Cercetare VideoArt

Proiectul de cercetarea Public 2.0 face parte dintr-un proiect complex cu numele Culture Vortex. Acest proiect este dezvoltat în Olanda de mai multe instituţii şi muzee, care doresc să cerceteze reacţiile şi nevoile utilizatorilor de patrimoniu cultural publicat online.

O primă etapă a acestui proiect a fost realizat de NIMk (Institutul Olandez MediaArt).  Din nevoia dezvoltării unui nou catalog online o cercetare de trei luni de zile a fost iniţiată pentru a răspunde la câteva întrebări legate de colecţiile de artă şi noi media întreţinute de NIMk :

1. Care este modul de accesare a colecţiei institutului şi care sunt nevoile utilizatorilor?

2. Există o nevoie de participare activă a utilizatorilor? Şi cum poate fi aceasta realizată într-unmod semnificativ?

3. Ce alte iniţiative online de succes ar putea fi utilizate ca exemple?

4. Cum poate NIMk genera venituri din colecţia sa?

În raportul final al acestei cercetari cititorul va găsi: o privire de ansamblu a metodologiilor folosite de-a lungul procesului pentru a răspunde la aceste întrebări, o abordare a situaţiei reale în ceea ce priveşte nevoile de comunicare online pentru diferite grupuri ţintă, precum şi diverse recomandări.

Pentru cei interesati raportul (în limba engleză) împreună cu câteva vidoclipuri (realizate in timpul cercetării) pot fi găsite pe blogul proiectului http://networkcultures.org/wpmu/culturevortex/

Reclame

Trebuie să cunoaştem istoria (bibliotecilor)?

În încercările mele de a înţelege unde se află bibliotecile în societatea de astăzi ajung des să mă afund în înţelegera trecutului lor. Situaţia unei instituţii care e un unui pion important în educarea populaţiei nu poate fi explicată uitându-te dar unde câteva date sau construcţii recente. Am ascultat câteva prelegeri ale unor cercetători specializaţi în istoria bibliotecilor (de exemplu Toni Weller sau Alistar Black) şi am fost mereu uimită de documentarea minuţioasă pe care o fac pe această temă, cum analizează documentele vechi pentru a verifica teorii noi şi câte informaţii reuşesc să pună cap la cap.

Am descoperit recent cartea lui Jesse H. Shera, apărută în 1949, a cărui titlu se traduce aproximativ „Bazele bibliotecii publice: Originile mişcării bibliotecilor publice în Noua Anglie 1629-1855 (The Foundations Of The Public Library: The Origins Of The Public Library Movement In New England 1629-1855). Deoarece cartea se găseşte în biblioteca Internet Archive m-am gândit să pun aici trimitera la ea pentru ca cei curioşi de istoria bibliotecilor vestice să o poată accesa.

Nu ştiu în ce măsură credeţi voi că e util să cunoăştem istoria instituţiilor noastre însă una dintre cele mai importante lecţii pe care le-am învăţăt din aceste cărţi este că atunci câne e vorba de istorie (şi nu numai) nu trebuie uitat cine a scris acea lucrare, în ce context, ce documente a avut la dispoziţie, cine a întocmit acele documente şi cine a luat deciziile legate de care documente rămân în arhivă/bibliotecă şi care nu.

Un exemplu recent despre cum se rescrie istoriea prin forţarea uitării trecutului l-am găsit pe blogul lui Vitalie Sprânceană. El scrie despre o ştire foarte tristă:

La Țhinvali, un rug mare, înălțat lângă căminul Universității de Stat a Osetiei de Sud înghite cărți incomode […] pentru a face loc unor alte cărți, dăruite de poporul rus darnic și săritor la nevoie (adunate ca rezultat al unei campanii de solidarizare a rușilor cu frații lor din Osetia de Sud)… Oficialii universității zic că ar fi vorba de istorii ale Partidului Comunist, materiale agitaționale comuniste, altă literatură socialistă. Martorii neoficiali afirmă însă că 1/3 din cărți ar fi în limba georgiană (gruzină), semn al dorinței de rupere a oricăror legături cu Georgia a noului establishment politic osetin, ”legitimat” după războiul ruso-georgian din vară lui 2008… A mai fost zărit, printre cărțile condamnate la ardere un Goethe, ceva poeți tadjici, Istorii ale literaturii franceze…

Cartografierea României – LIS

Dragi colegi,

De curând am stabilit un contact foarte util cu reprezentanţi ai LIS din Turcia, Universitatea din Ankara.
Aceştia au răspuns curiozităţii mele de a afla cum arată de sus sistemul LIS din Turcia şi mi-au trimis documentele ataşate şi acestui mesaj.

Din pacate, nu am avut nici răgazul şi nici nu cunosc sursele (în afara Legii Bibliotecilor) din care aş putea compila un material relevant pentru perspectiva LIS generală din ţara noastră.
Vin cu rugămintea de a mă ajuta să compilăm un astfel de material pentru uzul tuturor celor aflaţi într-o asemenea situaţie. Dacă există ceva deja, va rog să-mi indicaţi sursa.

Cu stima,

https://prolibro.files.wordpress.com/2008/12/libraries-in-turkey.doc

https://prolibro.files.wordpress.com/2008/12/librarianship-in-turkey.doc

Acces deschis

Am participat şi eu aseară la transmiterea în direct pe Internet organizată cu ocazia Open Access Day. În campusul meu s-a organizat o mică reuniune într-o sală a bibliotecii celor de la engineering unde am urmărit în direct, împreuna cu oameni din alte peste 150 de insitituţii, dintre care 37 în diferite campusuri universitare din lume, ceea ce era anunţat pentru această ocazie. Câteva nume de ţări participante menţionate care mi-au rămas în minte SUA şi Canada, India, Japonia, Marea Britanie, Noua Zeelanda, Australia.

Pe lângă filmele de la http://www.vimeo.com/oaday08 care au fost prezentate în deschidere am apucat să văd şi mare parte din discursul lui Sir Richard Roberts, cercetător biochimist care a luat în 1993 premiul Nobel pentru Medicină împreună cu Phillip Allen Sharp.
Din discusul lui amintesc câteva idei despre cercetarea ştiinţifică şi accesul liber:

  • în momentul de faţă, acces la publicaţii ştiinţifice au doar pentru cei care plătesc;
  • a întâlnit mulţi elevi de liceu care ar vrea sa citeasca articole din jurnalele ştiinţifice dar nu îşi permit;
  • la literatura bio-medicala nu există acces pentru public deşi oamenii vor acces când au probleme grave şi vor să fie în cunoştinţă de cauză;
  • oamenii de rând sunt cei care, până la urmă, plătesc pentru cercetările ştiinţifice prin taxele lor;
  • pe net se găsesc multe informaţii dar neavând o autoritate care să confirme validitate lor nu poate exista siguranţă şi încredere în ele;
  • pentru a avea însă acces la  cercetări verificate în lumea ştiinţifică omul de rând trebuie să mai plătească o dată…
  • literatura ştiinţifică este cea mai importantă literatură pt cercetare:  este vital să ai acces ca să vezi ce s-a făcut până acum în domeniul tău de interes.

Cam atât am apucat eu să prind din manifestarea aceasta. Sper ca filmul cu discursuirle de aseară să apară în curând online. Mai sper ca cercetătorii şi bibliotecarii din bibliotecile academice implicaţi direct în viaţa ştiinţifică de la noi să intuiască necesitatea unei astfel de mişcări şi în România şi să şi-o asume.

Despre „Open Access” cu un bibliotecar

Richard E. Luce este director al bibliotecii universităţii Emory. Luce a fost director al bibliotecii laboratorului naţional Los Alamos între 1991şi 2006.  Este considerat un pionier al tehnologiei informaţiei, a condus una dintre cele mai mari biblioteci de cercetare ştiinţifică din lume şi a facilitat colaborări internaţionale pe teme de tehnologie şi informare. 

Iată un scurt discurs de al său despre accesul deschis: probleme, speranţe şi schimbări pe care bibliotecarii le întâlnesc în munca lor. 

Trebuie să facem mai mult decât să agregăm şi să oferim acces la informaţia stiinţifică în format digital…

Treaba nostră este să antrenăm minţile oamenilor astfel încât împărţirea, raţionarea şi colaborarea să facă parte din munca oamenilor zi de zi.

(R. Luce)