Informația este moneda democrației

După ce în ultimii doi ani Biblioteca Publică din New York a suportat o reducere a bugetului de 7%, pentru anul următor i se prefigurează  o reducere și mai dură.  De pe situl bibliotecii aflăm că cele 89 de biblioteci (de cercetare) și filiale ce o  formează  primesc anual 18 milioane de vizite în timp ce situl bibliotecii www.nypl.org primește alte  26,5 milioane de vizite anual. „Este unul dintre cele mai cunoscute și respectate biblioteci din lume cu colecții de peste 50 de milioane de materiale, cu un personal de  2700 de oameni și un buget anual de $254 milioane.”

Domnul  președintele și CEO al bibliotecii publică din New York, Dr. Paul LeClerc (cel care „a ghidat Biblioteca Publică din  New York în era digitală”) merge de 17 ani la întâlniri cu consiliul NYC unde discută bugetele propuse pentru bibiotecă. Dacă au fost vremuri mai bune când orașul susținea prin schimbări de politici și creșteri bugetare mărirea programului cu publicul în toate bibliotecile publice la 6 zile,  Paul LeClerc a venit acum în fața comisiei consiliului NYC ca să își apere biblioteca și prin ea orașul, de reducerile bugetare preconizate pentru 2011.

După o prezentare inițială în martie, aveți mai jos prezentarea de acum câteva zile.

Pe scurt, dacă bugetul va fi redus așa cum se propune vor fi închise 10 biblioteci iar cele care rămân deschise vor avea programul redus în media la 4 zile pe săptămână. Reducerile vor însemna și o reducere a personalului cu 736 persoane  adică o reducere de 36% din numărul de angajați.(www.nypl.org)  Reducerile impuse de noul buget i-ar lăsa pe newyorkezi:

  • cu 5,8 milioane mai puține  vizite la bibliotecă (incluzând aici și  cu 1,8 milioane mai puține vizite ale copiilor și tinerilor)
  • cu 5,7 milioane mai puține materiale folosite
  • cu 2 milioane mai puține sesiuni de utilizare a calculatoarelor din biblioteci

Dacă privim atenți putem observa cum luptă o bibliotecă pentru a putea să își îndeplinească menirea. Biblioteca are o inițiativă online  „Don’t close the book”,  prin care își mobilizează publicul să îi susțină.  Dar modul în care un președinte al bibliotecii (care urmează să se retragă din activitate anul viitor) luptă pentru instituția sa și comunitate este, zic eu, o sursă de inspirație pentru noi. Îmi pare rău că nu am timp să ofer o traducere în română acestui discurs sau mai multe detalii. Ofer mai jos câteva fragmente spre inspirare.

„Informația este moneda democrației”(Thomas Jefferson)

Biblioteca  „are ca scop unic al existenței ei să ofere tuturor acces liber la universul informațional aflat intr-o continuă expansiune”.

Bugetul bibliotecii este de 0.5% din întregul buget al New York-ului. „Noi (biblioteca) oferim așa de mult la un preț așa de mic.”

Chiar dacă criza se simte în New York biblioteca este folosită în continuare la fel de mult. „Milioane de  newyorkezi  continuă să  folosescă bogata colecție a bibliotecii, programele ei interesante, cursurile de pregatire în utilizarea calculatoarelor, claselor de alfabetizare, cursurilor de engleză (ca a doua limbă), ajutor la teme pentru școlari, pentru căutarea unei slujbe, resurse pentru firme mici dar și priceperea și talentul angajaților ei. Aceastea sunt serviciile care îi vor ajuta pe oameni să își găsească de lucru și vor ajută orașul să trecă peste această recesiune.”

Poate părea ciudat că acolo unde legătura dintre informație și democrație este cel mai bine cunoscută și recunoscută, în SUA, e nevoie de o permanentă „luptă” pentru ca biblioteca să poată să își facă treaba bine. Această „luptă” este insă ea însăși o regulă a democrației pe care trebuie să ne-o însușim dacă vrem ca bibliotecile publice din România să fie relevante în societatea noastră.

Un răspuns

  1. Asta cred si eu ca trebuie sa faca bibliotecile, sa explice, sa argumenteze civilizat, cu discursuri bine construite despre rolul bibliotecii in dispozitivul social si cultural.

    Si despre cum se poate atrage atentia intr-un mod creativ, fara crispare: http://improveverywhere.com/2010/05/18/who-you-gonna-call/

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: