O nouă apariţie în lumea bibliotecilor: Biblioteca Shinobi Legends

Din 1989 începând, pot spune că am fost martor involuntar (dar nu întotdeauna nevinovat) al scrierii paginilor de istorie a jocurilor pe calculator. Douăzeci de ani de evoluţie spectaculoasă: de la accesibilele Tetris, Vikings, Prince, Wolf la cele de strategie Dune, Warcraft, Starcraft şi, mai nou, la jocurile dezvoltate pe lângă anime-uri.

Ultimul lucru la care m-aş fi gândit, este faptul că aş putea găsi în această lume animată, strălucitoare şi pestriţă ceva legat de… biblioteci. Lumea acaparatoare a jocurilor pe computer, cu regulile ei particulare, cu zilele şi nopţile petrecute în neştire în faţa monitoarelor de către cei rătăciţi în ea, pare a fi un redutabil adversar al bibliotecii, deturnând plutoane întregi de posibili utilizatori.

Într-o timidă încercare de a găsi posibile canale de comunicare între cele două lumi, am vorbit cu un fan Shinobi Legends, joc dezvoltat pornind de la anime-ul Naruto. Am înţeles că jocul este frecventat de 10-11.000 de utilizatori, probabil adolescenţi în marea majoritate. Văzuţi în acţiune, aceştia mai mult comunică în scris, în lima engleză, şi îşi poartă în imaginaţie „bătăliile” lor. Totul pare mai mult o lectură colectivă, aşa ca în timpurile medievale. Încerc să aflu câte ceva despre joc, dar mă dau repede bătută.

Au şi o bibliotecă! Aici devin brusc atentă. Biblioteca lor număra, la data discuţiei, 834 de titluri, creaţii ale participanţilor: poezii, poveşti, proză SF, jurnale, de la lucrări de câteva rânduri, la pagini întregi, de calităţi diferite. Toate, sau aproape toate, privesc universul Shinobi Legends, constituindu-se într-un fel de mitologie. Nu sunt semnate, multe dintre ele, iar cele care sunt, poartă numele de cod al jucătorilor. Deci, tot sub pecetea anonimatului. Şi din nou mă gândesc la Evul Mediu, când nu se manifesta atât de acut febra drepturilor de autor.

Deci, ce avem aici? O bibliotecă în construcţie, cu 10-11.000 de potenţiali adolescenţi utilizatori. Căror nevoi răspunde ea? Nu sunt în măsură şi nici nu doresc să îi pun în discuţie calitatea. Dar îmi aduc aminte că JL Borges spunea că omul, ca bibliotecar imperfect ce se află, când nu găseşte cartea dorită, o scrie. Cum-necum, această mică bibliotecă dovedeşte nevoia de creaţie şi de… lectură.

Cum putem folosi, ca bibliotecari, această informaţie, nu ştiu. Ce ştiu, însă, e că pentru adolescenţi facem încă atât de puţin! Şi poate că sunt categoria în cea mai mare nevoie.

%d blogeri au apreciat asta: