Angela Repanovici redivivus

De pe site-ul comunității Kosson aflu că doamna Angela Repanovici este autoarea unei teze de doctorat cu o temă care ne interesează: Strategii de marketing pentru promovarea si vizibilitatea producției științifice a universității prin depozite digitale.

Teza mi se pare o lucrare importanta pentru mai multe motive. Unul, pentru că abordează subiecte actuale ocolite sau tratate succint, insuficient, cred, in bibliografia românească de specialitate: marketingul cercetării, accesul deschis, depozitele digitale sau scientometria (este uimitoare facilitatea cu care se misca autoarea in aria scientometriei). Este o sincronizare tematică, un aer proaspăt în biblioteconomia românească. Doi, pentru că include o cercetare practică privind comportamentul mediului universitar vis/a/vis de depozitele digitale. Zona conservatoare a fost identificată ca aparținând cercetătorilor înșiși, reticenți în a/și publica studiile în acces deschis. Aceștia par să nu înțeleagă că ei înșiși, fiind cei mai mari consumatori de informație științifică, sunt și cei mai mari beneficiari ai ridicării restricțiilor de acces, economice și juridice la informație. Trei, pentru că are o finalitate care depășește scrierea tezei și anume constituirea unui astfel de depozit digital bazat, exemplară consecvență!, pe soft liber și anume DSpace.

Un răspuns

  1. Să sperăm că după luna noiembrie prin eforturile tuturor celor interesați acest subiect va putea fi încadrat la capitolul celor suficient de popularizate pentru a aprinde dezbaterea în sânul comunității specialiștilor români.
    La Zilele BCU vor fi lansate 3 produse distincte plus teza de doctorat a doamnei Angela Repanovici.

    Mai este o teză de doctorat foarte importantă pentru domeniu de care am aflat la Constanța:
    „Contribuții la creșterea disponibilității informației științifice în managementul universitar”
    Doctorand Maria Volovici

    Sper ca după evenimentele din noiembrie să avem răgazul să vă prezentăm și această lucrare farte bine documentată și care prezintă noutăți în premieră pentru țara noastră și pentru domeniu cum ar fi data mining.

    Deocamdata suspans și bună sănătate pentru a pregăti cum se cuvine prezentările de pe 26-27 noiembrie

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: