifice unei biblioteci gasita pe internet – este subiectiva si limitata din punct de vedere a limbii) Chiar daca generatiile noi de bibliotecari nu vor stii ce sint fisele de catalog”clasice”, noi stim, ca ceea ce lumea vede pe ecranul calculatoarelor sint in fond „fise de de catalog” si constitue baza informatiei.

  5. Erika, nu am spus ca nu este necesara; am spus ca ar trebui adaptata catalogarea la niste cerinte ale secolului 21, in care flexibilitatea si operativitatea sa fie pe primul loc. Astfel, se risca o munca inutila, perimata din momentul nasterii ei. Nu sunt catalogator, sunt doar bibliotecar, dar observ ca daca acum tre-patru ani inca mai foloseam cataloagele, acum nu se mai folosesc aproape nici cele electronice. Decit in mediu restrins, bibliotecaresc.
    Deci, cred ca ar trebui gasita o formula noua.

  6. Foarte oportuna initierea acestei discutii despre catalogare. As adauga si eu o opinie personala, din postura de catalogator-indexator, desi ceea ce a scris Claudia exprima esentialul contraargumentelor la teoria anti-catalogare.
    In primul rand, as analiza afirmatia : „Internetul nu poate fi catalogat, intrucit el este deja… catalogat”. Intrebarea este “cum” si „cat” (de bine). Asa cum arata Claudia, Yahoo utilizeaza indexarea umana. Daca aceasta metoda este mai eficienta decat cea automata – abia de aici incolo se poate derula dezbaterea. In ceea ce ma priveste, cred ca totul depinde de modalitatea de abordare a problemei : daca esti cautator de informatie – ai de ales intre a „sapa” in kilometricele rezultate de pe Net (majoritatea ne-relevante pentru intentia de cautare), sau a-ti economisi timpul utilizand informatia selectata de biblioteci dupa criterii adaptate tipului de utilizator (lucru nu foarte dificil pentru bibliotecile universitare, de exemplu). Daca esti „provider” de informatie, precum Google, te poti hotari in ce faza vrei sa cheltui niste bani (pentru ca, „obrazul subtire”, se stie, cere musai, cheltuiala ; despre – cat de „subtire” – asta e o alta discutie) : la indexare – daca utilizezi indexarea umana – sau la … verificarea indexarii automate, ceea ce Google face (vezi articolul : Google Secret Lab, disponibil la : http://www.searchbistro.com/index.php?/archives/19-Google-Secret-Lab,-Prelude.html).
    Bibliotecile (citeste „managerii”), cred eu, nu constientizeaza aceasta problema, si sunt gata sa dea pe mere ce economisesc pe pere, cum s-ar zice, adica : vor sa importe inregistrari, sa automatizeze indexarea – produse si activitati care, s-ar putea sa fie mai ieftine, dar care vor trebui supervizate tot de oameni, poate mai putini, intr-adevar, dar nu stiu daca cu asta se realizeaza economia visata (de bani, caci de timp…).
    In ceea ce-i priveste pe indexatorii romani, ei nu stiu (deocamdata) ca ar putea lucra si in alte parti decat in biblioteca : taxonomişti, webdesigneri, alcatuitori de knowledge maps şi se pot angaja la edituri, în industria cărţii, sau …la Google. E adevarat insa ca bibliotecarii catalogatori-indexatori vor trebui sa dobandeasca competente adaptate tehnologiei moderne si noilor suporturi de informatie.
    In concluzie, nu cred ca se poate renunta la organizarea informatiei. Din pacate, limbajul uman necesita dezambiguizare si contextualizare – operatiuni pe care robotii le pot invata, poate, dar un utilizator grabit nu va dori sa invete proceduri complicate de cautare.

  7. Publicarea acestui articol si in mediile electronice (bloguri) cred ca si-a atins scopul: mai ales prin acceptarea preluarii lui de catre ProLibro, poate cel mai profesional blog romanesc dedicat biblioteconomiei. Si-a atins scopul, prin crearea unei adevarate dezbateri pe o tema de maxim interes in mediile biblioteconomice occidentale. Nu neg importanta catalogarii,; am spus doar ca ar trebui gasita o metoda prin care catalogarea sa devina mai flexibila, mai adaptata cerintelor actuale. Cred ca la ora actuala limbajul in care se face aceasta catalogare are o foarte mare doza de abstractiune, care indeparteaza cititorul obisnuit – si cred, un bibliotecar in primul rind lui trebuie sa i se adreseze. Repet, in activitatea mea nu am mai intilnit in ultimii doi-trei ani nici macar un singur utilizator care sa apeleze la datele catalogului; nici macar specialisti!
    In acest fel, cred ca se impune o regindire fundamentala a acestei activitati, pentru a o corela cu necesitatile de informare ale prezentului. Pe de alta parte, mi se pare relevant faptul ca una dintre cele mai mari biblioteci ale lumii, Library of Congress, s-a hotarit sa renunte la catalogare…
    Mai este un aspect: cum vor fi catalogate publicatiile strict electronice? Ce vom face cu New York Times, in editie electronica, alaturi de posturi de radio sau televiziune, tot pe suport strict electronic? Si posturile de radio sau televiziune, (etc.etc) sunt in acest caz medii de informare…

  8. Modul in care se face catalogare (si indexare) azi (in Romania, ce putzin) este acela impus de mentalitatile pe care le-am descris si care, in general, nu le sunt proprii celor care o practica. Intr-adevar, ar trebui sa se schimbe multe.

  9. Intuitia lui Altmarius legata de diferitele expresii si manifestari ale unei lucrari si implicarea lor pentru catalogare m-a dus cu gandul la FRBR (Functional Requirements of Bibliographic Records adica Cerinte functionale ale inregistrarilor bibliografice) despre care am invatat cate ceva anul trecut. Dand un search pe Google am gasit blogul FRBR intitulat sugestiv: lucrare, expresie, manifestare,exemplar…blog
    si raportul FRBR pus online de cIMeC. Teorie si practica altor biblioteci exista. Exista si curiozitate din partea bibliotecarilor de la noi…Mai lipseste ceva?

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: