Excelentei Sale Hunor Kelemen, Ministrul Culturii si Patrimoniului National – Guvernul Romaniei

Scrisoare deschisa

Excelenta,

Domnule Ministru,

Draga Hunor,

Cand am primit, in 3 februarie a.c., invitatia de a participa la Dezbaterea cu tema  „Noua imagine a bibliotecilor publice din Romania – rolul bibliotecii în dezvoltarea comunitatii”, organizata la Ministerul Culturii si Patrimoniului National mi-am zis: gata, de-acu inainte biliotecile vor avea in tanarul ministru Hunor Kelemen un sustinator asa cum n-au avut pana in prezent, cum asteapta de foarte multa, mult prea multa vreme. Era prima data cand un „varf” al Culturii si Patrimoniului National chema la Minister, pentru o dezbatere, reprezentatii unei profesii atat de importante, careia insa i se acorda tot mai putina importanta – „e un bibliotecar, acolo!”, „o biblioteca…”; „esti doar bibliotecar!” („ati fost bibliotecar, domnule Antonescu” )…”

La Minister m-am dezumflat putin cand Marian Voicu ne-a adus la cunostinta ca ai si „un alt angajament”, chiar in aceeasi zi si cam la aceeasi ora, drept pentru care nu ne poti onora cu prezenta mai mult de 40 de minute (sincer sa fiu, m-am gandit la ce ne-oi mai fi chemat, pe zapezile alea mari, din tara si Capitala, pe „ruptura” de „drum european” Ramnicu-Valcea-Pitesti, in traficul acela imposibil …daca erai asa grabit si nu ne puteai da decat 40 de minute; am alungat, insa, iute gandul hain: bine si-atat, decat deloc). Cand cele 40 de minute s-au transformat in 35 de minute si ceva secunde – chestiuni importante te-au retinut sa intri exact la 11.00 – m-am consolat cu o cugetare in genul desteptul spune in cateva clipe ce nu spune o armata de prosti intr-o viata; si, brusc, mi-a revenit o oarece buna dispozitie. Pentru scurta vreme, insa, intrucat am realizat ca – in jumatatea de ora pe care ne-o rezervasei – nu urma sa vorbesti (se anuntatse o dezbatere!) doar tu cu noi, bibliotecarii, si mai ales nu urma sa ne asculti, ci aveau de sustinut discursuri importante in primul rand Deborah Jacobs, director Global Libraries Initiative (Fundaţia Bill & Melinda Gates), Paul-Andre Baran, directorul Programului „Biblionet – lumea in biblioteca mea”, Doina Popa, presedintele ANBPR (toti trei, initiatori – de fapt – ai dezbaterii pe care tu si – mai ales – Ministerul ati gazduit-o).

De ce iti scriu si mai ales de ce in acest mod (poate) lipsit de conveniente? Ma adresez astfel intai de toate pentru ca esti un om inca tanar – intimplator, ai exact aceeasi varsta cu mine; pentru ca ai incontestabile preocupari culturale; pentru ca te-ai scolit in Targu Mures, care imi e atat de drag (locurile natale, deh!); fiindca, in campania electorala pentru Presedintia Romaniei, de anul trecut, ai avut sloganul „Kelemen Hunor spune lucrurilor pe nume!”; in fine, pentru multe altele, dar si pentru ca si eu spun lucrurilor pe nume.

De-acum incolo sintetizez punctual motivele pentru care iti scriu prezenta Scrisoare deschisa:

–           La intalnirea de la Minister, de asta-iarna, ai declarat: „Trebuie să facem o strategie, să vedem dacă în acest an putem amenda legea (n.a. – legea bibliotecilor din 2002, modificata si republicata), dar nu aş vrea să mă apuc de amendamente înainte de a discuta cu breasla. (…) O ofertă foarte bogată ar însemna şi o atractivitate. O bibliotecă publică, şi în satul cel mai mic, va deveni un centru, un loc unde omul se duce cu plăcere, unde, în afară de o carte, un document, poate să găsească şi altceva”; legat de aceasta declaratie, ai promis ca, la sfarsitul lunii februarie – începutul lui martie, te vei intalni cu reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), in scop de a discuta pe marginea legii bibliotecilor si a unei strategii pentru implementarea, în 2011, a unui „proiect de digitalizare a culturii scrise”; te-ai intalnit cu reprezentantii bibliotecarilor sau macar ai ANBPR? nu te-ai intalnit…

–           Tot la intalnirea de la Minister, din 4 februarie, ai vorbit despre intentia ta de a relua Programul de achizitii de carte pentru biblioteci (pe scurt: cartile sa fie achizitionate cu fonduri de la Ministerul Culturii si sa ajunga ulterior, sub forma de donatie, in bibliotecile publice ale caror autoritati finanatoare nu pot sau nu vor sa aloce fonduri cu astfel de destinatii); legat de aceeasi tema, ti-am auzit si ti-am citit declaratii conform carora „este nevoie” ca „Ministerul Culturii sa cumpere tirajele editurilor” in scopul de a le dona bibliotecilor; eu as nuanta un pic: nu trebuie cumparate „tirajele”, ci bibliotecile ar trebui sa formuleze ele insele pre-comenzi de editare si reeditare de unitati de biblioteca (deci nu doar carti, ci inclusiv u.b. electronice) de care au stringenta nevoie, pe care sa le achite Ministerul (nu de-acum si pururea, ci doar pana cand administratiile locale evolueaza intr-atat incat sa isi asume propriile programe de innoire a colectiilor bibliotecilor); dorinta bibliotecarilor este sa ofere utilizatorilor serviciilor bibliotecilor, publicului, tot ceea ce acest public isi doreste, ceea ce ii lipseste, in timp ce dorinta editurilor este sa-si vanda stocurile cu toptanul, evident pentru a realiza profit; ai reluat acest Program  asa cum ai promis? nu l-ai reluat…

–           Sunt, pe undeva, nefericit ca trebuie sa-ti destainuiesc un lucru: cele mai importante discutii din cadrul intilnirii de la Ministerul Culturii, din 4 februarie, au avut loc dupa ce tu ai plecat la celalalt „angajament”; mai multi invitati, printre care si eu, am vorbit despre precaritatea institutiei „biblioteca publica”, despre marile probleme ale miilor de biblioteci comunale, mic urbane si chiar municipale din Romania, despre faptul ca, desi avem o lege care teoretic ne reglementeaza activitatea, practic mii de biblioteci (implicit mii de bibliotecari) sunt la cheremul unor administratii locale care nu doar ca nu le inteleg rostul si rolul, ci le considera institutii „ingaduite”, facultative, consumatoare de resurse alocate (cam) inutil; ti-a spus cineva ca, legat de aceasta trista realitate, in prezenta tuturor celor invitati in 4 februarie la Minister, am zis – evident, dupa plecarea ta, ca inainte n-am apucat –  ca mi-as dori sincer ca tu, Hunor Kelemen, sa devii „un Spiru Haret al bibliotecilor romanesti”? Nu ti-a spus nimeni, evident, ca daca-ti spunea, poate te ambitiona ceva mai mult…

–           O alta problema importanta – din care decurg un prezent si un viitor si mai trist decat realitatile de pana acum – e cea referitoare la faptul ca multe administratii locale nu inteleg si nu constientizeaza cat de importanta este conexiunea la Internet in banda larga pentru biblioteci; am avut situatii in care am irosit timp, alte resurse si a trebuit sa uzez de toata puterea mea de convingere… pentru ce? Pentru a explica, punctual, cate unui primar, ca buna functionare a bibliotecii publice a mileniului III si dezvoltarea de servicii moderne pentru utilizatori depind 100% de conexiunea la Internet (desigur, si de pregatirea profesionala a bibliotecarilor, si de computere; dar pe-astea ni le ofera gratis Bill Gates, ca daca era doar dupa Guvernul Romaniei si dupa administratiile locale…). Prin intermediul unui parlamentar, in legislatura trecuta am propus Ministerului Culturii un mic, dar important amendament la Legea bibliotecilor: fiecare administratie locala sa fie obligata sa asigure conexiune broadband pentru biblioteca proprie (poate vreunul dintre subordonatii tai mai gaseste prin vreun sertar ceea ce propuneam eu atunci, cu Memoriu de fundamentare etc.; daca nu, mai pot trimite o data; in Finlanda – sigur esti la curent – tocmai s-a reusit impunerea prin Lege a dreptului la Internet in banda larga oferit prin intermediul bibliotecilor publice; de ce nu s-ar putea asta si la noi?

„Cum am zis si in prezenta tuturor colegilor prezenti la MCC este foarte bine ca astfel de dezbateri au loc, este excelent … teme precum “constientizarea rolului bibliotecii, care tre sa fie spatiu de formare, informare, comunicare, recreere, socializare” s.a.m.d., “serviciile moderne de biblioteca” pe care vrem sa le dezvoltam, “digitalizarea continutului cultural”, “oferirea de informatii pe suportul si in modalitatea pe care le prefera utilizatorul” etc. etc. sunt sublime de-a dreptul si e mare nevoie de ele, numa’ ca dezbateri precum cea de la care vin acum ar fi fost bine sa fie precedate macar de o intalnire-doua (la acest nivel inalt) pentru discutii referitoare la precaritatea institutiei bibliotecii publice din Romania, dupa care sa urmeze masuri concrete, palpabile…

Inainte de a elabora orice strategie, de a aplica orice stiinta biblioteconomica de succes oriunde altundeva in lume, in fine, inainte de orice, trebuie rezolvate o data pentru totdeauna cele dintai probleme ale catorva mii de biblioteci publice din comune si orase mici: bibliotecile publice sunt sau nu “institutii strategice”, cum zice Legea? E sau nu obligatoriu ca ele sa existe (sa fie infiintate acolo unde nu exista)? Este obligatoriu sa fie finantate cum zice Legea sau cum vrea pixul primarului? Atunci de ce mai trebuie dusa munca de convingere cu administratiile locale? de ce le (mai) trebuie explicat ca in comunitatile lor oamenii au nevoie de biblioteca de ex. tot atat de mult cat au si de politie sau de dispensar medical?

Asta tre sa rezolve intai de toate Ministerul Culturii si Guvernul (nu IREX, nu ANBPR): sa puna miile de biblioteci mici din Romania in drepturile lor firesti, sa le garanteze existenta si finantarea, nu doar posibilitatea de a exista, de fapt, de a subzista” – scriam, la cald, imediat dupa intoarcerea de la sus-mentionata intalnire gazduita de tine, la Minister.

Poate te intrebi, draga Hunor, prietene, in ce scop ti-am scris cele de mai sus. Nici eu nu stiu  exact, sincer sa fiu (motive sunt mai multe). Poate pentru ca am avut si am asteptari de la tine? Poate pentru ca ma gandesc frecvent la intalnirea aceea, de la Minister, care ar fi putut fi sansa unui nou inceput pentru bibliotecile romanesti? Poate pentru ca mi-ar displacea profund – as lua-o si ca pe un esec al contingentului nostru – daca te-ai alatura lungului sir al predecesorilor tai in aceasta functie, d.p.d.v. al drumului pavat cu bune intentii, dar care duce spre nicaieri?

Asa cum „se stie”, in Romania a inceput „reforma instititutiilor statului”, care se pare ca presupune, intai de toate, niste mii de disponibilizari din sistemul bugetar. Administratiile locale romanesti sunt in mare fierbere si nu stiu cum sa-si „ajusteze” numarul de angajati, astfel incat sa se conformeze noilor directive venite de la Guvernul din care faci parte. Eu stiu ca reducerea aparatului bugetar nu trebuie sa vizeze reducerea posturilor de bibliotecar (bibliotecarii nu sunt personal administrativ si in niciun caz nu sunt „excendentari”), finantate de administratiile locale, insa conducatorii acestor administratii stiu? Crezi ca nu se vor gasi primari care, pentru a-si salva proprii oameni, vor „prefera” sa-si disponibilizeze nu consilierul personal, ci mai curand sa-l dea afara pe bibliotecar? Te-ai gandit ca un mesaj al tau, de clarificare a acestei situatii – a disponibilizarilor care nu trebuie sa-i  vizeze pe bibliotecari – se impune ca prioritate absoluta si imediata (pana nu e prea tarziu)? Te rog, si legat de asta, da un ordin, da ceva…

cu pretuire,
Valentin Smedescu

P.S.: deja e foarte tarziu pentru a intreprinde ceea ce trebuia sa incepi demult; fara ca eu sa mi-o doresc – crede-ma pe cuvant – tu si partidul tau veti iesi de la guvernare, poate mai curand decat cred multi; intr-o astfel de situatie, chiar ca nu vei mai putea avea nici macar bunele intentii pe care le-ai anuntat; vei ramane, evident, cu bunele intentii ale unui simplu muritor, asemenea mie; insa ele nu ajuta deloc…