Literatura pentru copii la noi

De la an la an oferta de cărți pentru copii de la noi este din ce în ce mai bogată. Din păcate se pare că această ofertă nu încurajează autorii și ilustratorii autohtoni. Articolul Florentinei Ciuverca vorbește despre cine mai scrie în zilele noastre povești pentru copii în română.

Se vorbește în articol de  lipsa tradiției unei literaturi dedicată copiilor și a ilustrării ei, de regulile pieței libere care spun că o carte tradusă (chiar dacă cultural le e străină copiilor) e mai ieftină decât publicarea unui cărți originale deci e mai rentabilă. Unde mai pui că se pare că nici puținele cărți noi propuse nu sunt considerate demne de cererea existentă pe piață…

Acest articol prezintă o situație care le e cunoscută bibliotecarilor dar care, din lipsă de alternative, pare acceptabilă. Oare câți dintre noi ne putem imagina cum e să trăiești într-o țară unde majoritatea autorilor din biblioteca de copii  scriu în limba în care citesc copiii?  Nu vreau să spun că traducerile care se fac la noi nu ar fi bune (deși am în propria bibliotecă titluri pentru copii traduse prost) ci că traducerea nu poate crea mereu zona aceea familiară și necesară copilului (mai ales celui mic) din care să își dea frâu liber imaginației.

În articol este menționată cartea Alinei Dorian „Prinţul în palatul de sticlă“ publicată la editura autoarei Soarele şi Luna.  Nu știu câți dintre voi știți această carte (sau pe autoarea ei) însă cei de la Biblioteca Națională a Franței au considrat-o una dintre cărțile reprezentative din România deoarece au inclus-o în  expoziția „Tour d’Europe en 27 livres d’images„. paris-1013

Mie alegerea bibliotecarilor francezi pentru România, pentru cărți ilustrare mi se pare interesantă:  o autoare care

hotărâtă să nu mai lupte cu marile edituri,[…]şi-a pus pe picioare Editura Soarele şi Luna, în 2007, unde şi-a publicat şi prima carte, „Prinţul în palatul de sticlă“.

%d blogeri au apreciat asta: