Un sit – două situri, o sită – două site

Asistăm, în zilele nostre, la un masiv import de termeni din limba engleză, mai cu seamă în sectoarele ştiinţe economice şi informatică. Atunci când, în secolele trecute, limba română a cunoscut un fenomen similar, pe filieră franceză, lucrurile au fost mai simple fiind vorba de o limbă înrudită şi preluarea s-a făcut de cele mai multe ori printr-o adaptare fonetică.

Cu limba engleză, însă, nu merge întotdeauna. Uneori e mai simplu: „soft”, „hard”, „modem” nu afectază simţul nostru fonetic. Dar avem şi „weekend”, „web” preluate şi pronunţate ca atare.
Unele situaţii sunt, însă, mai incomode. Un astfel de exemplu e „site”, a cărui folosire îmi dă o senzaţie de disconfort şi de cele mai multe ori încerc să evit folosirea termenului (mai ales când mai trebuie şi articulat hotărât „site-ul” sau pus la plural „site-uri”, nu mă simt deloc în largul meu). Am văzut că se foloseşte şi „sit-situri”, împământenit deja în arheologie, preluat din francezul „site” (preluarea e fonetică, „e” mut pică).

Academia Română are responsabilitatea de a emite norme, care au, însă, doar caracter de îndrumare (ca dovadă, şi în momentul de faţă există practicanţi ai scrisului cu î din i). Dar până la urmă, o limbă vorbită este un organism viu, cu legile lui nescrise, cunoscute instinctiv de toţi utilizatorii, care, la rândul lor, au un cuvânt important de spus. Există cazuri, când, recunoscând o realitate faptică, Academia a fost nevoită să revină cu: „formă acceptată şi…”, consfinţind uzul.

Să vedem ce zic şi dicţionarele noastre.
DOOM (Buc., 2005): site, site-uri
Dicţionarul enciclopedic, vol. 6: R-Ş (Buc., 2006): n-a auzit, n-a văzut termenul
Marele dicţionar de neologisme / Florin Marcu (Buc., 2006): site (nu dă formă de plural)
Dicţionar explicativ al limbii române de azi (Buc., Chişinău, 2007): site, site-uri
Noul dicţionar universal al limbii române (Buc., Chişinău, 2008): site, site-uri
Şi… în sfârşit, DEX online, deşi acolo nu arunc câte o privire decât în condiţiile unei incertitudini minime coroborată cu o comoditate maximă, pentru că nu e sursă sigură, ca toate produsele similare lui, dar cu utilitatea lui pentru a vedea fenomenul în desfăşurare. Acolo, totul pare posibil, şi găsim definiţii similare şi la sit, situri şi la site, site-uri .

„Site” nu-mi place prea tare, probabil, şi pentru că avem omonimul bătrâneştilor noastre „site” de cernut făina. Pentru o limbă considerată fonetică, a avea două pronunţii atât de diferite, pentru acelaşi grup de patru litere, e cumva incomod…

Pe de altă parte, mi-am dat seama cât de tare mi-au intrat în obişnuinţă termenii englezeşti atunci când, după ani de zile de folosire a Word-ului în engleză, m-am aşezat la un calculator cu Word tradus în română. Nu mai găseam nimic în meniuri!

Nu cred că zarurile sunt deja aruncate în ceea ce priveşte sit-site. Uzul va avea, cu siguranţă, cuvântul lui de spus.

12 Răspunsuri

  1. Interesante probleme. Probabil ca pe mine diferenta dintre site si site-uri nu ma deranjeaza asa de mult ca in afara de primele clase cand trebuia sa numaram sitele din imagini nu am intalnit prea des forma de plural de la sita.🙂
    Ioana, dar te-ai gandit cum s-a simtit vorbitorul de engleza cand s-au trezit cu o gramade de omonime cu intelesuri „digitale” la cuvinte ca gunoi, loc, birou, soarece …

  2. In Spania, unde se traduce cam totul, se foloseste „sitio”, dar nu toata lumea te intelege si atunci trebuie sa spui „sitio web” sau „pagina web” sau doar „web” ( in spaniola e feminin: la web) atunci cand vorbesti de un site. In rest, toate se traduc, asa ca se foloseste: „raton” pentru „mouse”, „papelera de reciclaje” pentru „recycle bin”, „espacio de trabajo” pentru „desktop”, „portatil” pentru „laptop”, „disco duro” pentru „hard disk”, etc.
    Cel mai tare ma amuza cand fac adaptari fonetice. De exemplu, pentru skype (pe care nu il pot traduce) il pronunta „eskipe”.

    • Am găsit preluarea rusească, practic fonetică: сайт.🙂

      • pana la urma nu e chiar asa de rau. e mai bine chiar decat in engleza. aceste neologisme, site, mouse, devin termeni specializati, un jargon tehnic care cel putin nu devine ridicol. ce ar fi sa incepem sa spunem ca biblioteca are un loc in direct si ca bibliotecarii invata sa manuiasca soarecele. imi suna a nasuflete si gatlegau.

  3. Mi se pare şi mie amuzant când se traduce. Cum am zis, m-am împotmolit destul de tare când a trebuit să lucrez cu un Word tradus în română.

    Fenomenul importurilor e fascinant pentru o limbă. Acolo este foarte vizibil felul în care ea trăieşte şi se adaptează, chiar şi mentalităţile răzbat…
    Francezii mai traduc lucrurile de aşa manieră, din câte ştiu. Ei au „ordinateur” şi altele. Nu ştiu, de exemplu, cum se comportă limba maghiară faţă de invazia lingvistică. Ştiu că ei au practica de a traduce inclusiv numele proprii (ex. Verne Gyula pentru Jules Verne).

    În privinţa preluărilor, zic că suntem destul de docili, fapt care i-a făcut pe unii lingvişti chiar să se revolte.
    (În secret, cred că în domeniul informatic legea o vor face generaţiile crescute cu tastatura pe post de pernă, deci, anglofonie.)

    N-am eu treabă cu „sitele” (nici lingvistic şi nici prin bucătărie)! Era de plăcerea conversaţiei, dar recunosc spăşit că nu-mi place cum arată „site-uri”. E ceva pur subiectiv. Asta nu înseamnă că nu-l voi folosi, dacă dicţionarul aşa zice (până la noi ordine, sau poate că voi folosi doar „pagini web”). Dacă e până acolo, nu-mi place nici „nicio”…

    Am scris despre aceşti termeni pentru că am observat oscilaţii în uzul curent şi m-am gândit că poate prezenta interes.

  4. Uite ce am găsit aici, referitor la temă, o propunere pentru „sait”. Şi, mai departe, o petiţie pentru acelaşi „sait” (cu 15 semnături!).
    Semne posibile ale unei asimilări mai cu năbădăi, faţă de multe alte cuvinte care au fost preluate ca atare instantaneu: soft, hard, blog, post etc.

    Se poate ca dificultatea de asimilare să vină din zona pluralului (acolo e şi „jena” mea), e cam neobişnuit pentru limba română să vezi un substantiv cu terminaţia „e” la singular, terminându-se în „euri” la plural.

  5. De fapt nici hard nu e corect, ca de fapt e hard disk drive, iar soft cum sa-l traduci: „moale” sau „usor”, oricum suna ca naiba, dar cel mai comic a fost cand am mers odata intr-un hypermarket si le-am cerut vanzatorilor de acolo sa-mi dea un „soarece” optic, au ras aia saracii vreo 10 minute (aicea recunosc ca intentionat am zis soarece sa le vad reactia), dar nici calculator nu cred ca e corect sa-i zici p.c.-ului pentru ca nu-i asa nu prea calculam nimic cu el. In ceea ce priveste programele si aplicatiile de web singurele care sunt traduse bine si corect in romana sunt cele de la Google Earth si D.A.P. (cunoscatorii stiu la ce ma refer).

  6. „Şoarece optic” are forţă expresivă, este deosebit de plastic!🙂

    Îmi aduc aminte că avem în lumea bibliotecilor expresia: „şoarece de bibliotecă”…

    Am făcut o anchetă lingvistică cu un subiect (adolescent, pasionat de calculatoare, foarte bun cunoscător al limbii engleze).
    Întrebare:
    – Cum scrii în limba română cuvântul „site”?
    Răspuns (fără şovăială):
    – „Site”
    Întrebare:
    – Dar la plural?
    Răspuns (parcă „văd” cum se gândeşte la pluralul englezesc, râde):
    – Păi, nu-l scriu!

  7. In noul DOOM EXISTA SI PRECIZAREA LEGATA DE GENUL SUBSTANTIVELOR. La substantivele neutre, în general cu desinenţa -uri „siteuri” , legată ori direct la cuvintele care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română boarduri [borduri], clickuri [clicuri], itemuri, siteuri etc., ori prin cratimă la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare : (bleu-uri [blöuri], show-uri [şouri]) .

    SPER SA VA FIE UTIL!

  8. Cei care scriu cu „Î din I” şi „sînt” fac parte dintre românii care cunosc istoria limbii şi a poporului român. Mai mult, tot ei sînt şi cei care ştiu mai multă lingvistică şi nu se lasă prostiţi de modificările ortografice făcute pe criterii politice.

    Sunetul Î se numeşte în fonetică „I posterior” şi se scrie cu un „I barat”. Nu are nici o legătură cu A, iar a-l masca sub forma unui  este o stupizenie fără margini care nu face decît să complice limba scrisă. Pronunţarea unul după altul a sunetelor I, Î şi A arată clar înrudirea primelor două şi lipsa de legătură cu A. Deci scrierea sub forma  este incorectă.

    Cuvîntul „sunt” n-a existat niciodată în limba română. Inttroducerea lui de către Şcoala Ardeleană în secolul 19 (şi reintroducerea în 1993) este o blasfemie, pentru că este inadmisibil să fie scos cuvîntul pur românesc „sînt” (deriavt din latinescul „sint”) pentru a face loc unui cuvînt („sunt”) greu de pronunţat care îşi are locul într-o limbă moartă (latina), nu într-o limbă vie (româna).

    Pentru scrierea cu  şi „sunt” nu există nici măcar un singur argument raţional, în timp ce pentru scrisul cu „Î din I” şi „Sînt” există o multitudine de astfel de argumente. O discuţie mai pe larg de pe forumul Softpedia lămureşte clar acest lucru:

    http://forum.softpedia.com/index.php?showtopic=454379

    Faza cu vînzătorii de la magazin care rîd de „şoarece” atunci cînd li se cere un dispozitiv de tip „mouse” este un trolism mincinos atît de fumat încît nu mai impresionează pe nimeni. Vînzătorii din USA de ce nu rîd atunci cînd li se cere un „mouse”? Or fi mai avansaţi dpdv intelectual decît cei din România?

    Cît despre traducerea englezescului „site/sites” ea este foarte clară, anume „sit/situri”. Din moment ce termenul englezesc vine din latinescul „situs” e normal ca în română acesta să se transforme în „sit”, nu în „site”.

    Iată şi o discuţie despre traducerea lui „site” :

    http://groups.google.com/group/mozilla-ro/browse_thread/thread/c80bcc7f519f4160

  9. Apropo de scrierea cu „î” din „i” şi de pronunţia lui „sînt”, în loc de „sunt”. Sunt în asentimentul lui V.Apa. Şi eu mă număr printre cei care se folosesc de prima variantă, cu riscul de a fi arătată cu degetul… Mă urmăresc mereu cuvintele celor care mi-au fost profesori la Filologie în Cluj – dl. Prof. Draşoveanu (sintaxa lb. române) şi d-na Prof. Elena Dragoş (istoria lb. române). Le-am fost studentă exact cînd se vota în Academia Română stupizenia scrierii cu „â”, perioadă în care dînşii – vădit supăraţi de faptul că „singurele voturi împotrivă au fost cele ale filologilor” (care erau în număr infim, vreo patru, printre ceilalţi academicieni din orice alt domeniu, dar înflăcăraţi susţinători ai unor vremuri demult apuse) ne-au spus clar că „pe cine-l prind că scrie cu „â”, îl pic la examen”… Ce literă de lege îţi mai trebuie cînd auzi aşa ceva…?

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: