A trimis wikipedia.de în vacanţă!

Domeniul wikipedia.de (deţinut de fundaţia germană Wikimedia Deutschland e.V.) a fost cenzurat în Germania printr-o hotărâre judecătorească, obţinută pe 13 noiembrie a.c., de politicianul de stânga Lutz Heilmann.

Heilmann a fost deranjat de articolul scris despre el pe wikipedia.de, articol care conţinea informaţii despre activitatea pe care a desfăşurat-o în cadrul STASI, activitate negată cu vehemenţă de acesta.

Practic, wikipedia.de este cenzurat atâta timp cât include în conţinutul său articolul defăimător. Hotărârea judecătorească, care nu este însă definitivă, interzice redirecţionarea paginilor web spre de.wikipedia.org (care este funcţional şi care este deţinut de fundaţia Wikimedia din SUA, care evident se supune legilor americane).

În consecinţă, reprezentaţii Wikimedia Deutschland au afirmat că informaţiile care apar pe de.wikipedia.org nu le aparţin. Pe pagina wikipedia.de există acum un anunţ prin care sunt enunţate datele problemei şi unde este specificat faptul că fundaţia Wikimedia Deutschland va face recurs.

Ce este amuzant în toată povestea asta:

– toată lumea care intră pe wikipedia.de citeşte anunţul şi ajunge inevitabil la articolul infam, pe care Heilmann se chinuie atât de mult să-l ascundă.

– în prezent, bloggerii îndeamnă pe toată lumea să doneze bani fundaţiei Wikimedia Deutschland pentru a lupta împotriva lui Heilmann.

Un răspuns

  1. E interesant ca a castigat totusi. La Paris cel care a dat in judecata pentru ca ii aparea orientarea sexuala in articol din wikipedia a pierdut.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: