Exercitiu de comunicare

Experienţa ultimelor săptămani de lucru cu formularele de inscriere a bibliotecilor publice in proiectul BIBLIONET a fost una grea . Acum suntem un pic înainte de trimiterea pachetelor pe judeţe  şi nu putem decat spera fiecare dintre noi că am facut o treabă bună si că vom reuşi sa aducem proiectul mai repede in judetul nostru.

In aceste săptămani a ieşit la suparafaţă una din neputintele noastre de zi cu zi. Aceea de a nu putea comunica . Si vorba unui coleg ( de la Valcea), nu contează că esti intr-o bibliotecă comunală sau de oraş, problemele sunt la fel de grele oriunde ai fi.

Completarea formularelor de înscriere a pus fiecare coleg din comune sau oraşe faţă în faţă cu activitatea lui.  Am avut surpriza să primesc formulare aproape goale din locuri unde eu ştiam ce activitate există   şi că aceasta  este remarcabilă.Am primit  poze multe de la activităţi care erau descrise cu liniuţe în 2 cuvinte. Să fie „modestia de bibliotecar” de vină? Nu cred. Cred că este neputinţa de a comunica eficient şi de a pune în valoare munca proprie transmiţand un mesaj cu toate informaţiile cerute.

Nu trebuie să ne mirăm atunci că aceiaşi colegi ai noştri nu au o imagine bună în faţa finanţatorului. Şi mulţi primari nu ştiu ce lucrează bibliotecarul  şi au impresia că e vorba doar de o pierdere de vreme şi de bani.În economia aceasta aşa zisă de piaţă, bibliotecarii , cea mai mare parte a lor nu se ştiu vinde.Nu ştiu lucra la propria imagine  şi nu ştiu prezenta eficient nici măcar ceea ce se întamplă frumos în bibliotecile lor.

Personal am încercat să rezolv problema cu trimiterea formularului înapoi cu cereri de completare  a informaţiei cu toate detaliile necesare.

Avem foarte mult de lucru. Ar trebui să se facă multe, multe cursuri de comunicare dar cu abordare diferită.Cursantul să fie obligat să vorbească iar lectorul să comenteze şi să corecteze maniera .

7 Răspunsuri

  1. …“modestia de bibliotecar”????
    Ma faci sa rad, Delia…
    In cazul multora e vorba, de fapt, de acea nuanta a notiunii de „modestie” care te face sa exclami: „O, santa simplicitas!”
    …la care conduc lacunele de instruire, lipsa dorintei de largire a orizontului cunoasterii, pe undeva lipsa de repere si debusolarea caracteristica tuturor categoriilor socio-profesionale din Ro, nu doar a celei bibliotecaresti…
    Pentru ca nu exista „baza”, „fondul”, cursurile de comunicare vor salva aparentele numai si numai in mod exceptional … unui om care nu simte ca vrea si trebuie sa „zboare” degeaba incerci sa-i pui „aripi”…

    Referitor la ce ai scris tu mai sus – si ai surprins bine o problema cu adevarat grava – o sa-ti spun ceva ce ma intristeaza si ma bucura in acelasi timp:
    – cei mai multi dintre colegii mei bibliotecari din judet sunt la fel cum sunt probabil colegii tai din Bihor (asta nu inseamna, desigur, ca n-am colegi care scriu, vorbesc si prezinta excelent ceva, orice)
    – in schimb, dupa ce am asistat la cateva dintre activitatile voluntarilor de la CIC-ul nostru, le-am prezentat o comunicare pe teme „media” (si le-am vorbit si cu alte prilejuri) am bucuria sa-ti spun ca unii dintre ei vorbesc mai coerent, mai aplicat si mai cu substanta decat multi dintre adultii cu pretentii sau de la care avem asteptari…

  2. Vezi Valentin, capitolul educatie nu e suficient acoperit. Sunt lucruri care se invata si pot fi invatate daca ai unde.
    Vorbeai de , ” lacunele de instruire, lipsa dorintei de largire a orizontului cunoasterii, pe undeva lipsa de repere si debusolarea caracteristica tuturor categoriilor socio-profesionale din Ro, nu doar a celei bibliotecaresti…” Eu simt ca doar un sfert din aceste probleme sunt generate de factorul rea vointa, si 3/4 de factorul sistem.
    Daca sistemul ar da reperele , acul busolei ar arata directiile posibile si necesare si atunci motivatia individuala ar face restul.
    Nu poti sa doresti ceva despre care nu stii ca exista. Si ne intoarcem la educatie. Eu tin cu cursurile de comunicare si aici ma gandesc la a invata sa vorbesti, sa gandesti pentru a exprima ceea ce simti, sa ai curajul sa te exprimi,sa inveti ca a accepta ca ai o problema e primul pas pentru a gasi o solutie.

  3. Avem o mica-mare divergenta de …perceptie:
    Tu, Delia, zici: „Eu simt ca doar un sfert din aceste probleme sunt generate de factorul rea vointa, si 3/4 de factorul sistem”
    Eu sunt de parere ca lucrurile stau exact pe dos: mai mult de 3/4 din problemele care fac obiectul acestui topic se „datoreaza” factorului „rea vointa” (sau, mai potrivit, „lipsa de vointa”).
    Pentru ca de fiecare data cand vreau sa am o perceptie corecta cu privire la astfel de trebusoare ma raportez la mine, ii compar pe altii cu mine, fac la fel si de data asta. Si ma intreb:
    Oare n-ar mai creste iarba ori Soarele n-ar mai incalzi Pamantul daca eu as scrie nostri cu doi „i” (adica nostrii?!?) ori daca m-as complace in a nu intreprinde nimic din ce excede „fisei postului” de „metodist” din mileniul trecut?
    eu n-as putea astepta, pasiv, sa treaca luna si sa-mi intre salariul pe card? (crezi ca daca eu n-as face nimic din ce fac, mai exact daca as lua leafa degeaba, s-ar ingrijora cineva? Te asigur ca nu…)

    Si tocmai pentru ca aidoma mie esti si tu si sunt si prietenii nostri de pe aici si unii dintre colegii nostri de prin judetele …. sa spunem Bihor si Valcea, stau si mai intreb: pe „ceilalti”, pe cei mai multi, ce-i impiedica sa fie altfel decat „pasivi”?
    Ajungem, deci, la educatie, la instruire: pai cine i-a impiedicat, tot pe ei, pe cei care nu pot comunica (sau, si mai grav, nu se pot exprima), sa puna (si la propriu si la figurat) mana pe carte, demult, cand erau la scoala – si nu doar atunci, ci continuu, de atunci incoace?
    Ca sa fii bibliotecar, potrivit legii, e obligatoriu „doar” sa fii (macar) absolvent de liceu. Potrivit nevoilor profesiei, eu cred ca, pentru a fi cu adevarat bibliotecar bun intr-o biblioteca, trebuie sa te fi format in altele, trebuie sa fi citit „niste biblioteci”…
    …la asta se reduce pana la urma educatia, instruirea …sau, si mai corect, asta completeaza ceea ce n-a facut suficient (nici n-avea cum) sistemul de invatamant: la ceea ce am invatat si invatam fiecare, in peste 99% din cazuri doar citind. Oricate cursuri de comunicare am face, din oameni care au trecut prin scoala precum gasca prin apa si n-au citit aproape nimic (in afara, poate, doar de minime teme impuse de vreun dascal mai connstiincios), nu vom scoate buni comunicatori cat ii veacul…
    Stii de ce? Simplu: pentru ca astfel de oameni degeaba ar fi invatati cum sa comunice, daca nu au ce comunica…

    PS: ma refer la „comunicare” in acceptiunea de fond a notiunii, nu la a comunica – unui for superior, de pilda – organizarea unui „eveniment cultural”…

  4. La ce te regferi?
    ” daca m-as complace in a nu intreprinde nimic din ce excede “fisei postului” de “metodist” din mileniul trecut?
    eu n-as putea astepta, pasiv, sa treaca luna si sa-mi intre salariul pe card? (crezi ca daca eu n-as face nimic din ce fac, mai exact daca as lua leafa degeaba, s-ar ingrijora cineva? Te asigur ca nu…)”

    Iar aici:
    „astfel de oameni degeaba ar fi invatati cum sa comunice, daca nu au ce comunica” mi se pare ca esti prea sever si nedrept. Capacitatea mintii umane e prea mare , forta vointei si puterea de a schimba lucrurile sunt atribute ale noastre ale speciei umane. Doar putini se nasc fiind constienti de acest lucru, majoritatea invata, daca gasesc contextul.

    Iar ideea de a „nu avea ce comunica” hai sa fim seriosi.Nimic din ce spun eu sau tu nu sunt lucruri care sa nu mai fi fost spuse candva, si chiar mai frumos sau mai convingator sau mai eficient. Fiecare are ceva de spus si trebuie ascultat si incurajat chiar daca e cel mai simplu om de pe fata pamantului.
    Raman cu parerea mea, trebuie sa facem multe exercitii de comunicare cu cei care au nevoie de asa ceva.

  5. Delia, ca sa intelegi la ce ma refer in primul tau citat din mine, o sa-ti dau un exemplu edificator:
    Ma suna intr-o zi un director de biblioteca judeteana din Ro si mai intreaba ce ar trebui sa faca si ce face „metodistul”, in general, iar in particular, ce face metodistul nostru (adica eu); il lamuresc in cateva minute, prin raspunsuri concise, la obiect, dar nu ma pot abtine sa il intreb de ce are astfel de dileme, ca el, director, ar trebui sa stie mai bine decat mine ce si cum; stii ce imi spune? ca „metodistul” lor, deci subordonatul lui, interpreteaza intr-o maniera foooarte personala atributiile sale de serviciu:
    – prima idee e ca vine la Biblioteca Judeteana …X de doua-maxim 3 ori pe luna (dintre care cel putin o data pentru proceduri legate de salariu si deconturile delegatiilor), in rest pretexteaza ca e „in teren”
    – dar stii cum e, de fapt, „in teren”? simplu: in prima zi din luna in care vine la serviciu ii cheama „la sedinta” pe bibliotecarii pe care ar trebui sa-i indrume si ii are gata instruiti SA AIBA ASUPRA LOR STAMPILELE PROPRII; cu aceste stampile, „metodistul”-minune isi stampileaza siesi cate un teanc de delegatii, cu care justifica teoretic, ulterior, „munca in teren” si in baza carora ia bani frumosi peste salariu, ca doar „se deplaseaza” … cand – din nou nu m-am putut abtine – l-am intrebat pe directorul respectiv de ce tine in functie un astfel de salariat, mi-a raspuns ca n-are incotro: „metodistul” in cauza e sustinut politic de Consiliul Judetean!!!

    In privinta celui de-al doilea citat – “astfel de oameni degeaba ar fi invatati cum sa comunice, daca nu au ce comunica”:
    Poate nu m-am facut eu bine inteles (…stii cum se intimpla, cel care scrie sau comunica in alt mod ceva, orice, are foarte clar in minte ceea ce vrea sa spuna, dar poate nu reuseste sa transmita exact ce vrea sa transmita; legat de asta, eu poate gresesc bazandu-ma, de cele mai multe ori, pe ideea ca „succesul unui banc depinde mai mult de urechea care il asculta, decat de gura care il spune”).

    Iti dau doar doua exemple, din mai multele pe care ti le-as putea da, referitor la „incapacitatea” de comunicare a unor bibliotecari, „datorata” lipsei „obiectului comunicarii”:

    1. Biblioteca locala (comunala) bine amenajata de administratia locala (spatiu suficient, in care nu ploua si nu cad peretii ori tavanul, incaperi luminoase, mobilier acceptabil). In biblioteca a fost infiintat si un tele-centru, printr-un parteneriat intre primarie si o firma de telefonie mobila. In urma parteneriatului, in biblioteca au fost instalate trei computere noi: doua pentru accesul publicului la Internet contra-cost si unul pentru uzul bibliotecarului (care, teoretic, s-ar putea conecta gratuit intr-o anume limita, probabil, nu stiu exact). Biblioteca e situata chiar langa primarie, in centrul civic al localitatii si am vizitat-o de trei ori in ultimul an …de fiecare data shocul a fost si mai mare:
    1. niciodata n-am gasit bibliotecarul in biblioteca, desi, conform orarului, trebuia sa fie
    2. de fiecare data bibliotecarul era in primarie, in cele din urma marturisindu-mi ca acolo lucreaza, de fapt.
    3. de fiecare data, l-am pus pe bibliotecar sa-mi descuie biblioteca, sa arunc o privire; la a doua vizita mai mult decat la prima si la a treia mai mult decat la a doua am remarcat inmultiri semnificative ale …paianjenilor de pe rafturi si de pe pereti, a mustelor si gandacilor morti (pe jos, pe pervazurile ferestrelor, pe rafturi etc), a stratului de praf de peste tot, in general a tuturor caracteristicilor unui loc pustiu, neumblat cu lunile…
    Dupa ce in prima faza mi-a spus ca biblioteca functioneaza normal, ca are cititori (mi-a si dat niste cifre needificatoare), ca organizeaza evenimente, ca are parteneriate cu alte institutii, ca e sprijinita de administratie etc. bibliotecarul m-a facut sa inteleg ca, in realitate, biblioteca e condamnata la moarte: sta numai inchisa, pentru ca el, bibliotecarul, lucreaza in primarie („asa imi place mie mai mult…!!!”), ca „vaneaza” postul de secretar („e altceva, iau si bani mai multi!” …”la biblioteca ce sa fac?” …”n-am viitor…”), ca n-are decat doi-trei cititori, cadre didactice, care „mai cer cate o carte, rar…”

    2. Tot biblioteca publica locala (comunala), vizitata de patru ori in ultimul an. De fiecare data – inchisa, cu lacat cat plosca pe usa; nu mai e nevoie sa intreb la Primarie unde-l gasesc pe bibliotecar: stiu, din experienta, ca omul e la carciuma din apropiere, unde desluseste, zilnic, multiplele secrete ale lui Bachus, „comunicand” activ, pe aceste teme profunde, cu ceilalti consumatori…; merg si il iau, imi deschide biblioteca … intai dupa lacat („al dreaqu…ruginisi iute!”), apoi tot dupa paienjeni si praf, imi dau seama ca usa n-a mai fost descuiata probabil de la precedenta mea vizita, din urma cu cateva saptamani sau luni; il mustruluiesc pe bibliotecar degeaba …mi se vaita ca are salariu mic, ca nu are cititori, ca pica tavanul si peretii pe el (probabil de-asta sta in carciuma, sa evite tragedia); de doua ori l-am luat „de aripa” si l-am dus la primarie. O data n-am gasit nici la Primarie pe nimeni, in afara de doi-trei functionari „marunti”; in alt rand, cand dusesem si un pachet zdravan de carti, dupa ce l-am luat din carciuma pe bibliotecarul beat-rupt, m-am dus cu el si cu cartile direct la viceprimar (si carciuma si biblioteca sunt langa primarie); l-a mustruluit si vicele, l-a amenintat ca „isi pierde painea”… pentru siguranta, viceprimarul a oprit cartile la el in birou, urmand sa i le dea bibliotecarului in ziua urmatoare, cand spera sa fie mai „in forma”… totul a fost in zadar: la urmatoarele intruniri profesionale organizate la BJV ori in centrul metodic la care era arondat, bibliotecarul a venit tot spre finalul discutiilor, tot beat-crita, asa cum a venit si cand l-am chemat la B.J. Valcea la o prima ora a diminetii, sperand sa-l prind treaz…

    Cum ii putem invata „sa comunice” pe astfel de oameni?
    Ce sa „comunice” ei, ca oameni si ca institutii publice?
    Daca ai tu, Delia, reteta miraculoasa, si mi-o imprumuti si mie, iti raman profund indatorat…

    PS: repet:
    – ma refer la „unii” bibliotecari, nu la toti, si ii includ aici si pe cei care – „multumita” interesului pe care l-au manifestat pentru instruirea de baza si pentru pregatirea profesionala continua – sunt in situatia dramatica de a nu putea scrie si conversa corect, de a nu putea vorbi in public nici macar copiilor (cu atat mai putin unui public matur), de a nu constientiza ca un eveniment cultural, o activitate dedicata, pe care o organizeaza in biblioteca, nu trebuie facuta pentru a o „bifa”, ca ea are rosturi si roluri profunde … etc etc.

  6. Sunt intr-u totul de acord cu tine.
    Avem foarte mult de lucru pe multe nivele .
    Personal am hotarat ca atitudine sa nu ma implic in adunarea si contabilizarea modelelor negative.Sa-mi folosesc energia pentru a intinde mana de ajutor cui doreste si are nevoie, sa gasesc solutii la nivelul de perceptie pe care il accept.
    Lacate pe usi , pe minti si pe inimi vom gasi pe tot parcursul vietii noastre. Daca descuiem cateva prin efort individual sau de grup eu zic ca ne-am indeplinit menirea.

    • Exact! Cel putin pentru o vreme, intr-o prima faza, a incerca sa-i ajutam pe cei ce „se ajuta” intai de toate singuri si vor/accepta sa fie ajutati de noi …e singura posibilitate de a misca lucrurile …
      Cand „cei din urma” vor vedea progresele „celor dintai”, mai ales cand administratiile bibliotecilor „proaste” vor avea „modelul” administratiilor bibliotecilor „bune”, datele problemei se vor schimba fundamental…

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: