Criza, viața adevărată și informația

[…] Cum America este bântuită de furia antifumat, în pauzele întâlnirii despre care povesteam, ca un estic necivilizat, ieşeam să fumez câte o ţigară. La colţul străzii, un om între două vârste, în faţa unui chioşc pe patru roţi, vindea hotdogi şi castane prăjite.Cum merge afacerea, l-am întrebat. Dumnezeu să ţină criza, vând ,,like hell“ (adică în draci). Oamenii nu mai mănâncă la restaurant.

 La sfârşitul întâlnirii am ieşit din clădire cu un vestit domn a cărui poreclă este Mr. News. I l-am arătat pe omul cu acele castanele din colţ şi i-am spus că e fericit de criză. 

Mi-a răspuns: după mâncare, a doua nevoie e informaţia. Şi afacerile din presă vor merge bine. Informaţia nu poate fi gratis, aşa cum a ajuns astăzi pe internet. E doar un accident. Se va găsi o metodă. Ne-am despărţit, am plecat gândindu-mă că nu avem motive să fim îngrijoraţi, în ciuda spaimelor lumii financiare. Viaţa merge înainte, oamenii care muncesc din greu, eficient şi cu pasiune vor trece cu bine şi de această perioadă. […] Dinu Patriciu – Criza și viața adevărată

Cu acest interviu, ca și cu informția de pe internet trebuie să nu uităm să înțelegem contextul. În rândurile de mai sus, cel mai bogat om din România, este de acord că trebuie găsită o metodă pentru a continua să se scoată bani lucrând cu „informația”. Până la un punct această abordare este naturală: trebuie să se găsească o modalitate de a produce și a vinde pentru a face bani. Legătura cu internetul însă și abordarea  modului în care el influențează  informarea și implicit educația par a fi foarte simplist privite (ca de altfel mai peste tot în România). Nu știm cum se folosește internetul, la ce, de către cine, știm doar că vechile modele nu mai merg, oamenii au acces gratis la informațiile pe care până acum trebuiau să le cumpere deci…trebuie găsită o metodă! 

Din modul în care este scris fragmentul de mai sus reiese că internetul este principalul dușman care trebuie învins iar pentru asta sunt metode și metode în care munca, eficiența și pasiunea se folosesc în diferite cantități. Din ce-am văzut la noi, inclusiv în online, totul se face doar ca să iasă banul. Inclusiv discuțiile cele mai faine despre online încearcă să înțeleagă cum să scoată banul. 

Internetul pe de altă parte, deși creat în scopul de transmite informații pentru armată, nu a cunoscut decât mai târzu  comercialul așa cum îl știm noi. (Nu spun că nu au existat speranțe comerciale numai că și  ele au fost surprinse de ce a ieșit…). Universitățile au fost primele care au crezut în potențialul ideii de lucru în rețea, de utilizarea în comun a rețelei, a informației. Bibliotecile universităților din State  efectuau ln mod organizat împrumul interbibliotecar cam din 1920(!) . Cercetătorii recunoșteau așadar valoarea accesului la resurse comune și nevoia de scurtarea a timpului necesar transportului „docomentelor”.  

Rețelele publice au fost apoi  cele care au ajutat decisiv de dezvoltarea emailului, a chatului și la răspândirea acestui nou tip de comunicare.  Oamenii din Statele Unite și din țările dezvoltate (și poate pionierii în utilizarea netului de la noi) nu au ajuns pe Internet și au dat de cineva care vrea să le vândă ceva. Ei au descoperit  în primele forumuri un nou mod de a se apropria de alți oameni, de a trăi diferite experiențe împreună și de a învăța. 

Comercialul a încercat marea cu polonicul  și a avut parte de „bula de săpun”  punct-com foarte dură în 2000. Pentru profit, interesele comerciale se luptă  în continuare  să pună frână pachetelor de date transmise pe Internet de cei care nu cotizează suplimentar la compania transportoare. (Asta ar fi una din metode.) În paralel însă servicii gratuite au umplut netul. Cu documentele Google care îți oferă la liber caracteristicile de baza ale Office-ului la Skype care te lasă să vorbești gratuit oriunde în lume…am ajus departe. Cei care fac astfel de servicii au început prin a avea ei înșiși o nevoie sau o curiozitate nesatisfăcute de oferta existentă pe piața online. Au studiat problema, au ivestit bani și timp și au pornit afacerile respective. Acum fac bani prin serviciile specializate pe care le oferă contra cost sau reclamă (altă metodă) și au milioane de utilizatori. 

La ce metodă s-au gândit afaceriștii   când au pomenit ideea de a vinde informația nu știu. Poate că în acest context o introducere în definția informației nu strică nimănui: 

Informația nu e deci mediul de transmitere  ci mesajul în sine. Cei care vor să facă bani din lucrul cu informația ar trebui poate  să înțeleagă mai întâi ce mesaje încearcă potențialii clienți să acceseze și  să transmită și apoi să găsească cel mai potrivit mediu  pentru a le transporta. Nu de alta dar mesajele lor poate o să-i ajută să înțeleagă cum e cu gratuitatea informației pe internet.

Un răspuns

  1. În aşa numita teorie a “derivei continentelor informationale” Olivier Ertzscheid face următoarele supoziţii care pot ajuta la clarificarea problemei:

    El spune ca exista o evolutie de profunzime a modului in care conţinutul digital a fost apropriat şi exploatat comercial.

    În prima etapă se pot identifica 4 regiuni:
    -al webului public,
    -al celui privat (ceea ce produceau si detineau fírmele si nu era online),
    -continutul digital personal (cel care se gasea in calculatorul fiecaruia)
    -si intim (ceea ce era online dar nu era accesibil – e-mail-ul de exemplu).

    In a doua etapă limitele acestor “continente” incep sa se mişte si apar astfel online documente pdf sau doc, in e-mail avem publicítate contextuala, deci mesajele sunt supuse unei analize, apar aplicatii care indexează din afara hard diskul si amesteca in regasirea “personalizată” documente din propriul nostru calculator cu cele din serverele publice. Deci toate cele patru spaţii devin “indexabile”, adica expuse. Ca şi cum nu ar fi suficient, blogurile sau retelele sociale furnizează cantităţi impresionante de informaţii despre persoane. Serviciile gratuite cum ar fi cele de chat sau Google Docs sau alte instrumente online de gestiune de date personale (calendare, bookmark-uri, softuri pentru proiecte etc.) devin periculoase atunci cand se produce o fuziune intre bazele de metadate asociate acestor servicii intr.-un singur index. Cineva interesat in a scoate bani sau a efectua vreo forma de control devine invincibil daca poate regrupa informatiile disparate si foarte intime despre fiecare dintre noi. Prin urmare „deriva continentelor informationale” duce la o crestere a insecuritatii informationale si o hipermercantilizare a informatiei. Pana la Google Book Search care combina logica accesibilizarii cunostintelor cu aceea a rentabilizarii vanzarilor de carte.
    Sau cum spune Jean Michel Salaun, economia darului a fost recuperata de economia de piata, fara sa se inteleaga prin aceasta o denuntare a economiei de piata.
    Asa cum spui, si mie Patriciu mi se pare naiv atunci cand acuza „gratuitatea” informatiei in Internet daca nu a auzit inca ca „in retea gratuitatea se rasplateste”.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: