La unele biblioteci

Un proiect la școală te învață multe…chiar și cum e „de așteptat” sa fie bibliotecarul.

Trist … și nu din vina copiilor.

Anunțuri

Biblioteca de Poezie Itinerantă poposește în Vâlcea

Biblioteca de Poezie Itinerantă (The Itinerant Poetry Library) este adusă de Sara Wingate Gray (cu suportul IREX DC) în România, mai precis în Vâlcea. Așteptând cu interes relatările colegilor și cititorilor români care vor avea privilegiul întâlnirii cu aceasta bibliotecă unică, vroiam să spun câte ceva despre ce are special această bibliotecă. Nu e vorba doar faptul că bibiotecara își cară biblioteca cu spatele prin lume de ceva vreme, că e vorba de o biblioteca vie care crește mereu și care se dăruiește gratis celor care au curiozitatea să caute prin ea, ci mai ales de motivația acestui demers „nebunesc”:

Noi vedem bibliotecile, mai ales bibliotecile publice, ca fundații ale lumii civilizate. Credem ca nicăieri nu ni se mai oferă o așa echitate în accesarea și utilizarea informației, încredere și dialog între membrii comunităților, ai diferitelor culturi.

Atunci când intrăm într-o bibliotecă ne întâlnim unul cu altul: întâlnindu-ne unul cu altul aflăm mai mult despre noi. Prin aceste întâlniri începem să înțelegem cum reușesc să ne unească experiențele trăite în această lume care ne e comună tuturor. În mod fundamental, atunci când intrăm într-o bibliotecă ni se oferă posibilitatea să învățăm lucruri noi și astfel să creștem ca indivizi, ca cetățeni ai acestei lumi.

Începând din Mai 2006, având această misiune în minte, Bibliotecarul Poeziei Itinerante a călătorit în întreaga lume cu o bibliotecă publică (gratuită), instalând biblioteca și bibliotecarul și arhivând sunetele, poemele și poezia orașelor, oamenilor și țărilor întâlnite.

Până acum am oferit peste 1000 de ore de servicii de bibliotecă publică în 11 țări și 21 de orașe în întreaga lume, în peste 150 de locuri. (About http://www.tipl.info/)

Cei care vor să găzduiască această bibliotecă (în special în jud. Vâlcea) între 20 și 28 Iulie pot să trimită un email la librarian@tipl.info sau un mesaj pe Twitter la twitter.com/Librarian

Pentru o mai bună înțelegere a acestei biblioteci vă recomand:

Cine poate fi bibliotecar în România?

Text trimis de Antonia Ioan, noua noastra colaboratoare.

Dacă tot s-a scris despre admiterea la biblioteconomie şi mă întrebam, retoric, de ce am face o asemenea facultate, poate merită văzut şi un posibil răspuns la întrebarea de mai sus. Teoretic vorbind (că practic s-ar putea să nu se mai facă angajări o bună perioadă, ba chiar ne temem reduceri), în bibliotecile publice din România absolut oricine poate fi bibliotecar. Singura condiţie serioasă este să aibă drept de muncă.

Conform situaţiei de fapt, se poate uşor vedea că poate avea orice fel de studii, de la medii până la superioare, în absolut orice profil, poate avea orice vechime, de la debutant în câmpul muncii până la pensionar reactivat (sigur, că mai nou, chestia cu pensionarii a căzut), orice experienţă în domeniu.

A, desigur că trebuie să îndeplinească condiţiile solicitate de angajator şi să reuşească la concursul pentru ocuparea postului. Aici sunt, însă, câteva mari enigme:

1. Stabilirea condiţiilor după criterii inaccesibile muritorilor de rând (am văzut condiţii a căror îndeplinire, prin intersectare, ducea, fără echivoc, la o mulţime cu un singur element – umanistic spus, profilul era atât de recognoscibil încât ar fi fost superfluuu să se pună şi condiţia, singura care lipsea, de altfel: „şi să-l cheme Stan Popescu”;

2. „Discreţia” cu care se face publicitatea: afişajul în locuri mai puţin călcate (pe dosul uşii, sub preşul de la intrare etc.) este de departe preferat anunţului cu litere de-o şchioapă în presă;

3. Ce verifică concursurile de ocupare a postului de bibliotecar? Memoria, cultura, ortografia, vaccinările la zi? Mister! Totul este la mâna angajatorului (lucru firesc numai până la un punct, dat fiind faptul că e vorba de instituţii bugetare, iar statul se numeşte România);

4. De ce nu e condiţie obligatorie învăţământul de profil? Ei, aici lucrurile sunt foarte încurcate…

Desfiinţarea învăţământului biblioteconomic, în 1974, a fost o lovitură grea, ale cărei urmări se simt până în zilele noastre. Încerc să-mi închipui interiorul întunecat al minţii care a zămislit ideea, şi nu pot. Drept urmare, în 1990, eram singura ţară din Europa fără învăţământ biblioteconomic, spune Mircea Regneală în Revista 22: Colapsul bibliotecilor româneşti http://www.revista22.ro/colapsul-bibliotecilor-romanesti-949.html şi Care mai e rostul bibliotecarului? http://www.revista22.ro/care-mai-e-rostul-bibliotecarului-2671.html. În acele condiţii, era firesc să angajezi personal cu altfel de studii, că nu aveai încotro. Dar, după ce s-a reînfiinţat învăţământul biblioteconomic, ar fi însemnat o mână de ajutor la consolidarea lui, impunerea unui privilegiu la angajarea în biblioteci. Aici am, totuşi, nişte mari semne de întrebare. Poate că problema recrutării personalului din biblioteci e mult mai spinoasă. Altfel, cum s-ar putea explica faptul că, la bulgari, de exemplu, unde a existat întotdeauna un formidabil învăţământ biblioteconomic, „la începutul anilor 1990, mai puţin de 30% din personalul care muncea în bibliotecile bulgare era calificat” (Iulia Savova – Formarea profesională în Bulgaria, în Buletinul bibliotecilor din Franţa, nr. 1/2008 http://www.bmms.ro/continut/xhtml/ro/BBF_online/Formarea_profesionala_in_bulgaria_2.html)

Rezumând: la noi, orice om, cu orice studii, cu orice vechime, se prezintă la un concurs (uneori destul de bizar dpdv al cerinţelor), după care, gata, e pus să lucreze în bibliotecă. Sigur că, în următorii ani, face două module de pregătire a cca. 14 zile fiecare şi primeşte şi un atestat. Mai există vreo profesie ce presupune studii superioare, care se poate face prin simpla prezentare la un examen stupid? Eu nu cred. Poţi să devii medic, inginer, profesor, economist în acest fel? Chiar dacă, prin absurd, ar zice cineva „da”, legea nu-ţi permite. De aceea am vrut să intitulez materialul ăsta, pe rând, Bibliotecar – cea mai accesibilă meserie din lume, România – Paradisul bibliotecarilor şi Bibliotecarul – omul fără însuşiri, dar în fond, lucrurile sunt parcă prea triste.

Mici concluzii: Poţi lua orice om de pe stradă să-l faci bibliotecar, nu trebuie să ştii mai nimic ca să lucrezi într-o bibliotecă, meseria se transmite cutumiar de la „maestru” la „ucenic”. De aici începe percepţia profesiei de bibliotecar, iar această situaţie nu ne ajută de loc la capitolul imagine, după cum nu ne ajută nici suplinirile excesive, nici voluntarii lăsaţi de izbelişte prin biblioteci, nici managerii fără cunoştinţe biblioteconomice. De aici rezultă şi serviciile tip supermatket: unde se găsesc pastele? acolo…

Precizare necesară: Vorbind despre cine poate fi bibliotecar în România, nu am vrut să intru în tenebrele cumetriilor, rudeniilor, a relaţiilor de familie, intereselor şi obligaţiilor finanţatorilor şi angajatorilor, nici în meandrele absconse ale numirilor de directori. Subiectul mă depăşeşte. Oricum, sunt convinsă că realitatea bate de departe (ne)vinovata mea imaginaţie.

Primii pași în bibliotecă

Sunteți la primii pași profesionali în bibliotecă? Lumea bibliotecilor pare altfel decât v-ați imaginat-o? Vreți să puteți face mai mult și nu știți de unde să începeți? Vreți să cunoașteți alți tineri bibliotecari?

[Imagine: sean dreilinger]

Haideți la Scoala de Vară pentru Tinerii Bibliotecari care va fi organizata in perioada 6-11 septembrie 2010, la Bran, judetul Brasov! Invitația vine din partea IREX și ANBPR. Pentru a participa trebuie să aveți până în 35 de ani dar nu mai mult de 5 ani de experienta profesionala in biblioteci și să lucrați într-o biblioteca publică. Aplicațiile se depun în perioada 23 iunie – 23 iulie 2010.

Primii pași nu sunt niciodată foarte ușori. Faceți-i împreună cu colegii noștri bibliotecari, buni profesioniști, frumoși  si energici! N-o să vă pară rău.

Start la înscrierea pentru Gala Premiilor în Educație

Astăzi încep înscrierile pentru ‘Bibliotecarul anului” la Gala premiilor în educație a Fundației Dinu Patriciu. Premiile sunt  atractive (10.000 EUR premiul I, 5.000 EUR premiul al II-lea, 2.000 EUR premiul al III-lea) însă este cred eu și o onoare să participi într-o competiție în care se premiază performanța în educație.

De pe pagina acestei competiții www.premiileineducatie.ro aflăm că: „se pot inscrie in competitie persoane fizice (elevi, studenti, educatori, invatatori, profesori preuniversitari si profesori universitari, cercetatori, bibliotecari), organizatii neguvernamentale, institutii de invatamant preuniversitar si universitar, de stat sau private, care indeplinesc criteriile de eligibilitate mai jos prezentate.”

Pentru bibliotecari, criteriile sunt:

  • Initierea/dezvoltarea de colaborari/parteneriate cu biblioteci/institutii de profil din tara sau din afara ei
  • Dezvoltarea/implicarea in proiecte ce au avut ca scop cresterea si diversificarea fondului de carte si infiintarea de servicii noi sau modernizarea celor traditionale
  • Adaptarea si utilizarea noilor tehnologii pentru educare/invatare
  • Promovarea noilor tehnici de informare si documentare in randurile cititorilor
  • Participarea la activitati de dezvoltare profesionala

Constituie un avantaj:

  • Carti/lucrari/articole publicate
  • Implicarea in proiecte de responsabilitate sociala

Celor care lucrează  în biblioteci și își fac treaba bine și cu pasiune le urez să aibă îndrăzneală: premiile se dau celor ca știu să convingă că sunt profesioniști si că își ajută publicul bibliotecilor lor să obțină performanță.

Succes tuturor!

Poți sa-mi folosești catalogul

Din partea doamnei Câmpeanu pentru descretirea fruntilor intunecate de necazurile crizei,  un video continand o parodie a Lady Gaga, „Pokerface”, in interpretarea autoironica a unui simpatic grup de bibliotecare, studenti si angajati de la Washington Information School, cu titlul „Catalog”.

Despre Biblionet şi Bibliomist

Grupul format din directorii bibliotecilor publice din Ucraina au fost într-o vizită de training la Centrul Mortenson pentru programe internaţionale în bibliotecă (Mortenson Center) din cadrul Universităţii din Illinois. (Este acelaşi centru care va coordona programul de training Lideri şi Inovatori susţinut de Bill and Melinda Gates Foundation şi la care vor participa şi bibliotecari din  Romnia.)

Irex Împreună cu acest grup am fost vizitaţi şi de  Meaghan O’Conner (dreapta in imagine) coordonator de program la IREX în Washington DC şi Yaroslava Tytarenko (stanga) coordonator Bibliomist in Ucraina.  Foarte amabile, ele au participat la o întâlnire cu studenţii şi profesorii din cadrul Graduate School of Library and Information Science din cadrul universităţii. Discuţia poate fi ascultată online.

Prezentarea a urmărit în paralel experienţa  profesională a lui Meaghan, care are pregătire de bibliotecar dar lucreză acum pentru IREX în programe de dezvoltare internaţională  şi programele desfăşurate în Romania şi Ucraina de către IREX.  (Interesant de ştiut poate este detaliul că, în cadrul IREX pe aceste programe, în afară de Meaghan, doar Anca noastră mai are o pregatite profesională legată direct de biblioteci.)

Din cele prezentate se pare că programul din Romania este mai avansat decat cel din Ucraina dar ca exista foarte multe probleme comune. Dacă aveti timp cred ca merită să ascultati această prezentare.