„Manifestul cărții” propus de Vasile Ernu

Scriitorul Vasile Ernu publică pe VOXPublica „Manifestul cărţii” în care încearcă să depisteze problemele profunde ale cărții din Româniă și să propună unele soluții.

Ernu vorbesțe despre „carte” într-un sens larg, considerînd-o cel mai bun, sigur şi ieftin instrument de educaţie şi, de aceea, şi cel mai important. Manifestul trebuie neapărat citit în întregime, discutat și transmis mai departe.  În descrierea situației actuale   a cărţii la noi se pomenește evident şi despre  situația bibliotecilor. Aș vrea să mai subliniez doar câteva declarații din acest manifest deoarece ideile acestea au mai fost discutate pe acest blog.

Datele minime de care dispunem ne arată că numărul cititorilor scade, bibliotecile dispar, librariile de stat au devenit mai întîi papetării sau ABC-uri, după care, sedii de bancă. Librării private s-au deschis doar pe Magheru şi în centrul cîtorva oraşe mari. Pentru achiziţia de carte pentru biblioteci nu sînt fonduri, iar profesorilor le-a fost tăiat fondul pentru achiziţa de carte.

Aşa că, draga mea nouă Patrie, intrată în NATO şi UE, ai luat-o într-o direcţie greşită. Secolul XXI e în direcţia opusă. Noii politruci, chiar dacă nu le pasă de această problemă, ar trebui să pornească de la abordarea pragmatică: pentru a avea un stat prosper sau măcar pentru a a-şi spori propriile averi, au nevoie de oameni educaţi.

Observația că „dispariţia unor şcoli, biblioteci, librării poate duce la dispariţia unor comunităţi” este un adevăr atât de bine înțeles la nivel intuitiv de cei implicați în educație (deci și bibliotecari) dar atât de greu de inclus în politicile noastre …

Analiza cuprinde şi  situația cărții în curtea editurilor românești dar și în mass- media. Vorbind despre genurile literare, marea durere spre care arată scriitorul este literatura pentru copii.

Una din cele mai delicate probleme este însă literatura de copii. Atît editurile, cît şi scriitorii se fac vinovaţi de a nu lucra cu acest „gen minor”: editurile susţin că din cauza preţului ridicat şi a pieţii mici, scriitorii, fie din ignoranţă, fie din dispariţia unei tradiţii fragile sau interes general, fie din ideea deseori vehiculată cum că acest gen ar fi foarte pretenţios. Însă lipsa unei investiţii în producţia autohtonă de carte pentru copii, cu eroi şi problematici autohtone, va duce la dispariţia viitorilor cititori de literatură autohtonă. Nu poţi să laşi copiii pe mîna industriei de carte de tip „Disney”. Cu tot respectul pentru această industrie, rostul ei nu e să educe copiii să citească, ci să privească, iar asta este o industrie concurentă. Cu ea ne batem. Ele trebuie să coexiste paşnic, însă acum cartea este cea în pericol, nu filmul. Situaţia se poate rezolva în acest domeniu numai cu intervenţii financiare serioase din partea statului. Nu trebuie să ne temem de ideea de „Comandă de stat”. Nişte fonduri pentru acest domeniu (scriere şi ilustrare), aşa cum este în industria filmului, ar putea duce la apariţia unor bijuterii. Sînt edituri care au început să facă cărţi frumoase pentru copii şi ar trebui sprijinite: Nemira, ART, Cartier, Corint etc.

Situația traducerilor în literatura și în politicile  editurilor de la noi este atent analizata şi ea. O propunere excelentă este ideea de a susține o campanie de „Piraterie Națională” pentru „punerea în format digital a unui număr cît mai mare de cărţi, iar baza de date să poată fi accesata şi utilizata liber de către orice cetăţean. Toate cărţile care se editează pe hîrtie să se producă şi în format digital.” Frumos că un scriitor are astfel de gânduri legate de „stânguri de autor” 🙂

Vasile Ernu privește atent  la  librării, uniuni, campanii de lectură dar mai înainte vorbeşte despre  biblioteci.

Mai întîi trebuie făcuta o analiză a situaţiei bibliotecilor din ţară. Ce a mai rămas din bibliotecile construite în anii de dinaintea tranziţiei? După care ar trebui regîndit un proiect care să aibă două priorităţi: reabilitarea, renovarea şi redeschiderea unor noi biblioteci, pe de o parte, şi crearea unui fond de carte care să funcţioneze după nişte mecansime transparente. Pentru a eficientiza aprovizionarea de carte şi reducerea costurilor, se pot pune la dispoziţie bibliotecilor cărţi digitale şi instrumentele necesare pentru a putea fi citite. Nu contează ce fel de biblioteci avem: clasice sau digitale. Ambele trebuie dezvoltate, fiindcă o Bibliotecă este un „terminal” în care se stochează cărţi în diverse formate.

Bibliotecile clasice şi bibliotecarii nu trebuie să se teamă de toată această digitizare, de Internet şi de apariţia unoi noi suporturi. Bibliotecarii nu sînt nişte hamali care cară cărţile dintr-un depozit în altul, ci nişte specialişti. O bibliotecă virtuală nu este un depozit imens în care sînt aruncate cărţi la grămadă, ci un loc bine structurat, aranjat după criterii raţionale şi clare. Bibliotecarii sînt cei care pot să contribuie imens la această nouă formă de organizare. Împrumutul interbibliotecar ar trebui să se generalizeze între bibliotecile universitare şi cele judeţene, pentru ca nimeni să nu fie lipsit de posibilitatea de a citi.

Există o abordare conservatoare la noi, conform căreia Internetul şi diversele suporturi digitale sînt privite cu suspiciune şi ca o formă de lux. Digitizarea nu este un lux, ci un mijloc mai ieftin de educare, informare şi acces la carte. Şi încă un lucru foarte important: bibliotecile nu pot fi privatizate, eficientizate în sesul înţeles acum în economia de tip liberal. Lor nu li se poate schimba destinaţia. De asemenea, nu putem accepta descentralizarea. Da, descentralizarea e la modă, însă Biblioteca are nevoie urgentă de centralizare: are un centru de comandă şi se decide de sus, pe criterii clare şi transparente, cum şi ce se achiziţionează, care sînt priorităţile. În România, proiectele mari şi importante nu se pot realiza decat la nivel centralizat, cu un şef cît mai sus pus şi care să se supună direct „Înaltei Porţi”.

ANBPR și ABR ar trebui să urmărească atent ecourile acestui manifest și să trimită mesaje prin care să se știe totuși că se ocupă cineva și de biblioteci și că specialiștii bibliotecari există și vor să participe la această discuţie.

Mulțumesc Vasile Ernu. Ca bibliotecară şi iubitoare de carte iau acest manifest ca pe un mărţişor.

Reclame

Despre e-Învaţare la nivel universitar

Pentru cei interesaţi iată un interviu realizat de doamna Silvia –Adriana Tomescu , bibliotecar BCU la Facultatea de Stiinţe politice, cu Dr. Tony Bates consultant pe probleme de e-învaţare şi învăţământ la distanţă.

Iată o întrebare a cărei răspuns ne priveşte direct.
S.-A.T.: Din timpuri vechi şi până în prezent toate sistemele educaţionale s-au dezvoltat în jurul bibliotecii. Biblioteca avea misiunea de a informa şi acum putem spune că este un furnizor de resurse electronice pentru utilizatorii din capus si din afara lui. Bibliotecile trebuie sa fie la curent cu noile programe educaţionale şi să ofere resursele necesare în acest sens. Care credeţi că este rolul bibliotecilor universitare în procesul de e-învăţare?

T.B.: Bibliotecile universitare au o importanţă crucială pentru e-învaţare dar rolurile lor şi modul în care funcţionează se schimbă. Cred că la fiecare curs ar trebui să existe un bibliotecar care să ajute la identificare şi organizarea resurselor online şi care să ii ajute pe studenţi să localizeze informaţia în format digital. Educaţia în ceea ce priveşte alfabetizarea informaţională şi în special evaluarea calităţii sursei folosite, găsirea, analizarea, organizarea şi aplicarea informaţiei digitale care se leagă de subiectele cercetate ar trebui să fie activităţi realizate împreună de către educatori şi bibliotecari.

Bill Gates, Biblionetul şi oltenii

Mihai Voinea scrie un articol plin de voie bună despre programul Biblionet aşa cum se vede el prin câteva sate vâlcene: Miliardarul Bill Gates, internetul şi oltenii. Citez mai jos din articolul acesta ca să vă fac poftă. El însă trebuie citit cap coadă.

În Pietrari: Încercăm să le explicăm oamenilor cum îi poate ajuta internetul, exemplificând prin posibilitatea de a comunica cu rudele aflate peste hotare. Folosim ca argument suprem faptul că totul este pe gratis, graţie unui american pe nume Bill Gates. Ca un om care a văzut multe la viaţa lui, nea Costache ascultă şi ne priveşte suspicios.
„Internetul ăsta ni-l bagă la impozit? Te duci acolo, zice că e degeaba şi te trezeşti cu el la impozit”.

La Tomşani: „Tocmai când ne pregăteam de plecare, o femeie sfioasă, între două vârste, îşi face apariţia cu un petic de hârtie în mână. „Ea este doamna Ioana, vine să comunice pe internet cu rudele din Franţa”, ne explică Georgeta Cârstea, după care se aşază la calculator şi tastează noua adresă în lista de Messenger. Deschide apoi o fereastră şi i se adresează doamnei Ioana: „Gata, i-am dat Buzz! Acum aşteptăm să răspundă”. „Da, aşteptăm să răspundă”, rosteşte Ioana, vizibil bulversată de aceste cuvinte noi care au intrat pe neaşteptate în viaţa ei monotonă de femeie de la ţară.”

Interesant tonul folosit în acest articol: haz de necazul nostru, al tuturor. Ca bibliotecari râdem noi râdem dar parca nu e râsul nostru. Vâlcea e printre judeţele cele mai „educate” şi active iar când vezi cât mai e de lucru cu bibliotecarii şi administraţiile locale te poate apuca plânsul.

Biblioteca diabolică

Oana Lungescu  a publicat recent pe news.bbc.co.uk prima parte a unui documentar foarte bun (şi un articol de prezentare al lui)  despre arhivele securităţii.  Germina Nagat de la CNSAS numeşte aceste arhive ” Biblioteca diabolică”.

Prima parte a documentarului  State Secret şi articolul Romania Securitate legacy 20 years after revolution mi se par remarcabile. Am să traduc aici un fragment din articol.

Ioana Voicu Arnautoiu „s-a născut într-o peşteră în munţii Carpaţi. Părinţii ei au fost partizani şi făceau parte dintr-un grup care încerca cu disperare să reziste  comunistilor în anii 1950.[…]

Acum, din dosarele Securităţii, Ioana îşi află istoria propriei familii în cele 85 de dosare groase şi în colecţia de fotografii alb-negru.

O imagine o arată pe mama ei căţărându-se ca să iasă dintr-o peşteră şi coborând pe o scară, ducând-o pe Ioana, ca pe o păpuşă, sub braţ.

Înainte ca tatăl ei să fie excutat, Securitatea a făcut o ultimă fotografie  feţei lui scheletice, cu ochi negri bântuiţi. Mama ei a murit mai târziu în închisoare.

Ioana  a fost cruţată. La vârsta de doi ani ea a fost dusă la orfelinat şi apoi adoptată de o familie iubitoare. A crescut fără să ştie cine era cu adevărat până când a căzut comunismul şi s-au deschis arhivele.

Povestea ei ar fi incredibilă – dacă Securitatea nu ar fi arhivat totul cu atâta grijă. „

Se mai spune în articol că, „deschiderea arhivelor este neliniştitoare şi pentru alţii.  <<Aceste dosare nu sunt ale mele sau ale voastre, ele sunt ale statului>> spune  Dumitru Burlan, un colonel de la Securitate pensionat care a fost garda de corp a lui  Nicolae Ceauşescu.”

Ar fi multe de spus despre aceste documente şi despre arhivele securităţii. Aştept cu interes publicarea părţii a doua a documentarului.  Oana Lungescu atinge unele subiecte la care noi, ca oameni care lucrăm cu informaţia, ar trebui să fim sensibili. De la modul cum nişte documente diabolice pot totuşi peste ani să servească cunoaşterii la cine deţine de fapt informaţia la noi (şi la ce îi foloseşte) avem multe  puncte de pornire pentru discuţii interesante.

Eu aş începe cu o întrebare: ştiţi bibliotecari care să aibă dosare în arhiva securităţii?

Strategica tăcere şi efortul în subsol

De curând am avut o discuţie privind implicarea celor din breaslă în proiecte al căror rezultate sunt menite să ridice nivelul cunoaşterii şi în special pe cel al expertizei dobândite. Mă refer aici la proiectele care se nasc în sânul comunităţilor de specialişti, care nu au rezultate spectaculoase, dar care prin efort cumulativ au efecte pe termen mediu şi lung. Sunt proiectele informale dacă mi se permite, acele grass-roots ale lumii anglofone. Rezolvarea necesităţilor de schimb de experienţă pe canale publice şi nu personale.

Dincolo de firea aţoasă a specialiştilor şi a românilor în general, pot fi identificate şi alte motive de ordin logistic şi materiale, care, în lumea reală (după cum am fost apostrofat uneori) implică costuri pe care nimeni nu doreşte să le suporte, fie din lipsa de convingere că ar fi un lucru util, fie se urmăreşte principiul „de ce să fac eu asta, să facă X că are”, unde X poate fi orice de la persoane la instituţii. În general, senzaţia este că se aşteaptă de la mereun un alt X. Utilizarea tot mai des a reflexivului „se va Y”, unde Y este în particular o activitate, care nu are de fapt o finalizare concretă de cele mai multe ori, poate că ar trebui să se tranforme în mai exactul „am făcut, acum facem Y – veniţi, vedeţi şi ajutaţi”.

Uneori lucrurile cu adevărat importante ai impresia că se întâmplă în subsolul agendelor oficiale, care sunt şi cele finanţate. Această situaţie îmi aduce aminte de o situaţie cu mult umor negru prezentată de ilustrul Nicolae Georgescu-Tistu în introducerea la Vocabularul de bibliologie editat de Centrul de Documentare Ştiinţifică al Academiei Republicii Socialiste România şi Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România în anul, atenţie 1966:

[…]„Pornind de la nevoile interne ale bibliotecarilor, am extins sfera preocupărilor noastre terminologice la toţi muncitorii cu cartea, deci pe întregul cîmp al bibliologiei, care cuprinde tehnica şi istoria cărţilor, organizarea şi funcţionarea lor în biblioteci,alcătuirea bibliografiilor în orice domeniu, în linii mari documentarea metodică îndeplinită cu ajutorul cărţii. Acestor teme principale se adaugă subsidiarele: scrisul şi materialele care-i sînt necesare (în rîndul întîi hîrtia), tiparul, legatul, cartea rară şi artele aplicate cărţii, editura, librăria, anticariatul şi difuzarea cărţii etc., nu însă în detaliile tehnicii fiecăruia, ci numai în noţiunile generale care-l ajută pe bibliotecar şi pe cercetătorul ştiinţific în munca lor cu cartea.[…]

Vocabularul a fost pornit din decembrie 1954 la propunerea lui N.Georgescu-Tistu, aprobată de Direcţia Bibliotecii Academiei Republicii Socialiste România. Lucrarea a înaintat încet şi cu mari întreruperi, impunîndu-se între timp alte multe sarcini. Colectivele alcătuite în acest scop s-au schimbat în dese rînduri şi au constituit în genere bune elemente de consultare.

Folositoare a fost trecerea primei schiţări a Vocabularului pe la diferite Servicii ale Bibliotecii. Cu observaţiile culese astfel s-a îmbunătăţit redactarea. Pregătirea Vocabularului a fost socotită însă la Bibliotecă peste planul de lucru normat. Cu atît mai merituoşi sînt cei care au rupt benevol din timpul lor şi au contribuit la progresul lucrării. Toţi merită recunoştinţa noastră, dar în deosebi trebuiesc menţionaţi: Natalia Protopopescu, pentru grija avută cu strîngerea şi ordonarea materialului de cuvinte: Traian Fopovici şi Cosma Holban, pentru discutarea termenilor de la primele două litere ale alfabetului; Măria Zamatiu, care a urmărit întreaga lucrare şi a adus tot timpul contribuţii la realizarea ei; S.Baiculescu şi V.Cândea pentru reactivarea lucrării.”

Nu-i aşa că situaţia vă este familiară?

Întrebarea este dacă se va putea abandona vreodată sentimentul de neîmplinire, de subdezvoltare, de umilinţă (remunerarea) pe care specialiştii breslei îl motivează în faţa unor iniţiative informale?

Pentru foarte mulţi totul pleacă numai de la motivaţia financiară ceea ce este foarte dificil de combătut cu argumentele civilizaţiei. Secretul, în schimb, este că cele mai bune iniţiative izvorîte pe cale informală, din necesitatea de a rezolva o anumită problemă, dar cu o expunere publică, se transformă şi în proiecte din care se poate atrage beneficiul material. Problema este că pe undeva am uitat să mai dăruim experiză şi capacitate dintr-o ură istorică pentru „activitatea patriotică”, din imposibilitatea de a vedea oportunităţile pe termen lung, dar care trebuie să aibe o bază probatorie concretă.

Şi atunci vin şi vă întreb: cum se rupe cercul vicios? De ce specialiştii breslei tac?

Acces pentru Kosson modificat

Stimați colegi,

Datorită unor probleme tehnice apărute la servicul de găzduire lx.ro și pentru a nu întrerupe funcționarea siteului, vă rugăm ca începănd din acest moment să accesați direct Comunitatea Kossonwww.kosson.ro.

Ne cerem scuze pentru orice inconveniență care ar putea apărea. Conținutul siteului a rămas nemodificat cu singura diferență că a fost integral migrat pe noua versiune a sistemului de management al conținutului Joomla! 1.5.14. Lansarea siteului migrat ar fi trebuit să fie făcută la începutul lunii octombrie, dar datorită problemelor tehnice apărute, am fost forțați să introducem în producție versiunea nouă cu toate micile diferențe pe care le veți experimenta și cu unele asperități în experiența de navigare și locațile secțiunilor cu care v-am obișnuit. Siteul va suferi modificări până în luna octombrie când ar fi trebuit să fie lansat propriu-zis. Astfel, cu rezerva că pe parcurs veți mai experimenta câteva modificări în experiența de navigare și aspectul vizual, vă invităm să continuați să ne vizitați la adresa nouă a domeniului principal Kosson: http://www.kosson.ro

Chiar dacă serviciile de găzduire care au deservit până acum kosson.lx.ro vor fi recuperate iar siteul vechi va apărea din nou, din acest moment acesta nu va mai fi actualizat. Varianta de la www.kosson.ro este considerată cea de producție iar cea de la kosson.lx.ro având doar valoare de referință istorică.

Pentru membrii comunității nu ar trebui să fie nicio problemă atâta vreme cât conturile au fost migrate fără nicio problemă iar informațiile necesare pentru autentificare au rămas nemodificate.

Vă mulțumim pentru înțelegere.

Biblioteca Naţională, făcută de Aedificia

ÎN SFÂRŞIT. Biblioteca Naţională a României va fi, în sfârşit, renovată. Ministrul culturii, Theodor Paleologu, a anunţat ieri că a semnat contractul în valoare de aproape 70 de milioane de euro cu firma Aedificia Carpaţi. Demararea lucrărilor a fost tergiversată de faptul că aceeaşi firmă a pierdut licitaţia anul trecut în defavoarea consorţiului format din SC Rotary Construcţii SRL, SC Rombet SA şi SC UTI Instal Construct. Contestaţia pe care Aedificia a depus-o a fost respinsă şi apoi s-a războit în instanţă cu Ministerul Culturii. Lucrările nu au putut începe până la finalizarea procesului. Renovarea se va întinde pe 30 de luni, iar banii provin dintr- un împrumut extern.

[sursa: Evenimentul zilei – http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/843248/Biblioteca-Nationala-facuta-de-Aedificia/%5D