Biblioteca de Poezie Itinerantă poposește în Vâlcea

Biblioteca de Poezie Itinerantă (The Itinerant Poetry Library) este adusă de Sara Wingate Gray (cu suportul IREX DC) în România, mai precis în Vâlcea. Așteptând cu interes relatările colegilor și cititorilor români care vor avea privilegiul întâlnirii cu aceasta bibliotecă unică, vroiam să spun câte ceva despre ce are special această bibliotecă. Nu e vorba doar faptul că bibiotecara își cară biblioteca cu spatele prin lume de ceva vreme, că e vorba de o biblioteca vie care crește mereu și care se dăruiește gratis celor care au curiozitatea să caute prin ea, ci mai ales de motivația acestui demers „nebunesc”:

Noi vedem bibliotecile, mai ales bibliotecile publice, ca fundații ale lumii civilizate. Credem ca nicăieri nu ni se mai oferă o așa echitate în accesarea și utilizarea informației, încredere și dialog între membrii comunităților, ai diferitelor culturi.

Atunci când intrăm într-o bibliotecă ne întâlnim unul cu altul: întâlnindu-ne unul cu altul aflăm mai mult despre noi. Prin aceste întâlniri începem să înțelegem cum reușesc să ne unească experiențele trăite în această lume care ne e comună tuturor. În mod fundamental, atunci când intrăm într-o bibliotecă ni se oferă posibilitatea să învățăm lucruri noi și astfel să creștem ca indivizi, ca cetățeni ai acestei lumi.

Începând din Mai 2006, având această misiune în minte, Bibliotecarul Poeziei Itinerante a călătorit în întreaga lume cu o bibliotecă publică (gratuită), instalând biblioteca și bibliotecarul și arhivând sunetele, poemele și poezia orașelor, oamenilor și țărilor întâlnite.

Până acum am oferit peste 1000 de ore de servicii de bibliotecă publică în 11 țări și 21 de orașe în întreaga lume, în peste 150 de locuri. (About http://www.tipl.info/)

Cei care vor să găzduiască această bibliotecă (în special în jud. Vâlcea) între 20 și 28 Iulie pot să trimită un email la librarian@tipl.info sau un mesaj pe Twitter la twitter.com/Librarian

Pentru o mai bună înțelegere a acestei biblioteci vă recomand:

e-book vs. cartea tipărită : semnal

Colegul meu, Marcel Ţura, mi-a semnalat faptul că pe hotnews s-a deschis discuţia:
e-book vs. cartea tipărită

Comentariile îmi trezesc interesul în mare măsură, fiind opinii de cititori (utilizatori sau potenţiali utilizatori de biblioteci). Se poate lua pulsul publicului…

Mi s-a spus că în SUA bibliotecile oferă servicii pentru e-readere (pluralul ăsta e un barbarism lingvistic, sau nu?).

Şi, apropo, nu mi se pare tare în regulă cum folosesc cuvântul „e-book”, dar poate aşa a intrat în uz. Pentru mine e vorba despre readere, e-book-ul fiind cartea electronică propriu-zisă. Sau mă înşel cumva?

Proiectul de digitizarea de la Google include Europeana

Google in actiune in Europa:”Dupa ce a semnat acordurile de colaborare cu Biblioteca Nationala a Italiei si Austriei, Google a anuntat un parteneriat cu Biblioteca Nationala a Olandei… pentru digitizarea a mai mult de 160 000 de volume din sec. XVIII si XIX.” Colectiile vor fi accesibile nu numai via Google Books sau pagina web proprie ci si via Europeana.

Detalii se gasesc articolul in limba engleza de la urmatorul link:

http://www.libraryjournal.com/lj/newsletters/newsletterbucketacademicnewswire/885879-440/google_digitization_project_in_netherlands.html.csp

Considerat cel mai bun clip anti-plagiat

Cei de la Universitatea din Bergen au facut un clip dragut pentru cei care se gandesc doar la copy-paste. Vezi mai jos link-ul:

http://tinyurl.com/3xp3r26

Vizionare placuta

Cine poate fi bibliotecar în România?

Text trimis de Antonia Ioan, noua noastra colaboratoare.

Dacă tot s-a scris despre admiterea la biblioteconomie şi mă întrebam, retoric, de ce am face o asemenea facultate, poate merită văzut şi un posibil răspuns la întrebarea de mai sus. Teoretic vorbind (că practic s-ar putea să nu se mai facă angajări o bună perioadă, ba chiar ne temem reduceri), în bibliotecile publice din România absolut oricine poate fi bibliotecar. Singura condiţie serioasă este să aibă drept de muncă.

Conform situaţiei de fapt, se poate uşor vedea că poate avea orice fel de studii, de la medii până la superioare, în absolut orice profil, poate avea orice vechime, de la debutant în câmpul muncii până la pensionar reactivat (sigur, că mai nou, chestia cu pensionarii a căzut), orice experienţă în domeniu.

A, desigur că trebuie să îndeplinească condiţiile solicitate de angajator şi să reuşească la concursul pentru ocuparea postului. Aici sunt, însă, câteva mari enigme:

1. Stabilirea condiţiilor după criterii inaccesibile muritorilor de rând (am văzut condiţii a căror îndeplinire, prin intersectare, ducea, fără echivoc, la o mulţime cu un singur element – umanistic spus, profilul era atât de recognoscibil încât ar fi fost superfluuu să se pună şi condiţia, singura care lipsea, de altfel: „şi să-l cheme Stan Popescu”;

2. „Discreţia” cu care se face publicitatea: afişajul în locuri mai puţin călcate (pe dosul uşii, sub preşul de la intrare etc.) este de departe preferat anunţului cu litere de-o şchioapă în presă;

3. Ce verifică concursurile de ocupare a postului de bibliotecar? Memoria, cultura, ortografia, vaccinările la zi? Mister! Totul este la mâna angajatorului (lucru firesc numai până la un punct, dat fiind faptul că e vorba de instituţii bugetare, iar statul se numeşte România);

4. De ce nu e condiţie obligatorie învăţământul de profil? Ei, aici lucrurile sunt foarte încurcate…

Desfiinţarea învăţământului biblioteconomic, în 1974, a fost o lovitură grea, ale cărei urmări se simt până în zilele noastre. Încerc să-mi închipui interiorul întunecat al minţii care a zămislit ideea, şi nu pot. Drept urmare, în 1990, eram singura ţară din Europa fără învăţământ biblioteconomic, spune Mircea Regneală în Revista 22: Colapsul bibliotecilor româneşti http://www.revista22.ro/colapsul-bibliotecilor-romanesti-949.html şi Care mai e rostul bibliotecarului? http://www.revista22.ro/care-mai-e-rostul-bibliotecarului-2671.html. În acele condiţii, era firesc să angajezi personal cu altfel de studii, că nu aveai încotro. Dar, după ce s-a reînfiinţat învăţământul biblioteconomic, ar fi însemnat o mână de ajutor la consolidarea lui, impunerea unui privilegiu la angajarea în biblioteci. Aici am, totuşi, nişte mari semne de întrebare. Poate că problema recrutării personalului din biblioteci e mult mai spinoasă. Altfel, cum s-ar putea explica faptul că, la bulgari, de exemplu, unde a existat întotdeauna un formidabil învăţământ biblioteconomic, „la începutul anilor 1990, mai puţin de 30% din personalul care muncea în bibliotecile bulgare era calificat” (Iulia Savova – Formarea profesională în Bulgaria, în Buletinul bibliotecilor din Franţa, nr. 1/2008 http://www.bmms.ro/continut/xhtml/ro/BBF_online/Formarea_profesionala_in_bulgaria_2.html)

Rezumând: la noi, orice om, cu orice studii, cu orice vechime, se prezintă la un concurs (uneori destul de bizar dpdv al cerinţelor), după care, gata, e pus să lucreze în bibliotecă. Sigur că, în următorii ani, face două module de pregătire a cca. 14 zile fiecare şi primeşte şi un atestat. Mai există vreo profesie ce presupune studii superioare, care se poate face prin simpla prezentare la un examen stupid? Eu nu cred. Poţi să devii medic, inginer, profesor, economist în acest fel? Chiar dacă, prin absurd, ar zice cineva „da”, legea nu-ţi permite. De aceea am vrut să intitulez materialul ăsta, pe rând, Bibliotecar – cea mai accesibilă meserie din lume, România – Paradisul bibliotecarilor şi Bibliotecarul – omul fără însuşiri, dar în fond, lucrurile sunt parcă prea triste.

Mici concluzii: Poţi lua orice om de pe stradă să-l faci bibliotecar, nu trebuie să ştii mai nimic ca să lucrezi într-o bibliotecă, meseria se transmite cutumiar de la „maestru” la „ucenic”. De aici începe percepţia profesiei de bibliotecar, iar această situaţie nu ne ajută de loc la capitolul imagine, după cum nu ne ajută nici suplinirile excesive, nici voluntarii lăsaţi de izbelişte prin biblioteci, nici managerii fără cunoştinţe biblioteconomice. De aici rezultă şi serviciile tip supermatket: unde se găsesc pastele? acolo…

Precizare necesară: Vorbind despre cine poate fi bibliotecar în România, nu am vrut să intru în tenebrele cumetriilor, rudeniilor, a relaţiilor de familie, intereselor şi obligaţiilor finanţatorilor şi angajatorilor, nici în meandrele absconse ale numirilor de directori. Subiectul mă depăşeşte. Oricum, sunt convinsă că realitatea bate de departe (ne)vinovata mea imaginaţie.

Oferta educațională pentru bibliotecari s-a îmbogățit cu un nou program: Curs pentru Bibliotecari Studii Medii, furnizat de ANBPR

București, 16 iulie 2010 – ANBPR a lansat recent primul Curs pentru Bibliotecari Studii Medii din oferta Centrului de Formare al Asociației, recent înființat. Cu o curriculă complexă și actuală, acest produs educațional este unul competitiv, cursanții primind, la absolvire, un certificat recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, precum și de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Conceput pentru a furniza bibliotecarilor soluții de formare calitative și verificate, Cursul ANBPR pentru bibliotecari cu studii medii reprezintă o resursă educațională prețioasă atât pentru angajații bibliotecilor publice, cât și pentru acele categorii de profesioniști care doresc să dobândească o calificare în domeniul bibliotecomic.

„Ideea constituirii propriului Centru de Formare Profesională al Asociației s-a cristalizat cu mai mulți ani în urmă. În 2010, însă, nu mai vorbim doar de un proiect, ci de o realizare concretă, utilă și funcțională, atât din perspectiva organizației, cât și din aceea a membrilor noștri. Suntem încrezători că acest Centru va reprezenta un pilon important în activitatea viitoare a ANBPR, ce va oferi profesiei noastre o bază solidă de susținere, de data aceasta în domeniul dezvoltării de competențe. Misiunea Centrului de Formare este, până la urmă, aceea de a contribui, prin oferta proprie de cursuri, la creșterea nivelului de cunoaștere și înțelegere a domeniului biblioteconomic, în beneficiul tuturor categoriilor de bibliotecari”, a declarat Doina Popa, Președintele ANBPR.

Păstrând structura unui program de calificare de tip tradițional, Cursul ANBPR pentru bibliotecari cu Studii Medii asigură participanților cunoștințele fundamentale de biblioteconomie, indispensabile în munca de bibliotecă. Prestația lectorilor înalt calificați, accesul la materiale și note de curs profesioniste, puse la dispoziție de echipa de facilitatori, garantează participanților o experiență educațională de cea mai bună calitate.

Informații detaliate despre Cursul ANBPR pentru Bibliotecari Studii Medii sunt accesibile la calea: http://www.anbpr.org.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=322:curs-anbpr-acreditat-cnfpa-bibliotecar-studii-medii&catid=113:cursuri&Itemid=121

Despre ANBPR: Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) este cea mai reprezentativă organizaţie profesională a bibliotecarilor din bibliotecile publice. Raţiunea de a fi a acestei organizaţii este aceea de a coagula, într-o formă de asociere pe plan naţional, aşteptările, nevoile şi interesele celor care, prin profesie, preocupări şi atribuţii susţin profesia de bibliotecar, dezvoltarea biblioteconomiei şi a ştiinţelor informării şi documentării.

www.anbpr.org.ro

Mai multe informații:
Cristina Iliescu
Asistent Director
ANBPR
tel./fax: 021 411 02 77
email: anbpr_ro@yahoo.com

Excelentei Sale Hunor Kelemen, Ministrul Culturii si Patrimoniului National – Guvernul Romaniei

Scrisoare deschisa

Excelenta,

Domnule Ministru,

Draga Hunor,

Cand am primit, in 3 februarie a.c., invitatia de a participa la Dezbaterea cu tema  „Noua imagine a bibliotecilor publice din Romania – rolul bibliotecii în dezvoltarea comunitatii”, organizata la Ministerul Culturii si Patrimoniului National mi-am zis: gata, de-acu inainte biliotecile vor avea in tanarul ministru Hunor Kelemen un sustinator asa cum n-au avut pana in prezent, cum asteapta de foarte multa, mult prea multa vreme. Era prima data cand un „varf” al Culturii si Patrimoniului National chema la Minister, pentru o dezbatere, reprezentatii unei profesii atat de importante, careia insa i se acorda tot mai putina importanta – „e un bibliotecar, acolo!”, „o biblioteca…”; „esti doar bibliotecar!” („ati fost bibliotecar, domnule Antonescu” )…”

La Minister m-am dezumflat putin cand Marian Voicu ne-a adus la cunostinta ca ai si „un alt angajament”, chiar in aceeasi zi si cam la aceeasi ora, drept pentru care nu ne poti onora cu prezenta mai mult de 40 de minute (sincer sa fiu, m-am gandit la ce ne-oi mai fi chemat, pe zapezile alea mari, din tara si Capitala, pe „ruptura” de „drum european” Ramnicu-Valcea-Pitesti, in traficul acela imposibil …daca erai asa grabit si nu ne puteai da decat 40 de minute; am alungat, insa, iute gandul hain: bine si-atat, decat deloc). Cand cele 40 de minute s-au transformat in 35 de minute si ceva secunde – chestiuni importante te-au retinut sa intri exact la 11.00 – m-am consolat cu o cugetare in genul desteptul spune in cateva clipe ce nu spune o armata de prosti intr-o viata; si, brusc, mi-a revenit o oarece buna dispozitie. Pentru scurta vreme, insa, intrucat am realizat ca – in jumatatea de ora pe care ne-o rezervasei – nu urma sa vorbesti (se anuntatse o dezbatere!) doar tu cu noi, bibliotecarii, si mai ales nu urma sa ne asculti, ci aveau de sustinut discursuri importante in primul rand Deborah Jacobs, director Global Libraries Initiative (Fundaţia Bill & Melinda Gates), Paul-Andre Baran, directorul Programului „Biblionet – lumea in biblioteca mea”, Doina Popa, presedintele ANBPR (toti trei, initiatori – de fapt – ai dezbaterii pe care tu si – mai ales – Ministerul ati gazduit-o).

De ce iti scriu si mai ales de ce in acest mod (poate) lipsit de conveniente? Ma adresez astfel intai de toate pentru ca esti un om inca tanar – intimplator, ai exact aceeasi varsta cu mine; pentru ca ai incontestabile preocupari culturale; pentru ca te-ai scolit in Targu Mures, care imi e atat de drag (locurile natale, deh!); fiindca, in campania electorala pentru Presedintia Romaniei, de anul trecut, ai avut sloganul „Kelemen Hunor spune lucrurilor pe nume!”; in fine, pentru multe altele, dar si pentru ca si eu spun lucrurilor pe nume.

De-acum incolo sintetizez punctual motivele pentru care iti scriu prezenta Scrisoare deschisa:

–           La intalnirea de la Minister, de asta-iarna, ai declarat: „Trebuie să facem o strategie, să vedem dacă în acest an putem amenda legea (n.a. – legea bibliotecilor din 2002, modificata si republicata), dar nu aş vrea să mă apuc de amendamente înainte de a discuta cu breasla. (…) O ofertă foarte bogată ar însemna şi o atractivitate. O bibliotecă publică, şi în satul cel mai mic, va deveni un centru, un loc unde omul se duce cu plăcere, unde, în afară de o carte, un document, poate să găsească şi altceva”; legat de aceasta declaratie, ai promis ca, la sfarsitul lunii februarie – începutul lui martie, te vei intalni cu reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), in scop de a discuta pe marginea legii bibliotecilor si a unei strategii pentru implementarea, în 2011, a unui „proiect de digitalizare a culturii scrise”; te-ai intalnit cu reprezentantii bibliotecarilor sau macar ai ANBPR? nu te-ai intalnit…

–           Tot la intalnirea de la Minister, din 4 februarie, ai vorbit despre intentia ta de a relua Programul de achizitii de carte pentru biblioteci (pe scurt: cartile sa fie achizitionate cu fonduri de la Ministerul Culturii si sa ajunga ulterior, sub forma de donatie, in bibliotecile publice ale caror autoritati finanatoare nu pot sau nu vor sa aloce fonduri cu astfel de destinatii); legat de aceeasi tema, ti-am auzit si ti-am citit declaratii conform carora „este nevoie” ca „Ministerul Culturii sa cumpere tirajele editurilor” in scopul de a le dona bibliotecilor; eu as nuanta un pic: nu trebuie cumparate „tirajele”, ci bibliotecile ar trebui sa formuleze ele insele pre-comenzi de editare si reeditare de unitati de biblioteca (deci nu doar carti, ci inclusiv u.b. electronice) de care au stringenta nevoie, pe care sa le achite Ministerul (nu de-acum si pururea, ci doar pana cand administratiile locale evolueaza intr-atat incat sa isi asume propriile programe de innoire a colectiilor bibliotecilor); dorinta bibliotecarilor este sa ofere utilizatorilor serviciilor bibliotecilor, publicului, tot ceea ce acest public isi doreste, ceea ce ii lipseste, in timp ce dorinta editurilor este sa-si vanda stocurile cu toptanul, evident pentru a realiza profit; ai reluat acest Program  asa cum ai promis? nu l-ai reluat…

–           Sunt, pe undeva, nefericit ca trebuie sa-ti destainuiesc un lucru: cele mai importante discutii din cadrul intilnirii de la Ministerul Culturii, din 4 februarie, au avut loc dupa ce tu ai plecat la celalalt „angajament”; mai multi invitati, printre care si eu, am vorbit despre precaritatea institutiei „biblioteca publica”, despre marile probleme ale miilor de biblioteci comunale, mic urbane si chiar municipale din Romania, despre faptul ca, desi avem o lege care teoretic ne reglementeaza activitatea, practic mii de biblioteci (implicit mii de bibliotecari) sunt la cheremul unor administratii locale care nu doar ca nu le inteleg rostul si rolul, ci le considera institutii „ingaduite”, facultative, consumatoare de resurse alocate (cam) inutil; ti-a spus cineva ca, legat de aceasta trista realitate, in prezenta tuturor celor invitati in 4 februarie la Minister, am zis – evident, dupa plecarea ta, ca inainte n-am apucat –  ca mi-as dori sincer ca tu, Hunor Kelemen, sa devii „un Spiru Haret al bibliotecilor romanesti”? Nu ti-a spus nimeni, evident, ca daca-ti spunea, poate te ambitiona ceva mai mult…

–           O alta problema importanta – din care decurg un prezent si un viitor si mai trist decat realitatile de pana acum – e cea referitoare la faptul ca multe administratii locale nu inteleg si nu constientizeaza cat de importanta este conexiunea la Internet in banda larga pentru biblioteci; am avut situatii in care am irosit timp, alte resurse si a trebuit sa uzez de toata puterea mea de convingere… pentru ce? Pentru a explica, punctual, cate unui primar, ca buna functionare a bibliotecii publice a mileniului III si dezvoltarea de servicii moderne pentru utilizatori depind 100% de conexiunea la Internet (desigur, si de pregatirea profesionala a bibliotecarilor, si de computere; dar pe-astea ni le ofera gratis Bill Gates, ca daca era doar dupa Guvernul Romaniei si dupa administratiile locale…). Prin intermediul unui parlamentar, in legislatura trecuta am propus Ministerului Culturii un mic, dar important amendament la Legea bibliotecilor: fiecare administratie locala sa fie obligata sa asigure conexiune broadband pentru biblioteca proprie (poate vreunul dintre subordonatii tai mai gaseste prin vreun sertar ceea ce propuneam eu atunci, cu Memoriu de fundamentare etc.; daca nu, mai pot trimite o data; in Finlanda – sigur esti la curent – tocmai s-a reusit impunerea prin Lege a dreptului la Internet in banda larga oferit prin intermediul bibliotecilor publice; de ce nu s-ar putea asta si la noi?

Cum am zis si in prezenta tuturor colegilor prezenti la MCC este foarte bine ca astfel de dezbateri au loc, este excelent … teme precum “constientizarea rolului bibliotecii, care tre sa fie spatiu de formare, informare, comunicare, recreere, socializare” s.a.m.d., “serviciile moderne de biblioteca” pe care vrem sa le dezvoltam, “digitalizarea continutului cultural”, “oferirea de informatii pe suportul si in modalitatea pe care le prefera utilizatorul” etc. etc. sunt sublime de-a dreptul si e mare nevoie de ele, numa’ ca dezbateri precum cea de la care vin acum ar fi fost bine sa fie precedate macar de o intalnire-doua (la acest nivel inalt) pentru discutii referitoare la precaritatea institutiei bibliotecii publice din Romania, dupa care sa urmeze masuri concrete, palpabile…

Inainte de a elabora orice strategie, de a aplica orice stiinta biblioteconomica de succes oriunde altundeva in lume, in fine, inainte de orice, trebuie rezolvate o data pentru totdeauna cele dintai probleme ale catorva mii de biblioteci publice din comune si orase mici: bibliotecile publice sunt sau nu “institutii strategice”, cum zice Legea? E sau nu obligatoriu ca ele sa existe (sa fie infiintate acolo unde nu exista)? Este obligatoriu sa fie finantate cum zice Legea sau cum vrea pixul primarului? Atunci de ce mai trebuie dusa munca de convingere cu administratiile locale? de ce le (mai) trebuie explicat ca in comunitatile lor oamenii au nevoie de biblioteca de ex. tot atat de mult cat au si de politie sau de dispensar medical?

Asta tre sa rezolve intai de toate Ministerul Culturii si Guvernul (nu IREX, nu ANBPR): sa puna miile de biblioteci mici din Romania in drepturile lor firesti, sa le garanteze existenta si finantarea, nu doar posibilitatea de a exista, de fapt, de a subzista” – scriam, la cald, imediat dupa intoarcerea de la sus-mentionata intalnire gazduita de tine, la Minister.

Poate te intrebi, draga Hunor, prietene, in ce scop ti-am scris cele de mai sus. Nici eu nu stiu  exact, sincer sa fiu (motive sunt mai multe). Poate pentru ca am avut si am asteptari de la tine? Poate pentru ca ma gandesc frecvent la intalnirea aceea, de la Minister, care ar fi putut fi sansa unui nou inceput pentru bibliotecile romanesti? Poate pentru ca mi-ar displacea profund – as lua-o si ca pe un esec al contingentului nostru – daca te-ai alatura lungului sir al predecesorilor tai in aceasta functie, d.p.d.v. al drumului pavat cu bune intentii, dar care duce spre nicaieri?

Asa cum „se stie”, in Romania a inceput „reforma instititutiilor statului:), care se pare ca presupune, intai de toate, niste mii de disponibilizari din sistemul bugetar. Administratiile locale romanesti sunt in mare fierbere si nu stiu cum sa-si „ajusteze” numarul de angajati, astfel incat sa se conformeze noilor directive venite de la Guvernul din care faci parte. Eu stiu ca reducerea aparatului bugetar nu trebuie sa vizeze reducerea posturilor de bibliotecar (bibliotecarii nu sunt personal administrativ si in niciun caz nu sunt „excendentari”), finantate de administratiile locale, insa conducatorii acestor administratii stiu? Crezi ca nu se vor gasi primari care, pentru a-si salva proprii oameni, vor „prefera” sa-si disponibilizeze nu consilierul personal, ci mai curand sa-l dea afara pe bibliotecar? Te-ai gandit ca un mesaj al tau, de clarificare a acestei situatii – a disponibilizarilor care nu trebuie sa-i  vizeze pe bibliotecari – se impune ca prioritate absoluta si imediata (pana nu e prea tarziu)? Te rog, si legat de asta, da un ordin, da ceva…

cu pretuire,
Valentin Smedescu

P.S.: deja e foarte tarziu pentru a intreprinde ceea ce trebuia sa incepi demult; fara ca eu sa mi-o doresc – crede-ma pe cuvant – tu si partidul tau veti iesi de la guvernare, poate mai curand decat cred multi; intr-o astfel de situatie, chiar ca nu vei mai putea avea nici macar bunele intentii pe care le-ai anuntat; vei ramane, evident, cu bunele intentii ale unui simplu muritor, asemenea mie; insa ele nu ajuta deloc…