Prelegerile Doamnei Anghelescu la Ramnicu Valcea

Notele lui  Valentin (si ale bibliotecarilor participanti la prelegeri) fac parte dintr-un comentariu un pic mai lung insa eu cred ca merita sa aiba un post dedicat.  Multumim Valentin🙂

Revin, cum am promis, la prelegerile sustinute de doamna Hermina Anghelescu la Ramnicu-Valcea, intre 31 iulie si 4 agust a.c. Scriu de la Timisoara, e destul de tarziu, si incerc sa fiu scurt si la obiect:
Paralele intre bibliotecile publice americane, nord- si vest-europene si bibliotecile publice din Ro sunt inevitabile si chiar de dorit intr-un curs „Biblioteca in societatea informationala”.
”Biblioteca – a treia casa” este un concept care a revenit ca un laitmotiv, atat in cursul „Dr. A”, cat si in cele doua emisiuni TV la care a participat la Valcea.
In timp ce in SUA si in tarile Europei nordice, biblioteca publica este perceputa ca „a treia casa” (dupa casa propriu-zisa, cea de locuit, si „casa” reprezentata de locul de munca), iar institutia „biblioteca publica” este – pentru tot mai mari procente din populatie – locul de formare, informare, instruire, cercetare, comunicare, recreere, socializare etc., in Ro acest concept este inca in stadiul de deziderat. In multe situatii, e si mai grav: conceptul nu e constientizat nici macar de bibliotecari, cu atat mai putin de public.

Cu privire la prelucrarea – clasificarea, catalogarea etc. a unitatilor de biblioteca m-am intrebat dintotdeauna (de fapt, de cand lucrez intr-o astfel de institutie) de ce toate aceste operatiuni trebuie facute de fiecare biblioteca (publica sau universitara) in parte, ca si cum fiecare ar reinventa roata. Am avut satisfactia ca „Dr. A.” a vorbit si despre asta, din expuneri si din interactiunea cu bibliotecarii valceni reiesind cat de contra-productiv, de birocratic si de mare consumator de resurse umane si tehnice este acest procedeu gresit, in care fiecare lucreaza in „carapacea” lui, fiecare facand – mai bine sau mai prost – aceeasi activitate laborioasa (doar de „pregatire” a informatiilor, de identificare si regasire a cartilor care urmeaza a fi puse la dispozitia publicului). Sigur ca propria clasificare, catalogare etc. se impune, dar nu si pentru aceleasi u.b. existente cam in toate bibliotecile publice, cum sunt de pilda fondurile de carte de dinainte de 1990…
Aceasi irosire de timp si de resurse se „intimpla” si referitor la digitizarea cartii de patrimoniu, aproape fiecare biblioteca judeteana din Ro realizand sau dorindu-si sa realizeze pe cont propriu transpunerea informatiei de pe suportul vechi de sute de ani pe suport electronic, dar nu pentru a oferi informatia catre lumea intreaga, ci parca pentru a o tine sub capac si a se „mandri” cu ea.

Mai multe ore dintr-o zi de curs au fost rezervate, de catre trainer, instruirii bibliotecarilor valceni in privinta evaluarii resurselor web, cu accent pe relevanta, actualitatea, autoritatea/ autenticitatea informatiei. M-am bucurat mult ca prezentarea si dezbaterile pe tema resurselor web au fost foarte bine primite de colegii mei, ca le-au starnit interesul inclusiv bibliotecarilor de la bibliotecile locale (orasenesti si comunale).

Unele dintre intrebarile bibliotecarilor valceni si unuia dintre moderatorii TV au fost referitoare la bibliotecar, mai exact la cine si cum ajunge bibliotecar in SUA si care este modalitatea de promovare profesionala, inclusiv in posturi de conducere a bibliotecilor.
Din raspunsurile ”Dr. A” a reiesit ca, in SUA, devine bibliotecar cine alege sa devina bibliotecar, adica persoana ca isi doreste sa aiba aceasta profesie si, prin urmare, se pregateste pentru asta, pentru inceput prin studii universitare urmate de masterat, apoi prin E.C. (in Ro, cum stim cu totii, cei mai multi bibliotecari sunt bibliotecari doar pentru ca (poate doar) intr-o biblioteca si-au gasit un loc de munca, iar o pregatire profesionala solida vine abia dupa angajare, daca mai vine…
Afirmatia trainerului ca, intr-o biblioteca americana, se ajunge la o gradatie profesionala superioara sau maxima numai dupa o indelungata si sustinuta activitate si ca, de ex., la biblioteca Universitatii Waine, doar patru persoane sunt incadrate pe ceea ce noi am numi in Ro „S1A” (gradatia maxima pentru studii superioare) a starnit rumoare printre colegii mei. La noi, apreciez ca peste 80% (poate si mai mult) din bibliotecarii care se apropie de varsta de pensionare sunt incadrati pe trepte si gradatii maxime (studii medii sau superioare) poate inca de la angajare (n-am retinut exact, dar parca am inteles ca in SUA cineva nu poate fi bibliotecar doar cu studii medii? cine stie exact ar putea sa ne lamureasca…).
Am mai retinut ca bibliotecarii americani nu sunt din cale-afara de bine remunerati (platiti ceva mai bine decat bibliotecarii din bibliotecile publice sunt cei din cele universitare) pentru activitatea lor (retributiile incep de la cca. 28.000 $/an, salarizarea maxima situandu-se undeva la cca 80.000 $/an, sume impozabile). Bibliotecarii traiesc decent si atat, fara perspectiva de a se imbogati vreodata, deci sunt constienti de ce perspective salariale le ofera profesia inca de cand si-o aleg. Cu toate astea, isi doresc sa devina bibliotecari in primul rand pentru a se pune in slujba comunitatii, pentru a o „lumina”, pentru a lucra cu si pentru memoria ei culturala, pentru a o dezvolta, pentru a o imbogati, implicit pentru a conduce societatea spre progres.
Criza care a lovit SUA – le-a spus „Dr. A.” bibliotecarilor valceni – i-a facut pe si mai multi americani sa frecventeze bibliotecile, nu doar pentru a cauta locuri de munca prin intemediul Internetului, ci si pentru a invata si a se pregati in vederea reconversiei profesionale. Poate noua ne pare paradoxal, dar in SUA oamenii se inscriu (si platesc, chiar contractand credite la banci) pentru a urma studii universitare sau masterate, dupa ce au ramas someri sau tocmai pentru ca sunt someri si au timp liber.
Tot la discutiile despre personalul bibliotecilor, s-ar potrivi si referirile la alegerea si punerea bibliotecarului potrivit la locul potrivit. De pilda, un tanar cu cercel si/sau tatuaje si pasionat de muzica moderna poate fi foarte potrivit la sectia pentru adolescenti sau la o sectie de muzica si total nepotrivit la o sectie de tip „fond documentar” sau „patrimoniu”, unde cercetatorii, poate si masteranzii si studentii sunt „la ei acasa”.

Prezentarile trainer-ului si rapunsurile la intrebari au vizat si bugetele de care beneficiaza bibliotecile publice americane. Diferenta intre finantarea bibliotecilor de „acolo” si subfinantarea celor de la noi nu poate fi cuantificata in sume sau in procente in primul rand datorita diferentelor de sistem: in SUA, exercitandu-si dreptul la vot, cetatenii aleg ca un procent mai mic sau mai mare din taxele si impozitele pe care le platesc sa fie alocate bibliotecii publice (care este, asadar, mai mult sau mai putin finantata), asa cum hotarasc si procentele din buget destinate domeniilor sanatatii, sigurantei publice, investitiilor etc. Biblioteca si bibliotecarii au, prin urmare, tot interesul ca institutia sa functioneze cat mai bine, sa ofere in permanenta servicii noi, sa se reinventeze, practic, de la o zi la alta, in functie de nevoile utilizatorilor serviciilor ei, pe care chiar sa le anticipeze, iar comunitatea, membrii ei, daca vor o biblioteca pe masura nevoilor si asteptarilor, stiu si inteleg, constientizeaza poate mai bine decat administratia locala incotro trebuie sa-si directioneze banii.
Diferentele mari intre veniturile (implicit taxele si impozitele locale) populatiei din diferitele state americane determina si ele, fireste, diferente in modul de finantare a bibliotecilor.
Cursantilor le-au fost facute prin proiectie tururi virtuale de biblioteci… i-am auzit chiar eu, ulterior, pe colegii mei vorbind despre cum i-a incantat prelegerea despre Seattle Public Library.
Sa dau, totusi, si o suma ref la finantarea bibliotecilor: am retinut ca numai pentru abonamentele bibliotecii sale la baze de date, Waine State University (deci o biblioteca universitara, nu publica) aloca anual cca. 5 mil. USD (prin comparatie, tot 5 mil. USD a costat, la nivelul anului 2004, intreaga constructie a sediului bibliotecii in care lucrez eu, iar anul acesta Consiliul Judetean nu ne-a putut aloca niciun buget penetru achizitii de noi u.b., pentru pregatire profesionala, pentru dotari si dezvoltare, in general).

„Dr. A” a mai vorbit indelung si aplicat despre serviciile de referinte, inclusiv de referinte electronice sau prin telefon, despre Computer literacy vs. Information literacy, care cad in sarcina bibliotecii publice, despre atitudinea pe care trebuie sa o aiba bibliotecarii fata de public etc. etc…

Trebuie sa va marturisesc, la final, ca eu nu am putut urmari decat foarte putin din prelegerile sustinute de doamna Hermina Anghelescu la Valcea si din interactiunile domniei sale cu bibliotecarii valceni. Rezumatul de mai sus se bazeaza in special pe feedback-ul pe care l-am avut de la colegii mei (de la BJ Valcea si din judet) participanti la curs, pe discutiile cu „Dr. A”, care mi-a vorbit despre ce a prezentat si ce intrebari i s-au pus. De asemenea, am vazut in prima difuzare (au fost si reluate) cele doua emisiuni TV, in care „Dr. A.” a prezentat pentru publicul valcean (in cazul TV Etalon) si national (postul VTV) si sinteze ale interactiunilor cu bibliotecarii valceni, comparatii intre sistemele de biblioteci publice american si romanesc etc.
Eu am avut-o trainer pe doamna Anghelescu la TOT-ul „Dezvoltarea serviciilor bibliotecii” organizat de IREX la Sinaia, vara trecuta, si am fost deosebit de incantat de cele invatate atunci si de dezbaterile la care am participat impreuna cu ceilati 15 colegi din Ro. Atunci am avut onoarea de a o invita la Valcea pe doamna Anghelescu, pentru ca mi-am dat seama cat de important ar fi pentru colegii mei sa o aiba trainer…

Valentin Smedescu

19 Răspunsuri

  1. „in SUA cineva nu poate fi bibliotecar doar cu studii medii?”

    Bibliotecar este doar cel/cea care a terminat un master de biblioteconomie. Poti lucra intr-o biblioteca daca nu ai master insa nu esti incadrat pe post ca bibliotecar si in consecinta esti platit mai prost si nu poti sa avansezi.

    Valentin, acum ca tot ne-ai obisnuit cu relatarile🙂 cum e la Timisoara? Ce vesti ne poti da despre GL?

  2. Mercik de lamurire – deci trebuie master in biblioteconomie, nu e suficient bacalaureatul la un liceu agricol ori industrial-textil🙂

    La Timisoara, una peste alta e …OK.
    Tocmai s-a incheiat prima zi de training. E asa cum anticipam: TOT-ul de aici e o „formare de formatori”, dar nu in domeniul dezvoltarii serviciilor de biblioteca sau in genul celui tinut de „Dr. A.” la Valcea – „Biblioteca in societatatea informationala”, ci in general. Ceea ce invatam aici n-are nicio legatura cu GL, cum s-ar spune, e mult „peste” o chestiune strict specializata ca dezvoltarea profesionala a bibliotecarilor si modernizarea serviciilor de biblioteca cu ajutorul IT.
    Trainerul de la EOS – Nicu Zegheanu – e bun, chiar foarte bun, pot spune, iar domeniul in care ne pregateste se axeaza in principal pe identificarea nevoilor de formare, pe instrumentele de evaluare a viitorilor cursanti, pe modul de predare, pe competentele si expertiza viitorilor traineri etc.
    In urma acestui TOT vom deveni formatori acreditati de CNFPA, deci vom putea organiza si sustine, fiecare, cursuri de formare profesionala „generaliste”, pentru toate domeniile.

    Dupa parerea mea, dupa cursul TOT de acum, de la Timisoara, cei care n-au urmat cursuri in genul „Dezvoltarea serviciilor de biblioteca” sau „Servicii moderne de biblioteca” sau „Biblioteca in societatea informationala” ar trebui sa urmeze si asa ceva, pentru a le putea oferi la randu-le bibliotecarilor pe care ii vor instrui un orizont mult mai larg de pregatire profesionala.
    Desigur, vom aplica mare parte din ceea ce invatam acum la TOT si vor aplica mai ales colegii de la bibliotecile judetene din tara care nu sunt si „metodisti” in bibliotecile lor judetene (deci nu-si cunosc teritoriul). Ei vor trebuie sa aplice mai mult decat altii ceea ce invata, si in primul rand sa evalueze nevoile de invatare ale bibliotecarilor, pe care nu-i cunosc in acest moment, pentru a pregati corect programul de formare, trainingul, in general.
    Asta cred eu ca e (inca) o mare problema a Programului „Biblionet”, cel putin in acest moment: la TOT, in afara de mine (pentru Valcea), nu mai este decat un singur coordonator de proiect la nivel judetean – Stefan Selek pentru Baia Mare – si niciunul, repet, niciunul dintre „metodistii” celor 6 biblioteci judetene admise in prima serie din etapa a Programului (va mai urma o serie cu inca 12 cursanti – cate doi de la fiecare alte 6 „judetene”).
    Voi reveni.

    • „Asta cred eu ca e (inca) o mare problema a Programului “Biblionet”, cel putin in acest moment: la TOT, in afara de mine (pentru Valcea), nu mai este decat un singur coordonator de proiect la nivel judetean – Stefan Selek pentru Baia Mare – si niciunul, repet, niciunul dintre “metodistii” celor 6 biblioteci judetene admise in prima serie din etapa a Programului (va mai urma o serie cu inca 12 cursanti – cate doi de la fiecare alte 6 “judetene”).”

      De ce ar fi o problema . Eu intentionat nu mi-am pus CV ul . Este un proiect in care trebuie implicati cat mai multi dintre colegii nostri.
      Biblioteca Judeteana are rol de coordonare metodica. Noi metodistii suntem doar interfata.
      Pe de alta parte , inc azul meu eu am de pregatit de la 0 seriile uratoare. poate voi ceilalti aveti toate bibliotecile in asteptare a proiectului . Eu nu le am.Asa ca orice ajutor , si colaborare sunt binevenite.

  3. Ma simt obligat si dator in acelasi timp, spre linistea absolventilor si actualilor studenti de la Sibiu, sa corectez o informatie eronata (probabil nu cu rea intentie) pe care a transmis-o doamna Hermina Anghelescu la Ramnicu Valcea: specializarea Biblioteconomie si stiinta informarii de la Facultatea de Litere si Arte, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, ESTE ACREDITATA de catre ARACIS. La fel si masteratul de Profesor documentarist (ambele programe de studii sunt implementate in sistem Bologna).
    Lector univ. dr. Silviu Bors

  4. Dna Hermina Anghelescu este un specialist in istoria bibliotecilor si studii biblioteconomice comparate, precum si in indexare sau organizarea si regasirea informatiei. Dansa tinde sa devina una dintre cele mai cunoscute si mai influente personalitati din mediile biblioteconomice romanesti. Este avantajata de harul indubitabil de profesoara, apreciat si de studentii americani cum se poate vedea pe website-urile de evaluare a profesorilor, de siguranta profesionala si experienta americana, de implicarea in programul IREX-ului. Este favorizata de asemenea de lipsa de vizibilitate a elitelor din biblioteconomia romaneasca.
    Dna Hermina Anghelescu este o persoana avizata in ceea ce priveste specificul bibliotecilor romanesti deoarece a mentinut un contact continuu cu profesionisti din domeniu si a avut curiozitatea sa mearga in diferite locuri pentru a vedea cum se prezinta situatia. In curand asteptam o carte cu aceasta tema sau macar un articol bine inchegat cu o privire critica si panoramica.
    Din cate stiu este bine primita pe unde se duce, este ascultata cu atentie, dar am sentimentul ca nu este si urmata, ca lucrurile pe care le povesteste sunt considerate stranii si inaplicabile. Lumea pleaca incantata de la prelegeri ca si cum ar fi ascultat povesti cu zane care iti provoaca iluzii, dar pe care nu te gandesti ca ai putea sa le traiesti in realitate.
    Cu toate acestea, dupa aceasta prima faza de fascinare, prin recunoasterea pe care o are din partea Statului Roman ( a primit Ordinul „Meritul Cultural”), prin autoritatea pe care o are in cadrul asociatiilor profesionale (este membru de onoare al ANBPR) si prin cuvantul important pe care il are in cadrul programului IREX de 25 de milioane de dolari, Dna Hermina Anghelescu poate face interventii practice semnificative asupra „sistemului info-documentar” romanesc.

    Multumim Valentin pentru relatare!

    • „…lucrurile pe care le povesteste sunt considerate stranii si inaplicabile. Lumea pleaca incantata de la prelegeri ca si cum ar fi ascultat povesti cu zane care iti provoaca iluzii, dar pe care nu te gandesti ca ai putea sa le traiesti in realitate.’

      Din nefericire, Marin, a trebuit sa pui degetul pe una dintre cele mai dureroase rani ale „comunitatii” noastre profesionale.
      Sper sincer sa nu se intimple si la Valcea cum zici…

    • Poate e asa cum spuneti voi dar eu sunt convinsa ca pentru cativa bibliotecarii, ceea ce spune doamna Anghelescu reprezinta „guri de oxigen” de care au nevoie ca sa poate continua ceea ce fac, poate sa incerce sa o faca un pic ma bine…
      Mi se pare nerealist sa te astepti ca o prezentare sa schimbe profesional un om. Se intampla, dar nu foarte des. Si se intampla mai ales celor care nu au incetat sa caute, sa inteleaga, celor care mai vor inca sa faca ceva, nu celor care nu vor sa fie deranjati cand asteapta sa le intre banii in cont. Pentru acestia din urma nu cred ca exista solutii minune de a-i transforma in bibliotecari si colegi model. Daca aveti astfel de solutii va rog sa ni le spuneti si noua.

      Acum catva timp eu spuneam ca studentii de la biblioteconomie ar trebui sa mearga sa vada o prezentare de-a doamnei profesor si mi s-a raspuns ca nu e cine stie ce…Eu zic ca e ceva cu care ar trebui sa ii formam pe viitorii bibliotecari sau pe cei tineri care incep pe acest drum. Mai cred insa ca asemenea prezentari – nu neaparat doar ale doamne Anghelescu, insa la fel de „fascinante” – ar trebui sa aiba loc (poate au deja loc insa nu se scrie despre ele) la conferintele de profil. Ar trebui ca bibliotecarilor sa li se dea mai multe oportunitati de a vedea ca povestile sunt create tot de oameni si biblioteca de vis se construieste cu daruire…

  5. E-adevărat! În siajul audierii, acum câţiva ani, la BJ Constanţa, a unor prelegeri ale doamnei Hermina Anghelescu, am susţinut că nu sunt cine ştie ce, pentru că realmente mi s-au părut modeste. Nu am minat instituţia conferinţei, ci am caracterizat „acea” conferinţă. Poate că cea de la Vâlcea a fost fulminantă, aşa cum o prezintă o parte din cei prezenţi acolo. Cea de la Constanţa însă, destul de costisitoare de altfel, (o spun cu seriozitatea cuiva care urmărit conferinţa din primul rând şi curajul de a spune ce gândeşte) a fost un excurs cu prea multe locuri comune şi prea puţine surprize. Îmi aduc bine aminte ce repede m-a trecut argumentaţia doamnei Anghelescu de pe malul speranţei pe cel al deziluziei, de unde nu m-am mai întors până la final. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că unora dintre colegii mei le-a plăcut prezentarea. Nu-i nici o contradicţie aici. La urma urmei, un fapt poate căpăta nuanţe diferite la schimbarea referenţialului. Comparată cu manualul verde de biblioteconomie orice lecţiune devine prizabilă.

    • Nu stiu sub ce forma a fost organizata coferinta la care ai participat insa ma gandesc ca trebuie sa fi fost loc pentru intrebari din partea participantilor. Ai folosit acest prilej pentru a-ti exprima parerea, pentru a spune ce te-ar fi interesat sa auzi si nu s-a spus, pentru a pune intrebari? Mai ales ca stiai cat de costisitoar a fost efortul de a organiza acea conferinta nu ti se pare normal sa dai o sansa prezentatorilor sa te treaca din nou pe pragul sperantei?

    • Nici mie nu mi s-a parut un conferentiar „spectaculos” in sensul de a eclata prin intuitii originale sau premonitorii prezentate in formulari fericite si spontane. Este mai curand genul de om pragmatic, un pic tehnic, care este preocupat de a te face sa intelegi mai mult decat de a te ului printr-un teatru surprinzator de idei. Devine totusi un conferentiar spectaculos in Romania aproape involuntar povestind lucruri firesti, banale din Statele Unite.
      Am avut ocazia sa vorbesc cu dansa si in particular si trebuie sa spun cu sinceritate, fara interes si cu tot curajul pe care il am ca mi s-a parut a fi o persoana afabila, deschisa, cu idei clare, exigenta cu sine si orientata spre a te sprijini.

  6. Pledez vinovat! Nu-mi aduc aminte să fi pus vreo întrebare, dar, dacă îmi este permis, aş lega acum, două: în ce măsură instituţia bibliotecii publice în SUA este influenţată de tipurile de relaţii sociale şi cum se leagă ea de felul se percep americanii?
    Aş vrea totuşi să te întreb serios, Claudia, chiar crezi că studentul e vinovatul? Când prelegerea e precum plutirea unui plaur plin de păsări la ceasul asfinţitului: senzaţie, imagine, valuri şi mai nimic despre lumea de dedesubt, cum să sară studenţii în apă pentru a găsi perlele din cochilii?

    • Daca studentul e major si mai si plateste pentru un curs da, cred ca el e in mare parte respunsabil de bagajul de cunostinte cu care pleaca de la un curs. La ALA presedintele asociatiei a spus foarte clar: nu iti place o prezentare iesi si cauta alta; din cate sunt trebuie sa gasesti una care sa isi spuna ceva despre apele in care te scalzi. Daca nu ai posibilitatea sa alegi intre mai multe prezentari, se pune intrebarea cu ce sperante mergi la acea unica prezentare? Ce vrei sa ti se prezinte si de ce nu ti se prezinta ce sperai? Daca nu mergi cu nici un fel de curiozitate…atunci poate ca nu e numai vina prezentatorului ca nu te-a dat pe spate…

      Ionel, perlele nu se gasesc la margine de drum sau, in cazul nostru, in barca. Poate ca daca ai simtit chemarea valurilor in spusele doamnei Anghelescu si daca chiar vroiai sa gasesti perlele ar fi trebuit sa sari in apa si sa o intrebi cum e cu lumea de dedesubt si cu cochiliile astea…Din cate o stiu eu pe dansa ti-ar fi dat cateva indicii. Din ce am aflat pe propria piele, a invata nu inseamna ca cineva sa te forteze sau sa te ademeneasca sa sari din barca ta ci sa te faca suficient de curios ca sa te hotarasti sa pornesti singur in cautarea perlelor. In clipa in care esti pregatit sari si apoi ai sa gasesti alti cautatori de perle cu care poti sa discuti, sa cauti. Nu cred insa ca poti sa intelegi cum se cauta si se deschid cochiliile stand in barca cu burta la soare si ascultand povesti despre cautarile altora. Aceste prezentari ale doamnei Anghelescu, nu trebuie uitat ca se adreseaza inlcusiv bibliotecarilor care nici macar nu au avut curiozitatea sa isi inmoaie degetele in apa…

      Ca sa pot raspunde la intrebarile tale „neserioase” trebuie sa imi dai mai multte detalii. Cum influenteaza relatiile sociale din SUA bibliotecile publice ma intrebi? La ce tipuri de relatii te gandesti? Autoperceptia americanilor legata de ce aspect al vietii lor te intereseaza?

      • Întrebările sunt cât se poate de serioase, Claudia. Nu în raport cu primele două am simţit nevoia să accentuez caracterul grav al întrebării despre vinovăţia elevului, ci în raport cu soluţia la problemă, uşor frivolă, în accepţia mea. Relaţia profesor-student nu-i doar instrument de transmitere de cunoştinţe, este şi raport de putere, interacţiune cu reguli (inclusiv coercitive) destul de bine stabilite. Ieşirea din relaţie nu e chiar aşa simplă pe cât crede preşedintele ALA. Şi să fi vrut să ies, nu prea aş fi fost în stare. Asta pe de o parte.
        Pe de altă parte, într-o argumentaţie există întotdeauna anumite convingeri şi supoziţii luate ca atare. Lectorul nu-şi bate capul cu ele, le consideră de la sine înţelese. Dar ele sunt hârtia de turnesol a capacităţilor sale intelectuale. Mai degrabă radiaţia asta subliminală am căutat-o în conferinţa cu pricina, după prima zi de dezamăgiri. De ce să vorbeşti, de pildă, despre comportamentul de lectură al americanilor, dacă nu crezi că el este cumva important pentru analiza comportamentului de lectură al românilor? Inferenţa mea după conferinţa de la Constanţa: doamna Hermina Anghelescu suferă de etnocentrism. Domnia sa ia măsurile din sistemul bibliotecilor din SUA drept universale, ca şi când ar fi fost trasate fulgerat pe Muntele Rushmore de Providenţa însăşi, iar încercările bibliotecarilor români sunt analizate critic în raport cu această engramă ardentă. Domnia sa vorbeşte de integrarea schimbării ori de serviciile de referinţe din State, fără să înţeleagă că ele sunt “tipuri specifice” şi nu tipuri ideale. Ca atare, prelegerea este flux de informaţii (şi recunosc că poate fi interesantă), dar nu este studiu ştiinţific, nu reprezintă în niciun fel comparaţie şi nu contribuie la augmentarea cunoaşterii. “Să nu reinventăm roata!”, spune des doamna Anghelescu. Iată un îndemn olimpian (dar miop) la imitarea unor forme particulare. Dar măcar de-ar fi numai asta. Eu am văzut în el neîncrederea cronică a lectorului în cei care asistau la prelegeri.

      • Cred ca acum inteleg mai bine in ce a constat dezamagirea ta insa ma intreb, oare daca venea cineva si prezenta modelul francez de organizare a bibliotecilor (sau a unor servicii) ti s-ar mai fi parut tot un indemn la copierea unor forme? A, dar stai, la nivel de stat chiar recent am imitat niste forme, le-am facut lege si acum avem o noua generatie de specialisti in informare numiti documentaristi care vin si sunt la nivel de licee mai tari ca bibliotecarii cu experienta. (Daca cumva ai avut timp sa tragi o privire peste ghicitoare postat de mine, nu era vorba de biblioteci ci de centre de documentare…)

        Modelul francez ne e poate mai cunoscut, mai familiar si de aceea ne simtim mai bine copiindu-l frateste? Asta probabil ni se trage de la sistemul educational copiat tot de la ei unde da, relatia dintre elev si student este o relatie de forta. Ionel, sistemul educational american e departe de a fi perfect insa, la nivelul de studii post-universitare, relatia student profesor este una de colegialitate si respect. Doamna Anghelescu la cursurile ei de exemplu nu isi poate permite sa nu discute si sa nu raspunda la toate intrebarile care i se pun in timpul cursului. Ar fi taxata automat de catre studenti in timpul cursului sau la evaluarea de sfarsit.

        Vorbesti de o oarecare neincredere in cei care asistau la curs? Daca ea a fost reala eu as vedea doua posibile motive pentru asta:
        1. Interesul participantilor in Statele Unite, la nivel academic, nu se masoara in cata lume aplauda la sfarsit ci in cate intrebari se pun. Daca lumea nu a intrebat de ce ar avea doamna profesor incredere ca publicul vrea sa inteleaga mai mult?
        2. doamna Anghelescu a lucrat in sistemul romanesc al bibliotecilor deci stie banuiesc la ce se poate astepta, ce e usor sa fie inteles si ce nu …

        Tu intrebi:”De ce să vorbeşti, de pildă, despre comportamentul de lectură al americanilor, dacă nu crezi că el este cumva important pentru analiza comportamentului de lectură al românilor?” Pentru ca nu doamna profesor trebuia sa faca aceasta comparatie ci voi, cei din public. Ideal ar fi fost sa va fi trezit curiozitatea de a intelege, a cerceta si a afla importanta acestui comportament si a diferentelor existente. Spune-mi tu, daca prezentarea serviciilor de referinte din State te-a lasat rece, cum te-a incalzit infiintarea de centre de documentare pe stil francez la noi? Sau, pentru ca e vorba de biblioteci scolare nu te intereseaza? Comportamentul de lectura la nivelul scolar influenteaza sau nu comportamentul de lectura al adultilor?

      • Cu speranţa că nu o să vi se pară prea vulgar…

        Eşti la magazinul de îmbrăcăminte. Te uiţi. Unele articole vezi din start că nu ţi se potrivesc. Altele, care crezi ca ţi-ar fi bune, le probezi. Ce ţi se potriveşte cumperi, dacă îţi permiţi. Nu poţi să te îmbraci fără să probezi. Probatul e important…

        Avem în urma noastră douăzeci de ani în care, la nivel de societate, ni se tot propun-impun modele şi ni se dau exemple. De fapt, avem o istorie întreagă a modelelor împrumutate. (Vezi şi formele fără fond.) Putem fi excedaţi uneori.
        La întrebarea ce ni se potriveşte, au încercat mulţi şi mari să răspundă, de-a lungul timpului. Au tot încercat. Sunt voci care spun că nu ni se potriveşte nimic, fiind noi o enigmă şi un miracol, dar am încercat şi tot felul de căi originale (socialism original şi democraţie originală) şi nici aşa nu a mers. Eu sunt optimistă, evoluţia lucrurilor are legile ei interne, care mai corectează străduinţele omeneşti.

        Nu cred că cineva poate aduna elogiile tuturor. Nici nu trebuie. M-ar speria lucrul ăsta. Ar însemna că s-a atins perfecţiunea şi, în consecinţă, e sfârşitul lumii.

  7. Erată la textul de mai sus
    Pe rândul al treilea: ” […] cum se leagă ea (biblioteca) de felul cum se percep […]”
    Apropo, are cineva o explicaţie la căderea în desuetudine a eratei!?

    • E buna intrebarea cu de ce a disparut erata. De fapt poate insusi textul a disparut.

    • uzb jkbc ckj jsdcnf dhfsdy oituyh,bn…

      Erată:
      În loc de rândul de mai sus, se va citi:

      Întrebarea mă pune pe gânduri. Într-adevăr, nu am mai văzut erata în ultimul timp. Chiar a dispărut?

      Mă iluminez brusc:
      S-a atins perfecţiunea în editare!

      Nu, nu e asta! Îmi aduc foarte bine aminte că am citit cu ochii mei într-o carte veche românească, după smeritele iertăciuni de rigoare ale celui mai mic între cei mici:
      Cum nu este om să nu păcătuiască, aşa nici tipograf să nu greşească (citez din memorie).

      Îmi aduc aminte cum ne inundă zilnic texte (Marian, cum să le spun altfel?) pline de greşeli…

      Erata presupunea încă o lectură atentă a cărţii, după multiplicare, bărbăţia de a recunoaşte că totuşi au rămas greşeli şi costuri suplimentare cu micuţul dreptunghi de hîrtie ataşat fiecărui exemplar. Nu e uşor deloc, dar e o dovadă de bun simţ şi respect faţă de carte şi faţă de cititor.
      Să fi dispărut şi ele?

      Am văzut undeva informaţia despre prima erată apărută la noi. Dacă nu mă înşel cumva, în „Tiparul românesc la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea” a domnului Doru Bădără de la BCU, care îndrepta data consacrată, trebuie să verific.
      Am văzut ultima erată (pseudoerată) într-o lucrare editată în 2005. Cunoaşte cineva o dată mai recentă? A murit erata, sau numai agonizează?

      PS. O dată, o singură dată, am abandonat lectura unei cărţi (nu vreau să spun despre ce carte apărută după 1989 este vorba) din cauză că avea prea multe greşeli de tipar, pagină de pagină. N-am mai putut!

    • Am verificat sursa pentru prima erată de la noi şi o postez aici.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: