Şi eu sunt bibliotecară – povestea mea în două sute de cuvinte

Acum, că s-a încheiat votul public pentru concursul Şi eu sunt bibliotecar(ă), îmi face plăcere să împărtăşesc cu voi, dragi prieteni prolibrişti, întâmplarea mea de bibliotecar la Colecţii speciale.

Trebuie să spun, de la bun început, că am considerat întotdeauna un mare noroc faptul că am avut parte de întâmplări şi întâlniri fericite lucrând în această secţie unde, de regulă, se pune accentul pe cercetare şi pe conservare/protejare în detrimentul muncii cu publicul, programul e mai scurt, iar utilizatorii puţini şi oarecum sever selectaţi, date fiind particularităţile colecţiilor. Unde, să zicem, o culme în materie de întâmplări fericite este să descifrezi, după îndelungă trudă şi migală, o însemnare manuscrisă, să identifici corect o ediţie rară şi altele de acelaşi fel. Biblioteca noastră nu deţine o colecţie remarcabilă, raportat la colecţii mai mari şi mai valoroase, dar, fiind bine axată pe patrimoniul local, pentru noi este deosebită. La fel, comunitatea ştiinţifică băimăreană nu este mare. Acestea fiind premisele, am încercat să transform dezavantajele în avantaje, să-i îi cunosc cât mai bine pe cititori, să le cunosc preocupările, să creez legături… Dar despre toate acestea, poate altădată. Şi acum, întâmplarea:

Cărţile cititorilor

Când, în 2007, i-am sugerat domnului inginer pensionar Ioan Suciu să publice datele despre localitatea natală (satul Cuţa, jud. Satu Mare), adunate de-a lungul a peste 10 ani de frecventare asiduă a secţiei Colecţii speciale, a râs ca de o idee năstruşnică, obiectând că nu se pricepe la cuvinte, că este numai un hobby, că vrea doar să lase descendenţilor săi informaţii despre rădăcini. La 6 noiembrie 2008, domnul Ioan Suciu îşi lansa, fiind prezenţi peste 100 de localnici, valoroasa monografie „Cuţa – poveste de sub Codru”.

Pentru aceasta, l-am pus în contact cu utilizatorii cu preocupări similare, i-am identificat peste 70 de monografii locale, pentru a vedea că nu e ceva imposibil de realizat şi a vedea modele convenabile, i-am sugerat să ia legătura cu administraţia locală, pentru finanţarea proiectului. Când a venit să-mi arate spre consultare primele pagini scrise, a fost o adevărată sărbătoare.

Comunităţii satului Cuţa i s-a restituit, astfel, o valoroasă pagină de istorie, domnul Ioan Suciu a legat o trainică prietenie cu prof. dr. Aurel Socolan, istoric, întâlnirile pe care şi le fixează la bibliotecă au intrat deja în tradiţia secţiei, iar viaţa domnului Ioan Suciu s-a îmbogăţit cu un eveniment de neuitat.

Scăpată din corsetul celor 200 de cuvinte, vreau să adaug că domnul Ioan Suciu a fost unul dintre primii cititori pe care i-am „moştenit” când am preluat Colecţiile speciale. Frecventa secţia de ani buni, tot căutând cu o migală incredibilă, urmărind trimiteri de trimiteri, date despre zona natală. Cunoştea colecţia foarte bine şi mi-a fost de mare ajutor, exigenţele lui în materie de informare m-au ajutat să mă perfecţionez.
Nu-i trecuse prin gând să publice rodul cercetărilor sale, nu realiza ce bază de date valoroasă şi irepetabilă deţine şi avea un prea mare respect pentru cercetători ca să se gândească la aşa ceva. Pentru el era vorba de un hobby pe care şi-l descoperise la pensie. Volumul de date pe care a reuşit să-l adune de la bibliotecile şi arhivele din Baia Mare şi Satu-Mare, până la Arhivele budapestane m-a impresionat. Mi-am dat seama că istoria locală ar pierde mult prin irosirea lor.
Monografia realizată a fost premiată la Cărţile anului Satu Mare ca fiind „Cea mai documentată monografie din N-V Transilvaniei”. Când mă uit la cartea aceasta am un sentiment de împlinire: e o carte bună şi, ştiu că, pe traseul naşterii ei, mi-am adus şi eu modesta contribuţie.

%d blogeri au apreciat asta: