Biblionet România la conferințe și pe net

În așteptarea anunțării bibliotecilor selectate să participe în prima etapă a programului Biblionet (pe 17 iulie) iată o prezentare despre Concursul de Participare Comunitară (CPC) susținută de Anca Râpeanu (IREX Romania) și Meaghan O’Connor (coordonator IREX pentru România și Ucraina) la conferința Next library 2009 (13 -15 iunie).

M-am bucurat să văd că participarea românească a fost destul de numeroasă la o astfel de conferință. De asemenea, la ALA  am aflat astfel că echipa IREX din Washington D.C. este foarte hotărâtă să facă din Biblionet un program de succes pe termen lung.  Tot acum am aflat de existența blogului irexgl.wordpress.com care se vrea un forum unde se  împărtășesc lecțiile pe care cei care coordonează acest program le învăță și discuțiile pe care le au. Pe acest blog am găsit și următorul film cu o prezentare a reprezentanților IREX din diferite țări, inlcusiv România la o sesiune despre dezvoltare comunitară, tehnologie și biblioteci (ordinea termenilor mi se pare foarte importantă în contextul programului Biblionet):

Un răspuns

  1. Sunt profesionisti, de departe, iar programul are o buna primire in Romania. Programul pare suficient de bine finantat, foarte ambitios si foarte deschis, creand stupefactie intr-o tara in care bibliotecile sunt primele sacrificate atunci cand trebuie reduse cheltuielile (adica mai mereu). Acest program este o infuzie de optimism, de curaj, de emulatie. Oamenii sunt incantati probabil ca cineva ii ia in serios, ca le intinde o mana de ajutor. Bibliotecarii care castiga astfel de proiecte redau demnitate functiei lor si institutiei bibliotecii care se asociaza uneori cu lipsa de pragmatism, delasarea sau lipsa de pertinenta.
    Acum este de asteptat ca si cealalta parte a biblioteconomiei romanesti care nu este partener la acest proiect, ma gandesc la ABR, care este mai reprezentativ numeric vorbind decat ANBPR-ul , sa vina cu un proiect modernizator mai fiabil, mai robust si mai cu impact. O finantare mai lipsita de suspiciuni, europeana si guvernamentala, o favorizare a softului liber, un accent mai mare pe colaborare pentru a iesi din aceasta viziune localista, ingusta, microcomunitara si a permite proiecte de anvergura si colaborative, o coordonare si o normativizare pe care proiecte precum cele de la IREX nu pot avea forta institutionala sa le faca, pot fi elementele acestui plan concurent complementar si necesar cu care ar putea veni ABR-ul, ceea ce ar fi in castigul tuturor.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: