• Ne-am mutat!

    Acest blog s-a mutat la www.prolibro.eu
  • Subscriem la:

  • Și eu sunt bibliotecar(ă)!
  • Ziua Eliberării Documentelor
  • Ne găsiți și pe:

  • RSS Calendar

  • RSS biblio_ro_feeds

  • RSS Presa despre biblioteci

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Selectie de linkuri

  • Foto ProLibro

  • Statistica blog

    • 592.756 accesari

Informația este moneda democrației

După ce în ultimii doi ani Biblioteca Publică din New York a suportat o reducere a bugetului de 7%, pentru anul următor i se prefigurează  o reducere și mai dură.  De pe situl bibliotecii aflăm că cele 89 de biblioteci (de cercetare) și filiale ce o  formează  primesc anual 18 milioane de vizite în timp ce situl bibliotecii www.nypl.org primește alte  26,5 milioane de vizite anual. „Este unul dintre cele mai cunoscute și respectate biblioteci din lume cu colecții de peste 50 de milioane de materiale, cu un personal de  2700 de oameni și un buget anual de $254 milioane.”

Domnul  președintele și CEO al bibliotecii publică din New York, Dr. Paul LeClerc (cel care „a ghidat Biblioteca Publică din  New York în era digitală”) merge de 17 ani la întâlniri cu consiliul NYC unde discută bugetele propuse pentru bibiotecă. Dacă au fost vremuri mai bune când orașul susținea prin schimbări de politici și creșteri bugetare mărirea programului cu publicul în toate bibliotecile publice la 6 zile,  Paul LeClerc a venit acum în fața comisiei consiliului NYC ca să își apere biblioteca și prin ea orașul, de reducerile bugetare preconizate pentru 2011.

După o prezentare inițială în martie, aveți mai jos prezentarea de acum câteva zile.

Pe scurt, dacă bugetul va fi redus așa cum se propune vor fi închise 10 biblioteci iar cele care rămân deschise vor avea programul redus în media la 4 zile pe săptămână. Reducerile vor însemna și o reducere a personalului cu 736 persoane  adică o reducere de 36% din numărul de angajați.(www.nypl.org)  Reducerile impuse de noul buget i-ar lăsa pe newyorkezi:

  • cu 5,8 milioane mai puține  vizite la bibliotecă (incluzând aici și  cu 1,8 milioane mai puține vizite ale copiilor și tinerilor)
  • cu 5,7 milioane mai puține materiale folosite
  • cu 2 milioane mai puține sesiuni de utilizare a calculatoarelor din biblioteci

Dacă privim atenți putem observa cum luptă o bibliotecă pentru a putea să își îndeplinească menirea. Biblioteca are o inițiativă online  „Don’t close the book”,  prin care își mobilizează publicul să îi susțină.  Dar modul în care un președinte al bibliotecii (care urmează să se retragă din activitate anul viitor) luptă pentru instituția sa și comunitate este, zic eu, o sursă de inspirație pentru noi. Îmi pare rău că nu am timp să ofer o traducere în română acestui discurs sau mai multe detalii. Ofer mai jos câteva fragmente spre inspirare.

„Informația este moneda democrației”(Thomas Jefferson)

Biblioteca  „are ca scop unic al existenței ei să ofere tuturor acces liber la universul informațional aflat intr-o continuă expansiune”.

Bugetul bibliotecii este de 0.5% din întregul buget al New York-ului. „Noi (biblioteca) oferim așa de mult la un preț așa de mic.”

Chiar dacă criza se simte în New York biblioteca este folosită în continuare la fel de mult. „Milioane de  newyorkezi  continuă să  folosescă bogata colecție a bibliotecii, programele ei interesante, cursurile de pregatire în utilizarea calculatoarelor, claselor de alfabetizare, cursurilor de engleză (ca a doua limbă), ajutor la teme pentru școlari, pentru căutarea unei slujbe, resurse pentru firme mici dar și priceperea și talentul angajaților ei. Aceastea sunt serviciile care îi vor ajuta pe oameni să își găsească de lucru și vor ajută orașul să trecă peste această recesiune.”

Poate părea ciudat că acolo unde legătura dintre informație și democrație este cel mai bine cunoscută și recunoscută, în SUA, e nevoie de o permanentă „luptă” pentru ca biblioteca să poată să își facă treaba bine. Această „luptă” este insă ea însăși o regulă a democrației pe care trebuie să ne-o însușim dacă vrem ca bibliotecile publice din România să fie relevante în societatea noastră.

Mesajele de pe Twitter arhivate de Biblioteca Congresului American

Twitter-ul este cea mai cunoascută şi utilizată platformă de micro-blogging. Mesajele de 140 de caractere postate de utilizatori au arătăt că, deşi aparent acest gen de comunicare pare „pierdere de vreme”, există momente, evenimenie şi comunităţi care folosesc Twitter-ul în moduri care încă aşteaptă să fie întelese…Iar această înţelegere nu poate avea loc în lipsa datelor care să fie analizate.

Biblioteca Congresului Statelor Unite a hotărât că va arhiva întreaga „colecţie” de mesaje publice  care au fost postate pe Twitter din 2006, de la înfiinţare. Biblioteca are ceva experienţă în lucrul cu materiale „de pe net”. Acest gest este însă un serios semn de atenţionare pentru bibliotecile dedicate  cercetării.

„Din 2000, de când a început să colecteze materiale de pe siturile din campania prezidenţială,   Biblioteca a colecţionat materiale de pe internet. Astăzi  deţine peste 167terabytes  de informaţiă de pe net, inclusiv bloguri, pagini ale candidaţilor la funcţii de stat, şi paginile membrilor Congresului.” Comparativ, Twitter procesează ” mai mult de  50 de milioane de mesaje zilnic”  ceea ce face ca totalul mesajelor până acum să fie de ordinul bilioanelor.

Tot Biblioteca conduce proiectul „Infrastructura şi prezervarea  naţională a informaţiei digitale (National Digital Information Infrastructure and Preservation Program www.digitalpreservation.gov), program care caută o strategie naţională pentru a colecta, prezerva şi a pune la dispoziţia generaţiilor prezente şi viitoare  un conţinut digital însemnat, în special informaţie creată  doar în formă digitală.”

Biblioteca Congresului nu se dezminte: „dacă sunteţi în căutarea de locuri unde se păstrează   informatie istorică valoroasă” chiar şi  în formă digitală, treceti prin Washington DC.

Bucuria mea la aflarea acestei veşti este cu atât mai mare cu cât, în ianuarie vorbeam la BOBCATSSS despre valoarea şi necesitatea analizei datelor disponibile pe Twitter, luând cazul Moldovei şi al „revoluţiei” ei de anul trecut.

Nu ne rămâne acum decât să  aşteptăm veştile despre modul în care cercetătorii vr fi ajutăţi să lucreze cu aceste date.

Eu când vreau să fluier, fluier … şi în bibliotecă

Deoarece comentariul lui Valentin merită citit şi discutat l-am pus mai jos ca un post separat.

De mai mult de o luna procedez ardeleneste, adica sed si cuget: sa zic? sa nu zic? Titlul recentului mare succes romanesc – „Eu cand vreau sa fluier, fluier” – ma determina si pe mine „sa fluier” (nadajduiesc ca nu „in biserica”).

Scriu, aici si acum, despre ceva ce ne intereseaza in mare masura pe cativa de pe Prolibro si ii vizeaza indeosebi pe colegii de la „baza piramidei bibliotecilor publice din Romania” (cum am botezat in alta imprejurare* „masa” bibliotecilor comunale si orasenesti) : cursul “Servicii moderne de biblioteca”, care urmeaza sa fie organizat curand in cadrul Programului Biblionet.

Asa cum probabil unii stiti, am militat constant pentru pregatirea profesionala a bibliotecarilor, astfel incat ei sa devina veritabile „institutii” in comunitatile in care activeaza (cred ca sunteti de acord cu mine ca bibliotecarul de biblioteca publica nu mai este doar un om, un simplu slujbas al Statului, ci ca el devine/a devenit pe alocuri mai curand o institutie).

Din 2002 si pana in prezent, prin activitatea mea, am cautat sa le cultiv si sa le dezvolt colegilor bibliotecari din judetul Valcea pregatirea de specialitate, dar si constiinta profesionala, capacitatea de a intelege cat se poate de exact ca vremea bibliotecii traditionale a apus pentru totdeauna si ca bibliotecarul modern trebuie sa stie (a face) atat de multe lucruri, incat e mai usor de enumerat ceea ce NU e numaidecat nevoie sa stie (in contextul statutului sau in comunitate, desigur)…

Mai ales de prin 2006-2007 incoace, le-am repetat ca un papagal colegilor ca dusu-s-a definitiv abordarea “luna trece, leafa merge” si ca utilitatea institutiei „biblioteca publica”, functionalitatea si, pana la urma, insasi existenta ei, deci implicit locul de munca al bibliotecarului devin strict dependente de capacitatea lui de a se (re-)prezenta ca un specialist infinit mai pregatit d.p.d.v. profesional decat bibliotecarul traditional – “pastor” peste cateva sute/ mii de carti (care chiar si „stiute” din scoarta-n scoarta nu mai satisfac deloc nevoile si cerintele utilizatorilor moderni) … le-am expus colegilor mei notiuni de baza in managementul proiectelor (m-a „marcat” cat de greu pot fi lamuriti bibliotecarii ca organizarea unei manifestari de „1 Decembrie”, de pilda, este – in orice proiect – doar o activitate, nicidecum nu poate fi obiectiv general ori specific!) …le-am „picurat” ideea ca trebuie sa se obisnuiasca intai de toate sa citeasca despre proiecte, apoi sa lucreze pe proiecte, sa aplice pentru finantari s.a.m.d.
…in fine, aproape la fiecare intalnire a noastra le-am vorbit despre uriasa sansa ca – prin computere, resursele electronice, bazele de date (in curs de constituire la noi) si fabulosul Internet – aflam si putem oferi utilizatorilor serviciilor noastre din ce in ce mai mult din inepuizabilele acumulari de cunoastere ale tuturor culturilor lumii.

Ca un corolar la cele de mai sus, va marturisesc ca – fara a banui macar ca voi avea nevoie de asta in cadrul unui program national pe care il voi coordona pentru judetul meu – am realizat analiza nevoilor de formare a colegilor mei bibliotecari din Valcea prin toate mijloacele imaginabile:
– prin chestionare (primul a fost in prima mea zi de serviciu la Compartimentul „Indrumare metodica” al BJ Valcea, in 18 martie 2002)
– prin participarea in comisii de angajare pentru mai mult de 20 de bibliotecari (in special la BJ Valcea si la biblioteci publice din judet, dar si la cateva biblioteci scolare), ocazie cu care am aplicat interviuri pentru si mai multi candidati (cred ca in jur de 40-50); pretendenti la statutul de bibliotecar, in toate aceste concursuri au fost, in total, sute de oameni
– prin observatie directa, atat „intimplatoare” (in activitatea de teren), cat si in cadrul evaluarilor pe care le-am efectuat in fiecare an, cu prezentare publica de concluzii
– prin participarea la o sumedenie de manifestari cultural-educative si de alte naturi, organizate in bibliotecile publice valcene in ultimii 8 ani, ocazie cu care mi-am putut analiza in voie colegii din teritoriu (nu i-am considerat niciodata subordonati), vazandu-le pe viu calitatile, capacitatile, dar si lacunele, lipsurile
– in timp ce-i determinam (si ii sprijineam) pe colegii mei bibliotecari valceni sa scrie constant pe http://bibliotecivalcene.ro/evenimente_ult.asp, sa-si anunte evenimentele pe care le organizeaza, planurile anuale de activitati, articolele, studiile sau alte realizari personale ref inclusiv la mostenirea culturala (printre scopurile initiale a fost si acela de a-i face sa inceapa sa comunice in spatiul virtual), am avut de asemenea ocazia sa descopar nevoi de formare care nici nu mi-as fi imaginat ca pot exista
– in fine, prin „mentoratul” exercitat asupra tuturor colegilor din judet si chiar a unora dintre colegii din serviciul Marketing-Dezvoltare al BJ Valcea (pe care il coordonez), am constatat frecvent ca rezolvand „una”, intotdeauna apare automat nevoia rezolvarii „alteia”, iar ierarhizarea corecta a abilitatilor si competentelor care trebuie insusite este esentiala.

Am facut introducerea atat de lunga – sper sa fiu ingaduit – dintr-un motiv cat se poate de simplu: imi doresc ca noul curs „Servicii moderne de biblioteca” sa fie unul cat mai util si benefic pentru bibliotecarii romani, carora – de prea multa vreme – in afara de cele multe stiute, le lipseste ceva „mai esential” decat toate: le lipseste „busola” si in consecinta se manifesta ca niste naufragiati rataciti in ocean.

Potrivit informatiilor si calendarului postate de Anca mai sus, designul si manualul cursului – creat pe baza expertizei consultantului strain, a expertizei consultantului roman, a chestionarelor aplicate deja bibliotecarilor carora le va fi predat cursul, a focus-grupurilor care probabil si ele au fost organizate s.a.m.d. – s-ar cam apropia de finalizare.
Dar vine inevitabil intrebarea cea mare: va fi acest curs exact ceea ce trebuie sa fie?
Asemenea „omologilor ” mei din celelalte 11 judete din Program – Etapa I) am consumat ceva timp si alte resurse pana sa indentific cu exactitate nevoile de formare ale bibliotecarilor (nu le-am identificat acum, ci – cum spuneam – cu mult inainte ca Global Libraries sa vina in Romania). Cu toate astea, initial (cand s-a deschis topicul asta, adica), mi-am zis ca nevoile de formare imediata pot fi relativ lesne constatate „oficial”, utilizand instrumente caracteristice analizei de nevoi (in speta aplicand chestionare) si coroborand apoi concluziile lor cu ceea ce ne invata teoria de profil si literatura de specialitate; asa am ajuns sa conchid fals – mai ales consolandu-ma ca beneficiem de expertiza unor reputati specialisti in domeniu – ca va fi relativ lesne sa rezolvam ceea ce avem de rezolvat.

De la o vreme, insa, ma obsedeaza ideea ca nu e deloc cum am crezut un timp. Nevoile de formare ale bibliotecarilor sunt precum libertatile fundamentale din Rusia: deprimant definite de sintagma „nu-ti lipseste ceea ce n-ai stiut ca exista”. Cum sa constientizeze bibliotecarii (care de doar putin timp „lucreaza” cu computerul si conexiunea Internet) nevoile pentru care trebuie construit cursul, daca ei nu resimt (aproape) nicicum aceste nevoi?; daca ele le sunt straine, in primul rand pentru ca toti bibliotecarii se raporteaza (firesc) la universul lor de pana acum – ingrozitor de ingust?
Iar daca nevoile de formare sunt „descoperite” – sa presupunem – prin intrebari cu final anticipat („nu-i asa ca Pamantul este rotund?”), care este rezultatul? Nu se cheama ca au fost „stabilite” „nevoi de formare” bine argumentate, insa in neconcordanta cu situatia de fapt? Nu cumva „rezolvam” unele nevoi – nu spun ca nu-s reale! – de prioritate 4-5-6, dar in timpul asta le ratam magistral pe cele de maxima urgenta? Fara de care nu vom putea rezolva nimic, indiferent de ce si cat vom invata la curs?

Primul training, cel din toamna trecuta, s-a axat in proportie de peste 90% pe notiuni de baza in utilizarea IT, pe notiuni de baza in utilizarea pachetului Office si a altor programe, pe posta electronica si mesageriile instant, pe administrarea computerelor cu Internet pentru public etc. A fost, consider, un training excelent, insa a fost doar unul „de incalzire”, calat indeosebi pe posibilitatea de a comunica pe care ultilizatorii o au acum in bibliotecile cu Biblionet. Doar adaptat pe ici pe colo, prin partile esentiale (eu astfel am procedat), primul curs a „cooptat” componenta de baza a activitatii bibliotecii – cea culturala. Consider ca acest al doilea curs, cel de acum, trebuie cladit intai de toate pe fundamentul menirii culturale a bibliotecii (cu tot ce presupune asta), ingloband totodata componentele de formare, informare, satisfacerea nevoilor sociale s.a.m.d. pentru publicului de toate varstele etc. etc. (cum-necum, „comunicarea” s-a rezolvat deja).

Doua vorbe si despre consultanti:
Intai ref la consultantul strain care contribuie la elaborarea cursului: ajuta la ceva coplesitoarea expertiza a doamnei June Garcia, daca nevoile de formare nu-s identificate cu maxima exactitate? In plus, ce poate reusi in Romania, in aceasta faza a Programului, super-specialistul provenit din sanatosul sistem de biblioteci publice din SUA? Ce se „potriveste” exact, atat „dincolo”, cat si „aici”, in afara de faptul ca biblioteca ar trebui sa fie tot biblioteca? In ce fel strategiile aplicate pentru dezvoltarea de servicii in beneficiul publicului american sunt ori pot fi de succes la noi? Ce anume din experienta de director al Bibliotecii Publice din San Antonio poate fi implementat asa incat sa fie de folos bibliotecarului si bibliotecii de la Cotofenii din Dos, dar mai ales satenilor Romaniei rurale? Expertiza acumulata in pozitia de CEO al The Library Corporation in ce fel profita unui bibliotecar care nici vorba sa poata realiza si sustine o prezentare publica a bunurilor si serviciilor culturare/comunitare oferite de biblioteca proprie, de pilda, si inca scrie @ in adresa site-urilor ori www in cea a e-mail-urilor? Nu cumva vasta experienta a doamnei Garcia ar fi fost de mare folos abia dupa ce bibliotecarii din Romania desluseau intreg alfabetul elementar al profesiei lor, nu doar literele a, b, c?
In fine – ca prea m-am lungit, iertat sa fiu – o intrebare referitoare la consultantul roman, inteleg elementul-cheie in realizarea noului curs:
Cate dintre handicapurile de mai sus – si din cate altele, neenumerate! – va reusi doamna Manuela Zanescu (de la „Biblioteca Britanica” din cadrul BCU Timisoara) sa inlature?
______________
Daca mai intereseaza pe cineva tema discutiei deschisa de mine cu cele mai bune intentii, o putem continua si dezvolta, chiar cu exemple despre ceea ce ar trebui sa invete inainte de toate bibliotecarii – acum, dupa ce s-au vazut cu „lumea in biblioteca lor”.
Daca discutia nu mai intereseza pe nimeni, se poate incheia aici, fara nicio problema.
______________

* la intalnirea organizata de IREX cu ministrul Culturii, care ne-a promis ca se va intalni „curand” cu reprezentantii bibliotecarilor, in vederea imbunatatirii legislatiei de specialitate (presimt ca mi-am batut gura degeaba gandind atunci cu voce tare ca „ministrul Kelemen Hunor ar putea deveni un Spiru Haret al bibliotecilor romanesti”).

Ce pot face două mâini dibace de bibliotecar

Folosind echipamente deja utilizate în biblioteca, iată că se poate, dacă se vrea şi se învaţă puţină programare, da naştere unor echipamente noi pentru a servi publicul. Sistemul acesta a fost gândit şi realizat de un bibliotecar. Folosindu-l, utilizatorii îşi pot împrumuta singuri materialele economisind timpul bibliotecarilor şi dând publicului sentimentul că are „putere” în bibliotecă.

Avantajele unui astfel de echipament făcut „în casă” este costul mult mai mic şi faptul că ai mereu la dispoziţie în bibliotecă pe cineva care să facă serviciul tehnic. Partea negativă ar fi că softul echipamentor trebuie permanent ţinut la curent pentru a asigura securitatea bazelor de date.

Călătoria lui Susie Pieper în România

Susan Pieper este directoarea bibliotecii  Paulding County Carnegie , Ohio. La invitaţia Ambasadei Americane ne vizitează ţara în aceste zile şi are conferinţe şi întâlniri cu bibliotecari din ţară. Ea este implicată în cadrul ALA printre altele în grupul bibliotecilor rurale.

Pentru acestă călătorie în România doamna Pieper a creat un blog unde îşi povesteşte experienţele. Foarte interesant de urmărit călătoria lui Susie Pieper în România. Facem astfel cunoaştinţă nu numai cu vizitatori dragi ci şi cu bibliotecarii de la noi.

Welcome Susie and hope you will have a great time in Romania!

Săptămâna cărţilor interzise

În ţara unde libertatea ar trebui sa fie la ea acasă bibliotecarii şi nu numai, descoperă permanent mecanisme prin care se încearcă oprirea întâlnirii dintre unele cărţi şi cititori. De-a lungul timpului în diferite părţi ale Statelor Unite au fost interzise sau s-a cerut înterzicerea unor cărţi ca Marele Gatsby de F. Scott Fitzgerald, De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger sau Culoarea purpurie de Alice Walker. Pentru o listă mai lungă de titluri vizităţi pagina dedicată cărţilor interzise.

Asociaţia Bibliotecilor Americani (ALA) organizează anual, în ultima săptămână din septembrie, Săptămâna cărţilor interzise, pentru a nu permite trecerea cu vederea peste acest mod de „educare” prin limitarea libertăţii personale de a citi ce vrei. În spiritul acestei săptămâni postez şi eu un îndemn inspirat dintr-o idee mai veche a celor de la Infinite race.

cenzaura duce la orbire

Noi avem liste cu asemenea titluri interzise? Ce părere aveţi/aveaţi de acele titluri „periculoase”?

Trebuie să cunoaştem istoria (bibliotecilor)?

În încercările mele de a înţelege unde se află bibliotecile în societatea de astăzi ajung des să mă afund în înţelegera trecutului lor. Situaţia unei instituţii care e un unui pion important în educarea populaţiei nu poate fi explicată uitându-te dar unde câteva date sau construcţii recente. Am ascultat câteva prelegeri ale unor cercetători specializaţi în istoria bibliotecilor (de exemplu Toni Weller sau Alistar Black) şi am fost mereu uimită de documentarea minuţioasă pe care o fac pe această temă, cum analizează documentele vechi pentru a verifica teorii noi şi câte informaţii reuşesc să pună cap la cap.

Am descoperit recent cartea lui Jesse H. Shera, apărută în 1949, a cărui titlu se traduce aproximativ „Bazele bibliotecii publice: Originile mişcării bibliotecilor publice în Noua Anglie 1629-1855 (The Foundations Of The Public Library: The Origins Of The Public Library Movement In New England 1629-1855). Deoarece cartea se găseşte în biblioteca Internet Archive m-am gândit să pun aici trimitera la ea pentru ca cei curioşi de istoria bibliotecilor vestice să o poată accesa.

Nu ştiu în ce măsură credeţi voi că e util să cunoăştem istoria instituţiilor noastre însă una dintre cele mai importante lecţii pe care le-am învăţăt din aceste cărţi este că atunci câne e vorba de istorie (şi nu numai) nu trebuie uitat cine a scris acea lucrare, în ce context, ce documente a avut la dispoziţie, cine a întocmit acele documente şi cine a luat deciziile legate de care documente rămân în arhivă/bibliotecă şi care nu.

Un exemplu recent despre cum se rescrie istoriea prin forţarea uitării trecutului l-am găsit pe blogul lui Vitalie Sprânceană. El scrie despre o ştire foarte tristă:

La Țhinvali, un rug mare, înălțat lângă căminul Universității de Stat a Osetiei de Sud înghite cărți incomode […] pentru a face loc unor alte cărți, dăruite de poporul rus darnic și săritor la nevoie (adunate ca rezultat al unei campanii de solidarizare a rușilor cu frații lor din Osetia de Sud)… Oficialii universității zic că ar fi vorba de istorii ale Partidului Comunist, materiale agitaționale comuniste, altă literatură socialistă. Martorii neoficiali afirmă însă că 1/3 din cărți ar fi în limba georgiană (gruzină), semn al dorinței de rupere a oricăror legături cu Georgia a noului establishment politic osetin, ”legitimat” după războiul ruso-georgian din vară lui 2008… A mai fost zărit, printre cărțile condamnate la ardere un Goethe, ceva poeți tadjici, Istorii ale literaturii franceze…