Acces deschis

Am participat şi eu aseară la transmiterea în direct pe Internet organizată cu ocazia Open Access Day. În campusul meu s-a organizat o mică reuniune într-o sală a bibliotecii celor de la engineering unde am urmărit în direct, împreuna cu oameni din alte peste 150 de insitituţii, dintre care 37 în diferite campusuri universitare din lume, ceea ce era anunţat pentru această ocazie. Câteva nume de ţări participante menţionate care mi-au rămas în minte SUA şi Canada, India, Japonia, Marea Britanie, Noua Zeelanda, Australia.

Pe lângă filmele de la http://www.vimeo.com/oaday08 care au fost prezentate în deschidere am apucat să văd şi mare parte din discursul lui Sir Richard Roberts, cercetător biochimist care a luat în 1993 premiul Nobel pentru Medicină împreună cu Phillip Allen Sharp.
Din discusul lui amintesc câteva idei despre cercetarea ştiinţifică şi accesul liber:

  • în momentul de faţă, acces la publicaţii ştiinţifice au doar pentru cei care plătesc;
  • a întâlnit mulţi elevi de liceu care ar vrea sa citeasca articole din jurnalele ştiinţifice dar nu îşi permit;
  • la literatura bio-medicala nu există acces pentru public deşi oamenii vor acces când au probleme grave şi vor să fie în cunoştinţă de cauză;
  • oamenii de rând sunt cei care, până la urmă, plătesc pentru cercetările ştiinţifice prin taxele lor;
  • pe net se găsesc multe informaţii dar neavând o autoritate care să confirme validitate lor nu poate exista siguranţă şi încredere în ele;
  • pentru a avea însă acces la  cercetări verificate în lumea ştiinţifică omul de rând trebuie să mai plătească o dată…
  • literatura ştiinţifică este cea mai importantă literatură pt cercetare:  este vital să ai acces ca să vezi ce s-a făcut până acum în domeniul tău de interes.

Cam atât am apucat eu să prind din manifestarea aceasta. Sper ca filmul cu discursuirle de aseară să apară în curând online. Mai sper ca cercetătorii şi bibliotecarii din bibliotecile academice implicaţi direct în viaţa ştiinţifică de la noi să intuiască necesitatea unei astfel de mişcări şi în România şi să şi-o asume.

Access to Learning Award (ATLA) 2009

Fundaţia Bill şi Melinda Gates anunţă Access to Learning Award (ATLA) pentru 2009

Dacă biblioteca ta sau o instituţie similară din afara Statelor Unite oferă acces public la informaţii pe calculatoare şi oferă internet gratis utilizatorilor, atunci eşti invitat să aplici la concursul anual pentru Access to Learning Award (ATLA). Acest premiu recunoaşte rezultatele excelente obţinute de biblioteci publice sau instituţii similare în asigurarea accesului la informaţii. Câştigătorul va primi un premiu de un milion de dolari.

Broşura, aplicaţia şi mai multe informaţii despre cum se aplică pentru premiul ATLA pentru 2009 se găsesc la: www.gatesfoundation.org/GlobalDevelopment/GlobalLibraries/AccessLearningAward/
31 octombrie 2008 este data până la care pot fi trimise aplicaţiile .

[text tradus dintr-un mail care anunţă oficial deschiderea acestui concurs]

Nouă ne e greu să ne imaginăm nu numai ce am face cu 1 milion de dolari dar şi că truda bibliotecarilor de a-i ajuta pe utilizatori să acceseze informaţii poate fi răplătită…Vă recomand să vă uitaţi un pic la ce proiecte au fost premiate în anii trecuţi. Mi-ar place să văd proiecte din România participând (măcar) la acest concurs…mă ofer voluntar să vă ajut la scrierea sau revizuirea aplicaţiei.