Colțul cu rușinea

Uneori e greu să te uiți în oglindă pentru că ceea ce vezi este departe de ceea ce ți-ar place să vezi. De multe ori e suficient să întorci capul ca să uiți complet de imaginea din oglindă. Totuși, atunci când bibliotecari din toate colțurile lumii spun că imaginea bibliotecii în comuntate este vitală pentru supraviețuirea ei, pentru a proba relevanța ei în sociatea, bibliotecarii nu își mai pot permite să întoarcă privirea.

Pentru a nu uita semnalele de alarmă trase de utilizatorii bibliotecilor, Prolibro își deschide o pagină unde vor fi postate linkuri sau texte ale celor care au vizitat biblioteci din România și au avut experiențe mai puțin plăcute. Ideea acestui colț cu rușine este mai veche însă experiența recentă a Denndei, semnalată de cei de la Bookgames a readus subiectul în discuție.

Academia Romana… biblioteca Academiei Romane… sunt atatea de spus incat nici nu stiu de unde sa incep. Inca de la permise am dat nas in nas cu birocratia. Mai intai am intrat intr-un birou de unde am luat un formular. Am iesit pe hol si l-am completat, nu inainte sa am o discutie foarte interesanta cu doamna de la birou care nu a acceptat sa-mi faca reducere pentru ca nu aveam adeverinta de la facultate. Nu conta ca am carnet de student, legitimatie, permis de biblioteca la BCU… nu, imi trebuia adeverinta ! | Mai departe, am luat formularul si m-am dus la biroul de langa, unde alta doamna a bagat datele in calculator. Dupa, m-am intors cu formulare la biroul de unde plecasem, ca sa platesc si sa mi se dea permisul (aka o bucata de carton). Dupa ce am facut permisul m-am oprit la fisier. Da, ati citit bine ! Ditamai biblioteca Academiei Romane nu are inca un sistem informatizat cu publicatiile pe care le detine ! Am gustat din plin portia de comunism servita ! Am cautat cotele a 40 de publicatii in cutii de metal asezate in ordine alfabetica, pline cu biletele de carton pe care erau scrise nume de carti. Asta am facut in prima din cele trei zile in care am luat contact cu biblioteca Academiei Romane. A doua zi am reusit sa stau 6 ore si sa fac doar 25 de publicatii. De ce ? Pentru ca, dupa ce am facut comanda, cartile au sosit in minim jumatate de ora ! Ca sa nu mai zic ca maximul de carti per sesiune este de 4 ! Si acum, minunatul mod in care se “comanda” o carte. In primul rand trebuie completata o fise cu numele cartii, cota, anul aparitiei, luna, numele celui care comanda si numarul mesei la care sta (de 2 ori !). Apoi foaia se duce la sefa de sala (cred). Aceasta verifica, dupa care da hartia unui mesager care o duce la depozit. Acolo, depozitarul incepe si o cauta. In final, dupa jumatate de ora, apare si cartea ! Dar asta nu e tot ! Foarte multe depozite sunt inchise din diferite motive ! Desi programul bibliotecii este pana la ora 20:00, depozitele se inchid in momentul in care apune soarele. De ce ? Pentru ca, tineti-va bine, in depozite nu exista lumina ! |

Ca sa nu mai spun de carti, care au pe ele praful de 2 degete ! Noroc ca e baia aproape de sala de lectura, pentru momentele in care mainile devin prea negre.

Anunțuri

Un răspuns

  1. V-am tot povestit de biblioteci valcene bunisoare …azi, pentru ca sunt putzin mai prost dispus, va arat si ceva ce n-ar trebui sa vedeti niciodata, mai ales la o biblioteca oraseneasca. De trei legislaturi astept sa se schimbe ceva in urbea in cauza.
    Clic pe http://bibliotecivalcene.ro/biblioteca_detalii.asp?b=9 – si vedeti ce am vrut sa spun prin „in conditii improprii”…

    Valentin Smedescu

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: