Biblioteca de Poezie Itinerantă poposește în Vâlcea

Biblioteca de Poezie Itinerantă (The Itinerant Poetry Library) este adusă de Sara Wingate Gray (cu suportul IREX DC) în România, mai precis în Vâlcea. Așteptând cu interes relatările colegilor și cititorilor români care vor avea privilegiul întâlnirii cu aceasta bibliotecă unică, vroiam să spun câte ceva despre ce are special această bibliotecă. Nu e vorba doar faptul că bibiotecara își cară biblioteca cu spatele prin lume de ceva vreme, că e vorba de o biblioteca vie care crește mereu și care se dăruiește gratis celor care au curiozitatea să caute prin ea, ci mai ales de motivația acestui demers „nebunesc”:

Noi vedem bibliotecile, mai ales bibliotecile publice, ca fundații ale lumii civilizate. Credem ca nicăieri nu ni se mai oferă o așa echitate în accesarea și utilizarea informației, încredere și dialog între membrii comunităților, ai diferitelor culturi.

Atunci când intrăm într-o bibliotecă ne întâlnim unul cu altul: întâlnindu-ne unul cu altul aflăm mai mult despre noi. Prin aceste întâlniri începem să înțelegem cum reușesc să ne unească experiențele trăite în această lume care ne e comună tuturor. În mod fundamental, atunci când intrăm într-o bibliotecă ni se oferă posibilitatea să învățăm lucruri noi și astfel să creștem ca indivizi, ca cetățeni ai acestei lumi.

Începând din Mai 2006, având această misiune în minte, Bibliotecarul Poeziei Itinerante a călătorit în întreaga lume cu o bibliotecă publică (gratuită), instalând biblioteca și bibliotecarul și arhivând sunetele, poemele și poezia orașelor, oamenilor și țărilor întâlnite.

Până acum am oferit peste 1000 de ore de servicii de bibliotecă publică în 11 țări și 21 de orașe în întreaga lume, în peste 150 de locuri. (About http://www.tipl.info/)

Cei care vor să găzduiască această bibliotecă (în special în jud. Vâlcea) între 20 și 28 Iulie pot să trimită un email la librarian@tipl.info sau un mesaj pe Twitter la twitter.com/Librarian

Pentru o mai bună înțelegere a acestei biblioteci vă recomand:

Reclame

Primii pași în bibliotecă

Sunteți la primii pași profesionali în bibliotecă? Lumea bibliotecilor pare altfel decât v-ați imaginat-o? Vreți să puteți face mai mult și nu știți de unde să începeți? Vreți să cunoașteți alți tineri bibliotecari?

[Imagine: sean dreilinger]

Haideți la Scoala de Vară pentru Tinerii Bibliotecari care va fi organizata in perioada 6-11 septembrie 2010, la Bran, judetul Brasov! Invitația vine din partea IREX și ANBPR. Pentru a participa trebuie să aveți până în 35 de ani dar nu mai mult de 5 ani de experienta profesionala in biblioteci și să lucrați într-o biblioteca publică. Aplicațiile se depun în perioada 23 iunie – 23 iulie 2010.

Primii pași nu sunt niciodată foarte ușori. Faceți-i împreună cu colegii noștri bibliotecari, buni profesioniști, frumoși  si energici! N-o să vă pară rău.

Despre Biblionet şi Bibliomist

Grupul format din directorii bibliotecilor publice din Ucraina au fost într-o vizită de training la Centrul Mortenson pentru programe internaţionale în bibliotecă (Mortenson Center) din cadrul Universităţii din Illinois. (Este acelaşi centru care va coordona programul de training Lideri şi Inovatori susţinut de Bill and Melinda Gates Foundation şi la care vor participa şi bibliotecari din  Romnia.)

Irex Împreună cu acest grup am fost vizitaţi şi de  Meaghan O’Conner (dreapta in imagine) coordonator de program la IREX în Washington DC şi Yaroslava Tytarenko (stanga) coordonator Bibliomist in Ucraina.  Foarte amabile, ele au participat la o întâlnire cu studenţii şi profesorii din cadrul Graduate School of Library and Information Science din cadrul universităţii. Discuţia poate fi ascultată online.

Prezentarea a urmărit în paralel experienţa  profesională a lui Meaghan, care are pregătire de bibliotecar dar lucreză acum pentru IREX în programe de dezvoltare internaţională  şi programele desfăşurate în Romania şi Ucraina de către IREX.  (Interesant de ştiut poate este detaliul că, în cadrul IREX pe aceste programe, în afară de Meaghan, doar Anca noastră mai are o pregatite profesională legată direct de biblioteci.)

Din cele prezentate se pare că programul din Romania este mai avansat decat cel din Ucraina dar ca exista foarte multe probleme comune. Dacă aveti timp cred ca merită să ascultati această prezentare.

Invitatie la Concursul de Participare Comunitara, tema Biblioteca si parteneriatele pentru comunitate

In cadrul Concursului de Participare Comunitara, IREX asteapta aplicatii pentru finantari cuprinse intre 100 si 2.500 USD, care sa ajute la punerea in practica a unor proiecte comunitare in biblioteci. Durata proiectelor propuse trebuie sa fie cuprinsa intre o luna si sase luni.

Editia CPC martie-aprilie 2010 are ca tema Biblioteca si parteneriatele pentru comunitate. Pentru inscrierea in aceasta editie sunt eligibile proiecte propuse de biblioteci de orice tip, sau de alte entitati in parteneriat cu o biblioteca.
Tematica acestei editii nu impune un anumit subiect de tratat, ci o metoda de abordare: parteneriatul. Parteneriatul este definit in Glosarul de termeni asociat Concursului de Participare Comunitara astfel:
Modalitate, formala sau neformala, prin care doua sau mai multe parti decid sa actioneze impreuna pentru atingerea unui scop comun. (după: Ghidul liderului comunitar, http://ads.contact.md/upload/File/publicatzii/ghidul%20liderului%20comunitar.pdf, p. 220)
Parteneriatul trebuie argumentat si explicat in cadrul propunerii de proiect. Pentru evaluarea acestor propuneri, vor fi punctate parteneriatele active, in care relatia partenerilor este una de incredere reciproca si de colaborare reala. Practic, partenerii vor pune impreuna resursele lor (umane sau de alta natura) pentru indeplinirea unui scop (in acest caz, scopul proiectului propus).

Pana la 31 martie, data limita anuntata pentru editia martie-aprilie 2010, au fost inscrise in Concursul de Participare Comunitara trei propuneri eligibile. Deoarece nu au fost intrunite conditiile de desfasurare specificate in Regulamentul CPC – minimum 4 propuneri eligibile (propuneri complete si transmise pana la data limita, orele 24.00), IREX a luat decizia de a extinde perioada pentru inscrierea proiectelor in competitie cu 15 zile.

Astfel, termenul limita pentru depunerea aplicatiilor in aceasta editie este 15 aprilie 2010 (ora 24:00) iar calendarul editiei devine urmatorul:
• Perioada de inscriere a proiectelor in competitie: 1 martie 2010 – 15 aprilie 2010
• Preselectia proiectelor inscrise: 16 aprilie 2010 – 23 aprilie 2010
• Anuntarea proiectelor finaliste: 26 aprilie 2010
• Discutii online intre membrii juriului si finalistii editiei: 26 aprilie 2010 – 30 aprilie 2010
• Evaluarea finala si anuntarea castigatorului editiei: 4 mai 2010
Pentru intrebari si sugestii va invitam să utilizati forumul biblionet.ro, sectiunea Concursul de Participare \ Intrebari si raspunsuri (http://www.biblionet.ro/forum/viewtopic.php?f=5&t=34) sau adresa de e-mail office@irex.ro, unde veti completa in campul Subiect (Subject) “Intrebare CPC”.

Asteptam cu interes propunerile dumneavoastra de proiecte pana la 15 aprilie 2010 (ora 24:00)

Anunt recrutare Biblionet: Consultant pentru designul cursului Bazele dezvoltarii serviciilor moderne de biblioteca

Context:

Programul national Biblionet – lumea in biblioteca mea – este una dintre cele mai importante investitii pentru facilitarea accesului public la Internet si construirea unui sistem durabil de biblioteci publice moderne in Romania. Biblionet are o valoare totala de 26,9 milioane de dolari, este finantat de Fundatia Bill & Melinda Gates si se deruleaza pe o perioada de 5 ani prin Fundatia International Research & Exchanges Board (IREX).

Obiectivul programului Biblionet este de a facilita accesul populatiei la mijloacele tehnologiei informationale, pornind de la faptul ca peste 50% din populatie, mai ales din zonele rurale, nu are acces la Internet. Prin intermediul programului, peste 1.600 de biblioteci publice din Romania vor primi calculatoare pentru accesul publicului la Internet printr-un proces de selecţie competitiva şi peste 3.000 de bibliotecari vor participa la cursuri de formare pentru a putea utiliza la maximum potenţialul noilor resurse tehnologice in beneficiul comunitaţii.

Programul Biblionet este implementat in acest moment in 12 judete pentru ca pana la finele anului 3 de proiect, sa fi incluse toate judetele din Romania. Pe parcursul acestui an 12 biblioteci judetene au primit dotarile necesare unor centre de formare (11 laptopuri, proiector, flipchart, imprimanta, scanner), iar aproximativ 239 de biblioteci publice au primit intre 2 si 10 calculatoare fiecare, pentru a asigura accesul gratuit la Internet utilizatorilor. 24 de bibliotecari judeteni au fost formati pentru a deveni formatori la randul lor si aproximativ 360 de bibliotecari din zonele orasenesti si rurale au fost formati in notiuni de IT si administrarea bibliotecilor (curs IT/LIB), inainte de primirea calculatoarelor.

IREX doreste sa realizeze un al doilea curs de 2-3 zile ca o continuare a IT/LIB, avand ca scop formarea unor competente de baza in dezvoltarea de noi servicii. IREX intentioneaza sa livreze noul curs de Bazele dezvoltarii serviciilor moderne de biblioteca la aproximativ 3 luni dupa instalarea echipamentelor. Asigurand bibliotecarilor 3 luni pentru a se familiariza cu noul echipament si a-si insusi o noua perspectiva asupra caracteristicilor socio-demografice ale comunitaţilor deservite, acestia vor putea sa inteleaga mai bine propriile nevoi de formare si nevoile reale ale comunitatii.

In acest scop, IREX doreste contractarea unui consultant roman care va lucra un total estimat de 20 de zile pentru a:

–       Se implica in desfasurarea analizei de nevoi de formare intr-o serie de locatii selectate de IREX;

–       A crea designul cursului de training in parteneriat cu un consultant international selectat de IREX

–       Produce continutul manualului, planul de formare si prezentarile pentru acest curs in parteneriat cu un consultant international selectat de IREX;

–       Revizui cursul, bazandu-se pe feedback-ul primit dupa etapa de pilotare a cursului.

Ariile de competenta relevante pentru consultantul roman sunt:

–       Cel putin 10 ani de activitate in sistemul bibliotecilor publice din Romania;

–       Studii de specialitate in domeniul biblioteconomiei sau intr-un domeniu adiacent;

–       Experienta de cel putin 5 ani in domeniul formarii profesionale a adultilor;

–       Cunoasterea la un nivel superior a limbii engleze;

–       Experienta in realizarea de manuale, cursuri, lucrari sau rapoarte;

–       Experienta in proiecte de dezvoltare comunitara este un avantaj.

Livrabilele asteptate sunt:

  1. Designul cursului (realizat in colaborare cu consultantul extern si cu departamentul de training al IREX);
  2. Manualul cursului care include: manualul participantului si al trainerului, planul de lectie al cursului (incluzand scenariile de jocuri de rol si studii de caz) si prezentarile adiacente cursului (materiale realizate in colaborare cu consultantul extern).

Orar provizoriu:

11 – 12 Februarie 2010– interviuri;

16 Februarie 2010 – semnarea contractului (sediul IREX);

17-18 Februarie 2010 – participarea la focus grupuri (teren);

22 – 26 Februarie 2010 – definirea cadrului cursului (sediul IREX);

1-30 Martie 2010 – interval pentru finalizarea continutului cursului, a prezentarilor, manualului trainerului şi altor anexe (locatie la latitudinea consultantului).

Persoanele interesate sunt invitate sa trimita CV-ul pana in data de 7 februarie 2010 la adresa de email: office@irex.ro, avand subiectul consultant training, insotit de o scrisoare de intentie de maxim o pagina.

Marca biblionet

Programul BiblioNet începe să-și arate roadele și să schimbe pozitiv imaginea bibliotecilor. Deduc asta după citirea articolului Premiera! Ocnele Mari – centrul național Biblionet din Monitorul de Vâlcea. În mai multe locuri de pe Internet se găsește informația și arată toată speranța și iluzia pe care bibliotecarii și cititorii le-au depus în  ianugurarea primului „biblionet” la Ocnele Mari. Ambiția celor de la Vâlcea este ca participând și la a doua sesiune a competiției de proiecte să realizeze o informatizare completă a rețelei județene de biblioteci publice. Valentin, ca întotdeauna, memorabil: „Informatizarea bibliotecilor rurale este cel mai important pas de la tiparniță încoace.”

Concursul de participare comunitară septembrie-octombrie 2009

Pe biblionet.ro au fost publicate propunerile pentru ediția septembrie-octombrie a Concursului de Participare comunitare de la IREX. Lista celor 10 proiecte, asa cum apare ea pe Biblionet este:

  • Biblioteca – susținătoare a creativității tinerilor, proiect propus de Biblioteca Județeană „Ionita Scipione Badescu” Salaj, Zalau, judet Salaj;
  • Cautatorii de comori, proiect propus de Biblioteca, Biblioteca Comunala Simian, Simian, Judet Bihor;
  • CIE: Centru de informare si educare – Cu noi si pentru noi, proiect propus de Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”, Baia Mare, judet Maramures;
  • Comunicarea interetnica – de la multiculturalism la interculturalism, proiect propus de Centrul de Documentare si Informare al Scolii „Gheorghe Sincai” Floresti, Floresti, judet Cluj;
  • Fumatul  – intre placere si chin, proiect propus de Biblioteca Casei Corpului Didactic Alba, Alba Iulia, Judet Alba;
  • Informatia – baza cunoasterii in biblioteca publica, proiect propus de Biblioteca Comunala „Mihai Eminescu”, Tatarastii de Jos, judet Teleorman;
  • O noua provocare – Biblioteca Virtuala Comunala Scaesti, proiect propus de Biblioteca Comunala Sacesti, Scaesti, judet Dolj;
  • Prin Univers via Biblioteca, proiect propus de Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”, Baia Mare, judet Maramures;
  • Rolul bibliotecii in cresterea interesului pentru matematica si informatica a elevilor din ani terminali, proiect propus de Biblioteca Centrala Universitara „Lucian Blaga” Cluj-Napoca – Biblioteca Facultatii de Matematica si Informatica, Cluj-Napoca, judet Cluj;
  • Scoala – pasaport spre comunitate, proiect propus de Biblioteca Scolii cu clasele I-VIII Nr.11 Oradea, judet Bihor.

Câte 2 proiecte din Bihor, Cluj si Maramureș. Impresionant. La fel de impresionantă este marea varietate de tiputi de biblioteci care au trimis propuneri. Mi se pare însă că lecțiile care puteau fi învățate din edițiile precedente ale acestui proiect nu au fost bine înțelese.

Pe 23 octombrie vor fi anuntate proiectele finaliste si apoi, pe 6 noiembrie castigatorul editiei. Daca doriti sa discutam despre aceste proiecte sau despre concurs în general știți unde mă găsiți 🙂