Un interviu ratat

… despre care vorbeam într-un articol anterior

Cum s-a prezentat frecventarea serviciilor Bibliotecii Judeţene Constanţa în ultimii ani?

Utilizarea serviciilor bibliotecii noastre a cunoscut fluctuaţii minore în ultimii ani şi cel mai just este să spunem că s-a păstrat la un nivel relativ constant. (După vârful reprezentat de anii 1999, 2000 şi 2001, biblioteca a înregistrat un trend descrescător de frecvenţă şi o stabilizare aproximativă după 2005.) Spre pildă, numărul total al utilizatorilor în anul în curs, în perioada 1 ianuarie – 31 august, a fost de 5.744, în timp ce anul trecut, în aceeaşi perioadă erau înregistraţi 5.459, ceea ce înseamnă o creştere de aproximativ 5 procente. Publicul efectiv al bibliotecii este în 2008, la doar 94% din publicul înregistrat în 2006 (nota bene: primele opt luni ale anilor respectivi). Media lunară a vizitelor la secţia de împrumut în 2008 a fost însă sensibil egală cu media din 2007: 249 în 2008 faţă de 246. Frecvenţa lecturii în sălile bibliotecii a înregistrat o scădere de aproape 10 puncte: 23.869 utilizatori în lunile ianuarie – august 2008, faţă de 26.618 utilizatori în perioada similară a anului trecut; volumul documentelor solicitate la sălile de lectură a crescut însă cu 6,5% (199.338 docmente cerute în primele 8 luni ale anului 2008, faţă de 187.228 în primele 8 luni ale lui 2007). Comparaţia cu trecutul recent indică o situaţie asemănătoare, iar ea este, de fapt, perfect inteligibilă. Şi iată de ce!

Impactul social al Bibliotecii Judeţene Constanţa este, în linii mari, produsul dintre nevoia socială percepută pentru serviciile bibliotecii şi împlinirea acestei nevoi. Nevoia socială percepută de către comunitatea contănţeană este, la rândul ei, rezultanta a trei forţe: (1) nevoia umană generică pentru servicii de bibliotecă, având în vedere mediul informaţional actual; (2) particularităţile sistemului educaţional din ţara noastră (inclusiv sistemul educaţiei continue); (3) efortul bibliotecarilor din Biblioteca Judeţeană Constanţa pentru conştientizarea rolului bibliotecii publice în satisfacerea nevoilor de informare. În afara acestui sistem de forţe, asupra bibliotecii pot acţiona ceea ce sociologii numesc contingenţe, adică anumite evenimente neprevăzute dar cu efecte deosebite.

Revin acum la situaţia utilizării serviciilor bibliotecii noastre şi afirm că ea este relativ staţionară întrucât în ultimii ani nu au avut loc decât cel mult modificări de intensitate (mică), dar nu de substanţă în mediul înconjurător bibliotecii: Internetul este de multă vreme un jucător esenţial în câmpul informaţiilor, învăţământul preuniversitar este neschimbat, la fel ca şi tabieturile profesorilor şi elevilor, implementarea sistemului Bologna în universităţile româneşti nu a atins relaţia cu biblioteca publică, iar educaţia continuă (ori permanentă) este doar o expresie simpatică. Trebuie spus de asemenea, că încercările bibliotecarilor, nu puţine şi nu lipsite de imaginaţie, pentru atragerea publicului la bibliotecă s-au dovedit a fi scrijelituri pe armura indiferenţei. Despre evenimente favorabile nu putem vorbi, ultimul fiind mutarea bibliotecii în actuala clădire, la sfârşitul anului 1998, deci acum 10 ani.

Ce fel de oameni vizitează biblioteca?

Răspunsul simplu este următorul: utilizatorul generic al serviciilor Bibliotecii Judeţene Constanţa este o persoană de sex feminin, cu vârsta de până la 25 de ani, care locuieşte în municipiul Constanţa şi este studentă; frecventează biblioteca pentru motive ce au de-a face cu procesul de învăţământ, se bazează în mare măsură pe bibliotecari în căutarea documentelor şi informaţiilor dorite şi are o atitudine favorabilă faţă de bibliotecă; mai adaug faptul că evaluează pozitiv importanţa cărţii şi lecturii în dezvoltarea individuală şi foloseşte des Internetul pentru informare şi comunicare. Însă, biblioteca noastră oferă multe şi variate servicii, iar profilul utilizatorului unui serviciu diferă de cel al altui serviciu, astfel că răspunsul simplu este uşor abuziv. De exemplu, secţia de periodice este frecventată în mod deosebit de bărbaţi pensionari, cu vârste de peste 55 de ani, iar Centrul de Informare Comunitară este solicitat preponderent de persoane cu studii superioare, cu vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani.

Sunt diferenţe între persoanele care împrumută pentru acasă şi cei care studiază în sălile bibliotecii?

Pe lîngă faptul, de la sine înţeles, că documentele din secţia de împrumut pot fi studiate în atmosfera familiară a camerei utilizatorului, ceea ce nu este cazul cu materialele sălilor de lectură ale bibliotecii, mai este o deosebire majoră între cele două departamente. Colecţiile secţiei de împrumut nu reprezintă un eşantion reprezentativ din ceea ce biblioteca păstrează în depozitele sale (şi poate fi consultat în sălile de lectură), ci sunt supraîncărcate cu literatură, atât română, cât şi străină. Pe rafturile celelaltor domenii din departamentul de împrumut, de la religie şi filozofie, la geografie şi istorie, se găseşte un număr relativ redus de lucrări, dar în principal lucrări exponenţiale. Cititorii noştri cunosc desigur această circumstanţă: dacă, de pildă, vor să deprindă câte ceva din jargonul arhitecturii, vor găsi cu certitudine ceva potrivit şi pentru împrumut la domiciliu. Dacă însă au nevoie de o bibliografie amplă în care se regăsesc Mies van der Rohe, Lloyd Wright, Gaudi, ori reprezentanţii Şcolii funcţionaliste, atunci trebuie să meargă la sala de lectură. Literatura este însă bine reprezentată în secţia de împrumut, aşa încât putem spune că secţia de împrumut priveşte spre lectura fără scop (dar nu şi fără motiv), în timp ce sălile de lectură privesc atât spre lectura fără scopuri, cît şi spre lectura interesată, direcţionată de obiective.

În siajul acestei deosebiri de construcţie, ar părea logic ca publicul sălilor de lectură să difere de cel al secţiei de împrumut, dar acest lucru nu se întâmplă. Traseul secţiei de împrumut este o relaţie cu două grupuri sociale. Primul, mai bine dimensionat, este cel al studenţilor care împrumută în principal pentru a-şi obţine diplomele de licenţă, masterat, doctorat. Cel de-al doilea grup este format din pensionari care împrumută pentru a-şi trece frumos bătrâneţea. Dacă sfera primului grup este variabilă anual – pe măsură ce termină studiile, tinerii renunţă la frecventarea bibliotecii, însă alţi studenţi vin să umple golul lăsat – cel de-al doilea grup este mult mai consecvent, doar trecerea în nefiinţă rupând legătura cu biblioteca. La nivelul sălilor de lectură se păstrează predominanţa celor două segmente sociale. Există un singur ton diferit: discrepanţa dintre grupuri este mai mare în cazul sălilor de lectură (în favoarea studenţilor), decât în cazul secţiei de împrumut.

Cum vedeţi biblioteca în viitor?

Pe termen scurt lectura şi biblioteca publică vor evolua în aceleaşi cadre, nici nu se vor aprinde ca noi astre pe bolta preocupărilor românilor, dar nici nu vor suferi cutremure devastatoare. Se va frecventa biblioteca şi se va citi în continuare, într-un regim mai degrabă modest. Viitorul îndepărtat imi este interzis. Nu pot decât specula şi nu doresc să o fac.

Aţi încercat/încercaţi promovarea lecturii şi bibliotecii în comunitate?

Mă întrebaţi dacă biblioteca noastră concepe şi aplică programe de promovare a lecturii în comunitatea locală, iar răspunsul este afirmativ. Bibliotecarii noştri au încercat de-a lungul anilor variate metode de a atrage atenţia asupra bogăţiei spirituale deţinute pe poliţele bibliotecii judeţene, nu de noi ca bibliotecari, ci de comunitate. Experienţa altor biblioteci şi fantezia proprie ne-au condus gândirea şi voinţa. În 2001, de pildă, biblioteca a implementat un proiect destul de amplu pentru promovarea drepturilor omului prin bibliotecă; acum mai mulţi ani a conceput un teatru pentru tineri (dispărut o dată cu stingerea celor ce i-au împrumutat din suflul lor); anul acesta, colegele din secţiile de împrumut la domiciliu (adulţi şi copii) au lansat Cărţile călătoare, un minunat proiect ce constă în invitarea la lectură prin lăsarea de cărţi în locuri publice şi foarte frecventate (cafenele, şcoli, parcuri, la bowling, în autobuz etc.); Clubul Artelor, o manifestare periodică foarte vivace, combinaţie de masă rotundă şi serată muzicală şi-a început traiectul în anii ‘80 ai secolului trecut şi trăieşte încă şi astăzi; în bibliotecă îşi urmează slalomul printre personaje şi întâmplări un cerc de lectură, intitulat Priza de litere; pe agenda direcţiunii bibliotecii este de asemenea transferul unora dintre serviciile bibliotecii în mediul obişnuit al unor grupuri sociale, în special al celor defavorizate: bătrânii din cămine şi sanatorii, deţinuţii din penitenciare, tinerii din casele de copii. Enumerarea poate continua, la fel cum va continua strădania noastră de a tenta, de a zgîndări latenţele publicului.

Dacă m-aţi întreba ce efecte au avut şi au aceste acţiuni n-aş putea decât să fiu sincer: redus ori foarte redus. Cea mai frecventă reacţie la activităţile noastre este: „Ce interesant!”, un eufemism care abia dacă ascunde nepăsarea. Senzaţia că mica noastră comunitate se află într-o stare de prostraţie e tot mai acută. Bibliotecarul este misionar al inteligenţei cuplate la bunul simţ, dar bunul simţ este hăcuit neîncetat şi cu mult aplomb, iar inteligenţa virează irepresibil spre şmecherie golănească. Bibliotecarul este învăţător al mecanicii libertăţii de gândire şi exprimare, dar servitutea clişeelor verbale şi comportamentale trece drept isteţime, iar sindromul rezumatelor face ca erzaţul să fie considerat marcă înregistrată (textele originale se înnegresc sub straturi de praf, în timp ce rezumatele, interpretările şi comentariile succinte sunt la mare căutare). Biblioteca este semn apotropaic, dar duhurile rele au înăbuşit cetatea.

Şi pentru asta mulţi suntem în culpă. Mă gândesc de pildă la autori şi editori. Se scriu şi se publică lucruri extrem de plicticoase ori proaste de-a binelea, din mijlocul cărora, ca cititor onest, cu greu te poţi orienta. Scriitori, care ar trebui să transmită prin cuvinte trăirea lor cu zeii, nu se mai emoţionează de nimic, atenţi la piedestalul lor găurit, dar continuă desfrâul parolelor fără noimă. Nu eşti îmbiat la lectură de Nu toată iarba e la fel a lui Alain Gavriluţiu, de Fişa de înregistrare a Ioanei Băeţică, de Înţelepciunea ascetului Arthur Porumboiu, de „tiradele şi lambadele” lui Petru Brumă, ori de masa de cuvinte dintre coperţile semnate orgolios Ana Ruse. Iar dacă astea şi multe alte deşeuri sunt prezentate drept literatură, dacă autori serbezi sunt expuşi alături de Sylvia Plath, Arghezi sau J. D. Salinger, să nu ne mire că cititorii apreciază totul o apă şi-un pământ şi refuză, graţios sau brutal, lectura. Arăt apoi spre unii critici literari ori comentatori care acceptă să conducă o seamă de cuvinte frumoase în întâmpinarea unei cărţi proaste. Sau spre persoanele, cel puţin teoretic, mai citite: bibliotecari, profesori, librari, care nu pot ataşa unui autor sau unei cărţi o altfel de caracterizare decât patetică şi fără sens. „Ia-l, e un strălucit autor, reprezentant de seamă al optzecismului”, ni se spune. Sau: „citeşte asta, e o carte magnifică, pentru istoria literaturii”. Sau: „nu rata acest roman, e o instituţie”. Iată formule care latră literalmente la potenţialii cititori.

Există servicii de care publicul nu profita suficient?

De bibliotecă în general, comunitatea constănţeană nu profită suficient. Dar sigur că există o ierarhizare a serviciilor din punctul de vedere al utilizării. Aş spune că în penumbra cunoaşterii şi folosirii se află serviciul bibliografiilor la cerere, informarea comunitară, referinţele la distanţă (prin telefon ori e-mail), împrumutul interbibliotecar. La ce se referă ele? Foarte pe scurt: cititorii pot solicita ajutorul bibliotecarului ori îi pot transfera de-a dreptul acestuia responsabilitatea realizării unei bibliografii (parter, camera 5); informarea despre adresele şi ofertele sociale ale organizaţiilor şi instituţiilor din Constanţa reprezintă nucleul activităţii Centrului de Informare Comunitară (parter, camera 2); bjc@biblioteca.ct.ro şi 0241.616244 sunt două modalităţi eficace de a primi rezolvări la probleme ce ţin de documente şi bibliotecă; Biblioteca Judeţeană Constanţa nu poate aspira să achiziţioneze tot ceea ce se publică şi nici măcar tot ceea ce ar putea împlini necesităţile informaţionale ale comunităţii locale. Însă, prin intermediul instituţiei împrumutului interbibliotecar, utilizatorii noştri pot studia documente care nu se află în biblioteca noastră, dar sunt deţinute de alte biblioteci din ţară, fie ele publice, universitare ori de alt tip.

În aceeaşi categorie a zonelor cu potenţial de creştere menţionez interacţiunile cu bibliotecarii pentru cunoaşterea şi împlinirea nevoilor de informare ale utilizatorilor. Deşi aceste interacţiuni nu reprezintă un serviciu de bibliotecă în sensul tare al termenului, anvergura şi magnitudinea lor pot determina evoluţia colecţiilor bibliotecii. Utilizatorii noştri trebuie să ştie că pot influenţa dezvoltarea bibliotecii (comunicând cerinţele lor de informare), că biblioteca este un organism ce urmează organismul mai mare, numit Constanţa.

3 Răspunsuri

  1. „Viitorul îndepărtat imi este interzis. Nu pot decât specula şi nu doresc să o fac.”

    Poate pentru ziar nu ai vrut sa speculezi despre viitor dar aici pe blog vrei sa o faci? Cum vezi tu bibliotecile intr-un viitor nu foarte apropiat?

  2. Era prea bun pentru ei. Articolul aparut preia lucrurile cele mai plictisitoare pe care le-ai spus. De exemplu, cred ca era mai interesanta pentru cititori partea cu proiectele pe care le aveti si care ii vizeaza decat graficul vizitelor la biblioteca.

    Omiti sa spui ca exista si multi autori de astazi care au priza la publicul pasionat de literatura si au o cota buna atat in randul criticilor cat si al cititorilor. Ma gandesc la Razvan Radulescu, T. O. Bobe, Florina Ilis, Filip Florian, Radu Aldulescu, Petru Cimpoiesu, Cezar Paul Badescu si altii, si chiar Ioana Baietica nu e chiar asa de lipsita de interes. Adica vreau sa spun ca totusi exista o oferta culturala de difuzat.

    Stii cum cred eu ca s-a ajuns la starea de prostratie? Candva niste profesori, niste bibliotecari si niste parinti nu si-au facut datoria fata de copii lor privind educatia acestora. Mai poate fi si faptul ca biblioteca, desi se straduie, nu gaseste frecventa canalului de comunicare cu acest public. Oricum, cade un mit pentru ca spui ca, global, biblioteca e vizitata mai mult de tineri (tinere) decat de generatiile mai mari. Chiar daca constransi de scoala, important este ca tinerii formeaza publicul majoritar al bibliotecii. Ar fi interesant de raspuns la intrebarea de ce ii pierdeti ca cititori dupa aceea? De ce nu reusiti sa-i fidelizati?

    Imi place aceasta sintagma pe care o lansezi a lecturii fara scop. Acest cititor da peste cap toate pronosticurile privind dezvoltarea colectiilor si cred ca este cititorul cel mai fanatic si mai stabil.

  3. Ce întrebare, dragă Claudia! Doar un mic exerciţiu de imaginaţie în cele ce urmează. Pentru mine biblioteca nu este nici instituţie al cărei scop principal este de a constitui, a organiza, etc., nici colecţie organizată de documente, nici „fântână”, nici „rezervor”. Este interacţiune cu utilizatorul. Într-un orizont de timp în care principala însuşire umană, dorinţa de evitare a plictisului, nu se va disipa, această interacţiune va exista. Răspunsul la întrebarea cum va arăta ea este determinat sută la sută de tehnologie. Despre care doar vizionarii pot vorbi. Sau cei ce nu se tem de ridicol. Îndrăznesc totuşi să afirm că biblioteca ar putea evolua spre o interacţiune cvasitotală la distanţă cu utilizatorii.
    Relaţia cu biblioteca publică ar putea fi precum legătura actuală la reţeaua electrică, adică generală şi de la sine înţeleasă. Fără stâlpi şi fire. Documentele vor avea un asemenea format încât vor putea fi împrumutate şi returnate de acasă, din tren, avion, parc. Nu vor fi tipărite, dar lucrul ăsta nu văd să mai creeze frisoane, deoarece cărţile nu se concurează unele pe altele, ci fiecare concurează întunericul. Contradictoriul oricărui tip de carte sunt uitarea şi vechilul ei, ignoranţa. Chiar dacă aflaţi la distanţă, utilizatorii şi bibliotecarii vor putea coopera mai bine pentru cunoaşterea necesităţilor de informare, dezvoltarea colecţiilor, crearea/desfiinţarea de servicii etc. Legile viitoare ale bibliotecilor vor vorbi în mod expres de raporturile dintre bibliotecar şi utilizator. Spaţiile de lectură de la sediul propriu-zis al bibliotecii vor avea un aer vetust, dar plin de farmec. (Cum ar fi pentru noi cei de azi să citim în biblioteca lui Cezar Petrescu din Buşteni, ori în cea a Casei Pogor din Iaşi!?)
    Îmi dau acum seama de valoarea mentală a unor astfel de exerciţii, aşa că aştept cu nerabdare şi „profeţiile” voastre.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: