Căderea liberă a numărului de utilizatori

Un economist din Timişoara face pe blogul său  o statistică privind numărul de utilizatori ai bibliotecilor din România. Rezultatul este că numărul utilizatorilor de bibliotecă a scăzut între 2003 şi 2007 cu 26% cum se poate vedea în graficul de mai jos realizat de acest autor:

statisticaabonati

Datele sunt remarcabile şi indică un domeniu de studiu foarte interesant. Decăderea culturală, ipoteza luată în considerare de autorul articolului este trivială şi nu mă convinge. Am intuiţia că se întâmplă şi altceva. Dar cine să ne-o spună? Cine? Poate doctoranzii şi masteranzii la biblioteconomie dacă aceştia vor consimţi să se lase de lucrările teoretice care favorizează plagiatul sau de asepticele povestiri istorice şi se vor concentra pe practică şi pe actualitate care şi ele sunt foarte interesante.

11 Răspunsuri

  1. Marian,
    in teza mea de doctorat mi-am propus sa abordez aceasta tema si deja se prefigureaza concluzii interesante. Asa ca tine-mi pumnii s-o termin la timp! 🙂

  2. Este posibil sa fie si vina bibliotecilor. Acestea nu aduc nimic nou in intampinarea publicului. Ar trebuii sa ofere sali de lectura bine amenajate, un acces mult mai facil la informatie, posibilitatea de a studia documente si din strainatate etc. Posibilitatea de a oferii informatii si din strainatate este realizabila doar in momentul in care si ei ofera pentru alte biblioteci din afara documente din patrimoniul Romaniei. Digitizarea si distributia informatiei in Romania este abia la inceput si va mai dura ceva vreme pana cand bibliotecile noastre o sa poata oferii informatie catre lumea intreaga.

  3. Pledoaria pro domo a domnului Esanu, cu care am avut ocazia sa stau de vorba cu prilejul unei prezentari la BCU, e evidenta; tocmai (si) de aceea viziunea domniei sale sufera de un determinism acut.
    1) Cu siguranta e si vina bibliotecilor, dar scaderea numarului de utilizatori e o problema in lumea intreaga. Oare bibliotecile din Occident nu ofera sali de lectura bine amenajate, acces facil la informatie etc.? Explicatia e mult mai complexa si necesita o discutie mai lunga. (In paranteza fie spus, daca veti vizita mai multe biblioteci din Romania, veti constata ca unele dintre ele stau destul de bine la capitolele enumerate – poate că asta vă va feri pe viitor de afirmaţii generalizatoare şi cel puţin riscante de genul „bibliotecile nu aduc nimic nou în întâmpinarea publicului”).
    2) „Posibilitatea de a studia documente si din strainatate” nu e legata de digitizare, ci de buget, politici de achiziţie etc. Accesul la „documente din strainatate” inseamna achizitia de carti si alte tipuri de documente editate in alte limbi decat romana, abonamente la reviste straine, la baze de date stiintifice etc. Legătura sugerată între nivelul digitizării documentelor de patrimoniu din România şi nivelul accesului la „documente din străinătate” în bibliotecile româneşti este, în fapt, inexistentă.
    3) Una dintre cauzele scăderii numărului de utilizatori „fizici” ai bibliotecilor este tocmai creşterea continuă a cantităţii de informaţie electronică pe care (şi) acestea o pun la dispoziţie, permiţând utilizatorului să acceseze informaţia de la distanţă.
    4) Digitizarea nu este un panaceu pentru problema accesului la informaţie, pentru că nu poate intra în contradicţie cu legislaţia privind copyright-ul. Singurii care şi-a permis acest lucru sunt cei de la Google, care au puterea financiară să se judece cu editorii şi eventual să le plătească daune.

    În rest, un sfat prietenesc: dacă vreţi să vindeţi aparate de scanat (altminteri, foarte perfomante şi utile, din câte am putut vedea în prezentarea dvs.), limitaţi-vă la prezentările comerciale şi nu intraţi în dezbateri teoretice pe tema digitizării – sau, dacă intraţi, alegeţi-vă mai cu grijă argumentele.

    P.S. „trebuii” şi „oferii” se scriu cu un singur „i”

  4. 1. Statistica domnului din Timisoara se refera doar la utilizatorii „traditionali” sau si la cei „on-line”? Intreb asta pentru ca, la noi, nr. utilizatorilor virtuali a surclasat nr. utilizatorilor clasici (incepand cu 2008, de cand avem functionale 3 site-uri si un blog)

    2. Scaderea numarului de utilizatori ai serviciilor bibliotecilor are cauze mult mai profunde decat credem.
    Pentru ca n-am timp sa rescriu, o sa citez din ceea ce am scris vara trecuta:

    Oricat ne-am dori si oricat si-ar dori cineva, oricate initiative „traditionale” ar (fi) exista(t) – nu trebuie sa pierdem nici o clipa din vedere esentialul:
    – misiunea bibliotecii publice – asa cum a fost ea perceputa de la inceputuri si pana in zilele noastre – s-a schimbat fundamental; bibliotecile nu mai pot ramane doar ce au fost, izolate, ele trebuie sa promoveze principiul ubicuitatii informatiei si trebuie sa se adapteze la cerintele si asteptarile utilizatorilor lor din prezent si din viitor, cu totul diferite de cele ale cititorilor de slova scrisa (pe papirus sau hartie) din „copilaria” acestor institutii;
    – mai mult decat atat, bibliotecile trebuie sa anticipeze toate posibilele nevoi ale utilizatorilor si oricat de „fanteziste” ar putea parea unele solicitari de informatii, bibliotecile trebuie sa fie pregatite sa le ofere pe loc sau sa le procure in cel mai scurt timp cu putinta.
    Pornim de la realitatea ca nevoile si asteptarile utilizatorilor moderni ai serviciilor bibliotecilor au devansat cu mult dezvoltarea si modernizarea acestor institutii, iar bibliotecile valcene au serios de recuperat, pana vor fi in masura sa satisfaca solicitarile tot mai mari si mai ales tot mai diversificate ale utilizatorilor lor.
    Avem de recuperat foarte mult si in privinta mentalitatilor bibliotecarilor, obisnuiti de prea multa vreme ca, la cele mai multe dintre solicitarile utilizatorilor serviciilor lor, sa raspunda invariabil „nu avem…”, „nu putem…”.

    sursa: http://www.bibliotecivalcene.ro/despre.asp

  5. In 199…cand m-am angajat directorul in planul anual estima un numar de cititori ca plan de activitate iar noi desi numarul real era mult mai mic asa ne faceam statisticile de sectie sa ajungem la acea cifra, poate un pic mai mult.Si cu acest obicei au crescut mai multe generatii.
    Acum inca se mentine pe alocuri aceasta tendinta.
    Mai ales acolo unde nu s-au introdus sistem de evidenta automata.Din momentul in care am inceput sa taiem chitante, sa introducem utilizatorii in baze de date cifrele au devenit reale.
    Deci scaderea pe care o resimtim acum este de fapt o coborare in planul real.
    Poate de fapt ar fi chiar crestere datorita echipamentelor IT.
    Dar nu ne vom da seama decat atunci cand toata lumea va raporta cifre reale.Pana atunci le luam de bune pe cele pe care le primim si mai aratam obrazul acolo unde se depasesc limitele bunului simt.

  6. In America, dimpotriva, se inregistreaza o crestere a numarului de utilizatori potrivit raportului ALA din 2009. Numarul celor cu permis a ajuns aproape la 70% crescand si numarul de vizite la biblioteca in conditiile unei reduceri a finantarii (in unele cazuri de pana la 30%).

  7. Nimic despre fondul problemei. S-ar putea să fie aşa cum zice dl. Cristian Orgonaş, nu zic nu.
    Cum se prezintă însă metoda domnului Orgonaş? (Nota bene, mă refer doar la situaţia bibliotecilor, pentru care domnia sa face o histogramă din care elimină principiul proporţiilor, ca atare bara frecvenţei indicatorului anului 2007, deşi este de trei sferturi din bara frecvenţei lui 2003, apare pe grafic ca fiind de doar o zecime. Chestie de marketing. Treacă-meargă!)
    Dl. Orgonaş are la dispoziţie un şir de frecvenţe anuale. Se uită pe el, extrage doi ani şi compară valorile corespunzătoare. E vorba de ultimul an pentru care are date (2007) şi încă unul. Acesta din urmă nu este nici precedentul, nici primul din serie şi nici unul cu relevanţă evidentă. Nu spun că 2003 nu ar avea o semnificaţie socială, culturală, informatică, economică, politică, militară etc. deosebită, ci doar că nu este evidentă prin comparaţie cu ceilalţi ani. Oricum, domnia sa nu se oboseşte să ne spună pe ce criterii l-a selectat, dar, înţelegem fără probleme care este motivaţia: este anul cu cea mai mare frecvenţă a indicatorului ales. Mai departe paralela privilegiază un scenariu cu mai multă jale şi tânguire decât dacă ar fi ales un alt an, exact în logica televiziunilor şi publicaţiilor pe care dl Orgonaş o combate pintenat.
    „Cifrele […] vorbesc de la sine iar orice alt comentariu ar fi de prisos”, mai spune dl. Orgonaş. Din nefericire, dumnealui permite numai anumitor cifre să glăsuiască, ceea ce înseamnă că de fapt cifrele vorbesc limba preconcepţiilor şi joacă după cum le cântă cercetătorul nostru.

    • Şi mie mi-a sărit în ochi bârna din 2003. Interesul domnului Cristian Orgonaş este să ofere ceva spectaculos. Acuma nu că sunt bibliotecar şi chiar mă străduiesc să ofer servicii care să aducă oameni mai mulţi şi mai des la bibliotecă, dar dacă ar fi spus lucruri dintr-acestea, unde mai era farmecul? Că avem o plăcere excesivă să ne denigrăm, de parcă nu ar fi destui amatori…

      Uitaţi, mai jos, alte două exemple din aceeaşi postare (şi eu am procedat ca domnul Orgonaş şi le-am ales pe cele mai aiurea la interpretarea dată):

      „4. In 1990, tirajul total al manualelor scolare publicate a fost de 21.3 milioane. In 2007 tirajul era cu 90% mai mic, respectiv 212 mii.”

      În 1990 s-au schimbat TOATE manualele din raţiuni istorice cunoscute. Acum sunt transmisibile de la un an la altul şi se editează doar pentru a înlocui pierderile. Plus că şi numărul de elevi scade constant. Ce are a face acest lucru cu incultura?

      „5. In acest moment, o carte are succes daca tirajul depaseste 5-10.000 de copii. Inainte de Revolutie, tirajele serioase incepeau de la 100.000 in sus.”

      Să nu vorbim despre cărţile care aveau înainte de Revoluţie tiraje de la 100.000 în sus. (Despre morţi numai bine.) Cine a trăit ca adult vremurile acelea ştie cum ne băteam pe tirajele confidenţiale (1.000 – 2.000) ale lui Ştefan Bănulescu, Cezar Ivănescu, Leonid Dimov şi alţii. Acelea erau cărţile de succes, dar nu la cenzură.

  8. Recunosc că nu am iubit niciodată statistica şi de cele mai multe, în ceea ce priveşte statistica de bibliotecă, mi s-a părut că i se acordă o importanţă excesivă. Şi dacă cei care citesc cărţi sunt, să zicem, o minoritate, azi, când se fac atâtea eforturi pentru toate tipurile de minorităţi, de ce nu ar face statul eforturi pentru minoritatea cititorilor sau abonaţilor sau utilizatorilor biliotecii, sau cum îi numim? Dar asta este o altă poveste, care ar merita dezbătută mai pe îndelete.

    O statistică rămâne literă moartă fără o interpretare adecvată, fără a se lua în considerare toţi factorii care influenţează fenomenul respectiv, scoasă din context.

    Cum ar fi, de exemplu, să spunem că explozia demografică fără precedent din România anilor ’70 (decreţeii) reflectă îmbunătăţirea condiţiilor de trai? (Iertată să fiu!)

    Mi se pare că Marian are perfectă dreptate când spune că se întâmplă şi altceva. Poate că domnul Coravu va aduce la cunoştinţa publică rezultatul cercetărilor sale… Tema e fascinantă şi cumva inepuizabilă. Dar şi dificilă, pentru că trebuie analizate mutaţii şi schimbări de mentalităţi din interiorul lor.

    Încerc şi eu câteva (puţine) posibile cauze. Statistica prezentată mai sus vorbeşte despre „abonaţi la bibliotecă”, prin asta înţeleg persoane care şi-au făcut permis. Ori „utilizatorii” bibliotecii sunt mult mai mulţi – utilizatorii „nevăzuţi” sau „virtuali”, de care spune domnul Valentin Smedescu, apoi persoanele care participă la acţiunile bibliotecii fără a fi cititori înscrişi (spectacole, seri de cenaclu, lansări de carte, simpozioane, expoziţii, vizionări de filme, diferite cercuri de interes, parteneriatele cu şcolile şi grădiniţele în cadrul cărora bibliotecarii se deplasează la faţa locului etc. etc. etc.)

    Schimbarea modului în care se fac raportările statistice, pe care o semnalează „remember”, poate fi şi ea una dintre surse.

    Aş fi curioasă să cunosc şi o evidenţă a modului în care bibliotecile comunale şi-au desfăşurat activitatea. Am înţeles că multe au avut probleme de finanţare, bibliotecari cu jumătate de normă sau chiar au stat închise.

    Chiar şi biblioteci orăşeneşti şi judeţene au avut litigii cu sediile şi au stat închise lungi perioade sau au avut activitate limitată. (Oradea, Satu Mare de exemplu, sper să nu greşesc). Altele s-au mutat în sedii noi. Deci ar fi obligatorie o raportare la câte biblioteci au putut fi frecventate. Ca să nu mai vorbim de fondurile alocate pentru achiziţii…

    Apoi este şi evoluţia demografică a României, scăderea numerică şi modificarea structurii populaţiei. Şi dacă asta nu e destul, să adăugăm că aproape 4 milioane de români lucrează în străinătate (adică 20% din populaţie). Să nu uităm că 2007 marchează intrarea în UE.

    Sigur că bibliotecile sunt puse în situaţia de a se lupta să atragă publicul pe toate căile posibile, da a-şi demonstra utilitatea şi indispensabilitatea. Că reuşim sau nu, până la urmă tot din statistică deducem… Oare chiar ducem o bătălie cu internetul? Se spune că duşmanii pe care nu-i poţi învinge trebuie să ţi-i faci prieteni.

    Cu siguranţă sunt şi multe alte cauze pe care nu le văd.

    • Exista (in aceasta ordine, crescatoare): minciuni, minciuni sfruntate si STATISTICI!

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: