Mă așteptam la un curs greoi

…povestește cu ceva timp în urmă Mălina Aniţoaei, bibliotecar la Biblioteca ,,Tudor Flondor’ din Rădăuți pe blogul ei vaduva.ablog.ro Ea se referă la cursul de formare profesională Tehnologia informaţiei şi administrarea calculatoarelor cu internet pentru public în biblioteci oferit în cadrul programului Biblionet, curs la care a participat la Suceava între 16 şi 20 noiembrie. Ei bine, așteptările se pare ca i-au fost înșelate după cum ne spune în textul „Raftul de sus al inimii„.  Cu ajutorul trainerului Alexandru Bleau a reușit să se remotiveze şi să se simtă din nou respectată pentru ceea ce face.

Nu e puţin lucru să mergi la un curs cu groază şi să te întorci motivată să îţi continui munca  cu mai multă dăruire. Oare nu ar fi bine ca şi cursurile naţionale de instruire,  conferinţele naţionale  şi întâlnirile judeţele de profil să găzduiască din când în când sesiuni dedicate creşterii motivaţiei bibliotecarilor?

Nu îmi e mie foarte clar de pe blogul doamnei Aniţoaei cum anume a decurs cursul şi ce teme legate de tehnologia informaţiei şi administrarea calculatoarelor au fost discutate acolo. Dacă cei care au participat la astfel de cursuri vor să discute despre experienţa lor,  noi suntem interesaţi să ascultăm.

2 Răspunsuri

  1. Vă salut! Nu am dat prea multe detalii în postarea mea despre temele legate de tehnologia informatiei şi administrarea calculatoarelor nevoind sa ma lungesc,dacă pot spune aşa. Întotdeauna mi-a plăcut să scriu scurt şi la obiect,din teamă de a nu plictisi cititorul. Cred însă că mulţi bibliotecari ştiu ce cuprinde un astfel de curs; sesiuni despre calculatoarele cu Internet pentru Public,despre elementele esenţiale ale programului Word sau despre gestionarea tipului de utilizatori sau lucrul cu perifericele:sesiuni despre vizualizarea unor pagini de Internet bazate pe tehnologii non-standard sau protejarea calculatoarelor împotriva softurilor maliţioase şi lupta împotriva pirateriei. Am dat doar câteva exemple.Poate că la o primă vedere temele pot părea plicticoase dar trebuie să repet ceea ce am scris pe blog.Alexandru Bleau are un mod de abordare,de predare foarte relaxant,atractiv.Cursul este interactiv, îmi permit să spun,cursanţii formează la un moment dat echipe,simulează întâmplări din bibliotecă trebuind apoi să găsească soluţii pentru rezolvarea lor. Cursul acesta este un loc unde simţi că vorbeşti o limbă pe care o înţelege şi celălalt.Ar fi multe de spus dar trebuie să le las bibliotecarilor care vor participa la curs şansa să se bucure de surprize.Vă doresc sănătate şi mă bucur că v-am găsit! Cu respect,Mălina Aniţoaei

  2. Multumim de completari. E drept ca parte dintre bibliotecari vor trece prin acest curs insa nu trebuie uitat ca nu toti bibliotecarii vor avea parte de acest curs (si de asa profesor). Bibliotecarii ar trebui sa invete sa se astepte ca atunci cand se duc la cursuri sa fie tratati cu respect si sa poata pleaca de acolo cu multe lucruri invatate.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: