Trebuie să cunoaştem istoria (bibliotecilor)?

În încercările mele de a înţelege unde se află bibliotecile în societatea de astăzi ajung des să mă afund în înţelegera trecutului lor. Situaţia unei instituţii care e un unui pion important în educarea populaţiei nu poate fi explicată uitându-te dar unde câteva date sau construcţii recente. Am ascultat câteva prelegeri ale unor cercetători specializaţi în istoria bibliotecilor (de exemplu Toni Weller sau Alistar Black) şi am fost mereu uimită de documentarea minuţioasă pe care o fac pe această temă, cum analizează documentele vechi pentru a verifica teorii noi şi câte informaţii reuşesc să pună cap la cap.

Am descoperit recent cartea lui Jesse H. Shera, apărută în 1949, a cărui titlu se traduce aproximativ „Bazele bibliotecii publice: Originile mişcării bibliotecilor publice în Noua Anglie 1629-1855 (The Foundations Of The Public Library: The Origins Of The Public Library Movement In New England 1629-1855). Deoarece cartea se găseşte în biblioteca Internet Archive m-am gândit să pun aici trimitera la ea pentru ca cei curioşi de istoria bibliotecilor vestice să o poată accesa.

Nu ştiu în ce măsură credeţi voi că e util să cunoăştem istoria instituţiilor noastre însă una dintre cele mai importante lecţii pe care le-am învăţăt din aceste cărţi este că atunci câne e vorba de istorie (şi nu numai) nu trebuie uitat cine a scris acea lucrare, în ce context, ce documente a avut la dispoziţie, cine a întocmit acele documente şi cine a luat deciziile legate de care documente rămân în arhivă/bibliotecă şi care nu.

Un exemplu recent despre cum se rescrie istoriea prin forţarea uitării trecutului l-am găsit pe blogul lui Vitalie Sprânceană. El scrie despre o ştire foarte tristă:

La Țhinvali, un rug mare, înălțat lângă căminul Universității de Stat a Osetiei de Sud înghite cărți incomode […] pentru a face loc unor alte cărți, dăruite de poporul rus darnic și săritor la nevoie (adunate ca rezultat al unei campanii de solidarizare a rușilor cu frații lor din Osetia de Sud)… Oficialii universității zic că ar fi vorba de istorii ale Partidului Comunist, materiale agitaționale comuniste, altă literatură socialistă. Martorii neoficiali afirmă însă că 1/3 din cărți ar fi în limba georgiană (gruzină), semn al dorinței de rupere a oricăror legături cu Georgia a noului establishment politic osetin, ”legitimat” după războiul ruso-georgian din vară lui 2008… A mai fost zărit, printre cărțile condamnate la ardere un Goethe, ceva poeți tadjici, Istorii ale literaturii franceze…

Anunțuri

4 răspunsuri

  1. Cu siguranta, da, trebuie stiuta istoria bibliotecii, oricare ar fi ea. Deasemenea, trebuie cunoscuta si istoria meseriei de bibliotecar. Eu am adunat, pentru o intalnire cu bibliotecarii din din judet, date despre acest subiect. A fost fascinant cate am descoperit. Le-am sintetizat si le-am prezentat in PP, ca sa nu plictisesc.
    Cat despre citatul lui Vitalie , se pare ca o mare parte a omenirii nu se poate ridica de la statutul de barbari . Sa ne amintim ce a fost si la noi in ’89: in timp ce revolutionarii ardeau in piete sau curti ale scolior tone de carti, occidentalii alergau dupa „omagiul” lui Ceausescu si altele. Cei care si-au dat seama ca au valoare, le-au vandut pe bani grei iar bibliotecile au ramas fara……

  2. Moda asta cu arsul cartilor e mai veche, a fost inaugurata de „inteligentii” Hitler si Stalin, doi barbari notorii.

  3. Si o concluzie interesanta a lui Jesse Shera:

    „Daca ceva poate fi invatat din examinarea istoriei bibliotecilor de catre generatiile urmatoare, atunci are de-a face cu faptul ca obiectivele bibliotecii publice sunt dependente in mod direct de obiectivele intregii societati. Adevaratul cadru de referinta pentru biblioteca trebuia gasit in cultura care o gazduieste. Nici un bibliotecar nu poate vedea clar finalitatile spre care sa tinda atunci cand tara lui este confunza in legatura cu directia in care merge. Cand un popor este sigur de scopurile pe care vrea sa le atinga, functiile bibliotecii publice pot fi clar definite.”(p.248)

  4. Este necesar, ca bibliotecari, să cunoaştem istoria domeniului, atât în ceea ce priveşte devenirea ştiinţifică, cât şi în ceea ce priveşte felul în care bibliotecile au răspuns comenzii sociale şi au traversat diferite perioade istorice.

    Mai mult, cred că pentru bibliotecarii din ţările ce au aparţinut lagărului comunist problema se pune cu mai mare acuitate. Încă avem în arhive şi putem conserva documente grăitoare despre experienţa comunistă. Cred că aceste surse ar trebui mai bine valorificate. Oricum, studiile de istorie recentă prezintă mare interes. Pentru a înţelege şi a nu se mai repeta sub altă formă.

    Arsul cărţilor este o ocupaţie străveche. Primul exemplu de cenzură despre care am citit, nu bag mâna în foc că e şi autentic, a fost dintr-o carte a lui Mitică Leuştean, „Admirabil şi detestabil de-a lungul secolelor”, Drobeta Turnu Severin, 1995. Acolo se spune că un faraon a pus să fie distruse toate documentele legate de soacra lui, după moartea acesteia, desigur. 🙂

    Nu mă pot împiedica să nu remarc că autorităţile par mult mai grijulii când e vorba de epurare, atunci îşi aduc brusc aminte de biblioteci, decât când e vorba de suţinere şi întreţinere.

    În citatul dat de Claudia este înglobat şi potenţialul pericol la care sunt expuse bibliotecile: acela de a deveni mijloc de control şi manipulare. În ce măsură bibliotecile noastre s-au sustras obiectivelor Partidului Comunist? Promovând şi valori autentice, eu zic că s-au sustras într-o oarecare măsură. Pentru câţi dintre noi bibliotecile au fost un loc de refugiu datorită a ceea ce rămânea după înlăturarea zgurii?

    Tot legat de citat, îmi dau seama că am moştenit atâtea reticenţe şi prejudecăţi! Lucruri ce nu se vor vindeca probabil niciodată. De exemplu, mă zgârie „obiectivele întregii societăţi”. Cred că există o puzderie de obiective punctiforme, care dau o rezultantă.
    Pe de altă parte găsesc multă justeţe în ceea ce spune Jesse Shera: „Adevăratul cadru de referinţă pentru bibliotecă trebuie găsit în cultura care o găzduieşte.” De aici se poate porni o lungă discuţie în legătură cu modelele importate, valabilitatea şi utilitatea lor, lucru atins oarecum pe ProLibro cu ocazia discuţiilor din jurul experienţei americane.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: