Aleksandr Soljeniţîn despre cenzură

Pentru că tot am vorbit despre cenzură şi istorie în ultimul timp, iată un fragment din discursul rostit de Aleksandr Soljeniţîn cu ocazia primirii Premiului Nobel, în care face referire la aceste teme.

„Blestemată este ţara a cărei literatură stă sub ameninţarea politicii! Căci nu mai este vorba într-un asemenea caz doar de o violare a dreptului de liberă exprimare, ci de înăbuşirea inimii unei naţiuni, de distrugerea memoriei sale. Naţiunea va înceta astfel să mai plece urechea la însăşi fiinţa ei, va fi deposedată de unitatea sa spirituală şi – în ciuda unui limbaj presupus comun – cetăţenii nu vor mai fi în stare să se înţeleagă între ei… Şiruri de generaţii tăcute îmbătrânesc astfel şi mor fără a-şi fi spus o vorbă. Când scriitorii sunt condamnaţi să creeze în tăcere, pe ascuns, fără să audă vreodată ecoul cuvintelor scrise de ei, nu mai poate fi vorba de o tragedie personală ci de martiriul unui întreg popor…”

3 Răspunsuri

  1. Multumesc Ioana.

  2. Ce frumos spus: ” în ciuda unui limbaj presupus comun – cetăţenii nu vor mai fi în stare să se înţeleagă între ei… Şiruri de generaţii tăcute îmbătrânesc astfel şi mor fără a-şi fi spus o vorbă. ”
    Si eu cred ca oamenii pierd spontaneitatea comunicarii si firescul exprimarii sincere in conditiile cenzurii. Si chiar daca nu se intampla asta, minciuna contractuala fisureaza in noi integritatea morala pana la a ruina persoana. Ipotecarea adevarului pentru un interes momentan ne poate scufunda in mizerie definitiv (desi, in ceea ce priveste morala, exista intotdeauna o salvare sanatoasa, problema este sa o gasesti). Cazuri celebrisime cum au fost Sorin Antohi, un intelectual si un profesor desavarsit, sau Cezar Ivanescu, un poet valoros, arata cat de complicat, de pervers si de indiscernabil este totul.

  3. http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV

    Pe 24 aprilie Cezar Ivănescu a murit. Personalitate deplină a culturii române, anticomunist convins şi scriitor total antisistem, Cezar Ivănescu a murit martirizat în propria sa Ţară, Ţara Tatălui, pe 24 aprilie. („!Tu erai Tatăl meu şi noi copiii îţi spuneam Rusia… / Tatăl dement cu epoleţi şi cu centură ca leşia… / Tu erai Tatăl meu şi noi copiii te uram şi Mama, / că ni l-ai pus tu pereţi pe Stalin şi-ai dat jos icoana!, Cezar Ivănescu, Tatăl meu Rusia).

    „Sufletul uman nemuritor întrece cu mult o mie de sori. Lumina lui face cât o mie de miliarde de sori. De aceea, nu există păcat mai mare în Univers decât să batjocoreşti Sufletul unui om, afirma Cezar Ivănescu. În preajma marii sărbători creştine a Învierii trupul său zăcea la Morga Spitalului de Urgenţe Floreasca abandonat şi fără lumânare pentru că tot acolo se mai aflau trupurile a doi Infractori care prin moartea lor deveniseră probe… Poate exista un absurd mai perfect? Cezar Ivănescu, personalitate de excepţie a culturii române, poet de geniu, traducător, director de editură, membru al USR şi membru în Consiliul USR zăcea în preajma Învierii fără lumânare, în morga unui spital… captiv pentru ultima dată într-o lume care nu îl înţelegea… şi toate acestea parcă se petreceau spre a ne fi transmisă o ultimă lecţie de iubire şi spre a ni se adeveri din nou că Cezar Ivănescu avea dreptate atunci când acuza. Încă o dată, din preajma morţii şi de dincolo de moarte, ne arăta nimicnicia apocaliptică a Omului Nou, fără morală, lege şi Dumnezeu, şi ne învăţa cu blândeţe ceea ce nu ar trebui sa devenim vreodată…

    Încercăm să redam, pe cât ne va sta în puteri, măsura dramei trăite de un scriitor de exceptie, mort în condiţii neclare, investigate încă de Procuratură, ca urmare a unei intervenţii minore şi programate.

    Atacul nedrept asupra lui Cezar Ivănescu a căpătat dimensiuni de nebănuit începând cu 29.01.2008. Bazându-ne pe documentele audio rămase, pe manuscrisele şi pe multele declaraţii din ultima perioadă a vieţii sale vom încerca sa restabilim câte ceva din adevărul acestei morţi.

    Acest prim fragment înregistrat şi făcut public este de fapt un mesaj profund creştin de mulţumire şi iertare pe care Cezar Ivănescu a dorit să îl adreseze celor care i-au făcut rău, celor care l-au trădat, celor care în mod nedemn i-au provocat, într-un final, moartea… celor care l-au preţuit, celor care l-au iubit, celor care l-au cunoscut si celor şi mai mulţi pe care nu i-a cunoscut niciodată, dar pentru care a scris, a suferit şi a murit. …

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: